O crima inauntru-mi ce nu trebuia, dar inevitabil a fost

Vitralii viu colorate de sange patate, deasupra-mi doar arcuri si bolte antice, doar iluzia cerului innorat si tacerea neinsufletitelor statui gotice. Atins de amorteala, intuneric si umezeala, imprejuru-mi doar cateva raze ratacite imi lumineaza chipul sculptat de lacrimile acide. Si totusi nu-mi vine a crede ca in acest gand nespus eu inca astept si astept acel apus a calvarului amar pentru ca imi e atat de dor sa simt sarutul cald al feericului, imi e dor sa uit atingerea rece a pumnalului, imi e atat de dor…

Inveninat spin poate intoteauna am stiut de al meu destin, intodeauna am stiut ca voi cugeta mai cu folos in tristete si chin caci desi inauntru-mi luptam fara incetare eu de fapt cautam doar a ta sagetare. Astfel putand primi a stapanului tau posibila iertare si divina cantare, dar oricum e prea tarziu acum cand imprejuru-mi vocile ma vrajesc si ma impiedica sa ma mai gandesc la tristele mele soapte ce colindau in noapte cautand adapost in trecutul ce nu trebuia, dar inevitabil a fost.

Culoarea mortii imi picteaza fata si in oglinda ea petrece caci sunt la fel ca felinarele dintr-un obscur rece, sunt singur si neajutorat, fara rasuflare acum ma inalt, spre un desavarsit regat, dar la sfarsitul drumului aud voci parca divine spunandu-mi fericire eterna pentru cei buni si drepti, deci cred ca nu ma asteapta pe mine. Totul e pierdut. In timp ce pumnalul cu sangele meu patat ma paraseste as vrea sa te intreb, vreau sa-mi spui ca esti adevarat, chiar daca stiu ca nu, deasupra-mi nu cred ca exista pacat, nici puritate, dar macar exista ceva, exista cineva, macar existi tu?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 6 Comments »