Elicia defecta

Draga sfarsit inevitabil iti scriu aceste ganduri de copil pe o pana usoara… ca vantul sa aleaga:
Calatorii fara harta, realistii fara cuvinte, credinciosii fara speranta, daca si-ar aduce aminte ce s-a intamplat pana in toiul prezentului, poate ca MAINE ar mai avea o sansa, dar nu, eu nu cred in jumatatea plina a paharului, de multa vreme nu mai cred in zicala asta mincinoasa. Asteptand indiferenta de odinioara, vantul degeaba trimite invitatii la activitati funerale cand noaptea deja a fost alaptata de sanul de smoala, degeaba puii padurii dau tarcoale adulmecand rana ce vreau sa nu mai doara. Degeaba, mi-a disparut si reflexia, mi-am pierdut si umbra privata, dar Dumnezeule degeaba privesti, daca nu ma auzi cand iti spun ca as vrea ca dislexia sa fie rostul viitorului ce ma asteapta. Urasc ca am ajuns sa nu mai detest, urasc ca nu mai reusesc sa-i ignor pe cei ce se arunca in calatorii fara harta, credinciosii cu speranta inecata, ipocritii! Dar totusi le este frica de mine, le este teama de necunoscut, pana acum le era strain intunericul ce iarasi vine, dar acum se feresc si de lumina puternica ce-i dezbraca de toate greselile din trecut. Degeaba imi doresc sa ajunga ca mine dupa ce m-am inecat cu sangele ce din vene s-a varsat, degeaba imi caut sufletul profanat cand tot ce mai stiu este sa ma prefac.

Mi-a scapat printre degete si pofta de a trai singur sau de a dormi sufocat, de aceea sfarsitul de zi m-a gasit prefacandu-ma ranit si abandonat. Dar tu nu stii, nu stii ca m-am prefacut cum doar eu mai stiu, cu indiferenta la tragedii si nepasare pentru tot ce nu mai este viu. La perete, sub pres, am evoluat la ultimul stadiu, in ultimul hal, am dat gres cu acest Mercu, ca intr-un borcan, ma simt ca o insecta, sub un cer murdar cautand si gasind felicia defecta. Incompleta, venita dintr-o lume nemaivazuta de niciunul, tacerea ta imi vorbeste, rosteste cuvinte auzite doar de unul care duce dorul umbrei care nu se mai iveste. Nu credeam ca ma mai schimba cineva, nu ei, ci acea persoana cand ma vrajea cu idei de genul: nu vei gasi pe cineva sa-ti explice despre dragoste si cei cu ea. Deci nu ma intreb despre jumatatea, daca as putea avea asa ceva, degeaba ma intreb despre ea cand stiu ca nimeni nu ma va dezlega cand voi atarna, nimeni nu ma va mangaia cand chinul nu ma va mai lasa. Cine ar putea? Cine s-ar deranja?

Fara indrumare, goala, cu buzele impietrite, fara chemare isi duce piciorul stang inainte, apoi si dreptul pana cand ne-am intalnit sub noapte si ale ei mici felinare. Doua vase de portelan fara control, ne asezam mainile pe locul unde odata se zbatea ceva si acum este gol, degeaba ne asezam gandurile agitate sperand ca aceasta secunda nu se va termina niciodata, degeaba… Toate detaliile sunt aici, tabloul ei este terminat, imperfecta-i este imaginea, reflectand alta realitate decat am visat, dar nu mai conteaza acum cand trupul meu se lupta cu linistea viitorului zgariat. Deageaba am alergat, am alergat sa ma regasesc dezamagit de tipatul meu tacut cand extraordinara i se muleaza pielea sub lupa incetosata a mintii fragile, cand tot ce am facut a fost sa caut salvarea in cele care au ajuns doar la stadiul de copile. Degeaba…

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 4 Comments »

Bucuria de a fi copil

Cineva priveste pe fereastra murdara la dansul balerinelor de alba zapada, gandindu-se cata agonie in sunetele difuze ale vantului din aceasta perioada. Printr-o miscare de esenta de melancolie frunzele ruginite cad aleatoriu formand covoare, dar eu stiu ca melancolia nu depinde de mine ci de anotimp, dar stiu eu bine, oare? Ganduri din copilarie imi revin, lacrimi reci indraznesc a-mi curge, as vrea sa fiu puternic, dar cum sa-mi stapanesc emotiile cand copilul abandonat plange?
As vrea sa hibernez un anotimp, dar mi-e frica sa stau cu capul in jos sau sa-mi mai las incheietura sa sangereze, as vrea sa gandesc frumos, dar cum se poate asta fara sa-mi las ratiunea sa se atrofieze? Si ce rost au toate acestea, doar sa crestem si sa ne dezvoltam ca in scurt timp sa ne alteram?
Mi-am dat seama ca niciodata nu am simtit repulsia zapezii cu adevarat, sa nu mai vorbesc de sansele pe care inteligenta cica mi le-a dat. Dar tu, cand atingi gatul cuiva ii simti caldura, ii simti sangele ce incearca sa alerge pe potecile create de vene? Simti… o simti cu adevarat? Cand buzele-ti ii cuprind buza superioara simti cum timpul siret parca zboara, simti cum pielea ei prinde gust de miere de albine?
Mi-am dat seama ca douazeci si trei de solstitii de iarna, pe langa mine s-au scurs inutil, de asta veci voi regreta clipa cand am uitat fiorul bucuriei de a mai fi copil. Ce bine era cand totul era permis, cand responsabilitatiile erau doar un vis ce te faceau sa te trezesti transpirat, pacat, am pierdut ocazia sa o simt… sa o simt cu adevarat.

Inspirat dintr-o poezie veche scrisa de… mine.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 4 Comments »

Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

– Superficiala si indiferenta multime, va rog, aplauze. Se prezinta un salbatic. Scuze. Un alcoolic.
– Cine a indraznit sa ma acuze, respirand greu.
– Acuzatorul sunt eu. Acuzatorul e cel din fata ta.
– Dar cine esti si de unde ti-a rasarit indrazneala?
– Simplu om am crescut, dar nu va intereseaza ce odata am facut ci doar de ce va acuz, corect?
– Sper ca nu aveti impresia ca as putea sa va scuz pentru cauza sau pentru efect.
– Nu, nici pe departe, nici nu cunosc codul genetic al acestui gand…
– Si atunci cine ti-a oferit permisiunea la cuvant?
– Daca insistati si sunteti atent pentru cateva momente, va voi povesti despre ale mele dese turmente.
– Turmente, tu esti zdravan la minte? De ce crezi ca pe mine m-ar interesa aceste trairi lipsite de cusaturi fine?
– Si eu m-am intrebat de atatea ori si iata-ma si acum la fel de mirat. Nu stiu exact, poate ca nu mai vreau sa tac, poate ca vreau sa va impartasesc noptile mele cenusii si sa primesc in schimb o dovada ca dupa aceasta voi mai putea trai.
– Omule, imi pierd vremea cu tine, spune ce ai pe suflet si pleaca cu Necuratul in spate si cu Dumnezeu in fata, bine?
– Asta incerc sa fac, „omule”, dar cuvintele triste par a fi greu de digerat decat glumele. Eu sunt si probabil ca intotdeauna voi fi acel copil pe care niciodata nu l-ai putut privi. Eu sunt copilul pe care l-ai lasat sa moara de foame atunci cand cu ace-n vene, gura mamei gusta spume.
– Eu nu-mi aduc aminte de…
– Cum am spus… superficiala si indiferenta multime, va rog, faceti o miscare din palme… un alcoolic! Un jeg de om, un egoist ce a uitat ce a promis, „intotdeauna iti voi sta alaturi”. Alaturi? Ce stii tu ce inseamna sa suferi ca nu ai ce manca? Ce stii cum e cand ochii nu-ti mai pot lacrima? Stie cineva cum e sa incerci sa adormi in speranta ca nu te vei mai trezi? Stie cineva de cate ori m-am intrebat de ce nu pot iubi? Eu stiu, eu stiu cine e responasbil pentru aceasta agonie continua, dar tu, tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?
Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

Tu si eu, meniti sa ramanem singuri

Imi spun ciudat cand eu ma fac remarcat, imi spun ca nu voi scapa viu, dar eu le spun ca nu ma stiu. Cine ma stie, poate recunoaste, sunt cel mai prost dintre dobitoace. Dar fara acea „tu” nu inteleg ce importanta mai are, nu, nu mai plang si tip ci doar tip pentru ca vad ca doar pe mine ma doare. Tacere. Nu falsifica, nu mai visa cand doar tu poti accepta ce ti s-a intamplat, asta-i realitatea, nu alta. Decadere. Deci nu mai visa, nu mai falsifica, greseala-ti este cioplita-n demnitate, acolo, in cuibul in care ti-ai faurit principiile ciudate. Deci cosmar deja ruginit nu ma mai cauta, nu m-am schimbat, sunt la fel de diferit, nu te mai uita in spate caci ma vei vedea doar pe mine si celalalte dobicoace. Tacere, decadere. Iti, imi sunt totuna, deci nu mai visa, nu mai falsifica imagini si figuri, e inevitabil, ba chiar indicat, tu si eu suntem meniti sa ramanem singuri.

Pueril am fost, minuneaza-te si tu, ce copil monstruos am nascut! Deci nu mai visa, nu mai falsifica, nu-l voi alinta ca in mintea mea incepe sa se maturizeze, e diabolic, cate medicamente mai trebuie sa iau sa-l calmeze? Ce nume ii vom pune? Gelozie sau Orgoliu, Mandrie sau Pesimismul Viu? Anii Copilariei sau Nopti Nedormite, Fata Agoniei sau Rusini Vorbite? Uitandu-ma la el imi dau seama ca suntem meniti sa traim separati, asta doar daca nu vrem sa crestem alti mutanti. Suntem meniti sa nu mai vorbim, sa plantam copaci si sa scriem randuri si randuri despre cum impreuna ne doream sa traim.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »

Sunt un drogat, recunosc, ma ajuta cineva?

Poate ca multi nu stiu, dar pus la colt eu in linii am modelat, sunt doar, cum sa spun, putin ametit, de fapt drogat. Ce? Pare incredibil ca-mi inec tragediile in droguri? Orice altceva nu mai ajuta, sa ridic capul nimeni nu vrea sa-mi spuna, tot ce ramane de facut e praful alb din greselile ce soptesc din trecut caci fluturii asa de frumos zboara, nu-i asa? Venele-mi sunt penetrate, oare cat o sa ma mai doara? Da, cam atat, cam doua secunde, si totusi ce e cu acea voce dinauntru-mi, oare altcineva o aude? Dar tu cine esti? De ce plutesti cu capul in jos, de ce ranjesti? Nu mai inteleg nimic, nici fizic, nici psihic… Ma regasesc zi de zi pe aceeasi banca rupta ocolit de priviri, dar nu de jigniri, ce vina am eu ca nu stiu sa fac fata la greu? Cine sunteti voi sa ma judecati dupa numarul de gauri de ace? Plecati din fata mea si lasati-ma in pace!

Dar ajutati-ma, am nevoie de ajutor, ala de pe banca aceea e un om, nu un element din decor. Am si eu nevoie de cineva, de cuvintele sincere ale cuiva caruia nu i-ar fi greu de acceptat, sunt doar un rasfatat copil, unul adorabil, dar in primul rand sunt un drogat. Ma accepti asa sau ma vei schimba?

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 17 Comments »

In borcane traiesc

Salveaza-ne sau pleaca, salveaza-ne sau asteapta sa-mi treaca sangele in borcane si sa ma intreb de ce ne-am legat la ochi si la maini, de ce atat de tineri vrem sa ne suspendam de radacini? Dar nu eu. Din egoism eu vreau sa tac, nu sa ma inec in formol, eu vreau sa ma ridic deasupra lor, nu sa ma rostogolesc deloc domol. In borcane. In borcane sunt. In borcane sunt organele ce nu le folosim, un creier, o inima si un apendice, dincolo de bariere puternice, in borcane traiesc caci in exterior e doar un trup ce se misca haotic, o corabie fara capitan, un copil fara indrumare si fara abecedar. Si totusi oare nu suntem programati sa iubim, sa mintim, sa privim o tragedie si sa o simtim? Nu-mi pasa. Oare o atingere sincera, o mana in borcan va fi suficient sa miste corabia fara capitan, destul sa arate copilului ce poteca sa paseasca, abecedarul sa-l inteleaga atunci cand doua cuvinte trebuie sa rosteasca? Nu se va intampla asta pentru ca rational si sensibil niciodata nu am fost si a fost bine, sa fiu indiferent si prost e tot ce conteaza si va conta pentru mine.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 19 Comments »

Cele doua gemene

Fericirea si tristetea sunt doua surori gemene. Fericirea e acea copila superba si rebela care te iubeste doar cand ii oferi ceva, pe cand tristetea e adolescenta urata si bolnavicioasa care te respecta si iti tine companie de fiecare data cand surioara ei e plecata.
De cea din urma copila m-am indragostit, despre ea si despre viitorii ei copii vreau sa scriu in noul serial.

Contrar spontaneitatii sale, fericirea intotdeauna a fost usor de controlat. Odata in bratele ei nu-ti raman prea multe de facut, ca te hotarasti sa dansezi pe masa, sa te imbeti, sa povestesti si altora despre ea, intotdeauna e simplu. Dar cu cealalta cum ramane ? Cand iti atinge obrazul, acea mana alba si aspra, cum reactionezi ? Iti pierzi simtul ratiunii si iti arati adevarata fata ? Renunti la politete, generozitate sau doar o intampini cu curaj ?
Ca sa fiu mai explicit trebuie sa spun ca in noul serial vreau sa cuprind o parte din atrocitatile pe care omul le poate imbratisa. Vreau sa scriu despre viol, incest, crima, efectul alcoolului si drogurilor in exces si multe altele. Dupa ce termin serialul vreau sa il citesc cu oroare, vreau sa ma faca sa fiu constient de cat de nobil este cel mai periculos animal, omul. Vreau sa scriu revoltator, dar cu siguranta nu vreau sa ma afund in detalii, vreau sa las privitorul, de fiecare daca cand citeste, sa isi imagineze altceva si sa se cutremure. Cum ar fi sa pui lama unui cutit ascutit exact pe locul unde incepe unghia sa creasca, apoi sa apesi ? Cum ar fi daca tatal tau s-ar dezbraca in fata ta si ti-ar mangaia sanii, apoi te-ar viola timp de ani de zile ? Gandeste-te cat de placut ar mai fi sexul, gandeste-te ce fel de persoana vei deveni.
Cu toate astea nu cred ca voi termina serialul anul asta, e mult prea solicitant sa scrii despre asa ceva. Prea multe zile negre si nopti albe am cunoscut doar pentru a scrie cateva randuri. Si sincer sa fiu, momentan nu sunt in dispozitia necesara. Deci… traiasca rabdarea si oamenii rabdatori !

Publicat în Ego. Etichete: , , , , . 7 Comments »