Remember Michael Jackson ?

– Bunicule spune-mi o poveste, hai spune-mi !!! Vreau o poveste !!!
– Bine, bine. Hai ca iti spun. A fost odata un Michael Jackson…
– Michael Jackson ? Nu stiu povestea asta, cine a fost asta ?
– Asta incercam sa iti spun inainte sa ma intrerupi, copil ignorant.
– Dar, dar…
– Taci ca te lovesc. Asa… a fost odata un Michael Jackson, un cantaret, un artist cum rar a fost dat lumii sa vada. Dar intr-o nefericita zi a murit…
– Si ? Si ? Ce s-a intamplat ? Spune-mi !
– S-a intamplat ceea ce ma si asteptam, odata cu moartea sa s-au trezit „adevaratii” fani, l-au ridicat in slavi, l-au laudat, l-au plans, apoi dupa cateva zile l-au si uitat.
– Ce ipocriti !
– Cred ca doar eu si o mana de oameni mai avem in playlist Michael Jackson… pacat. Mare pacat !

Dirty Dianaaaaa, Dirty Dianaaaaa, Dirty Dianaaaaa la la laaaa

Anunțuri
Publicat în Ego. Etichete: , . 4 Comments »

Episodul 5 : Traieste, Trecutul traieste !

– Ce i-as zice daca m-as intalni din nou cu ea ? Ce ar iesi din tipare, Cristi ? De ce trebuie sa fie asa de greu ? De ce am impresia ca nu voi putea merge sa sii spun ce simt pentru ea ? De ce nu imi pot omora curiozitatea astea usturatoare ? De ce gustul buzelor sale se lasa asteptat ? De ce trebuie sa fie asa de greu ? Sa-mi fie oare frica de un raspuns negativ ?
– E foarte posibil, nu vrei sa risti.
– Cred ca da. Daca m-ar refuza, nu m-as mai putea suporta. Si totusi daca o fi sa ma mai intalnesc cu ea, sa-i spun ca e frumoasa ? Nu, nu, nu !
– Vrei sa spui ca nu e ? Cred ca ca am ajuns cu totii la concluzia ca e ! Nu te razgandi acum.
– Adica… da… da… e frumoasa, e extraordinara in orice fel, dar nu ii pot spune pur si simplu, ar fi banal, nu ? Nu-i spui lunii ca e mareata, nu ?
– Dar asta nu te opreste sa o admiri in fiecare noapte senina.
– Sa ii cumpar o prapadita de floare ? Nu, nu, nu !. Ar fi prea banal, ar fi ca si cum ai duce lumina la Soare. Nu stiu, parca sunt… intotdeauna mi-am zis „bai Mercule, daca esti prost, stai acasa”, dar eu vreau sa ies din casa, eu vreau sa vad lumea, iar ea sa-mi tina companie, eu vreau sa o intalnesc din nou ! Eu vreau !
– Atunci nu mai fi prost. Chestiile astea vin de la sine.
– Da, sigur, vin de la sine de la cineva care e romantic sau, stiu eu, e nascut pentru asa ceva. De ce trebuie sa fie asa de greu ?
– Prostii ! Toti suntem romantici cand iubim, toti ne-am nascut ca intr-o zi sa ne indragostim, sa suferim si apoi sa cautam sa ne indragostim din nou. Toti suntem niste adolescenti cand e vorba de a iubi. Cu totii avem emotii la prima intalnire, nu conteaza ca se intampla la 15 ani ori la 50.
– Prostii ! Cu cat inaintezi in varsta cu atat esti mai sigur pe tine, cu atat sacul intelepciunii se ingreuneaza.
– Prostii spui tu ! Cristi deja se inrosise la fata, venele i se „imflamasera” parca dornice sa transporte repede ceva important cu cat mai repede cu atat mai bine. Da, incearcau sa trimita sange oxigenat la creier, un creier acum iritat de prostiile pe care le prezenta prostul asta.
– Ok, ok, hai sa ne calmam…
– Sunt perfect calm ! Asculta-ma ! De undeva pe fata-i rasari un zambet si sclipirea din ochi ma induiosa. Daca simti ceva pentru tipa asta, toate vor veni de la sine, am incredere in tine ca o vei impresiona de nici Papa nu va va mai desparti.

– CE FACI MERCULE ?
– Pai hai sa vedem, am o sticla in mana si un pahar gol pe masa, voi turna continutul sticlei in pahar si-l voi bea, asa cum le-am baut pe precendetele. Mersi de intrebare. Tu ?
– Tu, tu, tu esti nebun ?! Vorbesc la modul cel mai serios, tu esti nebun ?! Te-ai schimbat radical, nu te mai recunosc, Mercule. Serios. Te-am asteptat la cafea, dar tu…
– Mai tii minte discutia de acum vreo doi ani cand ai zis ca nici Papa nu ne va desparti ?
– Ce discutie ? Cand ? Despre ce tot bolborosesti acolo ?
– Mai tii minte cand…
– A, atunci cu Maria… da, mai tin minte.
– Cu Moartea cum ramane ? De Ea nu ai zis nimic…
– Cine si-ar fi imaginat ca…
– Imi e dor de ea, prietene. Din nou i-am spus asa si cred ca imi voi face un obicei din asta, e tot ce mi-a ramas.
– Te cred, prietene, te cred. Si isi lasa capul in pamant ca si cum nu ar vrea sa imi intalneasca privirea. Culmea e ca si eu cred ca daca ma privea in ochi imi intorceam privirea spre altceva, amintirile ar fi fost prea vivide, prea crunt ar fi sa simt din nou. Dar le simteam, o agonie ma invaluia in ale ei carlige ruginite si ma ridicau la inaltime si era, zic eu, foarte normal. Imi doream sa fie asa, imi doream sa stiu ca ea a insemnat ceva, iar tot ce simt acum compenseaza cu valoarea ei. Pierdusem singurul lucru care ma iubea cu adevarat, pierdusem sansa sigura la fericire. Acum… cred ca acea sansa, acel drept pe care-l avem cu totii s-a pierdut pe drum, un drum viu ce dupa ce mi-a simtit pasii s-a ofilit si de readus la viata, nu prea cred ca se poate. Cum ma trezeam dimineata, cum o trezeam strangand-o usor in brate, sarutandu-i obrajii, cantandu-i, spunandu-i cat de recunoscutor sunt, tarandu-mi mana pe sanul ei, pe abdomen, apoi, intr-un final, ajungandu-i intre picioare. Era atat de cald si era nevoie de doar doar cateva mangaieri a o face sa-mi zambeasca. Si asta era suficient si pentru mine. Imi era suficienta imaginea vie a unei guri ce-si trimite colturile la plimbare lasandu-i neprotejati, dintii perfecti. Zambea, era fericita, eu, nu altceva sau altcineva o facea fericita ci eu !
Ce poate fi mai linistitor decat gandul ca cineva e fericit din cauza ta ? Ce ? Iar acum simt efectul secundar, imi e dor de cineva careia sa-i fie dor de mine, imi e dor de cineva care la orice ora sa fie dispusa sa ma tina in brate ori in cuvinte din esenta de optimism.
Cu toate astea de multe ori m-am gandit oare imi e dor de Maria sau de ce reprezenta ea ? O fi asa, iar acum doar obisnuinta ma chinuie ? E posibil, nu neg acest lucru, cert e ca sunt dependent de ea, asa cum un drogat nu poate renunta la heroina, asa nu pot renunta eu la ea. Nu conteaza ce drog e, conteaza rezultatul, asa-i ? Nu ar fi contat ca era Maria sau altcineva, ar fi contat ce reprezenta si ce simteam pentru ea, asa-i ? De ce atat de multe intrebari si atat de putine raspunsuri ?
Dar gata cu visele, trebuie sa aflu de ce victima avea o poza cu Maria. Trebuie sa aflu mai multe despre aceasta persoana. De la ce manca la micul dejun, cat purta la pantof, la oricare ar fi fost relatia cu Maria. „Hai sa ne gandim ca in acest oras scarbos a rasarit un criminal in serie ce acum isi construieste cariera.” Dumnezeule ! Trebuie sa ajung la medicul legist cat mai repede.

Sunt la morga, nici nu mai stiu ce scuza i-am dat lui Cristi, nici nu stiu cum am ajuns aici, cert e ca sunt in fata unei usi infricosatoare. De fapt nu usa e infricosatoare ci doar ce se afla pe partea cealalta. O usa, o usa sta intre mine si acele cadavre. Urasc cadavrele ! Le urasc tacerea, le urasc ochii intredeschisi, le urasc… Deodata usa se deschise, iar pe partea cealalta nu era nimeni, niciun suflet ratacit de parca aceasta deschizatura spre iad s-ar fi deschis singura. Am pasit usor si precaut intr-o camera alba unde nu era nimeni, cum e posibil ? Un miros greu ma acompania, iar linistea nelinistitoare era si ea prezenta. Am mai facut cativa pasi cand la un moment dat am auzit ceva. Nu erau pasi, nu erau soapte, nu erau… de as putea sa imi ignor bataile inimii care deja o luasera razna poate ca atunci as putea identifica sunetul. Nu erau pasi, nu erau… cineva se ineca, cineva, undeva se sufoca ! Dumnezeule ! Dar unde ? Unde ? Am mai facut cativa pasi si m-am uitat atent in jur cand de nicaieri o pesoana dezbracata complet, alba la fata, cu ochii vrand sa-i fuga din orbite, ma prinde de camasa. Ma strange de camasa si incearca sa imi spuna ceva. Incerca sa imi spuna ceva important, atat de important incat nu se obosea sa gaseasca o modalitate sa respire, nu, ce vroia sa-mi spuna era mai important decat viata ei. Apoi o a treia mana imi atinse umarul…
– Baiete !
– Ce… ce… ce s-a intamplat ?
– Esti palid, parca ai vazut o fantoma, esti bine ?
– Da… da sunt. Doctore, te deranjez cu o singura intrebare…
– Te ascult.
– E posibil ca vanataile provocate de o funie sa ascunda urme de strangulare ?
– Hm… e posibil, dar… stai putin, de unde ti-a venit ideea asta ? E cumva vorba de Maria ?
– Da, doctore, e posibil sa va fi inselat ? Dumnezeule, spune ca „nu”, spune-mi ca sunt nebun si ca sentimentele mi-au umbrit judecata.
– Cu totii putem gresi, Mercule, suntem oameni, a gresi ne sta in caracter, dar in cazul asta e putin probabil. Totusi baiete, de ce nu o lasi sa plece ? De ce nu vei accepta ce s-a intamplat ? Continua-ti viata ca esti tinar, fete mai sunt pe…
– Multumesc doctore. O zi buna !
Am lasat-o sa plece mos nebun, am lasat-o, dar ce sa ii fac daca ea ma bantuie ? Asa imi trebuie daca m-am ascuns in loc sa rezolv tot ce e de rezolvat. Asa imi trebuie daca in loc sa gasesc solutii rationale am incercat sa mi le scot din minte. Dar cine ma poate condamna ? Cine are curajul sa infrunte asa ceva ? M-am ascuns, m-am straduit atat de mult sa uit incat acum imi dau seama ca o bucata din viata mea s-a pierdut. Lasule ! Am pocnit din degete si mi-am zis ca trebuie sa ma trezesc, lucruri mai urgente asteapta rezolvare. Trebuie sa ii spun lui Cristi despre teoria mea, sunt confuz, trebuie sa ma ajute sa inteleg daca cele doua crime au legatura. Si daca intr-un final… dar cum ramane cu acea poza ? Poate ca ar trebui momentan sa iau cazul in brate si sa-l car singur ca atunci ca voi pica, nu vor mai exista si alte victime. Da, e mai bine sa nu-l implic pe Cristi in asta.
Trebuie sa beau ceva. Oricum mirosul de morga si ce se afla sub cearceafurile alea de un alb imaculat nu prea m-au incurajat sa vreau sa si mananc ceva. Sa nu mai vorbesc de intalnirea cu… cu… chestia aia. Saraca creatura, i se citea durerea in ochii negriciosi. Fata-i era alba, iar pe obrajii de culoarea portelanului erau canale pe unde se pare ca odata curgeau lacrimi. Acum izvorul murise. Mainile, Dumnezeule, mainile ii tremurau, dar neasteptat de puternice, venele-i conduceau un lichid de culoare inchisa, unghiile ii erau crapate si negre. Ce scarbos si haios, nu e posibil sa fi vazut ce am vazut. Sunt nebunii ! Halucinatii din cauza, din cauza… a…
Si totusi ce incerca sa imi spuna in acele cateva secunde ? A spus cumva „nu imi pare rau” ? Asta incerca sa imi spuna ? Nu, nu cred. De ce mi-ar spune asa ceva ? Mercule, ce se intampla cu tine ? Dar daca a spus ? De ce mie ?

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , , , . 3 Comments »

Sa schimbam lumea !

Trandafirii se ofilesc, oamenii imbatranesc, majoritatea dintre ei s-au consumat fara a trai cu adevarat.
Si totusi… cum ramane cu toti copii fara parinti ? Cum ramane cu faptul ca iti place sa te minti ? Cum ramane cu gunoaiele printre care traim ? Cum ramane cu „si noi suntem oameni si noi simtim” ? Cum ramane cu gloantele din fratii nostrii ? Suntem noi oameni sau doar niste monstri ? Cum ramane cu apusul din petalele de nea ? Cum ramane cu raspunsul la rugaciunea mea ? Cum ramane cu brutalitatea din lume ? Oare nu se mai poate schimba in bine ?

Pe plaja vad sange si cadavre, cum ramane cu acei delfini ? Oare nu ma asculta nimeni ? Oare nimeni nu ma intelege ? Oare nimeni nu poate vedea ca Pamantul plange ? Sunt in genunchi, nu ma vezi ? Te rog asculta-mi rugaciunea, te implor ajuta-ma sa schimbam lumea !

Cum ramane cu lacomia sau euforia cand inseli pe cineva, cand o bati sau omori pe sotia ta ? Cum s-a putut ajunge la asa ceva ?
Mai stii cine esti ? Mai stii ce i-ai facut persoanei din cauza careia traiesti ? Uita-te la mainile tale insangerate, a cui crezi ca e sangele, din sanul cui crezi ca ai baut tu lapte ?
Nu ai rusine, nu faci diferenta intre rau si bine, nu te iubeste nimeni, nu te iubesti pe tine, ba chiar te dispretuiesti… omule spune-mi de ce si pentru ce traiesti ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 2 Comments »

Cineva s-a urcat pe scena

Cineva s-a urcat pe scena, imi pare cunoscut, dar acum muzica incepe, iar ceva ma inmormanteaza in absolut. Inima-mi refuza sa mai bata, pleoapele sa se mai zbata, sangele-mi incearca sa scape din vene si se pare ca si iadul incearca sa ma cheme. Si cum auzeam o dementiala vioara, si cum stateam ingropat in versuri si ganduri, inmormantat printre muzica si randuri, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea spre cer, acel cer ce sta sa cada, bucurandu-se din nou sa ne vada.

Noi auzim si intelegem ca vrea sa plangem, dar sa nu scapam de aceasta durere pe care vrem sa o imbratisam, sa o cantam si intr-un final fericit, sa uitam de noi. Ii ai aprecierea, ii ai respectul, ii ai trairile si toata lumea. Ti-a gasit slabiciunea, ti-o trateaza apoi te tortureaza din nou. Ii ai… iti are viata in maini pentru ca asa doreste si tu esti hotarat sa te schimbi in urmatorul cuvant pe care-l rosteste. Coloana-mi urla durere, ochii mi se usuca,, mintea-mi aluneca obosita pe aceasta cale grabita, gura-mi este pe moarte, dar nu-mi pasa caci nu voi astepta alta sansa. Acum este momentul meu, eu sa devin ei, iar ei sa devina eu, sa ma ridic in zbor, iar cand momentul va veni, odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor.

La un moment dat muzica se opreste si ma intreb ce s-a intamplat ? Si totusi ce s-a intamplat ? Ce am facut in ultimele 70 de minute si mai ales, de ce imi doresc sa zambesc, iar cascade isi croiesc drumul pe frunte ?
Apoi printr-o minune, incet, incet imi aduc aminte, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea sp… sa o imbratisam, sa o cantam… odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor…

Cata tristete si durere, ce baie insangerata, presarata cu petale de placere !

Galerie foto aici.

Acest post este înscris în concursul „Blogger la concert” organizat de InConcert.ro şi Bettershop. Scrie şi tu despre cel mai tare concert la care ai fost!

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 2 Comments »

De prin Sibiu adunat

Am fost ieri la Sibiu, la concertul celor de la My Dying Bride (formatia preferata). Ar fi multe de spus, oras frumos si curat, localnice dragute, dar astea nu contau.
La 12, Aaron, solistul formatiei, a avut e expozitie de poze la care evident ca a trebuit sa merg. A fost si el pe acolo si nu m-am putut abtine sa nu ii cer un autograf si sa fac o poza cu el (vezi mai sus). De notat ca e de o modestie iesita din comun. Dupa concert (voi scrie un articol separat pentru asta) am apucat sa schimb cateva cuvinte cu chitaristii formatiei si evident, autografele de rigoare si sa ma sa intalnesc din nou cu Aaron in centrul Sibiului.
Oare cat de fericit poate fi un individ ? Cat de fericit ? Cat mine ! Atat ! Mai mult nu se poate ! La la laaaaaaaa !!!

Nu mai am vise, ieri mi s-au indeplinit si ultimele vise, ce mai e de facut ?

Publicat în Ego. 1 Comment »

