Episodul 7 : Visele devin realitate

– Ma bucur… ma bucur teribil ca… Ma balbaiam ca un pustan de 14 ani, mainile imi transpirasera, iar de emotie nici sa o privesc nu puteam.
– Ca ?
– Ca ne-am intalnit din nou, Maria. Totusi nu ma asteptam sa te gasesc la spital. Ce sanse exista ? O coincidenta ciudata. Se fie asta un semn ? Sa fim oare predestinati ?
– Am venit sa vizitez o prietena, raspunse ea uitandu-se in jur ingrijorata.
– Uite ce e… imi doream sa o iau de mana, dar mainile mele erau atat de transpirate incat imi era rusine sa o ating… in ultimele zile m-am gandit mult la tine. Incepeam discursul meu penibil rugandu-ma sa nu ma intrerupa sau in cel mai rau caz sa spuna ceva care sa ma lase si fara putinele cuvintele pe care le mai aveam in dotare.
– Da ? Vai… sunt magulita. Si… cum eram ?
– Cum erai ? O Doamne, de asta imi era frica.
– Da. Ai zis ca te gandeai la mine, cum eram ? Eram dezbracata ?
– Nu, nu…
– De ce te-ai inrosit ? Stai linistit ca nu te voi musca… sau poate doar putin, vrei ?
– Nu, nu stiu ce sa zic… Ce era sa mai zic, era la cativa centimentri de mine, uitandu-se direct in ochii mei, cum face asta ? Cum reuseste sa ma ingenuncheze atat de usor ?
– Stiu ca vrei, te-am vazut cum ma priveai la petrecerea aia, cum ma priveai dupa ce te-am pupat pe banca din parc, iti citeam in ochi ce vroiam sa imi faci.
– Nu vroiam sa-ti fac nimic, cum poti crede asta ?
– Nimic, nimic ? Isi plimba mana pe gat, dar odata ajunsa in dreptul pieptului si-o luase subtil intrebandu-ma daca planuiam sa o sarut. Ce zici ? Sau poate sa ma musti si apoi sa ma saruti… ce zici ? Te-am citit bine ?
– Cat de cat…
– Politistule si eu m-am gandit la tine, dar sa nu-ti faci iluzii, nu fac parte din categoria fetelor care stau o noapte si apoi nu mai auzi de ele si sper ca si tu vei fi la fel de matur.
– Sigur, sigur.
– Imi placi, imi placi mult, uite numarul meu de telefon, suna-ma intr-o zi.

Ce nu stie Cristi e ca filmul acela nu era chiar asa de indescifrabil precum i-am spus. Intr-adevar contexul a fost destul de ciudat, sa-l inteleg am renuntat din primele clipe, dar totusi tematica filmului era cea care conta. Tarfa ! Blestemate sa-mi fie pierderile astea de memorie, dar se pare ca tot raul duce la ceva bun, macar tot timpul asta nu au reusit sa ma tortureze acele imagini. Pana acum… Cum se poate sa fiu atat de orb ? Cum poate dragostea innebuni, orbi intentionat, si cel mai rational om ? Nici macar tu, Jack, nu poti face asta. Nu te uita asa urat la mine, stiu ca esti de soi bun, iar traditia ti-a pastrat un loc special, acolo la cea mai buna loja, dar trebuie sa-ti spun cu amar in suflet ca esti doar un simplu spectator. Imi pare rau, batrane, dragostea te-a invins. Cand e vorba de intors minti, dezamagit, tradat, ascuns adevarul, e campioana incontestabila.
O persoana dezbracata, muta, imi statea alaturi in timp ce eu priveam un soi de imagini, amuzant de familiare. O vedeam pe Maria cum se cearta cu cineva, probabil ca eu eram acela, o vedeam cum inchidea usa in urma ei si zambea. Lacrimile se evaporau, asa cum aparea zambetul la disparitia privirii mele. „am sa dorm la cineva care macar ma respecta” Intotdeauna m-am gandit si m-am lasat prada noptiilor albe, unde e si mai ales cine e aceea persoana care o respecta atat de multa ? Acel vis, viziunea sau ce naiba a fost a venit ca o ploaie in mijlocul unei zile caniculare, ca un leac in prag de moarte caci acea persoana era tocmai asistenta gasita moarta acum cateva zile. Dumnezeule ! Cum imaginile isi croiau o cale bine stabilita, caldura din acea incapere se intensificase coplesitor de mult. Simteam cum transpiratia-mi curge prin fiecare por si senzatia ca voi lesina, de caldura sau de nervi, era deja un insotitor cu care ma obisnuisem. Se pare ca m-am inselat, persoana aceea care o respecta atat de mult pe Maria mea, sau a altuia, nu era asistenta ci fratele care, surprize surprize, isi omagia somnul in celalalt dormitor. Cand Maria se simtea ca nu o respect, sau poate doar prezenta mea devenise iritanta pentru ea, se ducea la cei doi, nepuntand, din compasiune, dragoste, lasa dormitorul fratelui atat de pustiu. Tarfa !
De abia acum imi dau seama cat am sacrificat pentru… nici nu stiu cum sa ii mai spun caci numele ei aduce doar amintiri negre, cate nopti am visat la intalnirea cu ea, cate sperante mi-am facut, cate minciuni am inghitit. Prostule ! Tin minte cum o laudam in sine, cum ii faceam complimente, gratuite acum imi dau seama, cum ii spuneam ca sunt recunoscator pentru ca-mi e alaturi, ea, o fata diferita de celalalte, etern loiala, cradincioasa, romantica… la dracu, prea multe amintiri ce nu mai valoreaza nimic.
Cred ca i-am omorat, cred ca furia mea a fost mai puternica decat ratiunea, asa a fost intotdeauna si asa va fi de acum incolo. Se spune ca razbunarea e unealta prostului, si ? Sunt prost, dar cu siguranta asta a fost ultima data cand am fost luat de fraier. Ciudat e cum, acum dupa ce am vazut filmuletul ala, totul mi se pare normal, cum imaginile fara noima si ordine incep sa prinda culoare si forma. Am aflat in momentele acele nebune ca prostii sunt foarte fericiti, razbunarea a fost dulce, atat de dulce incat o simt si acum pe buze si nici cel mai bun wiskey, imi pare rau Jack, nu ii poate face sa-i dispara aroma.

