Legends never die

Genial!!!

O noapte alba in apartamentul bantuit

Din varf de munte pana in groapa fara fund, credeam ca ma pot baza pe motul din frunte si ca nu va mai trebui sa ma tund. Se pare ca basmele nu exista, nici sfarsituri fericite, exista doar o realitate trista si un sir de vise infinite care uneori se indeplinesc. Primesc cu bratele deschise noua locuinta ce-mi fura privirea, ce spargator de vise, ce cuib de venerat si pastrat linistea.
Curand va veni…. si asa a inceput…

Colturi lucioase, curbe delicate ce-mi mangaie orgoliul fragil, mi-am gasit adapostul de nestemate unde pot sa-mi astampar entuziasmul de copil. Imi asigur pielea cu tratamente termale, parul cu balsam din flori sintetice, stelele din zare arunca raze fatale, clipirea sa-mi omoare in aceasta ora de inchipuiri malefice. Parca in aceasta liniste criminala, rarele zgomote devin monstrii de evitat, apa calda care se scurge simuleaza un tipat de copil mic maltratat, iar vantul vrea sa distruga confortul asezat.

Patura se incoloceste in jurul trupului obosit, perna-mi maseaza ceafa, totul este pregatit pentru lunga intrerupere din gandit. Portile noptii, larg se desfac, poftind la vanat creaturile fara de culoare, orice drac sau drogat acum isi scuipa dorul ce-l doare.
La jumatate de drum linistitor, un sunet despica mireasma de acalmie instalata, un tipat lung si apasator se evidenteaza in mintea pe jumatate relaxata. Oribil isi maltrateaza corziile vocale, ce i-ar fii putut asedia cetatea senilului, ce ganduri i-au otravit mintea de ameninta ca moare? Lancii tocite imi cresteaza pielea zbarcita, urmarita de degetele tremurande, nu mai exista poteca de altadata, nu mai exista loc de vise plapande. Tot infernul simfonic s-a dezlantuit, tavanul crapa sub obiectele sparte, toate astea m-au lasat fara planuri de supravietuire in aceasta noapte.

Pierdut ca o corabie in deriva, in prag de creat testament sarac, mi-am inghitit ultimul strop de saliva si am reusit pentru o clipa sa tac. Suficient a fost sa aud golul orgasmic ce razbeste peretii negriciosi, dintr-o data nu se mai intampla nimic, iar ochii-mi palpaiau curiosi. Puteam auzi pulsul extenuat, puteam auzi cum somnul refuza sa ma primeasca inapoi, era atat de bine in patul sifonat si in asternuturile proaspete si moi. Daca totusi nu mai pot adormi poate pot sa-mi raspund ce am putut auzi, sa o iau la fuga sau sa ma ascund? Cum ramane cu noptile viitoare, de ce mi se intampla doar mie? Cum ramane cu tipetele fara culoare, si mai ales de ce imi ramane amintirea asta atat de vie?

Nu am baut laptele, dar am mancat prajiturile

Zapada s-a transformat in apa, in lacrimi ce a inecat sufletele ce incercau sa se potoleasca. Fara ca optimismul sa-mi joace feste, fara sa sper in zadar, de tine as vrea sa primesc de veste, mai mult decat orice alt dar. Sfarsit de an si de lume, as vrea sa te intorci ca si cum din timp ai banui fara sa-ti rostesc vreun nume, deoarece fara o mostra de al tau parfum, nici eu, nici Mercu nu am mai fii.

De ce nu pot sa ma multumesc cu doar o coaja de paine, de ce nu imi este de ajuns lumea si te vreau doar pe tine? Creatura diurna vrajita de luna inca ma mai colinda rasuflarea ta calda in anotimp de iarna, gand vechi si frumos, dureros de mult imi placi, vesnic mintea sa-mi ataci in astfel momente de malancolie ce-ti construieste temple numai tie.

Lipici mirosind a brad curge din mainile noastre incrucisate, cadoul meu a sosit, usor timid imbodobit, cu doua buze de vant uscate asteptand cu nerabdare momentul potrivit.
Ce am mai fii daca altii ne-ar desparti?

Nevoie de reparatii

Imi intorc mana si palma vorbeste pe intelesul tuturor, fara sa fiu prea lacom as vrea ca tot ce imi doresc altii sa li se intample numai lor. Tu spui ca sunt diferit, iar eu nu vreau sa recunosc ca sunt doar un adormit intr-o realitate devenita un vis frumos. Ce zi potrivita de stat cu peretele in spate, un perete se sprijina in mine, doar o zi obisnuita de stat ca o piatra si strigat de sub sine si totul se schimba.

Culorile palesc in intuneric, toate fac parte dintr-un viu desen, toate par a se transforma in ceva feeric, dar eu raman la fel. Am intalnit schimbari de climat, inceputuri de poteci, sfarsituri de vise bune de aruncat, dar asa ceva nu mi-a mai fost dat sa vad in veci. Calatoresc cu greu intr-o lume in patru anotimpuri si dupa doar doua acte parca nu ma simt la locul meu, parca nici oglinda nu ma mai vrea mintind si eu inteleg de ce trebuie sa ma schimb. Incerc sa inteleg ce se intampla, de ce noaptea ma tine treaz, totul se schimba, as vrea sa ma schimb si eu, dar nu azi.

Monoton, luna se plimba, vantul canta in refren, totul se schimba, dar eu raman la fel. Inteleg ce se intampla, este ca si copilaria ce inca ma vizeaza, ca in al meu desen, copii se maturizeaza, totul urmeaza a se schimba, dar eu ma zbat sa raman la fel.

Drive

Genial filmul, geniala melodia…

Am supravietuit lacului fara fund

Ma dor oasele, ma chinuie migrena si imaginile defect difuzate, ce animale crude, ce brute poposesc la copacul vietii. Vreau sa moara ciorile ce ciugulesc din gunoiul menajer al ciobanului instarit, vreau sa traiesc cu visul ca nu ma voi trezi cu spatele ciuruit.
Caut un Dumnezeu sa ierte, stiu ca e gresit, dar prefer sa mor decat sa ajung victima prieteniilor false, prefer sa-mi aranjez o cravata dintr-o funie rezistenta decat sa-mi vad toate idealuri arse. Cu totii murim, dar daca e de murit prefer sa mor cu inimi de tradatori in mana, prefer o clipa de satisfactie inainte de o eternitate de chin in care cu totii pasim. Nu, nu cred ca asa trebuie sa fie, de asta imi omor mintea sa nu mai judec, nu vreau sa mai supravietuiesc din inertie, imi iau datoria fata de Dumnezeu in spate si plec spre lacul fara fund sa ma inec.

De sub pleoape vine lumina reala

Promisiuni uitate, nu ne mai crede firea, nu ne mai crede nimeni minciunile coapte, am ramas fara cuvant de cand mi-am pierdut mintea crezand ca mai stiu cine sunt. Stropi de sange si tipete ascutite, fuge pamantul de sub picioare, fuge, dar de ce imi aduc aminte, de ce ma cuprinde amintirea care mi-a demonstrat ca singuratatea doare? O apuc in palma si o arunc departe si ma arunc cu capul inainte cu speranta malnutrita ca maine va fi mai rau decat astazi, sigur va fi mai rau decat ziua de dinainte.

Cade bland cerul peste mari si oceane, cade bland pleoapa superioara peste cea inferioara cand ochii s-au plictisit de cearcane, cade pentru ultima oara caci cineva s-a ascuns in oglinda de cianura, cineva da semne ca ar vrea sa moara. In patul confortabil, simt o stransoare usoara, simt senzatia unui creier labil, fug spre baie in speranta ca nu o sa ma mai doara. Cu apa rece imi hranesc porii, dar lumina difuza imi picteaza o fata infricosatoare caci zorii m-au prins cu o alta identitate si o alta infatisare a celui ce se termina undeva in trecut. Si am inceput…

Cu o scara lunga si vantul din spate, cu ochii in soare repar stratul de ozon, repar ferestrele sparte de mana unui avorton. Un pui de copac aici, un pui de copac langa, iata jungla ce ne inconjoara, iata cum mana dreapta ajuta mana stanga, iata cum pasarile somnoaroase coboara. Am inventat o mentalitate ca doi sa munceasca si opt sa priveasca, am adus cancerul si SIDA la stadiul de banalitate, leacurile gasindu-se in orice casa parinteasca. Cateodata este atat de usor sa faci bine incat mai uiti de tine.

Mi-am pierdut dorinta de a stii, am cazut ametit, nici nu mai vreau sa stiu ce este sau ce ar trebui, despre ce este dincolo sau cate pastile am inghitit. Acul indoit sparge vena, cianura imi curge pe barbie, dar pumnul de calmante nu-mi linisteste retina caci tot raul ce se intampla, mi se intampla doar mie. Un cui prin palma transpirata, o limba bifurcata iti mangaie piciorul paralizat, cand raul ti se arata, afla ca de mine s-a saturat.

Uneori ca sa vezi lumina trebuie sa inchizi ochii, sa vezi cum cade bland cerul peste mari si oceane, cum zorii m-au prins cu o alta identitate, alta infatisare a celui ce se termina undeva in trecut. Si am inceput, am inceput sa delirez, sa realizez ca cineva strain imi invadeaza oglinda, un chip de pamant, cineva imi violeaza intimitatea, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu cine sunt sau ce caut in fanteziile astea grotesti. L-am luat si l-am intins, firul timpului care curgea fin dintr-o cupa intr-alta, secundele incepeau sa cada pe podeaua tremuranda, sangele se coagula, iar ochii lacrimau fara sa incerce macar sa planga. Cu o mana mi-am sters lacrimile si am ramas mut, cu alta ma tineam de chiuveta si ma intrebam… din ce vis am venit, de pe ce planeta am aparut?