Episodul 4 : Viata, scenariul scris de nebuni

– Si totusi ce cautam aici Cristi ?
– Stii foarte bine ca oamenii pot face greseli, iar cand asta se intampla noi le gasim. Se citea in ochii lui cat de mandru era de ceea ce facea si chiar avea de ce, in sectie era foarte respectat, de colegi si nu in ultimul rand de capitan. De fapt amandoi eram respectati chiar daca eu in ultima vreme eram privit ca un ciudat, ca miile de politisti care au luat-o razna. Le era mila de mine, imi era foarte usor sa le citesc pe fata compasiunea… idiotii. Nu au habar. Nu ma cunosc si nu ma vor cunoaste niciodata atata timp cat vor privi doar inainte.
– Nu pare a fi intrat prin efractie. Toata geamurile sunt in regula ?
– Da, au fost verificate, totul e in regula.
– Usa din spate ?
– Si aia. E ok.
Facand cativa pasi am ajuns in dormitor. O camera obisnuita pentru o persoana obisnuita, ce a murit… ei bine… nu chiar intr-un mod obisnuit.
– Hai sa facem un scenariu. Ce zici ?
– Ok, incep eu. M-am asezat pe un scaun micut si l-am privit atent sa nu cumva sa ii scap vreo expresie a fetei. Suspectul o cunostea pe fata, tipa era draguta, deci nu m-ar mira daca as afla ca a fost atras de frumusetea ei si nu doar de apetitul bolnav, s-au intalnit de cateva ori, in acea seara il invita la ea acasa, asculta muzica, se simt bine, se iau in brate, el se intinde spre ea sa o sarute, se apropie si ea, se saruta, se mangaie, atmosfera se incinge, el incearca sa o dezbrace, ea ii spune „nu”, el nu se opreste, ea se chinuie sa-l impinga, dar nu reuseste, el o loveste si o loveste pana tanara cade in inconstienta, o violeaza si o sugruma.
– Bravooo, aplaudam si afisam un zambet semi-sincer. Bravooo !
– Ok, domnule sarcastic, sa auzim versiunea dvs.
– In primul rand trebuie sa spun ca voi politistii…
– Voi politistii ? Daca imi permiti intrebarea, tu ce esti ?
– Voi politistii priviti doar intr-o directie care de obicei e corecta, dar ce se intampla cand exceptia de la regula chiar apare ? Nu cred ca se cunosteau. Ai gasit cumva pahare cu ceva ? Inviti pe cineva oarecum strain la tine in casa si nu ii oferi nimic de baut ? Nu cred. Deci pica teoria cu iubitului ce si-a iesit din minti.
– Cum ramane cu ce a vazut vecina ?
– Popescu ? Am inceput sa rad in hohote, dar m-am oprit brusc dandu-mi seama ca nu e nici locul, nici momentul potrivit pentru asta. Cine stie pe cine o fi vazut ? Poate ca era postasul sau vreunul care vindea ceva. Hai sa renuntam la marturia babei senile, ok ?
– Gata, gata am renuntat. Continua, suna interesant.
– Violata ? Doar pentru ca a fost gasita dezbracata ? Hai sa ne gandim ca in acest oras scarbos a rasarit un criminal in serie, ce acum isi construieste cariera. O cariera bazata pe pasiune si multa nebunie, un om ce si-a tinut in frau prea mult timp dorinta de a se afirma. Daca asta ar fi adevarat, si nu vad vreun motiv solid sa nu fie asa, atunci trebuie anuntata lumea.
– CE ? Tu esti nebun ? Stii ce se va intampla daca presa va auzi de asta ? Va fi haos !
– Mai bine haos, decat alte crime si oricum… haosul deja e aici doar ca unii nu vor sa-l observe. Nu. Asta e un om bolnav. O urmarea de ceva vreme, poate ca l-a si ingrijit odata…
– Da ! Am putea sa verificam la spital, sa vedem de cine a avut grija.
– Nu prea cred ca vom gasi ceva. Gandeste-te ca o asistenta se ocupa de zeci de pacienti si pe deasupra cine stie cand au intrat astia doi in contact. Poate acum cativa ani.
– Ok, pentru o clipa am crezut ca putem incepe de undeva, dar ar fi ca si cum am cauta acul in carul cu fan. Si pana la urma e doar o presupunere de-a ta, care poate fi gresita.
– Corect. Eram deja prins in transa, ideile imi veneau una dupa cealalalta, daca aveam o calitate, era aceea ca imi puteam imagina cam tot ce imi doream. Ca citeam o carte, ca aveam cateva indicii intr-o crima, imagini imi treceau prin fata ochilor, sunete, ba chiar mirosuri. Dupa lungi framantari suspectul nostru se decide sa intre peste ea.
– Probabil ca si-a pus la cale un plan, atent la detalii…
– Hm… nu prea cred ca a avut un plan. Tot ce a facut a fost spontan.
– Si cum ramane cu…
– Probabil ca o intr-o zi in care apetitul sau bolnav o luase razna, s-a dus la ea, a deschis usa, care putea fi descuiata, sa fim seriosi, cine isi mai inchide usa in timpul zilei ?
– Eu !!! Cu atati nelegiuti in libertate…
– Tu, ca esti politist si stii la ce riscuri te expui. Dar un om obisnuit ? A intrat peste ea si a strangulat-o, a dezbracat-o si poate ca nu a violat-o. Il m-ai tii minte pe „Fotograful” ?
– Da, cum sa nu ? Un fotograf nebun care avea o preferinta pentru femei dezbracate. Le omora apoi le facea poze in diferite pozitii.
– Da, am descoperit la el in apartament sute de poze.
– Inca nu am reusit sa indentificam toate fetele.
– Exact, poate asa e si tipul asta. Corpul unei femei e ceva sacru, ceva ce sta in majoritatea timpului ascuns, ceva ce e ravnit doar pentru simplu fapt ca nu poate fi atins sau privit in goliciunea sa, iar odata „aflat” acest secret nu mai valoreaza nimic.
– Sexul e ceva de nebagat in seama, de nu ar fi trupul unui femei sa ne atraga, sa te vrajeasca prin formele sale perfecte, prin parfumul pielii fine si sensibile la atingere. Un mister pe care doar un nebun ar vrea sa il inteleaga. Pe noi barbatii ce nu intelegem nu ne sperie, ne excita, ne excita atat de tare incat chiar nu dorim sa stim mai mult. Sa traim in ignoranta e cel mai bun lucru care se poate intampla. Femeia, ah femeia…
– Sa nu devenim prea sentimentalisti, ok ?
– Bine, bine, tu si lipsa ta de sentimente.

