Limitless

Reclame
Publicat în Ego. Leave a Comment »

Noi suntem nuferii goi de sub bruma vietii

Cu radacinile adanc infipte este mult prea tarziu sa mai regretam, balta de lacrimi de sub noi isi inceteaza miscarile armonice, dar ea nu stie ca este mult prea devreme sa tacem cand tocmai am inceput sa transformam razboiul zi-noapte in iubire si pace. Asa cum v-am iubit, asa am uitat cat de bine este cand te simti dorit chiar daca este doar un gand menit sa-ti transforme cuvintele in nisip pentru clepsidre ieftine. Din fericire nemarginita, ochii-mi lacrimau cu siroaie, din datorie, nu am facut-o niciodata. Mintea-mi este o furtuna de idei, despre ganduri rele nici nu vorbesc, mai bine ascultam de ei si ne multumeam cu un simplu „doar pe tine vreau sa te iubesc”. Ochii ei straluceau ca Luceafarul intr-o noapte senina, zambetul ei calma pana si oceanele morocanoase, iar fetisoara ei in mainile mele transforma orice farama de amintiri cicatrizate in dorinte mult prea gustoase pentru a fi refuzate.
Am avut odata un vis, un vis in care noi ne-am preschimbat in nuferii goi ce antrenau mania mortii de pe lacul inghetat, dar a fost doar un vis ce nu trebuie sa cunoasca realitatea. Asa cum v-am iubit, asa statea si timpul impietrit, inima mentinea un suspans plivit caci fara sa imi dau seama acest simbol avea sa devina un simplu raft ramas gol. Da, ne vom acoperi ochii, da, nu ne vom mai uita, dar cat mai putem ignora cand senzatia este atat de intensa, dar cat mai putem spera la o viata banala in aceasta ceata densa? Noi suntem nuferii goi de sub bruma vietii.

In pelerinaj, de departe, din spatele urechii, vine un mesaj pentru cei ce se credeau altii: ati vazut in mine tot ce ar fii trebuit sa vedeti, ati vazut realitatea distorsionata intr-un geam aburit ascunzand abisul in care cadeti. V-am vazut detronand eroi, nimeni nu ne poate schimba, mai ales cei care nu vor sa fie ca noi, puii celor care ii vom salva. Vinul a fost baut, sangele va curge, dar nu va mai ajunge cat de mult ati decazut? Ati inselat, ati furat, oare cand veti primi ceea ce va doriti cu adevarat? Oare cand veti termina de mancat pamantul ce de atatea ori l-ati calcat? Parfumul va da de gol cand va apropiati precauti, gustul de namol va diferenteaza de cei care au incercat sa fie normali si au devenit iubiti. Am vrut sa… sa va demonstrez ce inseamna sa simtiti cu adevarat cand trupu-ti salasuieste paralizat, am vrut… prea multe. Acest mic plan al meu a fost rapus de mici esecuri repetate, eu legat la ochi, cu pumnalele in spate, patate de acesti criminali numiti patrioti. Mama plangea langa mine cand ii spuneam ca nu-mi place cand tata o bate, bunica imi strangea mana in timp ce fratele in pod intindea franghia, am mancat din noroi, am suportat gerul sub cerul intunecat, dar nu voi ajunge un gunoi cand ceilalti primesc pe gratis ce eu doar am visat. Acum vor spune ca-mi cunosc persoana, vor spune ca le sunt erou, vor spune ca-mi vor purta coroana acum cand dorul lor dulce m-a tarat departe sa mor.

Urmat de inghetul necrutator, blestemul a navalit, dar de ce Doamne, de ce nu ai uitat de mine cand am murit? In prag de totala metamorfoza, miroase a noapte de iarna, miroase a profunzimea degetului de pe buza dinaintea despartirii de altadata. Toamna este sub asediu, gheata-mi vestejeste pielea fina, toti greierii sunt in concediu cand gandul la atingerea ta ma iubeste sub luna plina. Prea tarziu sa ne mai schimbam, ne petrecem si petrecem ultimele clipe dincolo de gardul viu ce nu ne lasa sa evadam. Insectele culeg raze de lumina saraca din coroana bogata a noptii, din doua suflete legate am ajuns sa ne intindem printre plante. Doi am mai ramas. Doar noi si nimeni altcineva. Noi suntem nuferii goi de sub bruma vietii.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , , . 2 Comments »

TRON

Genial!

Publicat în Ego. Etichete: , . 10 Comments »

Lumea trebuie sa stie

Ai fost vreodata in prag de moarte voluntara? Ai gustat vreodata seva amara… al unei cariere de succes? Te-ai simtit vreodata bine cand ai fost nevoit sa alegi intre slavie si deces si ai ales deces?
Si le-am spus oamenilor ce s-au adunat in jurul acestui om ingenuncheat: voi da o picatura de sange pentru fiecare picatura de apa calda, voi strange in brate fiecare creatura ce se doreste la fel de mult alintata si la sfarsitul zilei voi da un sac de bancnote pentru cel care va da foc primul si voi semna demisia care sa ateste ca eu am fost vinovatul… Printre copaci, intr-o indepartare apropiata, dupa pasunea de vaci, micile vietuitoare isi fac griji ca nu vor putea convietui cu cei ce au deranjat zorii, cu cei ce sunt treji cand altii dorm, cei ce clipesc bezmetic cand ochii lor implora „somn”. Materialul pentru cateva zeci de insectare s-a lipit de geamul transparent din baie si asteapta impaiere, dar cum sa ma apuc de lucru cand gandul imi sta doar la revedere? O catea ce de curand a nascut se lupta cu infectia provocata, iar eu ma lupt cu putoarea degajata ce-mi mulge stomacul, imi mulge mancarea semidigerata furata de la muritorii de foame. Indepartat de ce tot ce este trupesc, de lucrurile care m-au schimbat, de cei pe care am ajuns sa-i indragesc, am aflat ca abandonul a fost intotdeauna o optiune care mi-a provocat foame… si imi este foame… imi este foame…

I-am intins o cupa de fericire si un mar de speranta, iar ea mi-a adus aminte cat de putin dureaza, cat de mult valoreaza o viata alaturi de ea. De atunci am dormit in toate fantaniile fara sfarsit si am sfarsit sa adorm linistit chiar daca nu am facut ceva deosebit. De naiv, de stupid, caut acel ceva deosebit, imi caut si astazi o postura de clovn alienat aflat inafara programului, de naiv, m-am molipsit cu acea stralucire din ochii unui drogat ce urineaza impotriva vantului. La numaratoarea mea te vei arunca. Dar cum ramane cu durerea? Stai linistit, va fi mai usor decat ai spune „nu voi mai iubi pe altcineva”. Doar pentru ca am cautat, am si gasit de cine sa fiu mintit, am disperat cand nu trebuia sa fac nimic din tot ce mintea-mi debita, dar de unde era sa stiu ca aceasta realitate era de fapt inceputul unui alt sfarsit timpuriu? Am mintit, recunosc cu mandrie. Am mintit sa ma testez, am mintit sa demonstrez, lumea trebuie sa stie, ca nu orice zambet afisat este curat, nu toate lacrimile scurse sunt ale unui personaj afectat cu adevarat. LUMEA TREBUIE SA STIE, TU, TRUPU-TI, TOATE ASTEA, PRIVESTE IN JUR, TOATE ASTEA IMI APARTIN MIE! Culcat, devotat, umil, penibil, visator, temator, lumea nu trebuie sa stie, lumea nu trebuie sa stie ca toate sunt asa pentru ca asa ai vrut tu sa fie!

Dar ce caut eu aici? Ce fel de lipici imi sigileaza buzele de gandurile-mi nu cunosc cuvinte? De ce pielea-mi miroase a petrol si apa rece pare o combinatie intre voma si namol? Langa o vana de plastic de proasta calitate, marginita si masurata de insecte, un telefon gratuit arata ora 5:30. Unghiile-mi sunt galbene si pielea crapata, si depresia combinata cu o parte oboseala si trei parti panica reuseste sa nasca o intrebare nevinovata: cum se poate, Dumnezeule ma auzi, cum se poate sa evadez din aceasta gaura de iad deloc subtil infrumusetata? Mi-e greata si ma ingrozeste faptul ca patura care acopera geamul de la baie adaposteste pungi de oua, panze de paianjeni si alte forme de viata, dar eu, printre hainele ce se inmoaie in apa puturoasa, reusesc sa ma mai gandesc ca petele rosii de pe maini incet, incet ma devoreaza. „Ce bine ar fi de mi-ar pica mainile in toaleta, ce handicapat fericit as deveni deodata.” Dar lumea nu trebuie sa stie, slabiciuniile stau ascunse in sertarul secret, iar eu privesc sus si imi pastrez trupul drept, dar lumea nu trebuie sa stie, ca eu, tu, toate astea, de s-ar putea topi, de s-ar prabusi, chiar nu as mai vrea sa fie!

Odiseea temporala

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise si apoi umplute din vaile de sare, a vasturilor intinse si a mintilor inchise si invelite in paturi aspre de imagini fugare. Dinaintea timpului, dinaintea trecutului aura aurita-mi devoreaza coarnele ascutite, ghearele-mi pica dupa fiecare sezon, iar aripile-mi amortite aplauda in gol. Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum imi reinventez nemurirea. Dar am fost si eu, am fost si eu un simplu muritor, iar acum sunt ceea ce unii considera un zeu, chiar daca mie imi place sa cred ca sunt doar un alt calator. Imi place sa cred ca odata, intr-o dimensiune civilizata, nu voi fi singur pe lume, ca cineva-mi lua obrajii la sarutat si imi va da un nume adevarat. Era sfarsitul unei veri teribile, plina de nopti zgomotoase, tipete de copile si despartiri scandaloase, toate cuprinse intr-un contur de idei puerile eliberate dintr-un corp matur. Mancarea era putina, iar apa nepotabila, venele implorau rutina cand eu aveam nevoie doar de o letargie stabila. Ochii-mi cadeau pe spate, genele refuzau atingere, iar eu incercam sa uit, si am uitat, am uitat cum “gandacii” ma chemau in soapte, am uitat, am uitat… cum este cand te doare. Si atunci durea atat de bine, si atunci si acum, de asta te-am intrebat pe tine, poate ca eu nu-mi aduc aminte, dar tu, oh tu frumoasa muritoare, iti mai aduci aminte de mine? Din toti visatorii din univers, Uitare, de ce l-ai ales tocmai pe acest prapadit? Cum este posibil sa plateasca pentru ceea ce de mic copil si-a dorit? Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum uit cat de dureroasa e uitarea.

Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, ca in curand nu va mai fi nici cuvantul ci doar momentul prezent si cel viitor, dar ce stia el, el era ca si mine, doar un alt simplu calator. Acesta este momentul, mi-a spus, momentul cand ne vom testa ideile din gand incepand cu inceputul. Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Deci sa taiem franghiile dupa ce trecem podul catre cealalta parte, sa ne infigem unghiile in lumea care ne dezgusta si sa lasam orice inhibitie deoparte. Sa fugim in lumea in care darul primit nu ne poate duce, sa fugim dupa ea. Aceleasi cuvinte potrivite m-au convins sa ma inec in sangele pana la glezne, chiar daca ei vor rade nu-mi pasa pentru ca toata viata mea a fost un banc sec ce a incercat sa termine totul inainte sa inceapa. Odata ce hainele cad sub forma de petice, mi-a spus, imaginatia preia controlul, iar crizele amnezice metamorfozeaza gandul, asa ca intreaba-te daca tot ce a fost zis si facut poate fi incatusat in trecut? Si daca ar fi posibil, de ce si-ar dori cineva asa ceva?

Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Degete tremurande, pulsul ridicat, remuscari deloc plapande, aveam pumnul incordat… cu o mana strange-mi gatul, imi spunea, cu cealalta lama, observa-mi venele inflamate cu venin si elibereaza-ma inainte ca cineva sa-mi descopere rusinea. Apasa usor si lasa sangele sa curga, ignora-mi tipetele si priveste-mi ochii inlacrimati si nu uita ca cei ca noi prefera sa se stinga decat sa ajunga in pozitia celor ajutati. Neputinciosii. Neputincios cad in genunchi, iti cad la picioare si simt cum lama imi graveaza in os, neputincios implor indurare, dar degeaba, nu am cunoscut si nu voi cunoaste niciodata indiferanta fericire in…

Am ajuns, aceasta este Lumea Dintre Lumi, din acest punct pot vedea Copacul in dreapta sau in stanga locul unde domneste Pacatul. Locul unde sunt ninsori neincetate chiar daca cerul este senin, locul unde rugaciunile nu sunt ascultate, iar trupul este imun la orice fel de venin. Vene de apa rece curg, stancile adapostesc muschi insangerati, de data asta nu am unde sa ma ascund, doar sa ascult soaptele celor uitati si a acelor din venele obosite ce de atatea ori m-au salvat de tine. Dar iata-ma cautandu-te, sperand sa te gasesc intreaga si neatinsa, impodobita in giulgiu de matase si in aceleasi forme ce le admiram cand lumina nu era stinsa. Iata-ma salivand dupa gandul tau malformat ce m-a facut sa imi cer scuze chiar daca nu eram vinovat. Iata-ma, dar tu unde esti? Unde-ti mai cresti coroana bogata? Unde-ti este lacasul si mana ce se vrea sarutata?

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise… nu din nou…
Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu vor mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, chiar daca era evident, ea nu va mai exista, iar el va ramane glasul din Subconstient al acestui simplu spectator ce inca o mai iubea.

I see you

Deci… da! Da!

Publicat în Ego. 12 Comments »

Libertatea dintr-o cusca de sticla

Ce a fost asta? Ce? Ce s-a auzit? Cine pe cine a operat disturband linistea, cine a dat nastere la zgomotul acela din nimic? Nimic. Pe o poteca cenusie in continuare urmele mi se inrosesc, transpiratia-mi curge bezmetica, la oaza din departare as vrea sa poposesc, dar nu cred ca ma va lasa personalitatea salbatica pe care incet, incet am ajuns sa o detest. Se spune ca odata pe o lume indepartata a trait un animal pe care localnicii l-au numit regele dobitoacelor, ei l-au admirat si urmarit, pana cand i-au omorat familia numeroasa, l-au vanat si l-au inchis intr-o cusca de sticla pentru a fi privit. Dupa ani de zile a fost eliberat, trei indivizi verzi il asteptau cu zambetul afisat, dar regele nu s-a miscat, nu s-a miscat nici macar sa-i priveasca, doar buzele ii rosteau ceva. Usor se auzea: dupa ce mi-ati ucis toti cei ce imi erau apropiati mi-ati furat si mandria, acum ca mi-au ramas doar ochii insangerati cum sa pasesc printre cei ce mi-au aratat ce gust are agonia?

Oare daca… am voie sa ma abat de la drumul batatorit? Dar cum sa pot face asta cand acesta este de lava marginit? Caldura asta ma innebuneste, vr, vr, vreau sa renunt la sclavagism, i-am spus. Dar ce, nu-ti este bine aici, m-a intrebat, dar mi-a si raspuns. Nimic. Apoi se auzira din nou niste tipete, mi-am sters sudoarea ce-mi acoperea genele si am vazut mesele ce sustineau jumatati de oameni torturati si altii care chiar acum erau depielitati. Suflete torturate, in soare lasate, daca vei pleca, m-a amenintat, iti vei sapa singur groapa, dar eu linistit i-am spus, bine, atunci roaga-te ca voi sapa o groapa destul de mare ca sa nu putrezesti sub soare caci tu vei veni cu mine. Cand spun ca imi va fi mai bine asa nu apelez la optimism ci doar la dreptul de a-mi controla singur viata si tot ce inseamna asta. Cand spun ca vreau sa traiesc nu inseamna ca sunt dificil, cand spun ca nu mai vreau sa platesc pentru lucruri pentru care nu le-am facut nu inseamna ca trebuie sa ma fiu considerat senil, poate ce spun chiar este adevarat… chiar este adevarat. Acesta este doar un alt iad infrumusetat.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 6 Comments »