Lumea trebuie sa stie

Ai fost vreodata in prag de moarte voluntara? Ai gustat vreodata seva amara… al unei cariere de succes? Te-ai simtit vreodata bine cand ai fost nevoit sa alegi intre slavie si deces si ai ales deces?
Si le-am spus oamenilor ce s-au adunat in jurul acestui om ingenuncheat: voi da o picatura de sange pentru fiecare picatura de apa calda, voi strange in brate fiecare creatura ce se doreste la fel de mult alintata si la sfarsitul zilei voi da un sac de bancnote pentru cel care va da foc primul si voi semna demisia care sa ateste ca eu am fost vinovatul… Printre copaci, intr-o indepartare apropiata, dupa pasunea de vaci, micile vietuitoare isi fac griji ca nu vor putea convietui cu cei ce au deranjat zorii, cu cei ce sunt treji cand altii dorm, cei ce clipesc bezmetic cand ochii lor implora „somn”. Materialul pentru cateva zeci de insectare s-a lipit de geamul transparent din baie si asteapta impaiere, dar cum sa ma apuc de lucru cand gandul imi sta doar la revedere? O catea ce de curand a nascut se lupta cu infectia provocata, iar eu ma lupt cu putoarea degajata ce-mi mulge stomacul, imi mulge mancarea semidigerata furata de la muritorii de foame. Indepartat de ce tot ce este trupesc, de lucrurile care m-au schimbat, de cei pe care am ajuns sa-i indragesc, am aflat ca abandonul a fost intotdeauna o optiune care mi-a provocat foame… si imi este foame… imi este foame…

I-am intins o cupa de fericire si un mar de speranta, iar ea mi-a adus aminte cat de putin dureaza, cat de mult valoreaza o viata alaturi de ea. De atunci am dormit in toate fantaniile fara sfarsit si am sfarsit sa adorm linistit chiar daca nu am facut ceva deosebit. De naiv, de stupid, caut acel ceva deosebit, imi caut si astazi o postura de clovn alienat aflat inafara programului, de naiv, m-am molipsit cu acea stralucire din ochii unui drogat ce urineaza impotriva vantului. La numaratoarea mea te vei arunca. Dar cum ramane cu durerea? Stai linistit, va fi mai usor decat ai spune „nu voi mai iubi pe altcineva”. Doar pentru ca am cautat, am si gasit de cine sa fiu mintit, am disperat cand nu trebuia sa fac nimic din tot ce mintea-mi debita, dar de unde era sa stiu ca aceasta realitate era de fapt inceputul unui alt sfarsit timpuriu? Am mintit, recunosc cu mandrie. Am mintit sa ma testez, am mintit sa demonstrez, lumea trebuie sa stie, ca nu orice zambet afisat este curat, nu toate lacrimile scurse sunt ale unui personaj afectat cu adevarat. LUMEA TREBUIE SA STIE, TU, TRUPU-TI, TOATE ASTEA, PRIVESTE IN JUR, TOATE ASTEA IMI APARTIN MIE! Culcat, devotat, umil, penibil, visator, temator, lumea nu trebuie sa stie, lumea nu trebuie sa stie ca toate sunt asa pentru ca asa ai vrut tu sa fie!

Dar ce caut eu aici? Ce fel de lipici imi sigileaza buzele de gandurile-mi nu cunosc cuvinte? De ce pielea-mi miroase a petrol si apa rece pare o combinatie intre voma si namol? Langa o vana de plastic de proasta calitate, marginita si masurata de insecte, un telefon gratuit arata ora 5:30. Unghiile-mi sunt galbene si pielea crapata, si depresia combinata cu o parte oboseala si trei parti panica reuseste sa nasca o intrebare nevinovata: cum se poate, Dumnezeule ma auzi, cum se poate sa evadez din aceasta gaura de iad deloc subtil infrumusetata? Mi-e greata si ma ingrozeste faptul ca patura care acopera geamul de la baie adaposteste pungi de oua, panze de paianjeni si alte forme de viata, dar eu, printre hainele ce se inmoaie in apa puturoasa, reusesc sa ma mai gandesc ca petele rosii de pe maini incet, incet ma devoreaza. „Ce bine ar fi de mi-ar pica mainile in toaleta, ce handicapat fericit as deveni deodata.” Dar lumea nu trebuie sa stie, slabiciuniile stau ascunse in sertarul secret, iar eu privesc sus si imi pastrez trupul drept, dar lumea nu trebuie sa stie, ca eu, tu, toate astea, de s-ar putea topi, de s-ar prabusi, chiar nu as mai vrea sa fie!

Anunțuri

Sa schimbam lumea !

Trandafirii se ofilesc, oamenii imbatranesc, majoritatea dintre ei s-au consumat fara a trai cu adevarat.
Si totusi… cum ramane cu toti copii fara parinti ? Cum ramane cu faptul ca iti place sa te minti ? Cum ramane cu gunoaiele printre care traim ? Cum ramane cu „si noi suntem oameni si noi simtim” ? Cum ramane cu gloantele din fratii nostrii ? Suntem noi oameni sau doar niste monstri ? Cum ramane cu apusul din petalele de nea ? Cum ramane cu raspunsul la rugaciunea mea ? Cum ramane cu brutalitatea din lume ? Oare nu se mai poate schimba in bine ?

Pe plaja vad sange si cadavre, cum ramane cu acei delfini ? Oare nu ma asculta nimeni ? Oare nimeni nu ma intelege ? Oare nimeni nu poate vedea ca Pamantul plange ? Sunt in genunchi, nu ma vezi ? Te rog asculta-mi rugaciunea, te implor ajuta-ma sa schimbam lumea !

Cum ramane cu lacomia sau euforia cand inseli pe cineva, cand o bati sau omori pe sotia ta ? Cum s-a putut ajunge la asa ceva ?
Mai stii cine esti ? Mai stii ce i-ai facut persoanei din cauza careia traiesti ? Uita-te la mainile tale insangerate, a cui crezi ca e sangele, din sanul cui crezi ca ai baut tu lapte ?
Nu ai rusine, nu faci diferenta intre rau si bine, nu te iubeste nimeni, nu te iubesti pe tine, ba chiar te dispretuiesti… omule spune-mi de ce si pentru ce traiesti ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 2 Comments »

Curs festiv, alcool si femei

Dupa (inca) o noapte alba si o dimineata inceputa cu o migrena venita din fundul purgatoriului imi imbratisez parintii entuziasmati. Am ajuns la facultate si suntem pregatiti pentru cursul festiv. L-am asteptat de 4 ani de zile, mai nerabdatori decat mielul inainte de Paste. Robe, inghesuiala si discursuri indiferente citite de pe foi galbene, miros de transpiratie si sampanie ieftina din pahare de plastic, poze multe si enervante, toate astea puse intr-o vaza impodobita cu flori de „nu imi pasa”.

Ce zi minunata ! Daca aveam sentimente as fi plans, sincer. Mi-as fi imbratisat toti colegii si le-as fi urat succes in continuare, mi-as fi rupt camasa si as fi cazut in genunchi, cu ochii inlacrimati as fi privit spre cer si as fi multumit Domnului ca mi-a mai dat inca un moment penibil.

Multumesc, m-am simtit atat de bine !

Publicat în Ego. Etichete: , , . 5 Comments »

Sfantul 1 aprilie

De vei pleca, lasa totul neatins.

Azi m-am hotarat sa nu fac nici o farsa.
Din principii nebanuite de om sunt legat intr-un cerc puternic, neputincios, nu am chef nici sa imi adun picioarele sub mine, nici macar sa respir parca nu imi vine. Sa imi sterg lacrimile nici nu mai vorbesc, mai bine m-ai lasa fara vedere, decat in astfel de conditii sa imbatranesc. Mainile imi fierb in balti de lacrimi acolo unde ochi-mi si-au lepadat durerea coroanei cu spini. Genuchii-mi sunt inradacinati in betonul rece, incerc sa ma conving ca incet incet imi va trece. Mai cateva ore din acest potop pe cord deschis…

In ce abis au cazut vremurile de odinioara ? Cu ce isi hraneste apetitul aceasta cioara ? De ce acest corb al mortii temporare, isi intinde ciocul spre ochii mei umpluti de sare ? Identitate in cusur, sare in miez de sulf pur, fi fara temeri, toate astea pot sa le mai indur. Foloseste-ti timpul cu chibzuinta, nu te opri, te rog nu te opri, maine te voi face sa calci adanc in neputinta.

El nu ma crede si ma tortureaza, ma obliga sa jur sinceritate, dar nu mai conteaza caci maine in timp foreaza. Chiar daca as putea nu te-as ruga sa nu ne parasesti, de vrei de nu vrei, in curand tot vei pleca. Zambind, ma voi inchina, din priviri respectuos te voi saluta, pleaca si nu te uita inapoi.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . Leave a Comment »

Iarba proaspat calcata

Culegeam ganduri de nedescris demne de un vis al unei nopti calduroase de iulie. In zare un soare sangeriu se scalda intr-o luminoasa balta. Copilasii din orfelinat cautau un san de alaptat, saisprezecene isi plangeau natura deplorabila de lichene si isi doreau o ultima miscare de gene doar pentru a scapa de radacina fricii, inamicii imi inaltau statui de pamant, iar numele imi suna in al vostru cant. Toate erau asezate asa cum doar eu stiu, ca tu sa poti sa te ratacesti intr-un labirint de gard viu. Cand mi-am ridicat fundul deloc plat de pe un bustean imbracat in muschi umezi ierba murea sub apasarea mea. Era cumplit. Unde am ajuns ? In vene imi curge sange albastru si ma compar cu orice astru, m-am nascut imparat peste acest regat si acum zac intr-un rahat uscat. Am cazut de mii de ori in genunchi langa oasele unui unchi si am plans copii si am strans papadii. Am strans la piept am zambit si i-am simtit caldura si mirosul, perfectiunea si frumosul. Eram intins ca un bizon vanat cu nasul cufundat in mijlocul unui gazon. Iarba proaspat calcata statea aplecata si cerea apa. Dumnezeule ce oroareee ! Dar ma voi ridica, dar voi creste…

Publicat în Ego. Etichete: , . Leave a Comment »