Episodul 3 : Calmul dinaintea furtunii

Sub un cer rosu plutesc. Ma regasesc in fiecare molecula, ma inec in apa si spuma, spuma de sampanie. E lumina, e intuneric, e cald, dar in acelasi timp frig, ard in flacari de confuzie apoi ma sting. Sunt in varful unui zgarie-nori si ma intind spre cer…
– Hei trezeste-te !
– Ce ? Ce… s-a… ce s-a intamplat ?
– Dumnezeule, miroase a distilerie aici. Iarasi te-ai imbatat ?
– Hai ma Cristi, hai ma… de ce te uiti asa ? Vezi ca iti creste tensiune si nu vrem asta, nu ?
– Te-am sunat toata seara si dimineata ca intr-un final sa te gasesc aici dormind ? Mahmur ?
– A…
– Poate plimbarea iti va face bine.
– Unde mergem ? Doamne ce greu imi e sa tin ochii deschisi si… au… ce ma doare capul.
– Mergem la locul crimei. Hai, iti iei o cafea dubla pe drum si iti va trece.

S-a intamplat acum 2 ani, 5 luni si 4 zile. Pe globul meu de depresie a aparut un defect, o crapatura, o fisura pe unde Cristi si-a bagat mana si m-a apucat de guler, mi-a dat doua palme si m-a trezit la realitate.
– Trebuie sa vii la petrecere, mi-a spus.
– Stii ca nu am chef si mai ales ca acum am o gramada de lucru. Ce patetic minteam, nu puteam. In fata lui eram ca o caprioara in fata unei haite de lupi infometati. Era ceva ce ma determina sa ii spun tot timpul adevarul, iar cand se intampla altcumva, isi dadea seama chiar daca nu imi spunea. Prostu’ de mine.
– Niciodata nu ai chef. Lucru ? Da-l dracu, mai trebuie sa iesi si tu. Hai ! Deseara la 8 vin dupa tine.
– Cristi chiar nu intelegi ca…
Nu intelegea ca nu aveam chef de nici o fața noua, nu aveam chef sa stau si sa ascult tot felul de oameni care ma plictisesc si din politete sa le zambesc. Nu stiu si probabil ca nu voi stii niciodata cum de am inghitit atata politete falsa, cum de stomacul meu indura atatea. In fine, nu voi merge la petrecerea aia stupida si gata. Va veni Cristi, ne vom certa, el va pleca suparat, nu vom vorbi cateva zile si iata asa imi pierd singurul prieten. Ironic e ca singura persoana care ma intelege, cel putin la suprafata, singura persoana care sta si imi asculta toate porcariile, singura persoana care ma critica sincer, eu o omor. Cat de crud poate fi asta ? Gandind asa cum de mai pot sa ma privesc in oglinda ? Cum de am lasat acest gand sa scape din groapa aceea neagra, mai neagra decat infernul lui Dante ? Merit sa fiu impuscat, spanzurat si omorat cu pietre sub privirile a o mie de oameni. Mi-am luat telefonul, m-am uitat in agenda, erau doar vreo zece numere, A… B… C… Cristi.
– Alo ?
– Salut Mercule ! Ce faci ? Nerabdator ?
– Salut prietene, am indraznit sa ii spun „prietene” cred ca de vreo 3 ori in viata mea, dar de data asta chiar simteam nevoia sa o spun. Simteam nevoia ca trebuie sa auda ca imi e prieten si tot ce implica o prietenie, noi avem. Vroiam sa te anunt ca vin si eu, si am ras ironic. De ce ai acceptat ? De ce ai acceptat ? De ce ai acceptat ?
– Cum adica ? Stai ca nu te urmaresc. Cum adica vii si tu ? Foarte surprins ma mai intreaba odata, cum adica ?
– Pai ultima data cand am vorbit chiar credeai ca m-ai convins ?
– Nu. Stiam ca va fi nevoie sa vin cu o ora inainte la tine. Hai mah, ce dracu ? Chiar crezi ca nu te cunosc ? Chiar daca esti un psihopat depresiv, inecat cu sangele muncii, te cunosc.
– Sigur.
– Ce ?
Nimic, nimic. Lasa-ma acum ca ma plictisesti. Ne vedem.
– Amuzant ca de obicei. Ok. Salut
Si am inchis.
Pot sa iubesti pe cineva un an intreg si o zi sa-ti fie indiferenta, din diferite motive, ca esti obosit, bolnav etc, ea tot iti va spune ca nu o iubesti. Va uita de celelalte 364 zile, va uita. O greseala. Poti sa treci de o mie de ori strada si odata… La dracu, era o idee proasta. Cert e ca am evitat sa ies de atatea ori si a fost ok, acum m-am lasat prada curiozitatii si iata ce s-a intamplat.
Iata-ne la petrecere. Iata-ma cu o sticla de bere in mana privind in gol. La un moment dat mi-am adus aminte ca mai trebuie sa si clipesc, nu doar sa gandesc, iar cand imaginea s-a mai limpezit am vazut-o pe ea. Era o fata oarecare. Imaginea se mai limpezeste si imi dau seama ca de fapt e draguta tipa. Micuta, bruneta, buze apetisante, ochi pantrunzatori. Imaginea s-a limpezit. Ce vad e totuna cu realitatea. E superba, e mirifica, extraordinara in orice fel. Doamne, e capodopera ta. Felicitari !

De as avea puterea sa ma duc la ea. De as avea puterea sa o fac sa se uite la mine si sa vada pe cineva pe care sa placa.
– Hei ce faci ?
– Uite, ma bucur de bere.
– Fain. Nu te bucuri ca te-am convins sa vii ?
– Ba da, sarcastic ca intotdeauna. Auzi…
– Destul de bine. Ce e Mercule ?
– Cine e tipa aceea ?
– Care ? Tipa in alb ?
– Daaaaaa !
– Maria. O stiu doar asa. Am apucat sa vorbesc cu ea de cateva ori. Tipa e foarte inteligenta, eleganta precum vezi, atragatoare precum vezi. Go for it !
– Eu ? Nu mah. Fugi de aici. Cred ca m-am inrosit. Nu pentru ca mi-e era rusine sa vorbesc cu cineva. Doar ca stiam ca nu imi voi dori doar sa vorbesc cu ea. Iar atunci imi va descoperi rusinea. Nu. Nu pot face asta.
Din negura, o fata palida rupe tacerea, am atins-o. Instinctiv as fi vrut sa ii pun mana pe fund, dar m-ar fi lovit sau pe umar, dar ar fi fost prea banal.
Punandu-i mana undeva intre umar si fund, mai aproape de umar, am salutat-o.
– Buna.
– Buna, si mi-a zambit. Doamne de ce a facut asta ? Nu mai stiu ce sa zic, cuvintele m-au parasit. Toate replicile repetate pe parcursul acelor zece metri acum sunt doar o amintire stearsa.
– Te-am vazut… eu eram acolo… Cristi mi-a zis…
– Cristi ? Il stii pe Cristi ? Fata i se lumina si isi deschise usor gura incercand sa apuce paiul. Nu cred ca am vazut vreo imagine mai excitanta decat aceea.
– Cred ca da. Suntem colegi de ceva vreme.
– Oooo ati auzit fetelor ? Avem doi politisti printre noi. Suntem in siguranta, dar vrem noi asta ? De ce a spus asta ? Nu eram destul de stresat simtandu-i privirea, masurandu-ma, acum sunt inca trei priviri curioase care ma urmaresc neobosit.
– Poate ca nu fost o idee prea buna.
– Nu, nu, mai stai. Glumim si noi, stii cum sunt fetele…
– De fapt, nu prea stiu. Mercule, nu mai fa pe retardatul, vorbeste cum trebuie, incearca sa nu te mai uiti in alte parti. Ochii ei, ochii ei, acolo trebuie sa te uiti. Poarta-te asa cum nu esti. Lumea nu trebuie sa stie.

– Mergem Mercule ? Buna fetelor.
– Ce ? Cum sa plecam ? L-am luat deoparte si i-am explicat: mai lasa-ma cateva ore, te rog.
– E tarziu, e deja 4 dimineata. Maine stii foarte bine ca trebuie sa fim la sectie, iar capitanul nu ne va mai scuti de data asta.
– Il vom suna sa-i spunem ca suntem bolnavi.
– Amandoi ?
– A… da ! Am mancat ceva stricat impreuna, stiu eu…
– Stii pe dracu. Vad ca ti-a prins bine iesirea asta. Cat ai baut ?
– Nu sunt beat, drept ce ma iei ? Vreau sa mai stau cu Maria.
– Ahaaaa, acum nu mai e acea tipa misterioasa dupa care salivai, acum e Maria.
– Misterioasa inca imi e, iar de salivat, nu m-am oprit, doar ca am mai aflat cate ceva despre ea.
– Pervers senil ce esti ! Eu plec, te descurci ?

– Domnule politist ! Se poate sa ma duci acasa ? M-as simti mult mai in siguranta langa cineva care are catuse in permanenta la el.
– Sunt inafara serviciului, nu am catusele la mine.
– Dar acasa, si zambi imaculat, acasa ai ?
M-am blocat. Deja mi-o imaginam legata cu catusele de patul meu plictisitor, rupandu-i hainele, iar cu varful pistolul atingand-o. Incepand de la gat, continuand pe umarul stang, pe san, pe abdomenul perfect. Ea zbatandu-se in dorinta, iar eu iubind-o (deja) cum nu a facut-o vreo alta fiinta.
– As vrea sa te duc acasa, dar am venit cu prietenul meu, iar masina…
– Nu-i nici o problema, stau la vreo zece minute distanta.

Iata-ne mergand pe strazile astea pavate cu umbre, ea cu sandalele in mana, eu urmarindu-i fiecare gest, ea fredonand…
– Hai sa ne oprim pe banca asta, vrei ?
– Ok. Atunci m-a luat in brate si m-a pupat pe obrazul drept, iar apoi s-a ridicat.
… fredonand un cantec vesel, iar eu… simtindu-ma in al noulea cer. Un oras in care gunoaiele au maini si picioare, minte si vointa sa te ingenuncheze in miez de noapte. Mi-e scarba. Niste gandaci, niste canalii ce nu merita sa traiasca, dar nu stiu prin ce greseala au ajuns sa traiasca mai bine decat multi dintre noi.
Rotindu-si sandalele pe degete, privind spre cerul senin, cantand… era perfecta.

– Uite acolo sta doamna Popescu. Stii tu… cea care poate identifica suspectul principal. Am trimis pe cineva pentru portret.
– E o pista moarta.
– Ce ? Il poate identifica pe tip, ce tot vorbesti acolo ?
– Cate degete am ridicate ?
– Trei dragule, dar ce intrebare e asta ?
– Face parte din procedura, doamna.

– Si nu erau 3 degete ?
– Iti dai seama ca nu. E mai chioara decat bufnita in plina zi.
– Fain si acum imi spui ? A, dar am uitat, erai prea ocupat sa te imbeti. Ti-am spus daca vreodata simti ca…
– Nu mai pot face…
– Nu mai poti face fata…
– Bla bla… ti-am spus ca sunt ok, ce ar putea sa mearga prost ?
– Bine, nu te cred, dar hai sa intram.

Anunțuri

3 răspunsuri to “Episodul 3 : Calmul dinaintea furtunii”

  1. tDO Says:

    Totul e cel putin interesant… asteptam continuarea! 😀

  2. mercu Says:

    Ms ms. Continuarea in curand 🙂

  3. PanTeraS Says:

    Vrem continuare :). Chiar imi place ;)) ne tine in suspans 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: