Adevar sau fericire, niciodata amandoua

Exista fericire dupa adevar? Un nor singur si indoliat plange absurd, un soare la orizont sangereaza amurg, iar eu in bratele-mi aspre te astept copila. Te astept sa-ti revendic viata din propriul trup, dar intai renunta la compasiune si mila caci franghiile astea nu se mai rup. Inima-mi nu pulseaza pentru ca e fericita ca traieste, de fapt ea zvacneste nu pulseaza pentru ca mintea cu secrete negre o trateaza. Nu. Nu vei mai dormi, nu te vei mai trezi gandindu-te la ce ai facut in viata pentru ca vei alege acum: adevar sau ignoranta? Adevar sau ignoranta?

In ochii lumii, pot sa te invat sa arati sincera fara sa pari mincinoasa, sa manifesti sentimente profunde fara sa devii siropoasa. Iti pot dezvalui secretul minciunii perfecte, e usor sa afisezi inteligenta fara sa recurgi la aroganta, dar sa cunosti adevarul printre coloanele unei lumi in ruine inseamna sa nu ajungi niciodata fericita. Mi se pare mie sau sa zambesti cand inauntru-ti urla in agonie, sa-ti uiti principiile si sa satisfaci indivizi pe care nu-i placi e o prostie, o ipocrizie fara reusita de izbavire?
Si totusi ce inseamna fericire? Ignoranta sau adevar? Decadenta in adevar pentru tine si secrete pentru ei sau o viata lipsita de reguli morale, traita asa cum vrei?

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , . 3 Comments »

Episodul 7 : Visele devin realitate

– Ma bucur… ma bucur teribil ca… Ma balbaiam ca un pustan de 14 ani, mainile imi transpirasera, iar de emotie nici sa o privesc nu puteam.
– Ca ?
– Ca ne-am intalnit din nou, Maria. Totusi nu ma asteptam sa te gasesc la spital. Ce sanse exista ? O coincidenta ciudata. Se fie asta un semn ? Sa fim oare predestinati ?
– Am venit sa vizitez o prietena, raspunse ea uitandu-se in jur ingrijorata.
– Uite ce e… imi doream sa o iau de mana, dar mainile mele erau atat de transpirate incat imi era rusine sa o ating… in ultimele zile m-am gandit mult la tine. Incepeam discursul meu penibil rugandu-ma sa nu ma intrerupa sau in cel mai rau caz sa spuna ceva care sa ma lase si fara putinele cuvintele pe care le mai aveam in dotare.
– Da ? Vai… sunt magulita. Si… cum eram ?
– Cum erai ? O Doamne, de asta imi era frica.
– Da. Ai zis ca te gandeai la mine, cum eram ? Eram dezbracata ?
– Nu, nu…
– De ce te-ai inrosit ? Stai linistit ca nu te voi musca… sau poate doar putin, vrei ?
– Nu, nu stiu ce sa zic… Ce era sa mai zic, era la cativa centimentri de mine, uitandu-se direct in ochii mei, cum face asta ? Cum reuseste sa ma ingenuncheze atat de usor ?
– Stiu ca vrei, te-am vazut cum ma priveai la petrecerea aia, cum ma priveai dupa ce te-am pupat pe banca din parc, iti citeam in ochi ce vroiam sa imi faci.
– Nu vroiam sa-ti fac nimic, cum poti crede asta ?
– Nimic, nimic ? Isi plimba mana pe gat, dar odata ajunsa in dreptul pieptului si-o luase subtil intrebandu-ma daca planuiam sa o sarut. Ce zici ? Sau poate sa ma musti si apoi sa ma saruti… ce zici ? Te-am citit bine ?
– Cat de cat…
– Politistule si eu m-am gandit la tine, dar sa nu-ti faci iluzii, nu fac parte din categoria fetelor care stau o noapte si apoi nu mai auzi de ele si sper ca si tu vei fi la fel de matur.
– Sigur, sigur.
– Imi placi, imi placi mult, uite numarul meu de telefon, suna-ma intr-o zi.

Ce nu stie Cristi e ca filmul acela nu era chiar asa de indescifrabil precum i-am spus. Intr-adevar contexul a fost destul de ciudat, sa-l inteleg am renuntat din primele clipe, dar totusi tematica filmului era cea care conta. Tarfa ! Blestemate sa-mi fie pierderile astea de memorie, dar se pare ca tot raul duce la ceva bun, macar tot timpul asta nu au reusit sa ma tortureze acele imagini. Pana acum… Cum se poate sa fiu atat de orb ? Cum poate dragostea innebuni, orbi intentionat, si cel mai rational om ? Nici macar tu, Jack, nu poti face asta. Nu te uita asa urat la mine, stiu ca esti de soi bun, iar traditia ti-a pastrat un loc special, acolo la cea mai buna loja, dar trebuie sa-ti spun cu amar in suflet ca esti doar un simplu spectator. Imi pare rau, batrane, dragostea te-a invins. Cand e vorba de intors minti, dezamagit, tradat, ascuns adevarul, e campioana incontestabila.
O persoana dezbracata, muta, imi statea alaturi in timp ce eu priveam un soi de imagini, amuzant de familiare. O vedeam pe Maria cum se cearta cu cineva, probabil ca eu eram acela, o vedeam cum inchidea usa in urma ei si zambea. Lacrimile se evaporau, asa cum aparea zambetul la disparitia privirii mele. „am sa dorm la cineva care macar ma respecta” Intotdeauna m-am gandit si m-am lasat prada noptiilor albe, unde e si mai ales cine e aceea persoana care o respecta atat de multa ? Acel vis, viziunea sau ce naiba a fost a venit ca o ploaie in mijlocul unei zile caniculare, ca un leac in prag de moarte caci acea persoana era tocmai asistenta gasita moarta acum cateva zile. Dumnezeule ! Cum imaginile isi croiau o cale bine stabilita, caldura din acea incapere se intensificase coplesitor de mult. Simteam cum transpiratia-mi curge prin fiecare por si senzatia ca voi lesina, de caldura sau de nervi, era deja un insotitor cu care ma obisnuisem. Se pare ca m-am inselat, persoana aceea care o respecta atat de mult pe Maria mea, sau a altuia, nu era asistenta ci fratele care, surprize surprize, isi omagia somnul in celalalt dormitor. Cand Maria se simtea ca nu o respect, sau poate doar prezenta mea devenise iritanta pentru ea, se ducea la cei doi, nepuntand, din compasiune, dragoste, lasa dormitorul fratelui atat de pustiu. Tarfa !
De abia acum imi dau seama cat am sacrificat pentru… nici nu stiu cum sa ii mai spun caci numele ei aduce doar amintiri negre, cate nopti am visat la intalnirea cu ea, cate sperante mi-am facut, cate minciuni am inghitit. Prostule ! Tin minte cum o laudam in sine, cum ii faceam complimente, gratuite acum imi dau seama, cum ii spuneam ca sunt recunoscator pentru ca-mi e alaturi, ea, o fata diferita de celalalte, etern loiala, cradincioasa, romantica… la dracu, prea multe amintiri ce nu mai valoreaza nimic.
Cred ca i-am omorat, cred ca furia mea a fost mai puternica decat ratiunea, asa a fost intotdeauna si asa va fi de acum incolo. Se spune ca razbunarea e unealta prostului, si ? Sunt prost, dar cu siguranta asta a fost ultima data cand am fost luat de fraier. Ciudat e cum, acum dupa ce am vazut filmuletul ala, totul mi se pare normal, cum imaginile fara noima si ordine incep sa prinda culoare si forma. Am aflat in momentele acele nebune ca prostii sunt foarte fericiti, razbunarea a fost dulce, atat de dulce incat o simt si acum pe buze si nici cel mai bun wiskey, imi pare rau Jack, nu ii poate face sa-i dispara aroma.

Blestemata durere de cap, unde dracu sunt ? La dracu, si ochii sa ii deschid necesita un efort mult prea pretentios, asta poate inseamna doar un singur lucru : Mercule cat ai baut de data asta ? Printre injuraturi si dureri de cap auzeam oameni vorbind, daca nu ma insel erau doua voci, una o recunosc, era Cristi, dar cealalata chiar… chiar nu cred ca o cunosc.

– Doctore, spune-mi exact cat de grav e ?
– Destul de grav… pierderi de memorie, comportament agresiv, halucinatii, nu vreau sa ma grabesc in concluzii, dar pare un caz de schizofrenie.
– Am inteles. Multumesc, doctore.

– Cristi ! Cristi !
– Hei, sunt aici, cum te simti ?
– De parca m-ar fi lovit trenul…
– Esti in siguranta, stai linistit…
– In siguranta, pe dracu, niciunde nu sunt in siguranta.
– Stai linistit, esti la spital, oamenii astia vor avea grija de tine.
– La spital ? Dar ce dracu mi s-a intamplat ? Nu-mi aduc aminte de nimic. Off chiar acum trebuia sa-mi pierd constiinta.
– Ai spart totul la tine in birou, urlai, injurai, blestemai, ai inceput sa te iei de astia de la sectie apoi a cazut lat, inconstient.
– Ah da, acum imi aduc aminte. Cristi… cred ca i-am omorat pe oamenii aia, cred ca…
– Despre ce vorbesti ? Ce oameni ?
– Maria, asistenta si fratele ei.
– Aha, inteleg, bravo tie, acum incearca sa te odihnesti.
– Crede-ma ! Totul a inceput dupa ce am urmarit-o pe Maria la amantul ei. Nu intelegi ? Nu eram suficient de bun pentru ea. Cum e posibil asta cand eu m-am dedicat trup si suflet, cum e posibil ? Spune-mi ! Cuvintele imi ieseau fara se le dau voie, tipam de parca eram nebun, tipam pana cand mi-am dat seama ca incaperea se aglomerase. Acum puteam analiza camera de spital in toata simplitatea sa, doi oameni masivi imbracati in alb intrasera in camera insotiti de o asistenta ce tinea in mana o farfurioara pe care era o seringa. Nu mai am timp, asculta-ma ! M-ai tii minte accidentul din centru in care un individ oarecare, pentru voi, murise din cauza ranilor la cap ?
– Nu chiar, dar nu mai conteaza, incearca sa te calmezi.
– Eu am provocat accidentul, nu intelegi ? Cu Maria mea impartea patul… Maria mea era si a lui. Nu puteam accepta asta. Pe ea am sugrumat-o, i-am apucat gatul si l-am tinut pana puterile m-au parasit, asta intamplandu-se mult dupa ce isi daduse ultima rasuflare, apoi am legat un capat al funiei de lustra si celalalt de gat. Iar asistenta, ei bine ea era la fel de vinovata ca ceilalati si stii prea bine cum a murit.
– Da, da, inteleg. De ce nu ai facut sa para toate niste crime sau, stiu eu, accidente ?
– Nu intelegi ? Daca lasam sa se gaseasca trei oameni omorati intr-un final cineva facea legatura. Trei morti diferite : o sinucidere, un accident si o crima. Nici tu nu ai putut sa iti dai seama de adevar chiar daca era in fata ta.
– Mercu si-ar fi dat seama. Frumoasa poveste, nu stiam ca ai o imaginatie asa de bogata.
In mana asistentei sclipi seringa in timp ce acul isi facea loc in vena mea, cei doi indivizi ma tineau atat de strans incat nu imi mai simteam mainile, imi amortisera complet. Vederea incepea sa ma paraseasca, limba-mi statea lenesa in gura ignorandu-mi comenziile.
– Mercule, tii minte cand ti-am spus ca am vb de cateva ori cu Maria ? A fost suficient sa-mi ajunga in pat
– Nu, nu, minti ! Cu ultimele ramasite de putere am strans de cearceaf si i-am spus ca ma minte.
– Era o tarfa, Mercule. Pana sa iti spun ceva tu deja visai la o noua intalnire cu ea. Erai deja indragostit de ea, de unde dracu sa stiu ca se va ajunge la asta ? Era ceva ce nu prezenta importanta pentru nimeni pana sa apari tu. Prietene, nu te amagi crezand nu ai fost suficient pentru ea. Pentru astfel de fete, nici cinci nu sunt suficienti. Se pare ca unii au luat bunatatea ta ca pe o slabiciune, asta e, o lectie invata pe calea cea mai grea. Te las acum in compania asistentei.

Ce e realitatea ? Ii poate gasi cineva o definitie exacta si daca e asa, acea definitie se aplica fiecarui individ ? Rau, bine, realitate, fantezie, ce sunt toate astea, cum pot fi ele identificate ? Cine suntem noi sa decidem ce tine de normalitate si ce nu, ce e incatusat in nebunie si ce nu, cine ?

SFARSIT

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , , . 6 Comments »

Episodul 4 : Viata, scenariul scris de nebuni

– Si totusi ce cautam aici Cristi ?
– Stii foarte bine ca oamenii pot face greseli, iar cand asta se intampla noi le gasim. Se citea in ochii lui cat de mandru era de ceea ce facea si chiar avea de ce, in sectie era foarte respectat, de colegi si nu in ultimul rand de capitan. De fapt amandoi eram respectati chiar daca eu in ultima vreme eram privit ca un ciudat, ca miile de politisti care au luat-o razna. Le era mila de mine, imi era foarte usor sa le citesc pe fata compasiunea… idiotii. Nu au habar. Nu ma cunosc si nu ma vor cunoaste niciodata atata timp cat vor privi doar inainte.
– Nu pare a fi intrat prin efractie. Toata geamurile sunt in regula ?
– Da, au fost verificate, totul e in regula.
– Usa din spate ?
– Si aia. E ok.
Facand cativa pasi am ajuns in dormitor. O camera obisnuita pentru o persoana obisnuita, ce a murit… ei bine… nu chiar intr-un mod obisnuit.
– Hai sa facem un scenariu. Ce zici ?
– Ok, incep eu. M-am asezat pe un scaun micut si l-am privit atent sa nu cumva sa ii scap vreo expresie a fetei. Suspectul o cunostea pe fata, tipa era draguta, deci nu m-ar mira daca as afla ca a fost atras de frumusetea ei si nu doar de apetitul bolnav, s-au intalnit de cateva ori, in acea seara il invita la ea acasa, asculta muzica, se simt bine, se iau in brate, el se intinde spre ea sa o sarute, se apropie si ea, se saruta, se mangaie, atmosfera se incinge, el incearca sa o dezbrace, ea ii spune „nu”, el nu se opreste, ea se chinuie sa-l impinga, dar nu reuseste, el o loveste si o loveste pana tanara cade in inconstienta, o violeaza si o sugruma.
– Bravooo, aplaudam si afisam un zambet semi-sincer. Bravooo !
– Ok, domnule sarcastic, sa auzim versiunea dvs.
– In primul rand trebuie sa spun ca voi politistii…
– Voi politistii ? Daca imi permiti intrebarea, tu ce esti ?
– Voi politistii priviti doar intr-o directie care de obicei e corecta, dar ce se intampla cand exceptia de la regula chiar apare ? Nu cred ca se cunosteau. Ai gasit cumva pahare cu ceva ? Inviti pe cineva oarecum strain la tine in casa si nu ii oferi nimic de baut ? Nu cred. Deci pica teoria cu iubitului ce si-a iesit din minti.
– Cum ramane cu ce a vazut vecina ?
– Popescu ? Am inceput sa rad in hohote, dar m-am oprit brusc dandu-mi seama ca nu e nici locul, nici momentul potrivit pentru asta. Cine stie pe cine o fi vazut ? Poate ca era postasul sau vreunul care vindea ceva. Hai sa renuntam la marturia babei senile, ok ?
– Gata, gata am renuntat. Continua, suna interesant.
– Violata ? Doar pentru ca a fost gasita dezbracata ? Hai sa ne gandim ca in acest oras scarbos a rasarit un criminal in serie, ce acum isi construieste cariera. O cariera bazata pe pasiune si multa nebunie, un om ce si-a tinut in frau prea mult timp dorinta de a se afirma. Daca asta ar fi adevarat, si nu vad vreun motiv solid sa nu fie asa, atunci trebuie anuntata lumea.
– CE ? Tu esti nebun ? Stii ce se va intampla daca presa va auzi de asta ? Va fi haos !
– Mai bine haos, decat alte crime si oricum… haosul deja e aici doar ca unii nu vor sa-l observe. Nu. Asta e un om bolnav. O urmarea de ceva vreme, poate ca l-a si ingrijit odata…
– Da ! Am putea sa verificam la spital, sa vedem de cine a avut grija.
– Nu prea cred ca vom gasi ceva. Gandeste-te ca o asistenta se ocupa de zeci de pacienti si pe deasupra cine stie cand au intrat astia doi in contact. Poate acum cativa ani.
– Ok, pentru o clipa am crezut ca putem incepe de undeva, dar ar fi ca si cum am cauta acul in carul cu fan. Si pana la urma e doar o presupunere de-a ta, care poate fi gresita.
– Corect. Eram deja prins in transa, ideile imi veneau una dupa cealalalta, daca aveam o calitate, era aceea ca imi puteam imagina cam tot ce imi doream. Ca citeam o carte, ca aveam cateva indicii intr-o crima, imagini imi treceau prin fata ochilor, sunete, ba chiar mirosuri. Dupa lungi framantari suspectul nostru se decide sa intre peste ea.
– Probabil ca si-a pus la cale un plan, atent la detalii…
– Hm… nu prea cred ca a avut un plan. Tot ce a facut a fost spontan.
– Si cum ramane cu…
– Probabil ca o intr-o zi in care apetitul sau bolnav o luase razna, s-a dus la ea, a deschis usa, care putea fi descuiata, sa fim seriosi, cine isi mai inchide usa in timpul zilei ?
– Eu !!! Cu atati nelegiuti in libertate…
– Tu, ca esti politist si stii la ce riscuri te expui. Dar un om obisnuit ? A intrat peste ea si a strangulat-o, a dezbracat-o si poate ca nu a violat-o. Il m-ai tii minte pe „Fotograful” ?
– Da, cum sa nu ? Un fotograf nebun care avea o preferinta pentru femei dezbracate. Le omora apoi le facea poze in diferite pozitii.
– Da, am descoperit la el in apartament sute de poze.
– Inca nu am reusit sa indentificam toate fetele.
– Exact, poate asa e si tipul asta. Corpul unei femei e ceva sacru, ceva ce sta in majoritatea timpului ascuns, ceva ce e ravnit doar pentru simplu fapt ca nu poate fi atins sau privit in goliciunea sa, iar odata „aflat” acest secret nu mai valoreaza nimic.
– Sexul e ceva de nebagat in seama, de nu ar fi trupul unui femei sa ne atraga, sa te vrajeasca prin formele sale perfecte, prin parfumul pielii fine si sensibile la atingere. Un mister pe care doar un nebun ar vrea sa il inteleaga. Pe noi barbatii ce nu intelegem nu ne sperie, ne excita, ne excita atat de tare incat chiar nu dorim sa stim mai mult. Sa traim in ignoranta e cel mai bun lucru care se poate intampla. Femeia, ah femeia…
– Sa nu devenim prea sentimentalisti, ok ?
– Bine, bine, tu si lipsa ta de sentimente.

– Esti lipsit de sentimente ! Nu mai suport viata asta !
– Ce viata ? Ce vina am eu ca oamenii se omoara intre ei ?
– Ce vina ai tu ? Ce vina ai tu ? Iti voi spune !
– Sunt nerabdator sa aflu. Te ascult !
– Asa, frumos, fa pe desteptu’.
– Nu fac pe desteptu’, doar ca sunt foarte curios cum ai sa ma convingi ca a prinde criminali e ceva gresit.
– Nu am zis asta, doar ca…
– Doar ca… ce ?
– Niciodata nu esti acasa. Sunt si eu femeie, mi-as dori sa iesim la o teresa, sa iesim la o plimbare seara, sa uitam de viata cotidiana, sa ne rupem de realitate, sa… La dracu, nu are rost, oricum nu ai intelege.
– Pai nu inteleg, explica-mi ce vina am ca munca imi ocupa atat timp ?
– Pleaca de acolo, fi-mi alaturi !
– Nu pot sa renunt la asta, e singurul lucru la care ma pricep, e viata mea.
– Viata ta ? Si eu ce sunt ? Un obiect decorativ in casa asta ?
– Hai mai, stii ca nu am vrut sa…
– Sa ma lasi in pace, am sa dorm la cineva care macar ma respecta. Pa.
Usa se tranti, iar fata-mi cazu.

– Mercule… hai sa ne intoarcem la sectie si sa vorbim cu capitanul sa vedem ce parere are despre recontituirea ta.

– Nu !
– Capitane, nu a fost o crima pasionala. Asculta-ne !
– Un criminal in serie ?! Nu vreau sa ascult o astfel de nebunie ! Nu, nu si iarasi nu !
– Lasa-l Cristi, nu vezi ca ii place sa ne faca sa ne pierdem vremea urmarind cai verzi pe pereti. Hai sa inventam o poveste de dragoste si sa inchidem pe cineva nevinovat.

Am iesit amandoi din biroul ala blestemat, intrecandu-ne in priviri de furie.

– Cred ca daca mai stateam un minut acolo ii rupeam capu’.
– Hai ma, calmeaza-te, ce-i cu tine ? De cand am plecat de acolo te porti ciudat. Crezi ca pe mine nu m-a enervat ?
– Nu am nimic. Ma stii pe mine, ma apuca nebuniile cand nu te astepti.
– Mercu nebunu’, da, asa te stie lumea. Hai sa plecam de aici, fac cinste cu o cafea mizerabila.
– Mergi inainte vin si eu imediat.
– Sigur esti ok ?
– Da ! Du-te ca vin si eu imediat.

