Papusarul ramas fara papusi

Intre gardurile verzi ale unui labirint, o cale vie te indeamna sa te indragostesti de cine nu trebuie. Sa te umilesti in spinii sperantei, sa te creada, sa vrea sa te vada asa cum esti, hotarat sa faci orice doar pentru ca o iubesti. E trist si nedrept cum acest labirint plin de viata poate transforma o sfera de foc intr-una de gheata, e amuzant cum aceasta cale reuseste sa schimbe un om bine intentionat intr-un criminal in serie ce vrea sa fie razbunat.

Strangi in pumnul slabit o seringa, cautandu-ti curajul sa penetrezi pielea ca totul sa se stinga, dar nu esti in stare. Iti legi o funie la gat si o strangi tare si speri sa nu te doara, faci cinci noduri, iar in ultima clipa te razgandesti, poate ca ai vrea sa traiesti, poate ai vrea sa te trezesti din acest vis. Poate ca exista un alt leac pentru acest chist pe creier, poate poti fi fericit si sa canti toata ziua ca un greier.

De pe colinele cele mai inalte, observ creaturi ce vor inceta sa respire atunci  cand acest papusar va taia niste fire. Papusi pe care publicul nu mai vrea sa le priveasca acum stau intr-un colt umbrit gata sa cerseasca doar pentru a primi ceea ce le-a fost promis. Asa cum a fost trimis acest mesaj de disperare asa a fost ignorat, asa cum ele s-au desprins de fire, asa ele vor colinda in nestiire.
Vor colinda pe caile vii ale acestui labirint infinit si vor ajunge exact de unde au pornit.
Vor ajunge din nou papusi, controlate de un alt papusar, dar aplaudate de un public mai jegos si mai murdar.

Reclame
Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 3 Comments »

Un inginer chimist

De astazi raspund doar la „domnule inginer chimist Mercu”. Dar sa zicem ca cititorii fideli imi pot spune simplu „Mercu”. Oricum sunt fericit, maine imi astept laptop-ul, sambata probabil ca voi ajunge pe acasa, iar dupa aceea Dumnezeu stie.

Ideea e ca a fost o perioada foarte frustranta, dar viitorul suna roz. Vreau sa dorm in nestire, vreau sa merg ziua la strand, iar seara sa stau la o terasa linistita unde sa stau cu prietenii si de ce nu sa scriu.

Publicat în Ego. Etichete: . 1 Comment »

Un modest si adorabil „maimutoi” timid

Comunicam doar prin ganduri si priviri, nu prin vorbe sau amintiri.

Imi va fi dor de Olek.
De astazi si-a gasit o mama, cineva care sa-l iubeasca, sa-l creasca, cineva care la randul sau sa fie protejat si ocrotit de un modest si adorabil „maimutoi” timid.
Stiam ca aceasta clipa va sosi, stiam ca atunci cand in urma va privi, ma va vedea pe mine inlacrimat, un tata ce  si-a dorit un fiu care sa-l faca sa se simta adorat.

Publicat în Ego. Etichete: . Leave a Comment »

Bacalaureatul, ce gluma

Am vazut rezultatele de la BAC, ce gluma proasta, ce insulta adusa vremurilor apuse. Cum ramane cu invatatul ? Cum ramane cu cultura, cum ramane cu noptile albe in care te stresezi sa inveti ? A merge la scoala, a face temele, a fi stresat daca a doua zi ai lucrare sau te asculta sau dai teza, face parte din copilarie. Iar asta nu ar trebui sa se schimbe… niciodata.

Liceul e ceva prin care poti trece foarte usor si sa iti aduci aminte toata viata. Cultura generala. Cultura generala in curand va fi un „cuvant” mort, disparut, de care nimeni nu isi mai aduce aminte. Ceva de care astia mai in varsta povestesc nepotilor sa adoarma, daca nu cumva nu mai au alcool sau droguri. Imi e mila de viitori parinti, bunici caci nici nu isi imagineaza ce perioada vor trai.

Bacalaureatul si cei care se ocupa de organizarea sa incurajeaza lipsa de cultura generala, lipsa de a face ceva cu propriul IQ. Urasc chestia asta. Cei care nu copiaza iau 8, iar cei care sunt „cool” ajung ca dupa BAC sa se laude cat sunt de inteligenti, inteligenti pentru ca au copiat de si-au luxat mana. Iar acele persoane ajung la facultate, poate rezista un an, poate o si termina si ajung sa ne conduca. Iar cei care mai invatau cat de cat acum sunt vanzatori sau cine stie ce asistenti pe la vreo firma prapadita.

E trist. Am auzit un zvon ca e posibil ca in anii ce urmeaza BAC-ul sa fie dat din trei materii. Rau faceti !!! Propun sa se scoata BAC-ul, oricum e aceeasi chestie.

Publicat în Ego. Etichete: , . 2 Comments »

Episodul 3 : Calmul dinaintea furtunii

Sub un cer rosu plutesc. Ma regasesc in fiecare molecula, ma inec in apa si spuma, spuma de sampanie. E lumina, e intuneric, e cald, dar in acelasi timp frig, ard in flacari de confuzie apoi ma sting. Sunt in varful unui zgarie-nori si ma intind spre cer…
– Hei trezeste-te !
– Ce ? Ce… s-a… ce s-a intamplat ?
– Dumnezeule, miroase a distilerie aici. Iarasi te-ai imbatat ?
– Hai ma Cristi, hai ma… de ce te uiti asa ? Vezi ca iti creste tensiune si nu vrem asta, nu ?
– Te-am sunat toata seara si dimineata ca intr-un final sa te gasesc aici dormind ? Mahmur ?
– A…
– Poate plimbarea iti va face bine.
– Unde mergem ? Doamne ce greu imi e sa tin ochii deschisi si… au… ce ma doare capul.
– Mergem la locul crimei. Hai, iti iei o cafea dubla pe drum si iti va trece.

S-a intamplat acum 2 ani, 5 luni si 4 zile. Pe globul meu de depresie a aparut un defect, o crapatura, o fisura pe unde Cristi si-a bagat mana si m-a apucat de guler, mi-a dat doua palme si m-a trezit la realitate.
– Trebuie sa vii la petrecere, mi-a spus.
– Stii ca nu am chef si mai ales ca acum am o gramada de lucru. Ce patetic minteam, nu puteam. In fata lui eram ca o caprioara in fata unei haite de lupi infometati. Era ceva ce ma determina sa ii spun tot timpul adevarul, iar cand se intampla altcumva, isi dadea seama chiar daca nu imi spunea. Prostu’ de mine.
– Niciodata nu ai chef. Lucru ? Da-l dracu, mai trebuie sa iesi si tu. Hai ! Deseara la 8 vin dupa tine.
– Cristi chiar nu intelegi ca…
Nu intelegea ca nu aveam chef de nici o fața noua, nu aveam chef sa stau si sa ascult tot felul de oameni care ma plictisesc si din politete sa le zambesc. Nu stiu si probabil ca nu voi stii niciodata cum de am inghitit atata politete falsa, cum de stomacul meu indura atatea. In fine, nu voi merge la petrecerea aia stupida si gata. Va veni Cristi, ne vom certa, el va pleca suparat, nu vom vorbi cateva zile si iata asa imi pierd singurul prieten. Ironic e ca singura persoana care ma intelege, cel putin la suprafata, singura persoana care sta si imi asculta toate porcariile, singura persoana care ma critica sincer, eu o omor. Cat de crud poate fi asta ? Gandind asa cum de mai pot sa ma privesc in oglinda ? Cum de am lasat acest gand sa scape din groapa aceea neagra, mai neagra decat infernul lui Dante ? Merit sa fiu impuscat, spanzurat si omorat cu pietre sub privirile a o mie de oameni. Mi-am luat telefonul, m-am uitat in agenda, erau doar vreo zece numere, A… B… C… Cristi.
– Alo ?
– Salut Mercule ! Ce faci ? Nerabdator ?
– Salut prietene, am indraznit sa ii spun „prietene” cred ca de vreo 3 ori in viata mea, dar de data asta chiar simteam nevoia sa o spun. Simteam nevoia ca trebuie sa auda ca imi e prieten si tot ce implica o prietenie, noi avem. Vroiam sa te anunt ca vin si eu, si am ras ironic. De ce ai acceptat ? De ce ai acceptat ? De ce ai acceptat ?
– Cum adica ? Stai ca nu te urmaresc. Cum adica vii si tu ? Foarte surprins ma mai intreaba odata, cum adica ?
– Pai ultima data cand am vorbit chiar credeai ca m-ai convins ?
– Nu. Stiam ca va fi nevoie sa vin cu o ora inainte la tine. Hai mah, ce dracu ? Chiar crezi ca nu te cunosc ? Chiar daca esti un psihopat depresiv, inecat cu sangele muncii, te cunosc.
– Sigur.
– Ce ?
Nimic, nimic. Lasa-ma acum ca ma plictisesti. Ne vedem.
– Amuzant ca de obicei. Ok. Salut
Si am inchis.
Pot sa iubesti pe cineva un an intreg si o zi sa-ti fie indiferenta, din diferite motive, ca esti obosit, bolnav etc, ea tot iti va spune ca nu o iubesti. Va uita de celelalte 364 zile, va uita. O greseala. Poti sa treci de o mie de ori strada si odata… La dracu, era o idee proasta. Cert e ca am evitat sa ies de atatea ori si a fost ok, acum m-am lasat prada curiozitatii si iata ce s-a intamplat.
Iata-ne la petrecere. Iata-ma cu o sticla de bere in mana privind in gol. La un moment dat mi-am adus aminte ca mai trebuie sa si clipesc, nu doar sa gandesc, iar cand imaginea s-a mai limpezit am vazut-o pe ea. Era o fata oarecare. Imaginea se mai limpezeste si imi dau seama ca de fapt e draguta tipa. Micuta, bruneta, buze apetisante, ochi pantrunzatori. Imaginea s-a limpezit. Ce vad e totuna cu realitatea. E superba, e mirifica, extraordinara in orice fel. Doamne, e capodopera ta. Felicitari !

De as avea puterea sa ma duc la ea. De as avea puterea sa o fac sa se uite la mine si sa vada pe cineva pe care sa placa.
– Hei ce faci ?
– Uite, ma bucur de bere.
– Fain. Nu te bucuri ca te-am convins sa vii ?
– Ba da, sarcastic ca intotdeauna. Auzi…
– Destul de bine. Ce e Mercule ?
– Cine e tipa aceea ?
– Care ? Tipa in alb ?
– Daaaaaa !
– Maria. O stiu doar asa. Am apucat sa vorbesc cu ea de cateva ori. Tipa e foarte inteligenta, eleganta precum vezi, atragatoare precum vezi. Go for it !
– Eu ? Nu mah. Fugi de aici. Cred ca m-am inrosit. Nu pentru ca mi-e era rusine sa vorbesc cu cineva. Doar ca stiam ca nu imi voi dori doar sa vorbesc cu ea. Iar atunci imi va descoperi rusinea. Nu. Nu pot face asta.
Din negura, o fata palida rupe tacerea, am atins-o. Instinctiv as fi vrut sa ii pun mana pe fund, dar m-ar fi lovit sau pe umar, dar ar fi fost prea banal.
Punandu-i mana undeva intre umar si fund, mai aproape de umar, am salutat-o.
– Buna.
– Buna, si mi-a zambit. Doamne de ce a facut asta ? Nu mai stiu ce sa zic, cuvintele m-au parasit. Toate replicile repetate pe parcursul acelor zece metri acum sunt doar o amintire stearsa.
– Te-am vazut… eu eram acolo… Cristi mi-a zis…
– Cristi ? Il stii pe Cristi ? Fata i se lumina si isi deschise usor gura incercand sa apuce paiul. Nu cred ca am vazut vreo imagine mai excitanta decat aceea.
– Cred ca da. Suntem colegi de ceva vreme.
– Oooo ati auzit fetelor ? Avem doi politisti printre noi. Suntem in siguranta, dar vrem noi asta ? De ce a spus asta ? Nu eram destul de stresat simtandu-i privirea, masurandu-ma, acum sunt inca trei priviri curioase care ma urmaresc neobosit.
– Poate ca nu fost o idee prea buna.
– Nu, nu, mai stai. Glumim si noi, stii cum sunt fetele…
– De fapt, nu prea stiu. Mercule, nu mai fa pe retardatul, vorbeste cum trebuie, incearca sa nu te mai uiti in alte parti. Ochii ei, ochii ei, acolo trebuie sa te uiti. Poarta-te asa cum nu esti. Lumea nu trebuie sa stie.

– Mergem Mercule ? Buna fetelor.
– Ce ? Cum sa plecam ? L-am luat deoparte si i-am explicat: mai lasa-ma cateva ore, te rog.
– E tarziu, e deja 4 dimineata. Maine stii foarte bine ca trebuie sa fim la sectie, iar capitanul nu ne va mai scuti de data asta.
– Il vom suna sa-i spunem ca suntem bolnavi.
– Amandoi ?
– A… da ! Am mancat ceva stricat impreuna, stiu eu…
– Stii pe dracu. Vad ca ti-a prins bine iesirea asta. Cat ai baut ?
– Nu sunt beat, drept ce ma iei ? Vreau sa mai stau cu Maria.
– Ahaaaa, acum nu mai e acea tipa misterioasa dupa care salivai, acum e Maria.
– Misterioasa inca imi e, iar de salivat, nu m-am oprit, doar ca am mai aflat cate ceva despre ea.
– Pervers senil ce esti ! Eu plec, te descurci ?

– Domnule politist ! Se poate sa ma duci acasa ? M-as simti mult mai in siguranta langa cineva care are catuse in permanenta la el.
– Sunt inafara serviciului, nu am catusele la mine.
– Dar acasa, si zambi imaculat, acasa ai ?
M-am blocat. Deja mi-o imaginam legata cu catusele de patul meu plictisitor, rupandu-i hainele, iar cu varful pistolul atingand-o. Incepand de la gat, continuand pe umarul stang, pe san, pe abdomenul perfect. Ea zbatandu-se in dorinta, iar eu iubind-o (deja) cum nu a facut-o vreo alta fiinta.
– As vrea sa te duc acasa, dar am venit cu prietenul meu, iar masina…
– Nu-i nici o problema, stau la vreo zece minute distanta.

Iata-ne mergand pe strazile astea pavate cu umbre, ea cu sandalele in mana, eu urmarindu-i fiecare gest, ea fredonand…
– Hai sa ne oprim pe banca asta, vrei ?
– Ok. Atunci m-a luat in brate si m-a pupat pe obrazul drept, iar apoi s-a ridicat.
… fredonand un cantec vesel, iar eu… simtindu-ma in al noulea cer. Un oras in care gunoaiele au maini si picioare, minte si vointa sa te ingenuncheze in miez de noapte. Mi-e scarba. Niste gandaci, niste canalii ce nu merita sa traiasca, dar nu stiu prin ce greseala au ajuns sa traiasca mai bine decat multi dintre noi.
Rotindu-si sandalele pe degete, privind spre cerul senin, cantand… era perfecta.

– Uite acolo sta doamna Popescu. Stii tu… cea care poate identifica suspectul principal. Am trimis pe cineva pentru portret.
– E o pista moarta.
– Ce ? Il poate identifica pe tip, ce tot vorbesti acolo ?
– Cate degete am ridicate ?
– Trei dragule, dar ce intrebare e asta ?
– Face parte din procedura, doamna.

– Si nu erau 3 degete ?
– Iti dai seama ca nu. E mai chioara decat bufnita in plina zi.
– Fain si acum imi spui ? A, dar am uitat, erai prea ocupat sa te imbeti. Ti-am spus daca vreodata simti ca…
– Nu mai pot face…
– Nu mai poti face fata…
– Bla bla… ti-am spus ca sunt ok, ce ar putea sa mearga prost ?
– Bine, nu te cred, dar hai sa intram.

Twilight (Amurgul unui fenomen)

Printre crapaturile sicriului meu mi-a fost dat sa aud, iar de curand mi-a fost dat, de curiozitate, sa vad balega asta de clisee prost alese. Pe drumul meu, spre o sursa de hrana, urmarind sirul de anomalii mi-am adus aminte de geniul care este Bram si Stoker si mi s-a facut mila de el. Saracu’. Probabil ca de cand a vazut ultimele capodopere se invarte haotic in locul sau de veci. Sa stii ca mai sunt oameni, sau ceva de genul asta, care nu te-au uitat !

Printre cele mai proaste filme din ultimii ani, replici previzibile si simpliste ca pentru niste pustani de liceu, plin de clisee neinspirate, fir epic…exact, previzibil ! Ascunzandu-ma de lumina lumanarilor pe jumatate consumate, langa o fereastra murdara, aud de la membrele cultului sexului frumos tot felul de remarci, dar mie actorii imi par groaznici. Si cand spun groznici nu ma refer la talentul lor actoricesc, nu, ci la cum arata, ca asta conteaza la un film, nu ? Cuplul, deja celebru Edward Cullen (Robert Pattinson) si Bella (Kristen Stewart) din nou trebuie sa spun… NEINSPIRAT, sunt hidosi. La acea fata nu vad nimic, nici o calitate care ar putea sa ma faca sa ma opresc din clipit ori respirat, sa ma faca sa-i sfasai gatul, iar fat-frumos asta care ar trebui sa atraga doar printr-o privire sau nu stiu, ce stiu e ca e pe departe un tip atragator, cred ca a scapat din acea groapa de urati, deprimati si suparati pe viata ca a fost zgarcita cu ei.

Ideea de vampir, acest fenomen, incet, incet este deteriorata in ultimul hal si e pacat. Adevarul este altul.

Pentru cei care au citit cartea (Twilight ori Amurgul sa inteleaga tot omu’) sau care doresc sa o faca, pentru cei care asteapta cu nerabdare (ori nu) The Twilight Saga: New Moon le recomand cu toata caldura sangelui meu, Dracula lui Bram Stoker, cartea si filmul, apoi sa se opreasca acolo.

Ca si concluzie : acest film, succesul acestui film nu m-a surprins, este simplu, are faze ce se vor amuzante, faze de dragoste, iar cam asta doreste publicul din ziua de astazi. Daca imi permiteti comparatia, cosmarul asta de film e ca muzica de astazi, Britney Spears, Lady Gaga etc, e catchy, comercial sau cum vreti voi.

Publicat în Ego. Etichete: , , , , . 7 Comments »

Sa mancam sanatos !

Am inceput o mini-campanie numita „Sa mancam sanatos” in primul rand pentru a incerca, intr-o mica masura, sa schimb mentalitatea tinerilor si nu numai. Tinerii din ziua de astazi, ca nu mai au timp sau ca asa e „cool” mananca foarte prost in mare parte mancare din fast-food-uri, iar cum in Bucuresti (spre exemplu) McDonald’s gasesti la fiecare pas, tentatia e mare. Dar cu sanatatea lor cum ramane ? In al doilea rand am inceput aceasta mini-campanie pentru a ma determina pe mine sa mananc mai sanatos, daca eu nu am grija de corpul meu atunci cine ?

Mai multe detalii aici.

Publicat în Ego. 6 Comments »