Ultima muza

Au fost multe, indraznete sau tacute, blonde sau brunete, adevarate doamne sau simple fete. Au fost multe, dar le-am consumat esenta pana a mai ramas doar una.
Si cum stateam ingropat in ganduri, inmormantat printre randuri prea simple sa le dau importanta imi aduc aminte de acea noapte cand te-am urmarit pana acasa, te-am privit de la distanta, te-am admirat in mediul tau natural, traind libera de inhibitii, dansand intr-un peisaj funeral.
M-as apropia sa-ti ating umarul, sa-ti simt parul, dar mi-e teama sa nu fiu descoperit, te-as striga, m-as apropia sa te sarut, dar mi-e teama sa nu fiu umilit, sa nu fiu iubit si sa-mi pierd pana si ultima muza. Sa-ti fiu calauza din umbra nu doresc, sa-ti fiu un simplu amic nici nu ma gandesc, decat asta mai bine m-as transforma intr-un bulgare de zapada asteptand zorii sa ma topesc, norii sa ma culeaga, ploaia sa ma infieze in timp ce vantul, parul sa-ti brodeze. Si eu, intr-un final, ca stropi difuze sa-ti cad peste buze asteptand veste, asteptandu-ti limba sa ma guste.
Nu, nu, nu as suporta sa-mi pierd si ultima muza, ar fi ultima mea sansa sa ies din tipare si din aceasta lume confuza. Mai bine ma transform intr-un mut visator si urat, mai bine continui sa te privesc de la distanta si sa ingrop in amnezie tot ce inseamna speranta.

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , . 12 Comments »

Mike Oldfield TUBULAR BELLS III Secrets/Far above the clouds

Publicat în Ego. Etichete: . Leave a Comment »

Bla bla

Cel mai probabil ca nu voi mai scrie cateva zile. Motive ? E multe. Dar pregatesc un nou serial, am foarte multe idei, trebuie sa le pun intr-o ordine, sa le dau o forma si apoi le voi si posta aici.
Sugestii ? Pentru moment m-am gandit ca personajul principal sa fie o personalitate sau ceva de genu, care la un moment dat va ajunge sa isi scrie, cu ajutorul unui scriitor, autobiografia, sau poate o multitudine de interviuri cu o tanara, mult mai tanara reportera de care se si indragosteste. In fine… astept sugestii si idei 🙂

Publicat în Ego. 3 Comments »

Despre serial

S-a terminat brusc din motive personale. Ei bine, serialul asta a fost total imprevizibil. Tot ce a fost planuit a fost ca trebuia sa existe si atat. Ideea, ce se va intampla in fiecare episod, personajele, toate astea au aparut in momentul cand ma puneam sa scriu lasand o portita deschisa pentru urmatorul episod.
Poate unii vor spune ca a fost prea simplist, vor avea dreptate pentru ca intentia mea nu a fost sa-l fac complicat, mai ales ca am scos multe replici din simplu motiv ca postul devenise prea lung. Firul epic pentru mine nu prezinta importanta, altceva am incercat sa accentuez : sentimentele, suferinta, fericirea de o clipa, tradarea, capcana dragostei si viata in pragul nebuniei. Cele prezentate in randurile serialului nu sunt fapte/trairi inspirate din realitate sau cel putin nu in totalitate.
Senzatia ciudata pe care o aveam de fiecare data cand scriam, cand traiam odata cu personajele nestiind ce se va intampla in continuare, calatoria ireala careia, treptat, i-am dat viata, asta este rasplata mea. Mi-am atins scopul.

Publicat în Ego. Etichete: . 4 Comments »

Episodul 7 : Visele devin realitate

– Ma bucur… ma bucur teribil ca… Ma balbaiam ca un pustan de 14 ani, mainile imi transpirasera, iar de emotie nici sa o privesc nu puteam.
– Ca ?
– Ca ne-am intalnit din nou, Maria. Totusi nu ma asteptam sa te gasesc la spital. Ce sanse exista ? O coincidenta ciudata. Se fie asta un semn ? Sa fim oare predestinati ?
– Am venit sa vizitez o prietena, raspunse ea uitandu-se in jur ingrijorata.
– Uite ce e… imi doream sa o iau de mana, dar mainile mele erau atat de transpirate incat imi era rusine sa o ating… in ultimele zile m-am gandit mult la tine. Incepeam discursul meu penibil rugandu-ma sa nu ma intrerupa sau in cel mai rau caz sa spuna ceva care sa ma lase si fara putinele cuvintele pe care le mai aveam in dotare.
– Da ? Vai… sunt magulita. Si… cum eram ?
– Cum erai ? O Doamne, de asta imi era frica.
– Da. Ai zis ca te gandeai la mine, cum eram ? Eram dezbracata ?
– Nu, nu…
– De ce te-ai inrosit ? Stai linistit ca nu te voi musca… sau poate doar putin, vrei ?
– Nu, nu stiu ce sa zic… Ce era sa mai zic, era la cativa centimentri de mine, uitandu-se direct in ochii mei, cum face asta ? Cum reuseste sa ma ingenuncheze atat de usor ?
– Stiu ca vrei, te-am vazut cum ma priveai la petrecerea aia, cum ma priveai dupa ce te-am pupat pe banca din parc, iti citeam in ochi ce vroiam sa imi faci.
– Nu vroiam sa-ti fac nimic, cum poti crede asta ?
– Nimic, nimic ? Isi plimba mana pe gat, dar odata ajunsa in dreptul pieptului si-o luase subtil intrebandu-ma daca planuiam sa o sarut. Ce zici ? Sau poate sa ma musti si apoi sa ma saruti… ce zici ? Te-am citit bine ?
– Cat de cat…
– Politistule si eu m-am gandit la tine, dar sa nu-ti faci iluzii, nu fac parte din categoria fetelor care stau o noapte si apoi nu mai auzi de ele si sper ca si tu vei fi la fel de matur.
– Sigur, sigur.
– Imi placi, imi placi mult, uite numarul meu de telefon, suna-ma intr-o zi.

Ce nu stie Cristi e ca filmul acela nu era chiar asa de indescifrabil precum i-am spus. Intr-adevar contexul a fost destul de ciudat, sa-l inteleg am renuntat din primele clipe, dar totusi tematica filmului era cea care conta. Tarfa ! Blestemate sa-mi fie pierderile astea de memorie, dar se pare ca tot raul duce la ceva bun, macar tot timpul asta nu au reusit sa ma tortureze acele imagini. Pana acum… Cum se poate sa fiu atat de orb ? Cum poate dragostea innebuni, orbi intentionat, si cel mai rational om ? Nici macar tu, Jack, nu poti face asta. Nu te uita asa urat la mine, stiu ca esti de soi bun, iar traditia ti-a pastrat un loc special, acolo la cea mai buna loja, dar trebuie sa-ti spun cu amar in suflet ca esti doar un simplu spectator. Imi pare rau, batrane, dragostea te-a invins. Cand e vorba de intors minti, dezamagit, tradat, ascuns adevarul, e campioana incontestabila.
O persoana dezbracata, muta, imi statea alaturi in timp ce eu priveam un soi de imagini, amuzant de familiare. O vedeam pe Maria cum se cearta cu cineva, probabil ca eu eram acela, o vedeam cum inchidea usa in urma ei si zambea. Lacrimile se evaporau, asa cum aparea zambetul la disparitia privirii mele. „am sa dorm la cineva care macar ma respecta” Intotdeauna m-am gandit si m-am lasat prada noptiilor albe, unde e si mai ales cine e aceea persoana care o respecta atat de multa ? Acel vis, viziunea sau ce naiba a fost a venit ca o ploaie in mijlocul unei zile caniculare, ca un leac in prag de moarte caci acea persoana era tocmai asistenta gasita moarta acum cateva zile. Dumnezeule ! Cum imaginile isi croiau o cale bine stabilita, caldura din acea incapere se intensificase coplesitor de mult. Simteam cum transpiratia-mi curge prin fiecare por si senzatia ca voi lesina, de caldura sau de nervi, era deja un insotitor cu care ma obisnuisem. Se pare ca m-am inselat, persoana aceea care o respecta atat de mult pe Maria mea, sau a altuia, nu era asistenta ci fratele care, surprize surprize, isi omagia somnul in celalalt dormitor. Cand Maria se simtea ca nu o respect, sau poate doar prezenta mea devenise iritanta pentru ea, se ducea la cei doi, nepuntand, din compasiune, dragoste, lasa dormitorul fratelui atat de pustiu. Tarfa !
De abia acum imi dau seama cat am sacrificat pentru… nici nu stiu cum sa ii mai spun caci numele ei aduce doar amintiri negre, cate nopti am visat la intalnirea cu ea, cate sperante mi-am facut, cate minciuni am inghitit. Prostule ! Tin minte cum o laudam in sine, cum ii faceam complimente, gratuite acum imi dau seama, cum ii spuneam ca sunt recunoscator pentru ca-mi e alaturi, ea, o fata diferita de celalalte, etern loiala, cradincioasa, romantica… la dracu, prea multe amintiri ce nu mai valoreaza nimic.
Cred ca i-am omorat, cred ca furia mea a fost mai puternica decat ratiunea, asa a fost intotdeauna si asa va fi de acum incolo. Se spune ca razbunarea e unealta prostului, si ? Sunt prost, dar cu siguranta asta a fost ultima data cand am fost luat de fraier. Ciudat e cum, acum dupa ce am vazut filmuletul ala, totul mi se pare normal, cum imaginile fara noima si ordine incep sa prinda culoare si forma. Am aflat in momentele acele nebune ca prostii sunt foarte fericiti, razbunarea a fost dulce, atat de dulce incat o simt si acum pe buze si nici cel mai bun wiskey, imi pare rau Jack, nu ii poate face sa-i dispara aroma.

