Frumoasa si bestia domesticita

Visul

Le simt calde si agresive, simt cum imi inec papilele gustative cu saliva cuiva, de aceea sunt constient ca lupul din mine intotdeauna va dori oaia din ea. Sa fiu eu intunericul ce-i inghite limba, iar ea umbra vie de sub cariatidele de piatra ? Sa fiu eu bestia personificata de sub inutilitate adunata, alungata si silita, prin intermediul ei, sa imbratiseze gustul de imaturitate ? Sa fiu eu lupul deghizat in berbecul dominant, iar ea supremul tranchilizant ? Sa fie ea cea care mi-a furat logica si sensul vietii, dar mi-a dat o alternativa si prospetimea diminetii ? Sa fie ea scopul meu de neatins atunci cand se credea singura pe lume, dar cum sa fie asta adevarat cand ea reprezinta singurul regat unde frumusetea si bunatatea reusesc sa se adune ?

Frumoasa

Atatea intrebari si nici un raspuns, atatea dileme si adevarul se incapataneaza sa traiasca ascuns. Cum schimbi ceva nativ, cum schimbi ceva ce nu poti schimba chiar daca vrei sa o faci pentru acel cineva care imperfect nu te-ar accepta ? Blana si colti insangerati, gheare si un apetit supraomenesc, in apa tulbure apare cineva, dar cine sunt eu si pentru ce pacate primodiale trebuie sa platesc ? Balconul de deasupra mea ii ascunde batista parfumata, ii imprastie parfumul de piele prospat imbaiata si imi aduce aminte ca lupul din mine intotdeauna va visa la oaia din ea. Sarutul ei elibera ciuma, iar sanii inveninati se inroseau cand erau eliberati, erau nepretuiti si disperati dupa mangaiat si privit si totodata ultima imagine inainte de teribilul sfarsit. Atinsa de adolescenta de curand, se lupta printre dorinte si plansete, dar nu stia cum sa ceara, nu stia cum sa-si foloseasca trupul sa scoata barbatul din aceasta fiara. Sunt odios, sunt respingator, sunt tot ce cineva nu si-ar dori, dar intr-un moment urmator, inainte sa-mi termin gandul o lumina ma invalui…

Bestia domesticita

E frig. E atat de frig. Luna nu mai clipeste, iar intunericul nu ma mai doreste, zorii acum ma cheama, iar sentimentele isi scot vesmantul de teama. Picaturi albe cad greu din cauza ghetii prevestind inceputul diminetii, iar eu nu ma mai recunosc. Am mainile albe si catifelate, o fata inocenta si un trup ce se incadreaza in normalitate si decenta, dar trebuie sa recunosc ca nu e ceea ce imi doream. Sunt banal, sunt simplu in orice fel, deloc sofisticat ori complicat, sunt doar un simplu animal, sunt ceva… ceva uman. Uitandu-ma in spate am crezut ca nimeni nu merita un astfel de chin, dar timpul a facut sa devin ceea ce vroia ea sa devin incat am uitat de tot ce e cu adevarat rau sau bine, am uitat de lupul din mine si obsesia care acum ma surprinde. De ce mi-as fi dorit sa fac parte din majoritate ? De ce am visat la o viata de simplitate ?

Trezirea

Natura murea, vantul ma rascolea si timpul infrunta realitatea, noptea palea, bruma se forma si ea vorbea. Era la cativa pasi de mine, ma privea curioasa, ca toate lucrurile pe care nu le intelegeam, era frumoasa si ma arunca intr-o alta copilaroasa transa. Cu inima-mi intre dinti m-am apropiat, am privit, am adulmecat parfumul vag cel emana trupul nemiscat si slab si m-am cutremurat. Diletant in arta vietii am fost si se pare ca diletant voi ramane atat timp cat voi cauta afectiune in orice fiinta pana si intr-o perfecta statuie. Stranie senzatie te incearca atunci cand entitatea ce-ti tulbura visele in fiecare dimineata se dovedeste a fi doar o cariatida lipsita de viata. Cum e posibil ? Sa ma insele ratiunea ori privirea ? Dezamagit si rapus de minciuna m-am ratacit in furtuna, dar nu-mi pasa caci din nou intunericul ma conduce pe alt drum pana la alta viata. O alta viata, un alt trup, dar nu voi uita… nu voi uita ca lupul din mine intotdeauna va dori oaia din ea…

Reclame
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 10 Comments »

Episodul 6 : Amintiri din copilarie

– Nu din nou ! Nu din nou ! Trebuie sa vorbesc cu cineva daca nu, cred ca voi innebuni !
– Ce s-a intamplat Mercule ?
– Stii… parintii mei erau foarte bogati si intotdeauna erau pe drumuri, dar asta nu a insemnat ca am avut tot ce mi-am dorit. Eram inconjurat de multi prieteni, chiar daca majoritatea din ei erau acolo doar pentru ca aveam cele mai misto jucarii. Intr-o zi eram cu prietenii mei jucandu-ma in curte cand auzisem o discutie a parintilor mei. Aveam vreo 12 ani si ii auzeam cum se plangeam ca exist.
– Cum adica ? Stai, ca nu inteleg.
– Cristi, nu am cerut niciodata o viata accidentala ci o viata in care sa fiu dorit, o viata in care acest chip, chipul pe care-l vad in fiecare dimineata in oglinda, sa fie obisnuit cu zambetul pe buze si sclipirea-n ochi. O viata simpla, dar sa insemn pentru cineva ceva. Iar la varsta de 12 ani, parintii mei erau totul. Acea discutie, acele cuvinte m-au facut sa imi dau seama ca m-am putut bucura de toate acele jucarii, toate acele excursii din simplu motiv ca ai mei isi permitau si atat. Nu o faceau pentru ca doreau ca plodul lor sa fie fericit.
– Hai mai, nu poti crede asta.
– O cred ! Atunci copilul acela zambaret si plin de viata a murit. Tin minte ca stateam cu zilele in casa si ma gandeam cum de mi se poate intampla asta ? Nu mancam, nu dormeam, nu… De ce mie ? Inca nu am inteles… de ce eu ? Ma consideram cel mai nefericit de pe fata Pamantului.
– Prostii. Cum sa fi cel mai nefericit ? Aveai tot ce-ti doreai.
– Cu exceptia dragostei. Toata fericirea acelui copil a fost luata intr-o secunda atunci cand si-a dat seama ca viata lui e o minciuna. Gandeste-te ca tot ce crezi si iubesti pana in momentul de fata se bazeaza pe o minciuna, gandeste-te ca ai 14 ani, gandeste-te cat de putin te-ar fi putut influenta asta. Gandeste-te daca parintii nu ma vroiau atunci cine ? Cu aceasta mentalitate am crescut si mi-a fost bine, pe lume eram doar eu si atat. Ca un nebun pana in momentul in care parintii mei au murit in accident am sperat ca oarecum situatia se va schimba, dar nu a fost asa. Dupa toate astea nici nu m-am gandit ca cineva s-ar putea sa ma iubeasca, ca cineva s-ar interesa de soarta mea. Nici macar nu vroiam ! Nu intelegi ?
– Ce sa inteleg ? M-ai bagat in ceata complet.
– Ca si adolescent eu nu visam la o prietena sau la o gasca de prieteni cu care sa ies prin cluburi, sa… sa… sa merg la concerte sau sa merg in excursii. Nu. Vroiam doar sa fiu lasat in pace, vroiam ca toate acele priviri sa se intoarca in alta parte si sa ma lase in durerea mea. A atrage atentia asupra mea era ultimul lucru pe care-l doream, sa nu mai vorbesc despre o discutie cu cineva. La scoala eram nevoit sa fac pe prostu’ chiar daca eram mult deasupra celorlalti.
– De ce ?
– Cum de ce ? Sa fiu felicitat si vorbit de bine in fata clasei ? Sa fiu sunat de colegi sa le fac temele ? Toate aceste porcarii nu mi se puteau intampla. Nu, nu, nu ! Si asa am fost un om simplu in tot ce faceam…
– Pana ai ajuns la Politie. Trebuie sa recunosti ca ai dat gres.
– Ce vrei sa spui ?
– Nu mai fa pe modestul, stii ce vreau sa spun. Stii prea bine ca esti printre cei mai buni politisti din sectia asta.
– Nu prea cred, dar in fine.
– Si totusi care e scopul acestei discutii ?
– Daca nu m-ai fi laudat atat poate ca l-ai fi aflat mai devreme, prietene.
– Gata, gata voi fi numai ochi si urechi.
– Asa. Am ramas la Mercu cel mediocru.
– Da.
– Imi era asa de simplu. Aveam doua variante : sa las sentimentele sa ma stapaneasca, sa simt fiorul dragostei, a prieteniei si efectele lor secundare, despartire, tradare, infidelitate si ce o mai fi sau sa ma inchid in sine, sa traiesc o viata prea putin spectaculoasa, sa nu fiu nici extraordinar de fericit, dar nici groaznic de nefericit. Asta era suficient pentru mine. Pana cand…
– Pana cand ?
– Pana cand am ajuns la petrecerea aia blestemata.
– Mai intreb odata : care e scopul acestei discutii ?
– Am avut inca o viziune sau ceva de genu.
– O viziune ? Ma faci sa rad, asta-i buna… o viziune ? Tu vorbesti serios ?
– Foarte.
M-am trezit fiindu-mi foarte cald, m-am trezit complet dezbracat, transpirat, iar langa mine se intindea o femeie ce ma privea. Era intinsa pe burta sprijinandu-se in coate si zambea, isi ridica un picior lasand pe celalalt jos balansadu-le intr-un ritm hipnotizant. Pana sa imi dau seama de ce mi se intampla imi luase mana si o puse la ea pe fata, deschise gura si spuse ceva ce nu am inteles. Era foarte excitanta…
– Cred ca am auzit destul…
– Nu, nu, asta e doar inceputul.
– Scuza-ma, dar chiar nu vreau sa-mi povestesti visele tale erotice.
– Nu era un vis erotic, adica bine, era la inceput, dar nu stiu, parca eram in transa, nu aveam habar unde sunt, dar nu ma interesa, ochii mei vroiau doar sa-i exploateze trupul lipsit de haine acum aflat intins pe spate. Mana traia ce ochii doar visau caci mana ei era deasupra mainii mele si strangea ca eu implicit sa-i strang sanul de dimensiuni ciudat de perfecte pentru ca mana mea sa-l cuprinda il totalitate. Era tare, iar printre degete ii iesea…
– Nu era vis erotic, asa-i ?
– Bine, bine voi trece peste partea erotica si voi ajunge la partea care m-a facut sa ma cutremur. Eram intr-o incapere, cred, nu stiu sigur ce era pentru ca nu ii vedeam peretii, era intuneric si in jurul meu erau mai multe paturi ocupate de cupluri. Era atat de cald incat aveam impresia ca voi lesina, pana sa imi sterg sudoarea de pe frunte ma luase de mana si ma conduse pana in fata unui perete. Imi daduse drumul la mana si isi infise mainile adanc in peretele solid, apoi incepu sa traga de crapatura facuta in stanga si in dreapta. Cand termina, in perete pulsa o deschizatura de culoarea lavei. Odata era neagra, odata rosie si luminoasa, iar cand se facuse din nou neagra aparusera imagini. Mi-am zis ca e imposibil si mi-am inchis ochii, mi-am mai spus odata ca e imposibil si i-am deschis. Incerca sa imi spuna ceva, dar nu o intelegeam, de fapt buzele i se miscau ca si cum ar vrea sa imi spuna, dar nu auzeam nimic. Mai ciudat decat asta era ca acea deschizatura in perete se incapatana sa continuie sa deruleze un film.
– Ce film ?
– Personajele se certau, tipau, nu prea am inteles ce se intampla acolo, dar ma cuprinsese la un moment dat o senzatie tare ciudata.
– Si mai intreb odata : care e scopul acestei discutii ? O femeie la morga, una iti arata un filmulet intr-un perete… ce e asa de cutremurator la asta ? Probabil ca au fost doua vise, vise ciudate, dar totusi vise.
– Problema e ca nu au fost vise pentru ca eram treaz, iar cele doua cred ca erau Maria.
– Maria ?
– Cred ca mai trebuie sa se rezolve cate ceva pe aici pana ca ea sa fie linistita.

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: . Leave a Comment »

Bacalaureatul, ce gluma

Am vazut rezultatele de la BAC, ce gluma proasta, ce insulta adusa vremurilor apuse. Cum ramane cu invatatul ? Cum ramane cu cultura, cum ramane cu noptile albe in care te stresezi sa inveti ? A merge la scoala, a face temele, a fi stresat daca a doua zi ai lucrare sau te asculta sau dai teza, face parte din copilarie. Iar asta nu ar trebui sa se schimbe… niciodata.

Liceul e ceva prin care poti trece foarte usor si sa iti aduci aminte toata viata. Cultura generala. Cultura generala in curand va fi un „cuvant” mort, disparut, de care nimeni nu isi mai aduce aminte. Ceva de care astia mai in varsta povestesc nepotilor sa adoarma, daca nu cumva nu mai au alcool sau droguri. Imi e mila de viitori parinti, bunici caci nici nu isi imagineaza ce perioada vor trai.

Bacalaureatul si cei care se ocupa de organizarea sa incurajeaza lipsa de cultura generala, lipsa de a face ceva cu propriul IQ. Urasc chestia asta. Cei care nu copiaza iau 8, iar cei care sunt „cool” ajung ca dupa BAC sa se laude cat sunt de inteligenti, inteligenti pentru ca au copiat de si-au luxat mana. Iar acele persoane ajung la facultate, poate rezista un an, poate o si termina si ajung sa ne conduca. Iar cei care mai invatau cat de cat acum sunt vanzatori sau cine stie ce asistenti pe la vreo firma prapadita.

E trist. Am auzit un zvon ca e posibil ca in anii ce urmeaza BAC-ul sa fie dat din trei materii. Rau faceti !!! Propun sa se scoata BAC-ul, oricum e aceeasi chestie.

Publicat în Ego. Etichete: , . 2 Comments »

Cum sunt fetele

Un film genial despre un copil de cativa anisori care descopera cum sunt de fapt fetele. Vizionare placuta !

Publicat în Ego. Etichete: , , . Leave a Comment »