Exilat de normalitate

De ce zi de zi trebuie sa demonstram ca suntem extraordinari? De ce la finele zilei trebuie sa transformam eroii in criminali?
De ce nu aruncam cu petale de trandafiri in loc de noroi? De ce ne e teama sa recunoastem ca unii sunt mai buni decat noi?
De ce cand facem o greseala suntem aruncati in acel punct de unde am plecat? De ce nu suntem tinuti minte pentru binele facut ci doar pentru momentul cand am clacat?
Cum te integrezi in lume cand nu esti normal? Cum te poti bucura de viata obisnuita cand totul in jur ti se pare banal?
Te ascunzi in singuratate sau le demonstrezi cat sunt de neinsemnati? Te complaci cu darul tau si ii faci uitati?
Bun, diabolic, sfant sau doar o simpla persoana? Cine suntem noi, cine sunt ei de ne condamna?

Anunțuri
Publicat în Alter ego. 2 Comments »

Chevelle – Letter From A Thief

If you ever enter my mind/ Staaaay there, yoooou’ll live/ To fend it off and fool them all. Staaaay there
De fapt tot albumul Sci-Fi Crimes e genial (recomand). De ceva vreme nu am mai ascultat un album zile intregi.

Publicat în Ego. Etichete: . 2 Comments »

Disturbed – Forsaken

Publicat în Ego. Etichete: . 4 Comments »

Pe urme cu potential

Nu au fost putine interactiunile dintre fruntea mea si masa, multe si dureroase si acompaniate de cuvantul „genial” au fost. Da. Rar imi este dat sa vad ceva ce imi place venind de la aceasta minte prapadita. Scriind, jongland cu idei am inceput sa scriu primul episod, capitol ce o fi si printre alte „genialitati” am scos-o pe asta:

Trist ar fi sa pierzi batalia inainte sa te nasti, sa te imbraci in blana de oaie si sa pasti, sa-ti dedici o viata de inutilitate in scopul de a depasi esecul primordial si a ajunge, intr-un moment de claritate, la acest gand banal: perfectiunea este limita, limitarea este natura omenirii, atunci perfectiunea este sursa luminii de la capatul nostru?

Hai sa analizam, lasand rima, rand pe rand tot ce e de analizat.
„sa pierzi batalia inainte sa te nasti”, ce inseamna asta? Cat de teribil e sa joci un joc impotriva unui adversar imposibil de batut? Cat de demoralizant e sa te lupti pentru un „job” cu cineva care are mai multa experienta decat tine si toate abilitatiile necesare, in plus are ce manca si bea, tu nu, iar demnitatea ta depinde de „jobul” asta? Daca asta suna trist atunci sa transpunem aceste ghinioane in fiecare decizie pe care o luam, fiecarei idei care ne trece prin minte sa ii spunem: stop, esti inutila, esti inutila asa ca toate cele care vor mai urma, nu te mai tormenta. Unii se nasc in mijlocul unei familii care traieste sub pod sau in gara, cu ce e vinovat? Sa fie dreptatea divina? Nu stiu ce e exact, dar cu singuranta a pierdut inainte sa se nasca.
„sa te imbraci in blana de oaie si sa pasti”, o alta forma a efectului de turma sau sa fie vorba de ceva implicatii religioase?
„sa-ti dedici o viata de inutilitate in scopul de a depasi esecul primordial…”, suna cunoscut? Fara oameni Pamantul ar „trai” mult si bine, daca in urmatoarea clipa rasa umana ar disparea, nimeni nu va observa, Soarele se va invarti, stele vor rasari, galaxii tot acolo ar fii. Si totusi! Si totusi din primele clipe ale vietii incercam sa devenim in fiecare zi mai buni (unii), sa facem ceva cu folos, sa nu cumva sa ne stingem fara a lasa ceva in urma, si de ce nu, sa ramanem in filele de istorie. Pacat ca putini chiar reusesc. Daca ar fi sa analizam stiintific e o cantitate neglijabila.
„perfectiunea este limita”, mai mult nu se poate. Tanjim dupa ceva ce odata am avut (oare?), vrem sa fim perfecti, oare se (mai) poate?
„limitarea este natura omenirii”, si asta niciodata nu se va schimba. Atatea variabile, atatia parametrii care ne fac viata atat de nesemnificativa chiar daca visam la mult mai multe.
„perfectiunea este sursa luminii de la capatul nostru”, un mic joc de cuvinte. Pornit de la expresia „lumina de la capatul tunelului” am introdus termenul „perfectiune” ca si cum acesta ar insemna viata de apoi, o viata fara griji si responsabilitati, o lume de armonie, miere si lapte caldut. La capatul nostru, sfarsitul nostru, moartea noastra, acolo perfectiunea lumineaza ispititor.

Sincer, m-as bucura teribil daca oamenii nu mi-ar mai spune „vaaaai ce frumos scrii” ci astfel de idei (ca mai sus) sa le treaca prin minte si sa zica „ahaaa, asta a vrut sa zica”.

Publicat în Ego. Etichete: , . 4 Comments »

O greseala devenita stil de viata

Nu de multe ori, dar se intampla ca o greseala sa ne bantuie o viata intreaga, sa ne defineasca, sa ne dea aripi sau sa lase coarne sa ne creasca.
Am citit si ultimele cuvinte de pe pergamente…
Dupa ziduri inabusite de caldura, un paradis se ridicase sub picaturi de luna, isi nascuse tulpini si frunze din toate aceste balti sufocate de lichide de tarfe. Am avansat spre sursa tipetelor, a gemetelor masculine, dar din cauza lipsei unei bucati de pergament nu am reusit, oricum aceasta cetate cu siguranta nu va avea acelasi sfarsit ca Sodoma si Gomora, nu va avea sfarsit…

Minore, cu o mana intinsa cereau efectul vinului, cu alta mangaiau sudoarea trupului, dar nici nu mai gemeau, nici nu mai simteau pentru ca trupul pe care il mangaiau nu era primul sau ultimul, multi altii asteptau. Asteptau asa cum astepta, acum ceva vreme, si tatal ca mama lor sa plece, sa le lase singure si fara aparare, legate la ochi si la maini, sub lumina difuza cu trupul gol si pregatite pentru inca un viol.
Asa cum s-a ajuns sa fie, rusinea devine in timp motiv de mandrie, dovada de deplina maturitate si indiferenta de fiecare data cand sunt violate, batute si scuipate pe fata de culoarea portelanului ieftin pentru cateva monede sau cateva guri de vin. Durerea trupurilor niciodata nu va cunoaste cuvinte, nu va fi ingropata, ascunsa sau uitata, dar va cunoaste lacrimi si caldura inabusitoare de dincolo de ziduri atunci cand ele nu vor mai fi folositoare.

Publicat în Alter ego. Etichete: . 3 Comments »

Efectul de turma

Asa cum se pare ca am reusit, ca un blogger desarvarsit si scarbit de eticheta sa actuala, voi scrie in continuare cateva pareri stupide, pe care eu le cred interesante si vreau sa le impartasesc lumii… sau celor doi cititori. Au trecut cativa ani buni de cand acest om a ajuns la concluzia ca orice ar face nu ii va intelege pe ceilalti om din jurul sau. Si cand spun „nu ii va intelege” ma refer la toate caracteristicile anormale pe care acestia le prezinta. Sa fie asta natura omului? Sa fie a noastra menire sclavagismul si limitarea gandirii? Iata cateva elemente pe care le consider inrobitoare a omului si a chestiei cu care ne mandrim atat de mult, a ratiunii, intr-o mica sau mai mare masura.

Moda

Ce este un D&G? Ce este un Versace? Ei bine, un „din aia” este un instrument de a manipula masele. Nu spun ca se face in mod intentionat, si totusi, o forma de limitare foarte interesanta, pe langa faptul ca o „inghiti” fara sa te doara, te face chiar sa te simti bine in pielea ta, sau in hainele tale. Sa explic: odata ce ai luat un tricou DOAR pentru ca este „de firma” ai mai pus un stalp la gardul mintii tale, ai mai dat o palma liberului arbitru. Da, tu vrei sa-l iei, dar nu ai habar ca de fapt subconstientul te impinge sa o faci doar pentru a fi in pas cu moda, doar pentru a arata ca ceilalti. Intelegi? Ca cei-lal-ti! Adica ai murit. Ai murit si ai ajuns in groapa sobolaniilor, dar nu iti face griji, sunt ei hidosi, dar sunt ca tine, uita-te in oglinda, ai ajuns ca ei. Ti-ai pierdut simtul originalitatii, ti-ai pierdut… ei bine… te-ai pierdut, esti pierdut.