Blestemata durere de cap, unde dracu sunt ? La dracu, si ochii sa ii deschid necesita un efort mult prea pretentios, asta poate inseamna doar un singur lucru : Mercule cat ai baut de data asta ? Printre injuraturi si dureri de cap auzeam oameni vorbind, daca nu ma insel erau doua voci, una o recunosc, era Cristi, dar cealalata chiar… chiar nu cred ca o cunosc.

– Doctore, spune-mi exact cat de grav e ?
– Destul de grav… pierderi de memorie, comportament agresiv, halucinatii, nu vreau sa ma grabesc in concluzii, dar pare un caz de schizofrenie.
– Am inteles. Multumesc, doctore.

– Cristi ! Cristi !
– Hei, sunt aici, cum te simti ?
– De parca m-ar fi lovit trenul…
– Esti in siguranta, stai linistit…
– In siguranta, pe dracu, niciunde nu sunt in siguranta.
– Stai linistit, esti la spital, oamenii astia vor avea grija de tine.
– La spital ? Dar ce dracu mi s-a intamplat ? Nu-mi aduc aminte de nimic. Off chiar acum trebuia sa-mi pierd constiinta.
– Ai spart totul la tine in birou, urlai, injurai, blestemai, ai inceput sa te iei de astia de la sectie apoi a cazut lat, inconstient.
– Ah da, acum imi aduc aminte. Cristi… cred ca i-am omorat pe oamenii aia, cred ca…
– Despre ce vorbesti ? Ce oameni ?
– Maria, asistenta si fratele ei.
– Aha, inteleg, bravo tie, acum incearca sa te odihnesti.
– Crede-ma ! Totul a inceput dupa ce am urmarit-o pe Maria la amantul ei. Nu intelegi ? Nu eram suficient de bun pentru ea. Cum e posibil asta cand eu m-am dedicat trup si suflet, cum e posibil ? Spune-mi ! Cuvintele imi ieseau fara se le dau voie, tipam de parca eram nebun, tipam pana cand mi-am dat seama ca incaperea se aglomerase. Acum puteam analiza camera de spital in toata simplitatea sa, doi oameni masivi imbracati in alb intrasera in camera insotiti de o asistenta ce tinea in mana o farfurioara pe care era o seringa. Nu mai am timp, asculta-ma ! M-ai tii minte accidentul din centru in care un individ oarecare, pentru voi, murise din cauza ranilor la cap ?
– Nu chiar, dar nu mai conteaza, incearca sa te calmezi.
– Eu am provocat accidentul, nu intelegi ? Cu Maria mea impartea patul… Maria mea era si a lui. Nu puteam accepta asta. Pe ea am sugrumat-o, i-am apucat gatul si l-am tinut pana puterile m-au parasit, asta intamplandu-se mult dupa ce isi daduse ultima rasuflare, apoi am legat un capat al funiei de lustra si celalalt de gat. Iar asistenta, ei bine ea era la fel de vinovata ca ceilalati si stii prea bine cum a murit.
– Da, da, inteleg. De ce nu ai facut sa para toate niste crime sau, stiu eu, accidente ?
– Nu intelegi ? Daca lasam sa se gaseasca trei oameni omorati intr-un final cineva facea legatura. Trei morti diferite : o sinucidere, un accident si o crima. Nici tu nu ai putut sa iti dai seama de adevar chiar daca era in fata ta.
– Mercu si-ar fi dat seama. Frumoasa poveste, nu stiam ca ai o imaginatie asa de bogata.
In mana asistentei sclipi seringa in timp ce acul isi facea loc in vena mea, cei doi indivizi ma tineau atat de strans incat nu imi mai simteam mainile, imi amortisera complet. Vederea incepea sa ma paraseasca, limba-mi statea lenesa in gura ignorandu-mi comenziile.
– Mercule, tii minte cand ti-am spus ca am vb de cateva ori cu Maria ? A fost suficient sa-mi ajunga in pat
– Nu, nu, minti ! Cu ultimele ramasite de putere am strans de cearceaf si i-am spus ca ma minte.
– Era o tarfa, Mercule. Pana sa iti spun ceva tu deja visai la o noua intalnire cu ea. Erai deja indragostit de ea, de unde dracu sa stiu ca se va ajunge la asta ? Era ceva ce nu prezenta importanta pentru nimeni pana sa apari tu. Prietene, nu te amagi crezand nu ai fost suficient pentru ea. Pentru astfel de fete, nici cinci nu sunt suficienti. Se pare ca unii au luat bunatatea ta ca pe o slabiciune, asta e, o lectie invata pe calea cea mai grea. Te las acum in compania asistentei.

Ce e realitatea ? Ii poate gasi cineva o definitie exacta si daca e asa, acea definitie se aplica fiecarui individ ? Rau, bine, realitate, fantezie, ce sunt toate astea, cum pot fi ele identificate ? Cine suntem noi sa decidem ce tine de normalitate si ce nu, ce e incatusat in nebunie si ce nu, cine ?

SFARSIT

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , , . 6 Comments »

Aparentele inseala

Publicat în Ego. Etichete: . 1 Comment »

Capcana inocentei

Se rugau in nestire si visau sub a mea privire, dar dorinta crestea asa cum cancerul creste in celule asa cum era gandul ca voi avea zile destule. Vroiam sa am potiunea pentru acest blestem, sa le leg intr-o legatura de sange, sa vina la mine fara sa le chem, sa stiu ca nu se vor teme si ca nu se vor mai ascunde in dorinte lesbiene.
Dupa munti de umbre ce se topesc la prima raza de soare, langa un lac ce asteapta ceata sa coboare, pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor. Era lacasul lor etern.

Sub arcade reci zeci de fecioare straine de intaia atingere ignorau ploaia ce porni lasandu-le zemoase si umede in fata unei statui continuand loiale sa murmure. Noptiile au trecut, zori au crescut, dar vizitele mele nu au fost fara rezultat caci in decurs de o luna fiecare fosta fecioara cazuse in pacat. Inocenta lor era afrodisiac pentru mine, ce le lipsea in experienta compensau in pasiune uitand de statuia la care se rugau, uitand de ce singure locuiau si erau fericite cu asta.
Un copil avea sa se nasca si sa creasca dupa chipul si aseamanarea mea, dar acest inceput de viata avea sa fie sfarsitul altora caci afland de aceasta blasfemie cel care era intruchipat de statuie a aruncat un blestem asupra lor. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni ! Asa ca in zorii acelei zile s-au aruncat in prapastie rand pe rand pana cand pamantul nu a mai fost pamant ci un covor gros de cadavre. De atata culoare lacul se inrosise incat si ceata se temea sa mai coboare. Natura se transformase, soarele picase si eu dupa el. Intr-un abis de agonie, hranit de nebunie in oase ranindu-mi genunchii am contemplat la a mea pedeapsa.

Vantul uscat soptea blesteme doar pentru unele urechi. Orasul mormintelor isi cheama locuitorii. Nu vei mai fi singur, nu vei mai muri, nu vei mai dormi niciodata, nu te vei mai trezi niciodata, vei fi aici pentru totdeauna. Bine ai venit ! Cadavrele incepeau sa se descompuna, dar aerul confuz nu putea sa-mi spuna ca o boala ma va intemnita incat nici sa ma sinucid nu voi mai putea. De zile destule respir cu greu sub plumburii nori, intr-un pat din pene de ciori, penele celor care trupul meu acum le hraneste in ceata ce din nou indrazneste sa coboare. Pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor si… vocea lor. La suprafata pareau a se scalda in inocenta, dar mintea unui barbat nu putea sa-si dea seama ca dedesuptul le era mancat de rau din cea mai pura esenta. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 2 Comments »