Remember Michael Jackson ?

– Bunicule spune-mi o poveste, hai spune-mi !!! Vreau o poveste !!!
– Bine, bine. Hai ca iti spun. A fost odata un Michael Jackson…
– Michael Jackson ? Nu stiu povestea asta, cine a fost asta ?
– Asta incercam sa iti spun inainte sa ma intrerupi, copil ignorant.
– Dar, dar…
– Taci ca te lovesc. Asa… a fost odata un Michael Jackson, un cantaret, un artist cum rar a fost dat lumii sa vada. Dar intr-o nefericita zi a murit…
– Si ? Si ? Ce s-a intamplat ? Spune-mi !
– S-a intamplat ceea ce ma si asteptam, odata cu moartea sa s-au trezit „adevaratii” fani, l-au ridicat in slavi, l-au laudat, l-au plans, apoi dupa cateva zile l-au si uitat.
– Ce ipocriti !
– Cred ca doar eu si o mana de oameni mai avem in playlist Michael Jackson… pacat. Mare pacat !

Dirty Dianaaaaa, Dirty Dianaaaaa, Dirty Dianaaaaa la la laaaa

Publicat în Ego. Etichete: , . 4 Comments »

Episodul 5 : Traieste, Trecutul traieste !

– Ce i-as zice daca m-as intalni din nou cu ea ? Ce ar iesi din tipare, Cristi ? De ce trebuie sa fie asa de greu ? De ce am impresia ca nu voi putea merge sa sii spun ce simt pentru ea ? De ce nu imi pot omora curiozitatea astea usturatoare ? De ce gustul buzelor sale se lasa asteptat ? De ce trebuie sa fie asa de greu ? Sa-mi fie oare frica de un raspuns negativ ?
– E foarte posibil, nu vrei sa risti.
– Cred ca da. Daca m-ar refuza, nu m-as mai putea suporta. Si totusi daca o fi sa ma mai intalnesc cu ea, sa-i spun ca e frumoasa ? Nu, nu, nu !
– Vrei sa spui ca nu e ? Cred ca ca am ajuns cu totii la concluzia ca e ! Nu te razgandi acum.
– Adica… da… da… e frumoasa, e extraordinara in orice fel, dar nu ii pot spune pur si simplu, ar fi banal, nu ? Nu-i spui lunii ca e mareata, nu ?
– Dar asta nu te opreste sa o admiri in fiecare noapte senina.
– Sa ii cumpar o prapadita de floare ? Nu, nu, nu !. Ar fi prea banal, ar fi ca si cum ai duce lumina la Soare. Nu stiu, parca sunt… intotdeauna mi-am zis „bai Mercule, daca esti prost, stai acasa”, dar eu vreau sa ies din casa, eu vreau sa vad lumea, iar ea sa-mi tina companie, eu vreau sa o intalnesc din nou ! Eu vreau !
– Atunci nu mai fi prost. Chestiile astea vin de la sine.
– Da, sigur, vin de la sine de la cineva care e romantic sau, stiu eu, e nascut pentru asa ceva. De ce trebuie sa fie asa de greu ?
– Prostii ! Toti suntem romantici cand iubim, toti ne-am nascut ca intr-o zi sa ne indragostim, sa suferim si apoi sa cautam sa ne indragostim din nou. Toti suntem niste adolescenti cand e vorba de a iubi. Cu totii avem emotii la prima intalnire, nu conteaza ca se intampla la 15 ani ori la 50.
– Prostii ! Cu cat inaintezi in varsta cu atat esti mai sigur pe tine, cu atat sacul intelepciunii se ingreuneaza.
– Prostii spui tu ! Cristi deja se inrosise la fata, venele i se „imflamasera” parca dornice sa transporte repede ceva important cu cat mai repede cu atat mai bine. Da, incearcau sa trimita sange oxigenat la creier, un creier acum iritat de prostiile pe care le prezenta prostul asta.
– Ok, ok, hai sa ne calmam…
– Sunt perfect calm ! Asculta-ma ! De undeva pe fata-i rasari un zambet si sclipirea din ochi ma induiosa. Daca simti ceva pentru tipa asta, toate vor veni de la sine, am incredere in tine ca o vei impresiona de nici Papa nu va va mai desparti.

– CE FACI MERCULE ?
– Pai hai sa vedem, am o sticla in mana si un pahar gol pe masa, voi turna continutul sticlei in pahar si-l voi bea, asa cum le-am baut pe precendetele. Mersi de intrebare. Tu ?
– Tu, tu, tu esti nebun ?! Vorbesc la modul cel mai serios, tu esti nebun ?! Te-ai schimbat radical, nu te mai recunosc, Mercule. Serios. Te-am asteptat la cafea, dar tu…
– Mai tii minte discutia de acum vreo doi ani cand ai zis ca nici Papa nu ne va desparti ?
– Ce discutie ? Cand ? Despre ce tot bolborosesti acolo ?
– Mai tii minte cand…
– A, atunci cu Maria… da, mai tin minte.
– Cu Moartea cum ramane ? De Ea nu ai zis nimic…
– Cine si-ar fi imaginat ca…
– Imi e dor de ea, prietene. Din nou i-am spus asa si cred ca imi voi face un obicei din asta, e tot ce mi-a ramas.
– Te cred, prietene, te cred. Si isi lasa capul in pamant ca si cum nu ar vrea sa imi intalneasca privirea. Culmea e ca si eu cred ca daca ma privea in ochi imi intorceam privirea spre altceva, amintirile ar fi fost prea vivide, prea crunt ar fi sa simt din nou. Dar le simteam, o agonie ma invaluia in ale ei carlige ruginite si ma ridicau la inaltime si era, zic eu, foarte normal. Imi doream sa fie asa, imi doream sa stiu ca ea a insemnat ceva, iar tot ce simt acum compenseaza cu valoarea ei. Pierdusem singurul lucru care ma iubea cu adevarat, pierdusem sansa sigura la fericire. Acum… cred ca acea sansa, acel drept pe care-l avem cu totii s-a pierdut pe drum, un drum viu ce dupa ce mi-a simtit pasii s-a ofilit si de readus la viata, nu prea cred ca se poate. Cum ma trezeam dimineata, cum o trezeam strangand-o usor in brate, sarutandu-i obrajii, cantandu-i, spunandu-i cat de recunoscutor sunt, tarandu-mi mana pe sanul ei, pe abdomen, apoi, intr-un final, ajungandu-i intre picioare. Era atat de cald si era nevoie de doar doar cateva mangaieri a o face sa-mi zambeasca. Si asta era suficient si pentru mine. Imi era suficienta imaginea vie a unei guri ce-si trimite colturile la plimbare lasandu-i neprotejati, dintii perfecti. Zambea, era fericita, eu, nu altceva sau altcineva o facea fericita ci eu !
Ce poate fi mai linistitor decat gandul ca cineva e fericit din cauza ta ? Ce ? Iar acum simt efectul secundar, imi e dor de cineva careia sa-i fie dor de mine, imi e dor de cineva care la orice ora sa fie dispusa sa ma tina in brate ori in cuvinte din esenta de optimism.
Cu toate astea de multe ori m-am gandit oare imi e dor de Maria sau de ce reprezenta ea ? O fi asa, iar acum doar obisnuinta ma chinuie ? E posibil, nu neg acest lucru, cert e ca sunt dependent de ea, asa cum un drogat nu poate renunta la heroina, asa nu pot renunta eu la ea. Nu conteaza ce drog e, conteaza rezultatul, asa-i ? Nu ar fi contat ca era Maria sau altcineva, ar fi contat ce reprezenta si ce simteam pentru ea, asa-i ? De ce atat de multe intrebari si atat de putine raspunsuri ?
Dar gata cu visele, trebuie sa aflu de ce victima avea o poza cu Maria. Trebuie sa aflu mai multe despre aceasta persoana. De la ce manca la micul dejun, cat purta la pantof, la oricare ar fi fost relatia cu Maria. „Hai sa ne gandim ca in acest oras scarbos a rasarit un criminal in serie ce acum isi construieste cariera.” Dumnezeule ! Trebuie sa ajung la medicul legist cat mai repede.

Sunt la morga, nici nu mai stiu ce scuza i-am dat lui Cristi, nici nu stiu cum am ajuns aici, cert e ca sunt in fata unei usi infricosatoare. De fapt nu usa e infricosatoare ci doar ce se afla pe partea cealalta. O usa, o usa sta intre mine si acele cadavre. Urasc cadavrele ! Le urasc tacerea, le urasc ochii intredeschisi, le urasc… Deodata usa se deschise, iar pe partea cealalta nu era nimeni, niciun suflet ratacit de parca aceasta deschizatura spre iad s-ar fi deschis singura. Am pasit usor si precaut intr-o camera alba unde nu era nimeni, cum e posibil ? Un miros greu ma acompania, iar linistea nelinistitoare era si ea prezenta. Am mai facut cativa pasi cand la un moment dat am auzit ceva. Nu erau pasi, nu erau soapte, nu erau… de as putea sa imi ignor bataile inimii care deja o luasera razna poate ca atunci as putea identifica sunetul. Nu erau pasi, nu erau… cineva se ineca, cineva, undeva se sufoca ! Dumnezeule ! Dar unde ? Unde ? Am mai facut cativa pasi si m-am uitat atent in jur cand de nicaieri o pesoana dezbracata complet, alba la fata, cu ochii vrand sa-i fuga din orbite, ma prinde de camasa. Ma strange de camasa si incearca sa imi spuna ceva. Incerca sa imi spuna ceva important, atat de important incat nu se obosea sa gaseasca o modalitate sa respire, nu, ce vroia sa-mi spuna era mai important decat viata ei. Apoi o a treia mana imi atinse umarul…
– Baiete !
– Ce… ce… ce s-a intamplat ?
– Esti palid, parca ai vazut o fantoma, esti bine ?
– Da… da sunt. Doctore, te deranjez cu o singura intrebare…
– Te ascult.
– E posibil ca vanataile provocate de o funie sa ascunda urme de strangulare ?
– Hm… e posibil, dar… stai putin, de unde ti-a venit ideea asta ? E cumva vorba de Maria ?
– Da, doctore, e posibil sa va fi inselat ? Dumnezeule, spune ca „nu”, spune-mi ca sunt nebun si ca sentimentele mi-au umbrit judecata.
– Cu totii putem gresi, Mercule, suntem oameni, a gresi ne sta in caracter, dar in cazul asta e putin probabil. Totusi baiete, de ce nu o lasi sa plece ? De ce nu vei accepta ce s-a intamplat ? Continua-ti viata ca esti tinar, fete mai sunt pe…
– Multumesc doctore. O zi buna !
Am lasat-o sa plece mos nebun, am lasat-o, dar ce sa ii fac daca ea ma bantuie ? Asa imi trebuie daca m-am ascuns in loc sa rezolv tot ce e de rezolvat. Asa imi trebuie daca in loc sa gasesc solutii rationale am incercat sa mi le scot din minte. Dar cine ma poate condamna ? Cine are curajul sa infrunte asa ceva ? M-am ascuns, m-am straduit atat de mult sa uit incat acum imi dau seama ca o bucata din viata mea s-a pierdut. Lasule ! Am pocnit din degete si mi-am zis ca trebuie sa ma trezesc, lucruri mai urgente asteapta rezolvare. Trebuie sa ii spun lui Cristi despre teoria mea, sunt confuz, trebuie sa ma ajute sa inteleg daca cele doua crime au legatura. Si daca intr-un final… dar cum ramane cu acea poza ? Poate ca ar trebui momentan sa iau cazul in brate si sa-l car singur ca atunci ca voi pica, nu vor mai exista si alte victime. Da, e mai bine sa nu-l implic pe Cristi in asta.
Trebuie sa beau ceva. Oricum mirosul de morga si ce se afla sub cearceafurile alea de un alb imaculat nu prea m-au incurajat sa vreau sa si mananc ceva. Sa nu mai vorbesc de intalnirea cu… cu… chestia aia. Saraca creatura, i se citea durerea in ochii negriciosi. Fata-i era alba, iar pe obrajii de culoarea portelanului erau canale pe unde se pare ca odata curgeau lacrimi. Acum izvorul murise. Mainile, Dumnezeule, mainile ii tremurau, dar neasteptat de puternice, venele-i conduceau un lichid de culoare inchisa, unghiile ii erau crapate si negre. Ce scarbos si haios, nu e posibil sa fi vazut ce am vazut. Sunt nebunii ! Halucinatii din cauza, din cauza… a…
Si totusi ce incerca sa imi spuna in acele cateva secunde ? A spus cumva „nu imi pare rau” ? Asta incerca sa imi spuna ? Nu, nu cred. De ce mi-ar spune asa ceva ? Mercule, ce se intampla cu tine ? Dar daca a spus ? De ce mie ?

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , , , . 3 Comments »

Cu varf si indesat

Si acum te trezesti ca primesti ce odata ai oferit, il suni, dar nu e de gasit, ii cauti scuze, crezi ca nu ar fi in stare increderea sa-ti fure, dar te inseli.
Te inseala si iti spune ca te iubeste, iti cumpara multe bijuterii si termina inainte ca tu sa vii, o ascunde in celalalt dormitor, iti spune cat i-a fost de dor, ea fuge pe fereastra, iar el iti promite lumea si marea albastra.

Oare vezi in el tot ce nu vedeai in mine ? Oare cat de des te gandesti ca te iubeste cu adevarat sau doar minte mai bine ? Primesti cu varf si indesat minciuni, minciuni pe care si eu de atatea ori cu pofta le-am mancat. Imi aduc aminte cat de bine te prefaceai, cum plangeai, cum te luptai sa te cred, sa imi iau gandul de la tot ce e drept si sa ma arunc in balta ta de minciuni doar sa imi intorc privirea de la tot ce ar putea sa imi aduca un inceput de suspiciuni.

Ciudat e ca odata ma gandeam sa te pastrez nu doar pentru o clipa, acum imi dau seama ca ar fi fost o decizie pripita. Amuzant e ca odata credeam si te credeam, dar acum imi dau seama cat de mult ma amageam sa cred in ceva ce nu exista, ceva ce a gresit, dar persista sa ma convinga altceva. Satisfacator e faptul ca stiu ca acolo unde esti nu e deloc lumina, inima-ti bate puternic, iar in pauzele de plans, suspina.

Ce frumos e cand iubesti, nu ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »

Cititorii mei fideli

Iata ce cauta oamenii pe google si ajung pe blogul meu :

Nu ma intriga cel/cea cu „vreau sa ling buricul fetelor” sau „nume de mascote” sau „cum se poate uita prietenul daca tei des”, pe cat ma intriga creatura aceea care in fiecare zi, dar in fiecare zi fara exceptie cauta „cand rasare soarele?„.
La o astfel de intrebare exista doar un singur raspuns : 6 CAI !!!

Publicat în Ego. Etichete: . 2 Comments »

Despartire, ce dulce iti este limba

Te-ai despartit vreodata de cineva ? Nu, nu ma intelegi. Te-ai despartit vreodata de cineva odata la 3 zile ? Stai ! Inca nu ma intelegi, ce ma fac cu tine ? Te-ai despartit vreodata de cineva odata la 3 zile, timp de 2 ani ? Si eu !

Da. Avand in vedere ca din nou ne-am despartit trebuie sa ma prefac uimit si sa iti spun ca mi-ai fost folositoare ca o doza de morfina, mai draga decat o durere de splina. Apropo de asta, de „ce ma mai plistisesti” si altele… in trecutul apropiat, mai tii minte cand paream serios si ti-am spus ca am nevoie de tine ? Nu stiu cum sa iti spun acum fara sa te afecteze, dar de fapt te minteam si radeam in sine ca exista cineva la fel de naiv ca mine. De fapt nu aveam nevoie de tine ci mai mult de ideea de a fi anesteziat. Aveam nevoie sa uit ca sunt un retardat si ca nu vreau sa fiu uitat. Te rog nu plange si nu iti suna toti colegii, nu ma injura si nu te mai autoflata crezand ca esti mai buna de atat, ca nu esti. Daca tot suntem la ora de ridicat bolovani de pe undeva, iti voi spune ca imi e dor de cineva, dar nu de tine, imi e dor de persoana ce puteai fi in viitor. Imi e tare dor. Ar mai fi multe de adaugat, de dezgropat morminte si de trezit morti, de cules amintiri putrezite si de crescut viitori nepoti, dar ma voi opri aici.

Totusi in aceasta ora tarzie cactusul meu preferat ma indeamna sa iti explic ceva, iti voi spune frumos si fara a te scuipa, nu pentru ca sunt manierat ci doar pentru ca nu imi meriti saliva.
Deci nu-mi mai scrie, nu ma mai suna, nu ma mai cauta si nu in ultimul rand nu ma uita. Intr-un trecut mizerabil, nu uita toate ce ti-am facut, in fiecare noapte adu-ti aminte de mine, de tine, de noi si ce bine ne potriveam noi doi. Tu ma enervai, eu taceam, tu te mirai, iar eu ma suparam, tu te suparai ca m-am suparat asteptand sa ma comport ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Chiar ne potriveam ! Ne potriveam atat de bine incat de fiecare data cand ma gandesc la asta imi vine sa vomit pe mine.

Ciao !

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 12 Comments »

Scrisoare pentru ea

Sub perna ta de matase ti-am lasat cateva cuvinte.

In timp ce tu dormeai, in timp ce te mangaiam pe fetisoara ma gandeam la cum ar fi fost daca am fi fost priviti. Nuzi, cu ochii tintiti in pleoapele inchise, ascunsi in fata usilor deschise. Eram doar DOI tineri in apa clara incalcand doctrina amara. Eram doar doua pete murdarind un glob de cristal ca un stilou defect pe un vechi jurnal, cerneala te pateaza, penita te inteapa si totusi dincolo de cuvinte oare ce ne asteapta ? Sa fie imaginatia ? Sa fie imaginatia cea care ne va salva ? Sa fie o noua viata salvarea mea ?

Haide sa ne lasam purtati de imagini vivide si sa uitam de tot ce inseamna „cuvinte”, sa ne continuam drumul pavat cu frunze tinere si sa patrundem in vazduhul de necunoscut. Sa ne agatam de instinct si intuitie, sa ne… dar nu, nu tresari draga mea, eu alaturi iti voi fi si te voi proteja, te voi lua din simplitate si te voi ridica la gradul de absurditate. Te voi arunca in puf de pui de naivitate, iar apoi tu, sclava cum imi esti, ma vei multumi de tot si toate. Te voi rapi drept muza si te voi desena in nisip, iar tu ma vei considera anost si ma vei lasa sa tip : SUNT NOROCOS.

Credeam ca ai aroma pura pe care o cautam, dar mai e cineva. Cineva apropiat mie, care mi te-a furat, acum sta dupa colt asteptand momentul potrivit. Liniste ! Asculta ! Auzi ? Dar… nu se aude nimic. Cineva apropiat tie, care ti-a furat libertatea, profitand de tine acum incearca sa isi defineasca viata. Incearca sa traiasca ! Incearca sa loveasca cu picioarele, incearca sa scape de teama, incearca sa-ti spuna : mama. Dar e prea devreme, au trecut doar cateva saptamani…

Iarasi visezi la prostii Mercule.

Tineretea zambeste fara vreun motiv

Tineretea zambeste fara sa aiba vreun motiv. (Oscar Wilde)

Nu stiu cati dintre voi stiu, dar in prezent situatia din scoli si licee nu e prea roz. Copii nu mai citesc. Nici nu vreau sa imi las imaginatia sa se piarda in celalalte moduri in care ei isi ocupa timpul liber si totusi nu pot ignora faptul ca de fapt EI sunt viitorul tarii.
Referitor la citit si lectura mi-am adus aminte de o carte speciala mie. O anumita personalitate spunea „romanul englezesc m-a facut om” si Doamne cata dreptate a avut. E vorba de „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde. Cu siguranta marea majoritate dintre voi l-ati citit, iar cei ce inca nu au facut-o… ce faceti oameni buni ?

Dimineata cand pasarile isi intind aripile, le intind asteptandu-ma pe mine, cand isi deschid ciocul si canta, canta despre mine, iar tineretea imi zambeste fara vreun motiv.

Putea sa treaca o vesnicie fara ca lumea sa stie. Eu sunt perfect, iar tu te ineci in defect, dar cineva stie, cineva stie cu totul altceva. Cobor usor pe scara mostruozitatii interioare, invelit de o frumusete izbitoare. Sunt singur si de putina vreme ingrijorat de ceea ce am devenit, de dorintele nobile pe care le-am uitat. Poate ca la urma urmei e mai bine sa mor imbratisat sau sa scap de acest complex devenit suparator… sau nu. Pur ca fiinta, dar malefic in esenta ma tarasc intr-o societate ce ma imbratiseaza, dar eu o urasc. Dar ce urasc cel mai mult e tabloul acela ce ma priveste de parca m-ar cunoaste neavand idee ce viitor il paste. Am sa scap de el, am sa-l omor, iar atunci tot acest blestem va fi o amintire de care nu-mi va fi dor.

Update : se pare ca s-a creat o confuzie, ce am scris mai sus cu italic e propria mea creatie, nu e citat din carte ! Atentie !

Concurs – Tamada

Publicat în Ego. Etichete: , , . 42 Comments »