Blogosfera e reciclabila?

Pretentii, idei si limbaj… totul e un gunoi, dar macar e un gunoi reciclabil? Ar trebui sa fie…

Publicat în Ego. Etichete: . 5 Comments »

Adevar sau fericire, niciodata amandoua

Exista fericire dupa adevar? Un nor singur si indoliat plange absurd, un soare la orizont sangereaza amurg, iar eu in bratele-mi aspre te astept copila. Te astept sa-ti revendic viata din propriul trup, dar intai renunta la compasiune si mila caci franghiile astea nu se mai rup. Inima-mi nu pulseaza pentru ca e fericita ca traieste, de fapt ea zvacneste nu pulseaza pentru ca mintea cu secrete negre o trateaza. Nu. Nu vei mai dormi, nu te vei mai trezi gandindu-te la ce ai facut in viata pentru ca vei alege acum: adevar sau ignoranta? Adevar sau ignoranta?

In ochii lumii, pot sa te invat sa arati sincera fara sa pari mincinoasa, sa manifesti sentimente profunde fara sa devii siropoasa. Iti pot dezvalui secretul minciunii perfecte, e usor sa afisezi inteligenta fara sa recurgi la aroganta, dar sa cunosti adevarul printre coloanele unei lumi in ruine inseamna sa nu ajungi niciodata fericita. Mi se pare mie sau sa zambesti cand inauntru-ti urla in agonie, sa-ti uiti principiile si sa satisfaci indivizi pe care nu-i placi e o prostie, o ipocrizie fara reusita de izbavire?
Si totusi ce inseamna fericire? Ignoranta sau adevar? Decadenta in adevar pentru tine si secrete pentru ei sau o viata lipsita de reguli morale, traita asa cum vrei?

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 3 Comments »

O crima inauntru-mi ce nu trebuia, dar inevitabil a fost

Vitralii viu colorate de sange patate, deasupra-mi doar arcuri si bolte antice, doar iluzia cerului innorat si tacerea neinsufletitelor statui gotice. Atins de amorteala, intuneric si umezeala, imprejuru-mi doar cateva raze ratacite imi lumineaza chipul sculptat de lacrimile acide. Si totusi nu-mi vine a crede ca in acest gand nespus eu inca astept si astept acel apus a calvarului amar pentru ca imi e atat de dor sa simt sarutul cald al feericului, imi e dor sa uit atingerea rece a pumnalului, imi e atat de dor…

Inveninat spin poate intoteauna am stiut de al meu destin, intodeauna am stiut ca voi cugeta mai cu folos in tristete si chin caci desi inauntru-mi luptam fara incetare eu de fapt cautam doar a ta sagetare. Astfel putand primi a stapanului tau posibila iertare si divina cantare, dar oricum e prea tarziu acum cand imprejuru-mi vocile ma vrajesc si ma impiedica sa ma mai gandesc la tristele mele soapte ce colindau in noapte cautand adapost in trecutul ce nu trebuia, dar inevitabil a fost.

Culoarea mortii imi picteaza fata si in oglinda ea petrece caci sunt la fel ca felinarele dintr-un obscur rece, sunt singur si neajutorat, fara rasuflare acum ma inalt, spre un desavarsit regat, dar la sfarsitul drumului aud voci parca divine spunandu-mi fericire eterna pentru cei buni si drepti, deci cred ca nu ma asteapta pe mine. Totul e pierdut. In timp ce pumnalul cu sangele meu patat ma paraseste as vrea sa te intreb, vreau sa-mi spui ca esti adevarat, chiar daca stiu ca nu, deasupra-mi nu cred ca exista pacat, nici puritate, dar macar exista ceva, exista cineva, macar existi tu?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 6 Comments »

Anathema – Fragile Dreams

Maybe I always kneeew,
My fragile dreams would be broooken… fooor you!

Publicat în Ego. Etichete: . Leave a Comment »

Scrubs – Dr. Cox

Unul dintre personajele mele favorite. Evident sunt multe filmulete de genul asta, poate chiar mai amuzante. Enjoy!

Publicat în Ego. Etichete: . 2 Comments »

Cine joaca Happy Farm?

E un joculet pe Facebook, nu e complicat si e destul de fun. Plantezi tot felul de legume, flori si dupa aceea le recoltezi si le vinzi, dar daca nu esti atent vecinii ti le pot fura. Deci… cine vrea sau joaca deja?

Publicat în Ego. 8 Comments »

O zi din viata mea, experimentul anului

Ce sa fac? Ce sa fac? Imi place sa fac farse, asta e clar. Imi place sa manipulez, imi place sa dezorientez mintile deja dezorientate. Exista un banc despre un individ care se duce disperat in sat sa spuna lumii ca lupii i-au atacat stana. Inarmati cu furci si topoare, oamenii au fugit cat au putut de repede pana la stana omului, dar in momentul in care au ajuns la locul cu pricina, ciobanul nostru se prapadeste de ras. O farsa. A doua zi a facut la fel, iar oamenii l-au crezut. A treia zi la fel, a patra zi. Pana cand intr-o neagra zi chiar venise o haita de lupi sa-i atace stana, dar atunci nimeni nu a indraznit sa-l mai ajute pentru ca isi pierduse cuvantul. Mi se aduce aminte des de acest banc, dar ce oamenii uita e ca omul din banc era un simplu cioban, daca schimba putin circumstantele avea aproape aceleasi sanse sa-l creada cineva, de fiecare data.

Sunt obsedat de lucruri minore si neimportante pentru majoritatea, dar atat de apetisante pentru mine. Cum ar fi sa afli astazi ca peste o luna, doua, un an vei muri? Cum ar fi ca dupa douazeci si ceva de ani de adunat cunostinte te vei stinge? Intrebari la care trebuia sa aflu raspunsul, dar cum? Trebuie sa aleg o boala incurabila sau… nu. Trebuie sa fie mai dramatic de atat, o boala ce are un leac, dar nu pot face rost de el. Leucemie? Da, un transplant de maduva costa zeci de mii de euro si dupa experienta mea mi-am dat seama ca astfel de bani greu ii faci rost si boala te invinge inainte sa reusesti. M-am inchis in casa, le-am spus parintilor ca ma simt rau deci sa ma lase in pace cateva zile, mi-am impus ca sunt pe moarte si ca totul in curand se va narui. Plangeam, m-au apucat frisoanele, am mancat de doua ori in trei zile, a fost groaznic si totusi parca lipsea ceva. Lipsea atmosfera, lipsea factorul „real”, odata ce imi luam mintea de la boala, picul de optimism cu care sunt inzestrat isi intra in rol „nu esti bolnav, totul e in mintea ta” si nu era deloc bine pentru experimentul meu.

Ce era de facut? Sa le spun celor din jurul meu ca sunt bolnav? Da. Sa fie prea crud pentru ei? Poate, dar cum ramane cu experimentul meu? Le voi spune. Da, asta voi face. Si asta am si facut, am spus celor din jurul meu ca sunt pe moarte, ideea am pastrat-o, dar fiecaruia i-am spus intr-un mod diferit. Fiecare om e diferit, nu? Fiecare reactioneaza altcumva, fiecare intelege altceva, nu? Corect, deci am adunat toate informatiile de care am avut nevoie si am inceput sa le spun povestea mea trista. O gluma seaca aici, un ton grav acolo si acum era perfect. Rolul meu ajunsese la deplina maturitate, atat de bine dezvoltat incat nu mai era un rol, nu mai era… era realitate. Eram disperat, palid, mainile tremurande si ma simteam parca drogat. Simteam ca pluteam, nu simteam nimic, nu simteam nevoia de a manca, nevoia de a dormi, lacrimi pentru plans nu mai aveam si asta trebuia sa se termine. Mi-am dus experimentul la bun sfarsit avand rezultate excelente, am o imaginatie bogata, cu toate ca unii ar spune ca sunt doar bolnav psihic, altii ar spune ca sunt un excelent actor (doar eu, de fapt) iar altii ca sunt doar bolnav. Cine stie, cred ca adevarul e pe undeva pe la mijloc.

Problema cu care ma confrunt acum e ca ma plictisesc, ce sa fac? Sa schimb circumstantele? Ma va mai crede cineva? Cu siguranta. Merita efortul? Cu siguranta. O voi mai face vreodata? Hm…
Ca o paranteza trebuie sa precizez ca au fost victime si ranile sunt adanci, mai exista vreo sansa pentru ei, doctore? Vor intelege ca a fost doar un experiment? Vor intelege ca imi lipsesc cateva suruburi? Ma vor intelege cand le voi spune ca m-am plictisit de lucrurile banale? Trebuie sa intelega. Eu inteleg. Eu… eu inteleg? Eu… eu… ce se intampla cu mine? Mai sunt eu zdravan la minte?

Publicat în Ego. 6 Comments »