Televizorul

Ca e vorba de o emisiune, un talk-show, chiar si stirile tot ce vezi insulta realitatea si te insulta pe tine fara sa iti dai seama. Nu pun bazele unei noi conspiratii, dar odata ce deschizi gura larg la minciunile unui reporter corupt sau unui senator lacom mintea ta proceseaza un singur lucru: ce ai auzit si vazut. Deseori oamenii au incredere in alti oameni, deseori oamenii cred ce vad si aud la televizor fara sa isi puna intrebari in legatura cu veridicitatea informatiilor. Si astfel ne-am pierdut, ne-am inchis intr-o cusca si am aruncat cheia.

Religia

Probabil cea mai cunoscuta forma de manipulare si inrobire este apartenenta la un cult. Cred ca ceva este acolo, cred in bine si rau, binele si raul dupa standardele mele de om rational. Nu pot critica ortodoxismul pentru ca… sau budismul pentru ca… pe departe asta sa fie intentia mea. Intentia mea este de a arata ca religia ne limiteaza de fiecare data cand facem ceva pentru ca asa trebuie. Pentru ca asa trebuie? O mare mare parte din membrii ortodoxismului, vorbim despre aceasta religie pentru am cat de cat habar, se roaga, se duc duminica la biserica pentru ca asa scrie in scriptura sau ca asa ne invata preotul. Dar oare asta inseamna religia? Sa respecti niste traditii, iar singura satisfactie din toate astea sa fie ca la sfarsitul zilei ai facut tot ce ai citit si auzit ca trebuie sa faci ca sa ajungi in imparatia cerului, asta inseamna religie? Daca raspunsul e da, atunci esti incarcerat in cea mai teribila inchisoare din care nu mai ai scapare.

Propria noastra minte

Deseori ne spunem ca ceva exista cand nu exista doar sa ne simtim bine. Ajungem la pamant si dupa zile sau luni de amagire reusim sa ne spunem ca totul va fi bine, trebuie sa reusim sa ne spunem asta. In adancul mintii stim ca trebuie sa trecem peste si astfel ne mintim ca totul a trecut, ca totul s-a intamplat cu un scop, ca acum suntem mai puternici si ca totul va fi bine.

Daca analizam tot si toate reusim sa ne dam seama ca toate formele de manipulare exista si prospera datorita mintii noastre subdezvoltate. Daca privim in spate, de la prima farama de civilizatie oamenii au fost manipulati, sa fie asta natura omului? Sa fie a noastra menire sclavagismul si limitarea gandirii?

Publicat în Ego. Etichete: . 9 Comments »

O gura de cuvinte proaspete

Chiar daca e bine stiut ca toata lumea minte se pare ca nimeni nu reuseste sa-mi simta cuvintele vopsite. Minciunile sunt suflarea divina deasupra lutului din care sunt facut, dar nu imi pasa, eu stau in coltul meu, visator si tacut. Da, imi place sa mint, dar nu am omorat-o eu. Trebuie sa fiu crezut, totul a inceput cu…

Decat sa respir aer mort mai bine deloc. Asa cum Cineva a luat o coasta si a facut un lucru viu, asa am luat eu o pana si am inceput sa scriu. Sa scriu despre cum ar fi sa sorb aerul proaspat si neprefacut de toamna, sa simt sfarsitul naturii sub a cerului piele alba, am inceput sa scriu pana am ajuns sa il ador. Un loc numai al meu. Dar nu a fost atat de usor, nu a fost deloc usor sa rup gratia in plina noapte, sa-i distrug perfectiunea exterioara lasand-o in propriul sange sa moara. Cum sa fie usor?
Aveam de ales intre versuri cu neintelese intelesuri si ea, intre inspiratie si lebada neagra din mana mea si am ales. Atat de fragila si totusi atat de puternica, atat de gratioasa si totusi putin importanta in aceasta minte astenica.
De as avea lacrimi, le-as culege in palme si te-as spala, te-as imbratisa pentru o ultima data apoi te-as ingropa adanc in amintire, acolo unde nimeni nu va stii de a noastra convietuire. Nu ma intelege gresit, nu voi spune niciodata ca nu te-am iubit, dar dragostea nu m-a satisfacut niciodata pe cand ce scriu acum e ca o gura de oxigen sau de apa.

Recunosc! Disperat, eu am omorat-o si nu am nici un regret, aveam nevoie de o bucata din ea sa imi creez acest imperiu perfect. Un loc al meu, unde pot supravietui, departe de voi, un loc unde pot respira aer proaspat si neprefacut in plina toamna sub a cerului piele alba, un loc numai al meu…