– Esti lipsit de sentimente ! Nu mai suport viata asta !
– Ce viata ? Ce vina am eu ca oamenii se omoara intre ei ?
– Ce vina ai tu ? Ce vina ai tu ? Iti voi spune !
– Sunt nerabdator sa aflu. Te ascult !
– Asa, frumos, fa pe desteptu’.
– Nu fac pe desteptu’, doar ca sunt foarte curios cum ai sa ma convingi ca a prinde criminali e ceva gresit.
– Nu am zis asta, doar ca…
– Doar ca… ce ?
– Niciodata nu esti acasa. Sunt si eu femeie, mi-as dori sa iesim la o teresa, sa iesim la o plimbare seara, sa uitam de viata cotidiana, sa ne rupem de realitate, sa… La dracu, nu are rost, oricum nu ai intelege.
– Pai nu inteleg, explica-mi ce vina am ca munca imi ocupa atat timp ?
– Pleaca de acolo, fi-mi alaturi !
– Nu pot sa renunt la asta, e singurul lucru la care ma pricep, e viata mea.
– Viata ta ? Si eu ce sunt ? Un obiect decorativ in casa asta ?
– Hai mai, stii ca nu am vrut sa…
– Sa ma lasi in pace, am sa dorm la cineva care macar ma respecta. Pa.
Usa se tranti, iar fata-mi cazu.

– Mercule… hai sa ne intoarcem la sectie si sa vorbim cu capitanul sa vedem ce parere are despre recontituirea ta.

– Nu !
– Capitane, nu a fost o crima pasionala. Asculta-ne !
– Un criminal in serie ?! Nu vreau sa ascult o astfel de nebunie ! Nu, nu si iarasi nu !
– Lasa-l Cristi, nu vezi ca ii place sa ne faca sa ne pierdem vremea urmarind cai verzi pe pereti. Hai sa inventam o poveste de dragoste si sa inchidem pe cineva nevinovat.

Am iesit amandoi din biroul ala blestemat, intrecandu-ne in priviri de furie.

– Cred ca daca mai stateam un minut acolo ii rupeam capu’.
– Hai ma, calmeaza-te, ce-i cu tine ? De cand am plecat de acolo te porti ciudat. Crezi ca pe mine nu m-a enervat ?
– Nu am nimic. Ma stii pe mine, ma apuca nebuniile cand nu te astepti.
– Mercu nebunu’, da, asa te stie lumea. Hai sa plecam de aici, fac cinste cu o cafea mizerabila.
– Mergi inainte vin si eu imediat.
– Sigur esti ok ?
– Da ! Du-te ca vin si eu imediat.

Cu pasi repezi am parcurs coridoarele alea monotone, mintea fiind inveninata de doar doua ganduri. Primul era sa pun mana cat mai repede pe o sticla de alcool, sa beau, sa pic in nestire, sa imi vomit si ultimul strop de ratiune. Iar al doilea sa aflu de ce dracu avea victima o poza cu Maria.

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , . 2 Comments »

Unde-s vremurile de odinioara ?

Venit in orasul natal constat cu stupoare ca nu mai recunosc oamenii. Chiar asa de mult timp a trecut ? Nici macar pustanii din cartierul meu nu ii cunosc, ma uit la ei si incerc sa imi dau seama a cui frati sunt, probabil ca si ei fac la fel. Cert e un lucru rezultatul nu e prea diferit, nu ii cunosc, nu ma cunosc si culmea e ca nici nu vreau.

Am venit acasa sa ma relaxez, nu sa imi fac prieteni temporari. Probabil ca peste ceva vreme nici macar parintii nu ma vor recunoaste, cand ma vor gasi in casa lor vor suna la politie cum ca un hot le violeaza intimitatea.

Trist… trist…

Publicat în Ego. 1 Comment »