Ziua cand Mercu a zambit vietii

Acum cand ziua va scapa de culoare, cand sarma ghimpata imi va strapunge carnea, cand focul imi va incalzi podeaua de sub picioare… Aceasta zi nu va fi una normala, la miezul acestei nopti vom canta, ne vom aduce aminte de prima noapte pasionala, iar corzile noastre inflacarate „libertate” vor striga. Aceasta zi nu va fi una obisnuita, va fi ziua de care superficialii isi vor aduce aminte racindu-le sangele si albindu-le pometii, va fi blestemata si cunoscuta ca ziua cand Mercu a zambit vietii. Suntem impreuna in ultima clipa si asa te voi tine minte, mana ta rosiatica tinandu-mi mana fierbinte…

Odata i-am spus ca o iubesc chiar daca nu ii cunosc firea, i-am spus ca o doresc, nestiind ca asta imi va fi blestemul si tot odata menirea. Primavara, era prima zi din martie cand am gasit-o aproape dezbracata in lanuri de aur scaldata, o podoaba vie printre buruiene, intinsa pe un pamant lipsit de apa. Atunci i-am spus, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, atunci am fost sedus de gustul buzelor parca adunate dintr-o livada de pomi fructiferi. A fost un sarut din curiozitate, furat cand visele ii invadau imaginatia pura, atunci pe neasteptate mi-am asezat buzele pe a ei dulce gura. Daca as fi stiut mai bine, as fi avertizat-o in urmatoarea clipa, dar dragostea nu cunoaste ratiune cand esti incatusat intr-o astfel de obsesie magica. Nesabuit, nechibzuit am fost cand am crezut ca voi schimba ceva, ca lumea ma va considera diferit cand de pe un piedestal de smoala ne conduce frica de anormalitate. O decada de refuzuri si urmariri, a incercat sa-mi scape, dar eu nu m-am multumit doar cu priviri, gura-mi era tot mai seaca, iar setea ce ma chinuia doar ea putea sa o opreasca. „Viol” a strigat, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, de fapt chiar ieri s-a intamplat, iar apoi tarata in fata multimii si acuzata de vrajitorie, iar eu considerat cobaiul fara speranta, atins prin dragoste de nebunie. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?

Sarma ghimpata imi strapunge carnea, focul imi incalzeste podeaua de sub picioare, dar asta nu mai conteaza, conteaza ca acolo unde ma doare acum te doare si pe tine. Cineva mi-a spus ca am pierdut, dar de fapt asa sa fie? Ea mi-ai apartinut mie, am fost fericiti, iar acum platim pentru ca nu am reusit sa stam despartiti. Daca asta-mi este acuzatia atunci ma declar vinovat si cer pedeapsa maxima, avand doar o dorinta de adaugat, in ultima clipa sa o tin de mana, in ochi sa o privesc si sa-i spun ca oricum fara ea nu avea rost sa mai traiesc. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?
– Imi simti caldura mainii? Sunt atat de fericit, cum as putea sa imortalizez clipa cand m-am simtit pentru prima data iubit?
– Animalule, blestemat sa fii!
– Esti atat de frumoasa cand esti suparata si o stii, din ce in ce mai frumoasa, in fiecare zi, pana la finele celor vii…

Anunțuri

Seara dreptatii

Deschide-mi calea spre dreptatea cuvenita.

Pastra un jurnal intr-o cutie de metal, iar pe ultimele pagini scria :
Lacrimile mele curg chiar daca nu meriti nici macar o amintire sau o clipa sa-mi scurg adevarata amagire. Nu imi e frica de moarte sau de sfarsit oricum fara tine nu mi-a mai ramas vreun motiv de trait. Nu am odihna nici alt gand decat sa ne lasam cenusa purtata de vant. Sa ne intalnim din nou pe pamant strain, unde sa cresc, sa ma maturizez si din coasta-mi din nou sa te creez. Sa te invat ce ai insemnat pentru mine, sa iti demonstrez ca tu esti eu, iar eu sunt al tau mereu. Puteam sa salvam lumea de la pacat, dar nu, nu tu, tu ai preferat sa o cuceresti cu alt barbat. In fata lui ti-ai deschis picioarele, in mainile lui ti-ai incredintat pantecele…

Acum multi multi ani, nu foarte departe de aici traia un cuplu o familie fericita, o casnicie reusita… Asta stiau cei din sat, dar adevarul nu era atat frumos si de curat. Certuri repetate, vase sparte, plagi deschise si mii de plansete, erau doar inceputul serii. Greierii incercau sa acopere galagia, dar fara vreun rezultat caci mare ii era mania.
In acea seara, nu diferita de aceasta a izbucnit un incendiu. Dumnezeule, ce incendiu napraznic s-a nascut, de la grajd pana la casa totul in scrum s-a facut. Scrum s-au facut si corpurile celor doi tineri indragostiti, ocoliti de nesansa. Frumoasa-i era fetisoara, blanda-i era privirea, dar pacatoasa-i era ravnirea ce o chema in fiecare zi.
Dar nu astazi, astazi avea sa stea linistita de parca nenorocirea-i era prevestita. Dupa cateva clipe de somn tulburat avea sa fie trezita, bruscata, brutal lovita si lovita inca odata si inca odata pana cand a cazut nemiscata. Avea sa fie moarta.

Uneori se vad flacarile. Uneori se vede fumul de la kilometri distanta. Uneori se aud voci timide.
Se spune ca la scurt timp dupa ce s-a sinucis oamenii l-au vazut. Pielea ii era alba si uscata si pe alocuri crapata. Lent isi ducea trupul neinsufletit unde femeia i-a gresit. Odata ajuns acolo deschidea gura si isi misca limba seaca si ameninta.
Cel ce imi va calca drumul va suferi cum nu a suferit niciunul.
Se spune ca la scurt timp preotului satului a murit. L-au gasit cu ochii lipsind si cu gura larg deschisa, o scena ce de multi nu poate fi descrisa. Se spune ca intr-un final tanarul indragostit si-a facut singur dreptatea cuvenita cand Dumnezeu a preferat sa priveasca fara sa intervina.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »