Capcana inocentei

Se rugau in nestire si visau sub a mea privire, dar dorinta crestea asa cum cancerul creste in celule asa cum era gandul ca voi avea zile destule. Vroiam sa am potiunea pentru acest blestem, sa le leg intr-o legatura de sange, sa vina la mine fara sa le chem, sa stiu ca nu se vor teme si ca nu se vor mai ascunde in dorinte lesbiene.
Dupa munti de umbre ce se topesc la prima raza de soare, langa un lac ce asteapta ceata sa coboare, pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor. Era lacasul lor etern.

Sub arcade reci zeci de fecioare straine de intaia atingere ignorau ploaia ce porni lasandu-le zemoase si umede in fata unei statui continuand loiale sa murmure. Noptiile au trecut, zori au crescut, dar vizitele mele nu au fost fara rezultat caci in decurs de o luna fiecare fosta fecioara cazuse in pacat. Inocenta lor era afrodisiac pentru mine, ce le lipsea in experienta compensau in pasiune uitand de statuia la care se rugau, uitand de ce singure locuiau si erau fericite cu asta.
Un copil avea sa se nasca si sa creasca dupa chipul si aseamanarea mea, dar acest inceput de viata avea sa fie sfarsitul altora caci afland de aceasta blasfemie cel care era intruchipat de statuie a aruncat un blestem asupra lor. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni ! Asa ca in zorii acelei zile s-au aruncat in prapastie rand pe rand pana cand pamantul nu a mai fost pamant ci un covor gros de cadavre. De atata culoare lacul se inrosise incat si ceata se temea sa mai coboare. Natura se transformase, soarele picase si eu dupa el. Intr-un abis de agonie, hranit de nebunie in oase ranindu-mi genunchii am contemplat la a mea pedeapsa.

Vantul uscat soptea blesteme doar pentru unele urechi. Orasul mormintelor isi cheama locuitorii. Nu vei mai fi singur, nu vei mai muri, nu vei mai dormi niciodata, nu te vei mai trezi niciodata, vei fi aici pentru totdeauna. Bine ai venit ! Cadavrele incepeau sa se descompuna, dar aerul confuz nu putea sa-mi spuna ca o boala ma va intemnita incat nici sa ma sinucid nu voi mai putea. De zile destule respir cu greu sub plumburii nori, intr-un pat din pene de ciori, penele celor care trupul meu acum le hraneste in ceata ce din nou indrazneste sa coboare. Pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor si… vocea lor. La suprafata pareau a se scalda in inocenta, dar mintea unui barbat nu putea sa-si dea seama ca dedesuptul le era mancat de rau din cea mai pura esenta. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni !

2 Răspunsuri to “Capcana inocentei”

  1. yol Says:

    Si cu copilul ce s-a intamplat?🙂

  2. mercu Says:

    Nu s-a nascut inca acest copil. Era in pantecele mamei sale care se aruncase in prapastie.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: