Am supravietuit lacului fara fund

Ma dor oasele, ma chinuie migrena si imaginile defect difuzate, ce animale crude, ce brute poposesc la copacul vietii. Vreau sa moara ciorile ce ciugulesc din gunoiul menajer al ciobanului instarit, vreau sa traiesc cu visul ca nu ma voi trezi cu spatele ciuruit.
Caut un Dumnezeu sa ierte, stiu ca e gresit, dar prefer sa mor decat sa ajung victima prieteniilor false, prefer sa-mi aranjez o cravata dintr-o funie rezistenta decat sa-mi vad toate idealuri arse. Cu totii murim, dar daca e de murit prefer sa mor cu inimi de tradatori in mana, prefer o clipa de satisfactie inainte de o eternitate de chin in care cu totii pasim. Nu, nu cred ca asa trebuie sa fie, de asta imi omor mintea sa nu mai judec, nu vreau sa mai supravietuiesc din inertie, imi iau datoria fata de Dumnezeu in spate si plec spre lacul fara fund sa ma inec.

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 4 Comments »

De sub pleoape vine lumina reala

Promisiuni uitate, nu ne mai crede firea, nu ne mai crede nimeni minciunile coapte, am ramas fara cuvant de cand mi-am pierdut mintea crezand ca mai stiu cine sunt. Stropi de sange si tipete ascutite, fuge pamantul de sub picioare, fuge, dar de ce imi aduc aminte, de ce ma cuprinde amintirea care mi-a demonstrat ca singuratatea doare? O apuc in palma si o arunc departe si ma arunc cu capul inainte cu speranta malnutrita ca maine va fi mai rau decat astazi, sigur va fi mai rau decat ziua de dinainte.

Cade bland cerul peste mari si oceane, cade bland pleoapa superioara peste cea inferioara cand ochii s-au plictisit de cearcane, cade pentru ultima oara caci cineva s-a ascuns in oglinda de cianura, cineva da semne ca ar vrea sa moara. In patul confortabil, simt o stransoare usoara, simt senzatia unui creier labil, fug spre baie in speranta ca nu o sa ma mai doara. Cu apa rece imi hranesc porii, dar lumina difuza imi picteaza o fata infricosatoare caci zorii m-au prins cu o alta identitate si o alta infatisare a celui ce se termina undeva in trecut. Si am inceput…

Cu o scara lunga si vantul din spate, cu ochii in soare repar stratul de ozon, repar ferestrele sparte de mana unui avorton. Un pui de copac aici, un pui de copac langa, iata jungla ce ne inconjoara, iata cum mana dreapta ajuta mana stanga, iata cum pasarile somnoaroase coboara. Am inventat o mentalitate ca doi sa munceasca si opt sa priveasca, am adus cancerul si SIDA la stadiul de banalitate, leacurile gasindu-se in orice casa parinteasca. Cateodata este atat de usor sa faci bine incat mai uiti de tine.

Mi-am pierdut dorinta de a stii, am cazut ametit, nici nu mai vreau sa stiu ce este sau ce ar trebui, despre ce este dincolo sau cate pastile am inghitit. Acul indoit sparge vena, cianura imi curge pe barbie, dar pumnul de calmante nu-mi linisteste retina caci tot raul ce se intampla, mi se intampla doar mie. Un cui prin palma transpirata, o limba bifurcata iti mangaie piciorul paralizat, cand raul ti se arata, afla ca de mine s-a saturat.

Uneori ca sa vezi lumina trebuie sa inchizi ochii, sa vezi cum cade bland cerul peste mari si oceane, cum zorii m-au prins cu o alta identitate, alta infatisare a celui ce se termina undeva in trecut. Si am inceput, am inceput sa delirez, sa realizez ca cineva strain imi invadeaza oglinda, un chip de pamant, cineva imi violeaza intimitatea, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu cine sunt sau ce caut in fanteziile astea grotesti. L-am luat si l-am intins, firul timpului care curgea fin dintr-o cupa intr-alta, secundele incepeau sa cada pe podeaua tremuranda, sangele se coagula, iar ochii lacrimau fara sa incerce macar sa planga. Cu o mana mi-am sters lacrimile si am ramas mut, cu alta ma tineam de chiuveta si ma intrebam… din ce vis am venit, de pe ce planeta am aparut?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 1 Comment »