O zi din viata mea, experimentul anului

Ce sa fac? Ce sa fac? Imi place sa fac farse, asta e clar. Imi place sa manipulez, imi place sa dezorientez mintile deja dezorientate. Exista un banc despre un individ care se duce disperat in sat sa spuna lumii ca lupii i-au atacat stana. Inarmati cu furci si topoare, oamenii au fugit cat au putut de repede pana la stana omului, dar in momentul in care au ajuns la locul cu pricina, ciobanul nostru se prapadeste de ras. O farsa. A doua zi a facut la fel, iar oamenii l-au crezut. A treia zi la fel, a patra zi. Pana cand intr-o neagra zi chiar venise o haita de lupi sa-i atace stana, dar atunci nimeni nu a indraznit sa-l mai ajute pentru ca isi pierduse cuvantul. Mi se aduce aminte des de acest banc, dar ce oamenii uita e ca omul din banc era un simplu cioban, daca schimba putin circumstantele avea aproape aceleasi sanse sa-l creada cineva, de fiecare data.

Sunt obsedat de lucruri minore si neimportante pentru majoritatea, dar atat de apetisante pentru mine. Cum ar fi sa afli astazi ca peste o luna, doua, un an vei muri? Cum ar fi ca dupa douazeci si ceva de ani de adunat cunostinte te vei stinge? Intrebari la care trebuia sa aflu raspunsul, dar cum? Trebuie sa aleg o boala incurabila sau… nu. Trebuie sa fie mai dramatic de atat, o boala ce are un leac, dar nu pot face rost de el. Leucemie? Da, un transplant de maduva costa zeci de mii de euro si dupa experienta mea mi-am dat seama ca astfel de bani greu ii faci rost si boala te invinge inainte sa reusesti. M-am inchis in casa, le-am spus parintilor ca ma simt rau deci sa ma lase in pace cateva zile, mi-am impus ca sunt pe moarte si ca totul in curand se va narui. Plangeam, m-au apucat frisoanele, am mancat de doua ori in trei zile, a fost groaznic si totusi parca lipsea ceva. Lipsea atmosfera, lipsea factorul „real”, odata ce imi luam mintea de la boala, picul de optimism cu care sunt inzestrat isi intra in rol „nu esti bolnav, totul e in mintea ta” si nu era deloc bine pentru experimentul meu.

Ce era de facut? Sa le spun celor din jurul meu ca sunt bolnav? Da. Sa fie prea crud pentru ei? Poate, dar cum ramane cu experimentul meu? Le voi spune. Da, asta voi face. Si asta am si facut, am spus celor din jurul meu ca sunt pe moarte, ideea am pastrat-o, dar fiecaruia i-am spus intr-un mod diferit. Fiecare om e diferit, nu? Fiecare reactioneaza altcumva, fiecare intelege altceva, nu? Corect, deci am adunat toate informatiile de care am avut nevoie si am inceput sa le spun povestea mea trista. O gluma seaca aici, un ton grav acolo si acum era perfect. Rolul meu ajunsese la deplina maturitate, atat de bine dezvoltat incat nu mai era un rol, nu mai era… era realitate. Eram disperat, palid, mainile tremurande si ma simteam parca drogat. Simteam ca pluteam, nu simteam nimic, nu simteam nevoia de a manca, nevoia de a dormi, lacrimi pentru plans nu mai aveam si asta trebuia sa se termine. Mi-am dus experimentul la bun sfarsit avand rezultate excelente, am o imaginatie bogata, cu toate ca unii ar spune ca sunt doar bolnav psihic, altii ar spune ca sunt un excelent actor (doar eu, de fapt) iar altii ca sunt doar bolnav. Cine stie, cred ca adevarul e pe undeva pe la mijloc.

Problema cu care ma confrunt acum e ca ma plictisesc, ce sa fac? Sa schimb circumstantele? Ma va mai crede cineva? Cu siguranta. Merita efortul? Cu siguranta. O voi mai face vreodata? Hm…
Ca o paranteza trebuie sa precizez ca au fost victime si ranile sunt adanci, mai exista vreo sansa pentru ei, doctore? Vor intelege ca a fost doar un experiment? Vor intelege ca imi lipsesc cateva suruburi? Ma vor intelege cand le voi spune ca m-am plictisit de lucrurile banale? Trebuie sa intelega. Eu inteleg. Eu… eu inteleg? Eu… eu… ce se intampla cu mine? Mai sunt eu zdravan la minte?

Anunțuri
Publicat în Ego. 6 Comments »

6 răspunsuri to “O zi din viata mea, experimentul anului”

  1. tDO Says:

    esti retardat, asta esti! 😀

    Si apropo de schimbatul circumstantelor… lying is the pattern here, it’s not so much about circumstance. Si pana la urma, craca de sub picioarele tale o tai, nu ale altuia. Iti spun spre binele tau: lasa-te de obiceiul asta cat inca mai poti.

  2. mercu Says:

    Nu cred ca pot :)). Daca-mi gasesti tu o alta activitate, poate. 😛

  3. DianaEmma Says:

    Poate ca te vei plictisi de aceste experimente si vei incerca altele…

  4. mercu Says:

    Hehe… cine stie? Daca subconstientul nu se opreste din fatat astfel de idei… slabe sanse de a ma da batut.

  5. fireflight Says:

    Dus cu pluta…e clar…ai produs palpitatii altora… ca deh… Gabi tre sa incerce sa vada ce actor bun e… A doua oara orice ai spune, nu te voi mai crede.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: