Strainul din impalpabil

Totul are un sfarsit din urmatorul moment dupa care a inceput, dar atunci, atunci cand s-a stins abstractul odata cu explozia de culori, s-a produs un eveniment atat de complicat incat multi nu l-ar fi perceput, o alta renastere lipsita de martori. Timpul retine in potiru-i aurit doar evenimentele majore, incearca sa te faca pierdut in banalitate, ne ofera tipare si apoi ne lasa sa palim in preajma mintilor luminate. Esti doar un alt gandac, tu nu intelegi ca odata cu moartea ta, va muri si amintirea, dar eu, eu voi trai mereu! Cum facem sa traim o vesnicie, inventam elixirul nemuririi sau doar ne lasam geniul, paginile istoriei sa scrie? Cand soarele va apune peste orizontul purpuriu cineva va spune „ridica-te”, iar eu ma voi ridica din acelasi loc in care soarele va inceta a mai fi viu.

Construit atat de simplu in esenta, eu sunt calatorul ce se plimba pe malul planetei de apa, eu sunt leacul pentru dementa atunci cand te vei hotara sa musti mana generoasa. Mainile-mi sunt zapada calda ce spala picioarele murdare, cuvintele-mi scrise sunt supradoza de vitamine a celor saraci cu duhul, deci ferice acele creaturi neincrezatoare caci doar ele vor trai sfarsitul. Zambetul imi este nemuritor, mai batran decat batranetea, doar gandu-mi mai este pur, insipid si inodor, singurul lucru care a reusit vreodata sa-mi tradeze tristetea. Calm sunt, calmul din furtunile electrice, sunt mandria dintr-un trup batran ce se taraste prin spitalele de boli venerice. De fapt, sunt doar o abominatie donatoare de albastru sange, un mincinos atat de confortabil, sunt acel fenomen pe care niciodata nu-l vei intelege, sunt ceea ce numesti tu „strain de palpabil”.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 3 Comments »

Tu si eu, meniti sa ramanem singuri

Imi spun ciudat cand eu ma fac remarcat, imi spun ca nu voi scapa viu, dar eu le spun ca nu ma stiu. Cine ma stie, poate recunoaste, sunt cel mai prost dintre dobitoace. Dar fara acea „tu” nu inteleg ce importanta mai are, nu, nu mai plang si tip ci doar tip pentru ca vad ca doar pe mine ma doare. Tacere. Nu falsifica, nu mai visa cand doar tu poti accepta ce ti s-a intamplat, asta-i realitatea, nu alta. Decadere. Deci nu mai visa, nu mai falsifica, greseala-ti este cioplita-n demnitate, acolo, in cuibul in care ti-ai faurit principiile ciudate. Deci cosmar deja ruginit nu ma mai cauta, nu m-am schimbat, sunt la fel de diferit, nu te mai uita in spate caci ma vei vedea doar pe mine si celalalte dobicoace. Tacere, decadere. Iti, imi sunt totuna, deci nu mai visa, nu mai falsifica imagini si figuri, e inevitabil, ba chiar indicat, tu si eu suntem meniti sa ramanem singuri.

Pueril am fost, minuneaza-te si tu, ce copil monstruos am nascut! Deci nu mai visa, nu mai falsifica, nu-l voi alinta ca in mintea mea incepe sa se maturizeze, e diabolic, cate medicamente mai trebuie sa iau sa-l calmeze? Ce nume ii vom pune? Gelozie sau Orgoliu, Mandrie sau Pesimismul Viu? Anii Copilariei sau Nopti Nedormite, Fata Agoniei sau Rusini Vorbite? Uitandu-ma la el imi dau seama ca suntem meniti sa traim separati, asta doar daca nu vrem sa crestem alti mutanti. Suntem meniti sa nu mai vorbim, sa plantam copaci si sa scriem randuri si randuri despre cum impreuna ne doream sa traim.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »

In borcane traiesc

Salveaza-ne sau pleaca, salveaza-ne sau asteapta sa-mi treaca sangele in borcane si sa ma intreb de ce ne-am legat la ochi si la maini, de ce atat de tineri vrem sa ne suspendam de radacini? Dar nu eu. Din egoism eu vreau sa tac, nu sa ma inec in formol, eu vreau sa ma ridic deasupra lor, nu sa ma rostogolesc deloc domol. In borcane. In borcane sunt. In borcane sunt organele ce nu le folosim, un creier, o inima si un apendice, dincolo de bariere puternice, in borcane traiesc caci in exterior e doar un trup ce se misca haotic, o corabie fara capitan, un copil fara indrumare si fara abecedar. Si totusi oare nu suntem programati sa iubim, sa mintim, sa privim o tragedie si sa o simtim? Nu-mi pasa. Oare o atingere sincera, o mana in borcan va fi suficient sa miste corabia fara capitan, destul sa arate copilului ce poteca sa paseasca, abecedarul sa-l inteleaga atunci cand doua cuvinte trebuie sa rosteasca? Nu se va intampla asta pentru ca rational si sensibil niciodata nu am fost si a fost bine, sa fiu indiferent si prost e tot ce conteaza si va conta pentru mine.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 19 Comments »

Mintea, faloasa ruina

Am incercat o idee fara vreun motiv anume, am incercat sa ma ascund undeva, in mintea mea, departe de lume, departe de realitate. Sunt bolnav, trupu-mi nu va rezista, sunt prea tanar sa fiu atat de fragil, dar mintea imi este puternica si neatinsa ca suprafata unui ac steril. Pe fundatii rezistente, din nimic voi construi un coltisor de rai, un spatiu doar pentru mine in care fiecare zi va fi o zi de mai, lipsita de lacrimi si suspine. Am crezut ca voi reusi, si cat am vrut, Dumnezeule cat am vrut, dar m-am inselat, fara un trup solid, mintea-mi este doar un alt adolescent timid.

Nu cred ca-mi este destul de bine si nu cred in consumul excesiv de vitamine, ma inec in borcane de medicamente, in ale psihologului cuvinte, dar ce voi face cand nu voi mai avea remedii pentru aceasta bolnava minte?
Nu ma voi rusina si nu voi mai tipa, dar adevarul e ca multi vor uita, putin chiar vor invata ca sfarsitul nu e departe si viata odata nu ne va mai putea imbratisa. Dar si asa, noi nu vom pica intr-un abis de continua schimbare caci nu suntem dotati cu suficienta rabdare sa intelegem scopul intens al trairii ci ne alegem intelesul menirii fara vreun logic sens. Fluturi, nu molii, fluturi nu vor mai exista, atat timp cat vei mai avea pofta sa zbori ca o molie, dar trecutul nu mai poate fi schimbat si eu nu voi mai insista, daca asa s-a intamplat poate ca asa trebuia sa fie, nu?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 12 Comments »

Cuvinte fara valoare

Crezi ca esti mare, ei iti spun esti mic, iar eu iti spun sa nu mai crezi pe nimeni si nimic, nu mai crede in prostii, crede doar ca esti capabil sa devii tot ce vrei sa fii.
Totul e un haos, totul merge pe dos, nu mai exista reguli sau legi, nu mai exista ratiune asa ca nu mai incerca sa intelegi. Am jucat si am aplaudat exact cum si cand trebuia, dar nimic bun nu s-a intamplat, am trait printre trucuri si inselatorii pana cand mi-am dat seama ca nu eu sunt de vina ci jocul si jucatorii. De asta am ales sa aleg de fiecare data cea mai cinstita alegere, nu sa tac si sa-mi rasfat limba cu trac si tacere.
Dar si cuvintele astea au greseli, exista diferite sensuri, exista oameni sfiosi, exista sarcasm si duplicitate, dar mai ales exista oameni mincinosi. Ei stiu ca nesimtirea nu are limite ori talent, ei stiu ca se ridica deasupra celor ce sunt facute ori spuse si altereaza prin minciuna tot ce e ascuns ori evident. Cuvintele pot fi rostite atat de usor incat pentru unii ar putea suna ca niste injurii pe cand pentru altii ar putea suna ca un prestigios cor.

Si totusi daca e sa minti, minte noaptea ca e zi, daca e sa minti, minte moartea ca nu mai poti veni. Si totusi daca e sa minti, minte frumos, spune-i constiintei ca esti fericit cand de fapt viata ta e un haos. Totul e un haos, iar tu esti o parte din el !

Publicat în Alter ego. Etichete: . 1 Comment »

Scrisoare pentru ea

Sub perna ta de matase ti-am lasat cateva cuvinte.

In timp ce tu dormeai, in timp ce te mangaiam pe fetisoara ma gandeam la cum ar fi fost daca am fi fost priviti. Nuzi, cu ochii tintiti in pleoapele inchise, ascunsi in fata usilor deschise. Eram doar DOI tineri in apa clara incalcand doctrina amara. Eram doar doua pete murdarind un glob de cristal ca un stilou defect pe un vechi jurnal, cerneala te pateaza, penita te inteapa si totusi dincolo de cuvinte oare ce ne asteapta ? Sa fie imaginatia ? Sa fie imaginatia cea care ne va salva ? Sa fie o noua viata salvarea mea ?

Haide sa ne lasam purtati de imagini vivide si sa uitam de tot ce inseamna „cuvinte”, sa ne continuam drumul pavat cu frunze tinere si sa patrundem in vazduhul de necunoscut. Sa ne agatam de instinct si intuitie, sa ne… dar nu, nu tresari draga mea, eu alaturi iti voi fi si te voi proteja, te voi lua din simplitate si te voi ridica la gradul de absurditate. Te voi arunca in puf de pui de naivitate, iar apoi tu, sclava cum imi esti, ma vei multumi de tot si toate. Te voi rapi drept muza si te voi desena in nisip, iar tu ma vei considera anost si ma vei lasa sa tip : SUNT NOROCOS.

Credeam ca ai aroma pura pe care o cautam, dar mai e cineva. Cineva apropiat mie, care mi te-a furat, acum sta dupa colt asteptand momentul potrivit. Liniste ! Asculta ! Auzi ? Dar… nu se aude nimic. Cineva apropiat tie, care ti-a furat libertatea, profitand de tine acum incearca sa isi defineasca viata. Incearca sa traiasca ! Incearca sa loveasca cu picioarele, incearca sa scape de teama, incearca sa-ti spuna : mama. Dar e prea devreme, au trecut doar cateva saptamani…

Iarasi visezi la prostii Mercule.