Cu pasi repezi am parcurs coridoarele alea monotone, mintea fiind inveninata de doar doua ganduri. Primul era sa pun mana cat mai repede pe o sticla de alcool, sa beau, sa pic in nestire, sa imi vomit si ultimul strop de ratiune. Iar al doilea sa aflu de ce dracu avea victima o poza cu Maria.

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , . 2 Comments »

Intrebari

Am si eu cateva intrebari la care am si raspunsuri, dar nu cred ca sunt prea corecte, altcumva nu imi imaginez situatia in care sunt. Intrebari intr-un cuplu in care amandoi (cica) iubesc in forma pura a cuvantului.

Deci cand iubesti pe cineva ii faci rau intentionat ? Ii faci rau intentionat chiar daca acea persoana ti-a facut rau ? Intr-un cuvant… te razbuni pe persoana iubita ?

Cand iubesti pe cineva, iar dragostea nu e suficient pentru a alimenta o relatie, cauti fericirea la altii sau mori incercand ?

Cand partenerul te cearta non stop si iti spune ca trebuie sa devii o persoana mai buna, nu pentru el, ci pentru ca asa e normal, ii reprosezi ca te critica toata ziua chiar daca tu nu schimbi nimic ?

Daca partenerul iti spune odata pe saptamana ca te iubeste, dar ti-o arata in fiecare zi, il consideri un nepasator, un porc si insensibil ?

Daca iubesti pe cineva trebuie sa ai incredere deplina in el, nu ? Dar daca il suspectezi la fiecare pas, mai inseamna ca iubesti ?

Spune-mi ! Trebuie sa stiu !!!

Publicat în Ego. Etichete: . 5 Comments »

Dilema in Paradis

Un copac la distanta, la orizont isi intinde mandru coroana, iar umbra lui ascunde forma si persoana care m-a sarutat. Sub copac o limba bifurcata imi mangaie limba, limba-mi dulce ce asteapta sa fie muscata, iar buzele reci imi ating buzele calde ce se zbat in arome mentolate. De emotie mainile imi tremura, dar nu se retrag caci vor sa descopere formele unde valurile se sparg, vor sa simta cum pielea se incalzeste sub a lor dorinta, vor sa le cada in mreje orice fiinta, ba chiar si tu, de ar fi a cu putinta.
Si cum se plimbau in cautare de nedescoperit, au gasit piele de copila inconjurata de un colac de solzi, au gasit un trup rece cu pete de caldura. Cand am indraznit sa fac o miscare din ploape in fata mea a aparut Eva imbratisand un sarpe. Pielea-i era alba ca de portelan, solzii erau verde colorati, iar ei… ei stateau imbratisati.
Ma intreb, oare pe cine am sarutat ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »

Un ultim mail

Post sters de mine.

Publicat în Ego. Etichete: , . 6 Comments »

Cu varf si indesat

Si acum te trezesti ca primesti ce odata ai oferit, il suni, dar nu e de gasit, ii cauti scuze, crezi ca nu ar fi in stare increderea sa-ti fure, dar te inseli.
Te inseala si iti spune ca te iubeste, iti cumpara multe bijuterii si termina inainte ca tu sa vii, o ascunde in celalalt dormitor, iti spune cat i-a fost de dor, ea fuge pe fereastra, iar el iti promite lumea si marea albastra.

Oare vezi in el tot ce nu vedeai in mine ? Oare cat de des te gandesti ca te iubeste cu adevarat sau doar minte mai bine ? Primesti cu varf si indesat minciuni, minciuni pe care si eu de atatea ori cu pofta le-am mancat. Imi aduc aminte cat de bine te prefaceai, cum plangeai, cum te luptai sa te cred, sa imi iau gandul de la tot ce e drept si sa ma arunc in balta ta de minciuni doar sa imi intorc privirea de la tot ce ar putea sa imi aduca un inceput de suspiciuni.

Ciudat e ca odata ma gandeam sa te pastrez nu doar pentru o clipa, acum imi dau seama ca ar fi fost o decizie pripita. Amuzant e ca odata credeam si te credeam, dar acum imi dau seama cat de mult ma amageam sa cred in ceva ce nu exista, ceva ce a gresit, dar persista sa ma convinga altceva. Satisfacator e faptul ca stiu ca acolo unde esti nu e deloc lumina, inima-ti bate puternic, iar in pauzele de plans, suspina.

Ce frumos e cand iubesti, nu ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »