Am supravietuit lacului fara fund

Ma dor oasele, ma chinuie migrena si imaginile defect difuzate, ce animale crude, ce brute poposesc la copacul vietii. Vreau sa moara ciorile ce ciugulesc din gunoiul menajer al ciobanului instarit, vreau sa traiesc cu visul ca nu ma voi trezi cu spatele ciuruit.
Caut un Dumnezeu sa ierte, stiu ca e gresit, dar prefer sa mor decat sa ajung victima prieteniilor false, prefer sa-mi aranjez o cravata dintr-o funie rezistenta decat sa-mi vad toate idealuri arse. Cu totii murim, dar daca e de murit prefer sa mor cu inimi de tradatori in mana, prefer o clipa de satisfactie inainte de o eternitate de chin in care cu totii pasim. Nu, nu cred ca asa trebuie sa fie, de asta imi omor mintea sa nu mai judec, nu vreau sa mai supravietuiesc din inertie, imi iau datoria fata de Dumnezeu in spate si plec spre lacul fara fund sa ma inec.

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 4 Comments »

Nu exista dependenta

Printre lumanari parfumate cufundate in lumina timida, petale de trandafiri si o doza de morfina ma asteapta. Un ac steril ma inteapa langa celalalte urme, ma doboara la pamant si-i ofera gurii spume. Ca dintr-un chist saliva-mi zboara eliberata pe paginile rupte dintr-un roman politist ce mi se lipesc de fruntea transpirata. Necurata imi pare lumea din prezent ce-si incepe traiul cu masturbari mintale si isi doreste sa termine cu orgasme in abisuri temporale. Curaj sau putere sa ma ridic nu mai am, nici macar sa respir nu e asa de usor precum credeam, sa visez nu mai pot, sa ma salvez nu am de ce si daca as vrea n-ar avea sens caci nu exista antidot.

Iata-ma in plina orbire fiindca rasaritul din vest a inceput, a vrut sa ma gaseasca ingenuncheat si asa m-a si cunoscut. M-a cuprins delicat in brate si m-a mangaiat, m-a ajutat sa ma ridic si l-am rugat sa imi dea inc-o doza de analgezic.
– Salveaza-ma, drogheaza-ma, sal… vea… za-ma te rog !
– Am sa te salvez. Dar am sa iti ofer altceva. Am sa iti ofer ceva mai bun, ceva mult mai bun decat ai primit pana acum. Am sa te invat sa traiesti, am sa te invat din nou sa iubesti.

Chiar daca am fost la un pas de moarte, in curand toate vor fi bune si frumoase. Chiar daca nu mai simt mirosul florilor sau gustul mancarii, in sfarsit eu ma pot bucura de cadoul visarii.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 2 Comments »

Din abis

Daca ti-e foame mananca, daca ti-e somn dormi.

Noaptea imi zambeste larg aratandu-mi dintii sai galbeni de dupa un catarg ce se scufunda.
Acum m-am trezit, obosit de pat, mahmur de somn am ridicat panzele caci nu pot sa mai dorm. Ne ridicam ca un pescarus deasupra marii intinse, ne indreptam spre radacina acelei lumini aprinse.

Departe in larg se vedea o palida lumina sau era o halucinatie sau… nu putea fi, era imposibil, era doar o aberatie.
Carma refuza sa ma asculte, curentul era prea puternic, iar noi ne indreptam spre acea pata din intuneric. Pe punte se crease deja agitatie, de parca nu era suficient ca eram pe mare de luni intregi si maruntaiele mele in curand aveau sa potoleasca vreo doi rechini. Blestemate sa le fie coziile.

Era o ceata de nedescris si cu ea a venit un frig naprasnic. Pentru prima data in iarna asta am simtit frigul in oase. Mainile mi-au inghetat, erau amortite, ma dureau deja, parca le-ar fi strapuns harpoanele ascutite. Pata devenea tot mai mare, parca cineva cu indemanare ca si acel pictor din ultimul port pe care l-am jefuit si batut, imbatat cu forta si batut din nou, ar fi varsat pe una din panzele alea o sticluta de culoare alba.
Blesteme ! In curand vom fi pe pamant si nu ma simt deloc bine, intotdeauna am considerat straina lumea asta. De cand am fost prima data pe mare, mi-am dat seama ca asa vreau sa imi petrec viata. Imi aduc aminte ca aveam in jur de 5-6 ani blestemati… de fapt atunci nu erau blestemati, eram doar un copil nu stiam ce inseamna sa violezi femei, sa jefuiesti corabii si sa arunci oameni peste bord drept mancare pentru rechini. Si iata-ma acum, conduc un echipaj de razvratiti, criminali, violatori spre o destinatie blestemata de Dumnezeu demult uitata.
„Eu sunt capitanul si ma veti asculta ! E corabia mea si astfel de comportament, dracu sa ma ia, daca mai tolerez.”
Au vrut sa ma linseze, pe mine, capitanul lor. Blestemate sa le fie capetele seci, daca nu as fi fost eu mureau de foame prin cine stie ce port.

Parea a fi un far. Gustul in gura-mi devenea tot mai amar si limba seaca. Pamant blestemat, de oameni nedisciplinati calcat…
Si eram noi acolo aproape de lumina cand de nicaieri stanci crude ieseau. Erau uriase.
Noaptea imi zambeste larg arantandu-mi dintii sai galbeni de dupa un catarg ce se scufunda. Se scufunda inainte de timp, dar ne vom intoarce. Blesteme. Dumnezeu nu avea mila de noi, el era coperta si noi niste simple foi. Erau uriase si noi eram niste simple foi…

Acum m-am trezit, obosit de pat, mahmur de somn am ridicat panzele caci nu pot sa mai dorm. Ne ridicam ca un pescarus deasupra marii intinse, ne indreptam spre radacina acelei lumini aprinse. Cine ne gaseste pe mare blestemata sa-i fie soarta caci il vom vana pana in ultima picatura de amintire, pana in ultima rasuflare. Le vom vana mintea si sperantele, toate visele si toate dorintele. Isi vor pierde ultima farama de ratiune, isi vor sfarteca singuri pantecele si le vor manca vor muri in chinuri, dar vor invata ca in durere exista placere. Le vom da o bucata de iad si ei vor manca din ea. In timp ce unii vor musca din ea, la picioarele lor, altii vor astepta sa le cada o farama. Obositi de asteptare isi vor infige unghiile si le vor musca picioarele si ii vor manca pana cand foamea le va fi potolita. Dar foamea asta pare a nu se mai termina vreodata. Pe aceia mai puternici pe acelasi curent ii vom conduce spre lumina unde vor simti mangaierea stancilor salbatice, gustul apei sarate si misterul abisului rece.
Daca ne vom gasi linistea vreodata, dracu stie, blestemata sa ne fie carnea ca oricum nu mai e demult vie. Un lucru e sigur. Acolo jos nu vom fi singuri !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »