Plec pe Soare

Cascalau cum sunt, sunt in zbor la joasa inaltime in cosmosul aerisit, mi-am luat costumul impermeabil si masca cu vid, iar acum sunt pregatit sa fiu oprit, dar nimeni nu a facut-o. Sunt in drum spre ultimul rai ramas, alerg cu ochii inchisi spre Soare, mi-am bagat picioarele-n rucsac si mainile in nas pana cand am auzit „au, ma doare”. Am stilul invartitul in jurul cozii cand ghinionul ma gaseste in agenda personala, nu mai stiu cand a cazut amurgul sau cand s-au trezit zorii, dar totusi nu disper, e doar o situatie anormal de normala. Urasc zilele ca astea, cerul este intunecat si stelele stralucesc fara sa fie nevoie, oare unde este plaja, ca de aici se vede doar marea ce se intinde fara sa-mi ceara voie. Marea…

Am vazut trecutul si m-am cutremurat, la inceput a fost solul roditor, dar incet a distrus orice forma de viata, constat ca nu a lasat nici un supravietuitor aratand clar ca acest Vast nu este pentru acostat. Vartejurile formeaza haosul, valurile se sparg, as vrea sa incerc marea cu degetul, dar acesti curenti ard. Largul format nu gazduieste vreo corabie, cerul nu se imbraca cu vreun nor, la acest sfarsit de destinatie, sub pres mi-am lasat o impresie, nu cred ca voi ajunge singurul supravietuitor. O idee am reusit sa-mi storc, plec… capul, de departe ma intorc. As vrea sa-ti spun ce nu am vrut, dar sunt doar un mut, as vrea sa vad dincolo de coaja ta, dar sunt orb, as vrea sa te pot mangaia, dar sunt doar un alt om, mi-am luat doar jumatate de corp, cealalta am pierdut-o pe parcurs. De departe m-am intors inapoi, m-am intors inainte sa fie prea tarziu, iar acum suntem iarasi „doi” si iarasi departe sau distant, vreau sa ma stiu.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 7 Comments »

Si eu vreau sa apar pe afisele cu „s-a facut disparut un om”

Cand neoamenii, cand ciudatii au construit lumea, pe stalpii de sustinere s-a imprimat geniul, au cunoscut nemurirea, dar au schimbat si timpul. Este timpul ultimului. Chiar inainte sa adorm, dis de dimineata mi-am clatit ochii cu spirt, mi-am incendiat patul neconform si m-am pregatit sa merg la circ. Stapan si subjugat, aici lucrez eu, in acest iad personalizat fiecare-si ocupa cusca incapatoare, isi leaga zgarda ruginita si-si asculta stapanul, intr-o lume unde ciudatii se ascund in frica, cum am reusit sa ajung ultimul?

Unii deja au adormit in post, altii fac acrobatii pe sarma, dar daca toti vor fugi „fara rost”, ce va mai ramane in urma? Am ajuns ultimul. Poate sa-mi fosneasca sub picioare bacnote, poate sa-mi hraneasca orgoliul, dar daca ar fi sa aleg intre un astfel de statut si violul in miez de noapte, legat la ochi, intotdeauna as alege violul. De ar fi cu putinta, dar ma indoiesc, in veacurile ce vor urma, in viitorul apropiat, de as cunoaste suficienta vointa, as elabora un plan complicat pentru a evada din acest iad inghetat. Am ajuns ultimul… om. Tin minte cand am bagat intr-o sticla de plastic si ultima speranta, am sorbit si ultima picatura si m-am intrebat ce inseamna a trai bine psihic, ce inseamna a avea viata cu adevarat si nimeni nu a indraznit sa-mi raspunda.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 7 Comments »

Prietenia dintre un om si un leu

Superb!

Publicat în Ego. 4 Comments »

Pisicuta mea

Ea este Albastra mea de Rusia. Click.

Update: am mai pus cateva poze.

Publicat în Ego. 9 Comments »

Obsesia si-a recunoscut fiul de sange



Cum sa mai dorm cand Obsesia m-a gasit? Cum sa ma plictisesc cand iarasi m-am ratacit?
Din prima clipa cand am sters praful si l-am mangaiat, i-am ascultat glasul si i-am oprit clapele doar cand timpanele mi-au sangerat. Atunci file dintr-o carte mi-au acoperit picioarele nude, le-am ridicat cu privirea obosita a o mie de drogati si am inceput sa citesc ore in sir, multe, pana cand mi-am lasat ochii insangerati. Inca nu stii, dar daca as fi tu as fugi mancand pamantul, as cauta o depresie sa ma arunc in ea decat sa ma simt nevoit sa-mi astampar banalul plonjand dintr-o obsesie in alta. Dar nu sunt.

Sunt aici unde umbra-mi traieste, unde siroaiele de sange curg spre gurile de canal descoperite, iar fumul toxic inlocuieste parfumul doamnelor adormite, aici unde m-am ratacit printre ganduri. Aici imaginile sunt campuri de lupta, pelicula dintre razboi si pace, realitatea vruta si nevruta ce din incheietura incearca sa se adape. Fauritor de corespondenta publica in orasul acesta infect care sforaie de un sezon, aici plictiseala nu indrazneste sa ma atinga, nu sunt ignorant ci uneori doar orb, dar asta nu ma opreste sa sper ca ploaia de apoi va dori sa ma stinga.

Acum imaginile sunt mate ca viitorul deshidratat, prezentul a iesit la pensie aducandu-mi aminte ca sunt blestemat si ca ideile adolescentine au trecut la stadiul de obsesie. Nu sunt dependent de nimic si nu voi fi niciodata, sunt doar obsedat, in entuziasm de-as picta, as vrea, nu sunt grav bolnav, poate doar putin alienat, dar cand voi avea putin timp ma voi trata. Nu mai pot dormi, sunt irascibil, doar ea ma poate atinge, stiu ca sunt imposibil, dar nu ma pot misca acum cand lumina-i pe formele-mi se prelinge. Cum se va numi noua obsesie?

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 5 Comments »