Apartenenta la niciun grup

A fost odata, inainte sa se ridice Alexandria, inainte ca drumurile sa indice Roma, a fost acea gena ce nu a vrut sa moara. Odata cu individul a venit si blestemul, a venit si abilitatea de a vedea ce altii nu reusesc sa contureze, dincolo de ce psihologii uneori incearca sa viseze. Sa vad minciuna intr-o privire, intr-un zambet, intr-o strangere de mana nu am vrut, daca era dupa a mea dorinta, daca era sa aleg intre acestea si inexistenta, as fi ales sa nu ma fi nascut.

Sa fie al tau sau al meu, sa fie un blestem sau un dar, acest virus de care ma tem? Tot ce stiu e ca nu stiu de ce unii spun ca suntem unicati cand eu am vazut ca toti sunt la fel cand sunt panicati, de ce sa fim considerati rari cand de fapt suntem ignoranti si slabi, nu inteligenti sau tari?
Si totusi inca nu am reusit sa-mi dau seama, pentru asta sa fiu eu de vina sau ale voastre defecte pe care le ascunde teama?
De ce purtam masti, de ce, de ce incercam sa parem altcineva, dar ce, noi nu ne putem creea personalitatea?
De ce spunem ca suntem deschisi la minte cand de fapt imbracandu-ne intr-un fel demonstram apartenenta la o comunitate?
Tricouri negre sau ochelari de soare, haine de la o anumita firma, nu sunt toate astea rodul efectului de turma?
Dar cine sunt eu sa dau sentinte? Cine mi-a dat autoritatea sa-l pedepsesc pe cel care minte? Dar ce mai conteaza, mie oricum nu-mi pasa. Dar oare peste cinci mii de ani gena va mai exista? Oare cum se va comporta, oare va fugi pe o planeta izolata sau se va lupta pana cand va vedea lumea schimbata?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »

Plictiseala cand imi vine…

Fac orez cu lapte, Toffifee si piersici 😀

Publicat în Ego. 12 Comments »

Ce este inspiratia?

Hai sa ne dam oameni seriosi si sa admitem ca unele stari chiar isi pierd farmecul cand sunt explicate. Niciodata nu am fost de parere ca e mai bine sa inveti din proprile greseli decat sa fii protejat de rele de cei din jur care se considera potriviti sa-ti dea sfaturi. Nu, eu militez pentru „invata din greselile altora”. Dar unele lucruri chiar nu le poti exprima sau transforma in stadiul de amintire doar daca auzi de ele, nu, trebuie sa le simti si sa le dai voie sa te tatueze in felul lor caracterictic.

Exemplul care-mi traverseaza acum mintea este inspiratia. Cine este dansa si ce vrea de la noi? Poate explica cineva? Bineinteles, „filozofi” si pareri demne de ingrasamant intotdeauna vor exista, dar ii poate da cineva, cu exactitate, o definitie? Eu nu, si nici nu incerc sa ma strofoc, imi e teama sa nu transpir prea mult. Poate fi declansata cumva? Oare la toti se manifesta la fel? Habar nu am, ce stiu e cum se comporta la mine. Poate fi declansata de ceva? Ca sunt pe WC, ca mananc, ca incerc sa dorm, ca sunt la un concert sau cursuri, dansa vine neinvitata si pleaca subit si atunci tu artist amator incerci sa tii minte codul pe care ti l-a dictat. Dar degeaba, ca odata plecata codul ramane indescifrabil si fruntea ta fragila se lipeste de cateva ori de peretele prietenos.

Nu stiu exact ce se intampla, am incercat atunci cand ma apuca sa inregistrez, e mai comod asa, dar se pare ca nu e acelasi lucru, vorbele ies mult mai greu decat cuvintele care se scriu, si intortocheat stil mai au. Dupa doua-trei fraze incep sa-mi fac o idee despre ce urmeaza sa scriu, dar nu dureaza mult ca urmatoarele fraze pasesc pe o alta cale si din idee deluzorie in alta reusesc sa fac un post. Pentru nici o secunda de inspiratie nu sunt stapan, face ce vrea cu mine, ba chiar ma arunca intr-o transa atat de adanca incat atunci cand revin la realitatea rece ma minunez de ceea ce am scris. Si cand spun „ma minunez” nu ma refer neaparat la calitatea cuvintelor ci doar la provenienta lor… e tare ciudat. E ciudat, dar si frumos, pe mine, chiar si acum, mintea omeneasca reuseste sa ma impresioneze, atatea lucruri pe care nu ni le putem explica, atatea lucruri pe care le putem creea doar… doar prin simpla dorinta.

Gandidu-ma acum, oare cum ar arata lumea asta daca am putea controla inspiratia? Cum ar arata lumea daca fiecare individ si-ar putea autodeclansa inspiratia oricand pofteste? Am avea „Mona Lise” si „Luceferi” la tot pasul, oare asta inseamna o lume mai buna? Oare in acel moment ne vom da seama de minunatiile care ne inconjoara sau vom fi la fel de nemultumiti ca acum?

Publicat în Ego. 4 Comments »

The Cranberries – Zombie

Nu stiu de tine, dar secunda 0:13 pe mine m-a impresionat, de fapt e un public extraordinar cum rar iti este dat sa vezi, evident si melodia e pe masura. Ne intalnim la concert?

Publicat în Ego. 4 Comments »

Marturia unui EMO

Sunt slab si neajutorat, sunt trei parti femeie si o parte barbat. In colturi imi duc traiul blestemat, prin hoteluri japoneze cant la o chitara dezacordata intentionat si nimeni nu ma iubeste. Sunt nascut pentru umilinta, nimeni nu ma doreste, nimeni nu ma asculta, dar daca ar fi cu putinta pe cine ar trebui sa injur sau sa rog sa citeasca acest trist blog?

Viata, culorile. nici macar versurile fara rima nu mai au nici un rost, de ce totul trebuie sa fie atat de cenusiu si anost, de ce ajung sa nu-mi urasc existenta doar cand lamele ruginite imi mangaie incheietura? De ce, de ce, de ce? Fragile fiinte, am si eu cateva dorinte: de cineva m-ar intelege ar stii ca nu vreau sa nu mai fiu, ca nu vreau sa fiu scuzat ca m-am nascut, ca nu vreau sa mai stiu ca va exista un viitor ci doar prezentul si clipele ce au trecut. Dar cum sa fie posibil cand eu sunt un saisprezecean ce intotdeauna a fost privit ca un copil si tratat de parca secretele vietii nu le intelegeam? Viata e trista si intortocheata, viata e acea camera intunecata unde note depresive frumos te indeamna sa plangi inainte de a te sinucide, dorinta aceea de neatins, un foc ce vantul l-a stins inainte ca corpul tau sa se incalzeasca. Parintii ma bateau, se culcau pentru cateva ore ca in dimineata urmatoare sa ma bata inca odata, inca un pretext perfect sa fac sex cu acelasi sex, sa caut defect in fiecare lucru pe care Dumnezeul nepasator l-a creat doar ca sa am cu ce sa ma omor. O lingura in inima, o lama printre vene, un pahar si o pastila, o funie si un blog ca toata lumea sa stie. Trebuie sa stie lumea cat am suferit, ca m-am plictisit de zambit, de tolerat lumina si campiile cu iarba etern verde.

Si la sfarsitul zilei mi-am dat seama ca nu am puterea sa ma sinucid, daca vrea cineva sa o faca in locul meu, il rog sa nu fie timid! Nu ezita, nu se stie niciodata, sunt doar la un pas de a voi descoperi maneaua si cand asta se va intampla iti vei fi dorit ca constiinta sa nu te fi oprit!

Publicat în Alter ego. 8 Comments »

Plecat-ai imagine incetosata

Culori peste culori, internicul invinge lumina si eu culeg in buzunar flori de amintiri ce-mi va completa imaginea ta, dar se pare ca nu gasesc niciuna, nici macar o petala ratacita, nici macar o frunza ruginita… Dar ce mai conteaza ce vant ti-a sculptat chipul? Tine-ma usor si trezeste-ma niciodata, lasa-mi gandul sa plece si capul sa cada in bratele-ti calde. Tremurande fie-ti degetele ce-mi culeg suvitele de par, cand tu veghezi deasupra mea ce mai conteaza de adorm in minciuna sau in adevar? Timpul a fost de partea noastra si apoi pe usa din spate s-a furisat, martori ii suntem, greu i-a fost sa ne deosebeasca, si pana la urma cine a fost cel care a iubit si cel care a profitat?

Tot ce stiu e ca usor le-a fost sa ne critice atunci cand noi vroiam sa ne lase in pace, dusmanosi ne pareau atunci cand eram nervosi si nu greseau. Au vazut ce noi nu vedeam printre randuri, au vazut dincolo de cercul vicios in care ne afundam si ne-au tras de sireturi. Ne-au tras in speranta ca in nas vom pica, in speranta ca totul se va uita, dar noi ne-am ridicat mai increzatori, mai energici, coincidentele si superstitia facandu-ne mai puternici. Dar a gresi e omeneste, chiar daca nu e de dorit fiecare greseste, fiecare cade pentru a se ridica intr-o noua lume…

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . Leave a Comment »

Unde a plecat originalitatea? Cat de blogger pot deveni uneori…

Mi-e si rusine de ce urmeaza sa scriu, imi doresc sa am puterea necesara sa ma pedepsesc singur, sa ma trimit la un colt intunecat si sa nu plec de acolo pana nu voi regreta cu tot dinadinsul fapta de mai jos. Am sa incep cu un banc si pe final sper ca cineva va intelege de ce l-am ales. Deci:

Apai, mai Ioane, io am fo’ la camp si mi s-o rupt coasa. Nu mi-o dai tu pe-a ta? . Sta Ion si se gandeste: Daca i-o dau, mi-o rupe si pe-a mea. Daca nu i-o dau, se supara. Hai mai bine sa-i dau un raspuns evaziv. Apai no, ma Gheorghe, ia mai du-te tu in p…izda ma-tii.

Dat mi-a fost, si trebuie sa recunosc ca blestem acele momente de fiecare data cand am ocazia, sa citesc, sa cunosc parerea tinerilor din Romania. M-am ingrozit. Se pare ca paradoxal caracterului meu, ei doresc sa fie ca ceilalti, nu vor sa fie „oaia neagra” sau cainele sau ciobanul sau Miorita ci vor sa fie la fel ca celalalte oi.
Citesc blog-uri si vad tipare, vad asemanari triste si imi vine sa plang, subiecte expirate si intoarse pe toate partiile, unele se vaita ca baietii le considera tarfe, altii injura presedintele, altii coruptia si la sfarsitul zilei ei dorm linistit crezand ca prin parerea lor de doi bani fara TVA vor rezolva ceva.

Nu mai exista originalitate? La fiecare pas pe care-l fac incerc sa fiu original, original intr-un mod decent, fara cumva sa-mi afecteze codul bunului simt, dar asta e greu si poate ca de asta majoritatea prefera calea cea mai usoara. Calea aceea deja batatorita, cea care duce spre o destinatie exacta decat sa isi faca ei singuri poteca spre o destinatie incerta. Wow, vreau sa-mi fac blog pentru ca si X are, vreau sa am frizura asa pentru ca si Lady Caca are asa, vreau sa-mi pierd virginitatea in baia liceului pentru ca asa au facut toate colegele mele, vreau sa spun lumii of-urile mele pentru ca mama care se prostitueaza in Italia mi-a spus sa nu las baietii sa profite de mine.

Si acum cineva se va intreba de ce critic oamenii, de ce am scris asa ceva, atentionandu-ma ca am ajuns la fel ca „ei”. Sa ii spun ca a avut dreptate? Sa-i spun ca doar am profitat de ocazie sa-mi bat joc de ei?
Nu, nu! Ii voi da un raspuns evaziv. 😉

Publicat în Ego. 4 Comments »