Odiseea temporala

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise si apoi umplute din vaile de sare, a vasturilor intinse si a mintilor inchise si invelite in paturi aspre de imagini fugare. Dinaintea timpului, dinaintea trecutului aura aurita-mi devoreaza coarnele ascutite, ghearele-mi pica dupa fiecare sezon, iar aripile-mi amortite aplauda in gol. Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum imi reinventez nemurirea. Dar am fost si eu, am fost si eu un simplu muritor, iar acum sunt ceea ce unii considera un zeu, chiar daca mie imi place sa cred ca sunt doar un alt calator. Imi place sa cred ca odata, intr-o dimensiune civilizata, nu voi fi singur pe lume, ca cineva-mi lua obrajii la sarutat si imi va da un nume adevarat. Era sfarsitul unei veri teribile, plina de nopti zgomotoase, tipete de copile si despartiri scandaloase, toate cuprinse intr-un contur de idei puerile eliberate dintr-un corp matur. Mancarea era putina, iar apa nepotabila, venele implorau rutina cand eu aveam nevoie doar de o letargie stabila. Ochii-mi cadeau pe spate, genele refuzau atingere, iar eu incercam sa uit, si am uitat, am uitat cum “gandacii” ma chemau in soapte, am uitat, am uitat… cum este cand te doare. Si atunci durea atat de bine, si atunci si acum, de asta te-am intrebat pe tine, poate ca eu nu-mi aduc aminte, dar tu, oh tu frumoasa muritoare, iti mai aduci aminte de mine? Din toti visatorii din univers, Uitare, de ce l-ai ales tocmai pe acest prapadit? Cum este posibil sa plateasca pentru ceea ce de mic copil si-a dorit? Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum uit cat de dureroasa e uitarea.

Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, ca in curand nu va mai fi nici cuvantul ci doar momentul prezent si cel viitor, dar ce stia el, el era ca si mine, doar un alt simplu calator. Acesta este momentul, mi-a spus, momentul cand ne vom testa ideile din gand incepand cu inceputul. Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Deci sa taiem franghiile dupa ce trecem podul catre cealalta parte, sa ne infigem unghiile in lumea care ne dezgusta si sa lasam orice inhibitie deoparte. Sa fugim in lumea in care darul primit nu ne poate duce, sa fugim dupa ea. Aceleasi cuvinte potrivite m-au convins sa ma inec in sangele pana la glezne, chiar daca ei vor rade nu-mi pasa pentru ca toata viata mea a fost un banc sec ce a incercat sa termine totul inainte sa inceapa. Odata ce hainele cad sub forma de petice, mi-a spus, imaginatia preia controlul, iar crizele amnezice metamorfozeaza gandul, asa ca intreaba-te daca tot ce a fost zis si facut poate fi incatusat in trecut? Si daca ar fi posibil, de ce si-ar dori cineva asa ceva?

Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Degete tremurande, pulsul ridicat, remuscari deloc plapande, aveam pumnul incordat… cu o mana strange-mi gatul, imi spunea, cu cealalta lama, observa-mi venele inflamate cu venin si elibereaza-ma inainte ca cineva sa-mi descopere rusinea. Apasa usor si lasa sangele sa curga, ignora-mi tipetele si priveste-mi ochii inlacrimati si nu uita ca cei ca noi prefera sa se stinga decat sa ajunga in pozitia celor ajutati. Neputinciosii. Neputincios cad in genunchi, iti cad la picioare si simt cum lama imi graveaza in os, neputincios implor indurare, dar degeaba, nu am cunoscut si nu voi cunoaste niciodata indiferanta fericire in…

Am ajuns, aceasta este Lumea Dintre Lumi, din acest punct pot vedea Copacul in dreapta sau in stanga locul unde domneste Pacatul. Locul unde sunt ninsori neincetate chiar daca cerul este senin, locul unde rugaciunile nu sunt ascultate, iar trupul este imun la orice fel de venin. Vene de apa rece curg, stancile adapostesc muschi insangerati, de data asta nu am unde sa ma ascund, doar sa ascult soaptele celor uitati si a acelor din venele obosite ce de atatea ori m-au salvat de tine. Dar iata-ma cautandu-te, sperand sa te gasesc intreaga si neatinsa, impodobita in giulgiu de matase si in aceleasi forme ce le admiram cand lumina nu era stinsa. Iata-ma salivand dupa gandul tau malformat ce m-a facut sa imi cer scuze chiar daca nu eram vinovat. Iata-ma, dar tu unde esti? Unde-ti mai cresti coroana bogata? Unde-ti este lacasul si mana ce se vrea sarutata?

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise… nu din nou…
Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu vor mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, chiar daca era evident, ea nu va mai exista, iar el va ramane glasul din Subconstient al acestui simplu spectator ce inca o mai iubea.

I see you

Deci… da! Da!

Publicat în Ego. 12 Comments »

Libertatea dintr-o cusca de sticla

Ce a fost asta? Ce? Ce s-a auzit? Cine pe cine a operat disturband linistea, cine a dat nastere la zgomotul acela din nimic? Nimic. Pe o poteca cenusie in continuare urmele mi se inrosesc, transpiratia-mi curge bezmetica, la oaza din departare as vrea sa poposesc, dar nu cred ca ma va lasa personalitatea salbatica pe care incet, incet am ajuns sa o detest. Se spune ca odata pe o lume indepartata a trait un animal pe care localnicii l-au numit regele dobitoacelor, ei l-au admirat si urmarit, pana cand i-au omorat familia numeroasa, l-au vanat si l-au inchis intr-o cusca de sticla pentru a fi privit. Dupa ani de zile a fost eliberat, trei indivizi verzi il asteptau cu zambetul afisat, dar regele nu s-a miscat, nu s-a miscat nici macar sa-i priveasca, doar buzele ii rosteau ceva. Usor se auzea: dupa ce mi-ati ucis toti cei ce imi erau apropiati mi-ati furat si mandria, acum ca mi-au ramas doar ochii insangerati cum sa pasesc printre cei ce mi-au aratat ce gust are agonia?

Oare daca… am voie sa ma abat de la drumul batatorit? Dar cum sa pot face asta cand acesta este de lava marginit? Caldura asta ma innebuneste, vr, vr, vreau sa renunt la sclavagism, i-am spus. Dar ce, nu-ti este bine aici, m-a intrebat, dar mi-a si raspuns. Nimic. Apoi se auzira din nou niste tipete, mi-am sters sudoarea ce-mi acoperea genele si am vazut mesele ce sustineau jumatati de oameni torturati si altii care chiar acum erau depielitati. Suflete torturate, in soare lasate, daca vei pleca, m-a amenintat, iti vei sapa singur groapa, dar eu linistit i-am spus, bine, atunci roaga-te ca voi sapa o groapa destul de mare ca sa nu putrezesti sub soare caci tu vei veni cu mine. Cand spun ca imi va fi mai bine asa nu apelez la optimism ci doar la dreptul de a-mi controla singur viata si tot ce inseamna asta. Cand spun ca vreau sa traiesc nu inseamna ca sunt dificil, cand spun ca nu mai vreau sa platesc pentru lucruri pentru care nu le-am facut nu inseamna ca trebuie sa ma fiu considerat senil, poate ce spun chiar este adevarat… chiar este adevarat. Acesta este doar un alt iad infrumusetat.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 6 Comments »