Pe urme cu potential

Nu au fost putine interactiunile dintre fruntea mea si masa, multe si dureroase si acompaniate de cuvantul „genial” au fost. Da. Rar imi este dat sa vad ceva ce imi place venind de la aceasta minte prapadita. Scriind, jongland cu idei am inceput sa scriu primul episod, capitol ce o fi si printre alte „genialitati” am scos-o pe asta:

Trist ar fi sa pierzi batalia inainte sa te nasti, sa te imbraci in blana de oaie si sa pasti, sa-ti dedici o viata de inutilitate in scopul de a depasi esecul primordial si a ajunge, intr-un moment de claritate, la acest gand banal: perfectiunea este limita, limitarea este natura omenirii, atunci perfectiunea este sursa luminii de la capatul nostru?

Hai sa analizam, lasand rima, rand pe rand tot ce e de analizat.
„sa pierzi batalia inainte sa te nasti”, ce inseamna asta? Cat de teribil e sa joci un joc impotriva unui adversar imposibil de batut? Cat de demoralizant e sa te lupti pentru un „job” cu cineva care are mai multa experienta decat tine si toate abilitatiile necesare, in plus are ce manca si bea, tu nu, iar demnitatea ta depinde de „jobul” asta? Daca asta suna trist atunci sa transpunem aceste ghinioane in fiecare decizie pe care o luam, fiecarei idei care ne trece prin minte sa ii spunem: stop, esti inutila, esti inutila asa ca toate cele care vor mai urma, nu te mai tormenta. Unii se nasc in mijlocul unei familii care traieste sub pod sau in gara, cu ce e vinovat? Sa fie dreptatea divina? Nu stiu ce e exact, dar cu singuranta a pierdut inainte sa se nasca.
„sa te imbraci in blana de oaie si sa pasti”, o alta forma a efectului de turma sau sa fie vorba de ceva implicatii religioase?
„sa-ti dedici o viata de inutilitate in scopul de a depasi esecul primordial…”, suna cunoscut? Fara oameni Pamantul ar „trai” mult si bine, daca in urmatoarea clipa rasa umana ar disparea, nimeni nu va observa, Soarele se va invarti, stele vor rasari, galaxii tot acolo ar fii. Si totusi! Si totusi din primele clipe ale vietii incercam sa devenim in fiecare zi mai buni (unii), sa facem ceva cu folos, sa nu cumva sa ne stingem fara a lasa ceva in urma, si de ce nu, sa ramanem in filele de istorie. Pacat ca putini chiar reusesc. Daca ar fi sa analizam stiintific e o cantitate neglijabila.
„perfectiunea este limita”, mai mult nu se poate. Tanjim dupa ceva ce odata am avut (oare?), vrem sa fim perfecti, oare se (mai) poate?
„limitarea este natura omenirii”, si asta niciodata nu se va schimba. Atatea variabile, atatia parametrii care ne fac viata atat de nesemnificativa chiar daca visam la mult mai multe.
„perfectiunea este sursa luminii de la capatul nostru”, un mic joc de cuvinte. Pornit de la expresia „lumina de la capatul tunelului” am introdus termenul „perfectiune” ca si cum acesta ar insemna viata de apoi, o viata fara griji si responsabilitati, o lume de armonie, miere si lapte caldut. La capatul nostru, sfarsitul nostru, moartea noastra, acolo perfectiunea lumineaza ispititor.

Sincer, m-as bucura teribil daca oamenii nu mi-ar mai spune „vaaaai ce frumos scrii” ci astfel de idei (ca mai sus) sa le treaca prin minte si sa zica „ahaaa, asta a vrut sa zica”.