Blestemata durere de cap, unde dracu sunt ? La dracu, si ochii sa ii deschid necesita un efort mult prea pretentios, asta poate inseamna doar un singur lucru : Mercule cat ai baut de data asta ? Printre injuraturi si dureri de cap auzeam oameni vorbind, daca nu ma insel erau doua voci, una o recunosc, era Cristi, dar cealalata chiar… chiar nu cred ca o cunosc.

– Doctore, spune-mi exact cat de grav e ?
– Destul de grav… pierderi de memorie, comportament agresiv, halucinatii, nu vreau sa ma grabesc in concluzii, dar pare un caz de schizofrenie.
– Am inteles. Multumesc, doctore.

– Cristi ! Cristi !
– Hei, sunt aici, cum te simti ?
– De parca m-ar fi lovit trenul…
– Esti in siguranta, stai linistit…
– In siguranta, pe dracu, niciunde nu sunt in siguranta.
– Stai linistit, esti la spital, oamenii astia vor avea grija de tine.
– La spital ? Dar ce dracu mi s-a intamplat ? Nu-mi aduc aminte de nimic. Off chiar acum trebuia sa-mi pierd constiinta.
– Ai spart totul la tine in birou, urlai, injurai, blestemai, ai inceput sa te iei de astia de la sectie apoi a cazut lat, inconstient.
– Ah da, acum imi aduc aminte. Cristi… cred ca i-am omorat pe oamenii aia, cred ca…
– Despre ce vorbesti ? Ce oameni ?
– Maria, asistenta si fratele ei.
– Aha, inteleg, bravo tie, acum incearca sa te odihnesti.
– Crede-ma ! Totul a inceput dupa ce am urmarit-o pe Maria la amantul ei. Nu intelegi ? Nu eram suficient de bun pentru ea. Cum e posibil asta cand eu m-am dedicat trup si suflet, cum e posibil ? Spune-mi ! Cuvintele imi ieseau fara se le dau voie, tipam de parca eram nebun, tipam pana cand mi-am dat seama ca incaperea se aglomerase. Acum puteam analiza camera de spital in toata simplitatea sa, doi oameni masivi imbracati in alb intrasera in camera insotiti de o asistenta ce tinea in mana o farfurioara pe care era o seringa. Nu mai am timp, asculta-ma ! M-ai tii minte accidentul din centru in care un individ oarecare, pentru voi, murise din cauza ranilor la cap ?
– Nu chiar, dar nu mai conteaza, incearca sa te calmezi.
– Eu am provocat accidentul, nu intelegi ? Cu Maria mea impartea patul… Maria mea era si a lui. Nu puteam accepta asta. Pe ea am sugrumat-o, i-am apucat gatul si l-am tinut pana puterile m-au parasit, asta intamplandu-se mult dupa ce isi daduse ultima rasuflare, apoi am legat un capat al funiei de lustra si celalalt de gat. Iar asistenta, ei bine ea era la fel de vinovata ca ceilalati si stii prea bine cum a murit.
– Da, da, inteleg. De ce nu ai facut sa para toate niste crime sau, stiu eu, accidente ?
– Nu intelegi ? Daca lasam sa se gaseasca trei oameni omorati intr-un final cineva facea legatura. Trei morti diferite : o sinucidere, un accident si o crima. Nici tu nu ai putut sa iti dai seama de adevar chiar daca era in fata ta.
– Mercu si-ar fi dat seama. Frumoasa poveste, nu stiam ca ai o imaginatie asa de bogata.
In mana asistentei sclipi seringa in timp ce acul isi facea loc in vena mea, cei doi indivizi ma tineau atat de strans incat nu imi mai simteam mainile, imi amortisera complet. Vederea incepea sa ma paraseasca, limba-mi statea lenesa in gura ignorandu-mi comenziile.
– Mercule, tii minte cand ti-am spus ca am vb de cateva ori cu Maria ? A fost suficient sa-mi ajunga in pat
– Nu, nu, minti ! Cu ultimele ramasite de putere am strans de cearceaf si i-am spus ca ma minte.
– Era o tarfa, Mercule. Pana sa iti spun ceva tu deja visai la o noua intalnire cu ea. Erai deja indragostit de ea, de unde dracu sa stiu ca se va ajunge la asta ? Era ceva ce nu prezenta importanta pentru nimeni pana sa apari tu. Prietene, nu te amagi crezand nu ai fost suficient pentru ea. Pentru astfel de fete, nici cinci nu sunt suficienti. Se pare ca unii au luat bunatatea ta ca pe o slabiciune, asta e, o lectie invata pe calea cea mai grea. Te las acum in compania asistentei.

Ce e realitatea ? Ii poate gasi cineva o definitie exacta si daca e asa, acea definitie se aplica fiecarui individ ? Rau, bine, realitate, fantezie, ce sunt toate astea, cum pot fi ele identificate ? Cine suntem noi sa decidem ce tine de normalitate si ce nu, ce e incatusat in nebunie si ce nu, cine ?

SFARSIT

Anunțuri
Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , , . 6 Comments »

6 răspunsuri to “Episodul 7 : Visele devin realitate”

  1. yol Says:

    Interesanta imaginea cu seringa pe farfurie. De unde ti-a venit ideea asta? 😀

  2. DianaEmma Says:

    „Si daca realitatea nu e altceva decat o boala?”

  3. mercu Says:

    @yol : inspiratia sa fie de vina ? Ma gandeam la cei ce se drogheaza, servesc seringi pe tava/farfurie. De aici pana la ce am scris mai sus a fost doar un pas.
    @DianaEmma : atunci trebuie sa ii gasim un leac, nu ? 🙂

  4. DianaEmma Says:

    Atata vreme cat constientizezi boala, leacul vine mai usor.
    Ideea e sa accepti ca esti ‘bolnav’ si sa stii si ce ‘boala’ e.

  5. mercu Says:

    Cred ca boala asta e de natura psihica, iar in cazul asta sa accepti ca esti bolnav e destul de greu. Cred ca yol ne poate spune mai multe 🙂

  6. yol Says:

    yol nu prea stie ce sa zica de asta, dar poate incerca sa-si dea cu parerea 🙂
    cica „normalul” e o chestie destul de ciudata, in sensul ca nu exista de sine statator ci se defineste ca un fel de medie (+/- doua deviatii standard 😉 ) a populatiei la care se refera.
    prin cauza de consecinta, „anormalul” (in speta „boala”) va fi reprezentat de ceea ce ramane pe afara mediei si intervalului ei limitrof.
    intrebarea de la care porniram (a DianeiEmma) era daca nu cumva realitatea e o boala. in masura in care fiecare om vede realitatea deformata de propriile lentile, atunci ar putea fi definita si ca o „boala”. intrebarea care deriva de aici, dupa mine, e „cine e purtatorul acestei boli”? la care, conform inferentei de mai sus, raspunsul ar fi „fiecare om”.
    acu, daca ma intorc la prima asertiune, conform careia ceea ce se intampla celor mai multi dintre oameni reprezinta normalul si o coroborez cu paragraful imediat precedent ==> ca sa fii bolnav de boala asta („realitatea”) e normal ==> mai departe (am definit „boala” = „anormal”) ca „ANORMAL” = „NORMAL”
    concluzie – afirmatia DianeiEmma este un silogism, adecatelea ne face sa ne invartim in jurul cozii atunci cand nu avem cu ce ne ocupa timpul (situatia mea din fix momentul prezent, ca peste doo minute o sa fiu in varful patului cu o carte in brate 😉 )
    CONCLUZIE finala: asa face yol cand nu prea stie ce sa zica: incepe sa abereze


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: