Odiseea temporala

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise si apoi umplute din vaile de sare, a vasturilor intinse si a mintilor inchise si invelite in paturi aspre de imagini fugare. Dinaintea timpului, dinaintea trecutului aura aurita-mi devoreaza coarnele ascutite, ghearele-mi pica dupa fiecare sezon, iar aripile-mi amortite aplauda in gol. Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum imi reinventez nemurirea. Dar am fost si eu, am fost si eu un simplu muritor, iar acum sunt ceea ce unii considera un zeu, chiar daca mie imi place sa cred ca sunt doar un alt calator. Imi place sa cred ca odata, intr-o dimensiune civilizata, nu voi fi singur pe lume, ca cineva-mi lua obrajii la sarutat si imi va da un nume adevarat. Era sfarsitul unei veri teribile, plina de nopti zgomotoase, tipete de copile si despartiri scandaloase, toate cuprinse intr-un contur de idei puerile eliberate dintr-un corp matur. Mancarea era putina, iar apa nepotabila, venele implorau rutina cand eu aveam nevoie doar de o letargie stabila. Ochii-mi cadeau pe spate, genele refuzau atingere, iar eu incercam sa uit, si am uitat, am uitat cum “gandacii” ma chemau in soapte, am uitat, am uitat… cum este cand te doare. Si atunci durea atat de bine, si atunci si acum, de asta te-am intrebat pe tine, poate ca eu nu-mi aduc aminte, dar tu, oh tu frumoasa muritoare, iti mai aduci aminte de mine? Din toti visatorii din univers, Uitare, de ce l-ai ales tocmai pe acest prapadit? Cum este posibil sa plateasca pentru ceea ce de mic copil si-a dorit? Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum uit cat de dureroasa e uitarea.

Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, ca in curand nu va mai fi nici cuvantul ci doar momentul prezent si cel viitor, dar ce stia el, el era ca si mine, doar un alt simplu calator. Acesta este momentul, mi-a spus, momentul cand ne vom testa ideile din gand incepand cu inceputul. Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Deci sa taiem franghiile dupa ce trecem podul catre cealalta parte, sa ne infigem unghiile in lumea care ne dezgusta si sa lasam orice inhibitie deoparte. Sa fugim in lumea in care darul primit nu ne poate duce, sa fugim dupa ea. Aceleasi cuvinte potrivite m-au convins sa ma inec in sangele pana la glezne, chiar daca ei vor rade nu-mi pasa pentru ca toata viata mea a fost un banc sec ce a incercat sa termine totul inainte sa inceapa. Odata ce hainele cad sub forma de petice, mi-a spus, imaginatia preia controlul, iar crizele amnezice metamorfozeaza gandul, asa ca intreaba-te daca tot ce a fost zis si facut poate fi incatusat in trecut? Si daca ar fi posibil, de ce si-ar dori cineva asa ceva?

Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Degete tremurande, pulsul ridicat, remuscari deloc plapande, aveam pumnul incordat… cu o mana strange-mi gatul, imi spunea, cu cealalta lama, observa-mi venele inflamate cu venin si elibereaza-ma inainte ca cineva sa-mi descopere rusinea. Apasa usor si lasa sangele sa curga, ignora-mi tipetele si priveste-mi ochii inlacrimati si nu uita ca cei ca noi prefera sa se stinga decat sa ajunga in pozitia celor ajutati. Neputinciosii. Neputincios cad in genunchi, iti cad la picioare si simt cum lama imi graveaza in os, neputincios implor indurare, dar degeaba, nu am cunoscut si nu voi cunoaste niciodata indiferanta fericire in…

Am ajuns, aceasta este Lumea Dintre Lumi, din acest punct pot vedea Copacul in dreapta sau in stanga locul unde domneste Pacatul. Locul unde sunt ninsori neincetate chiar daca cerul este senin, locul unde rugaciunile nu sunt ascultate, iar trupul este imun la orice fel de venin. Vene de apa rece curg, stancile adapostesc muschi insangerati, de data asta nu am unde sa ma ascund, doar sa ascult soaptele celor uitati si a acelor din venele obosite ce de atatea ori m-au salvat de tine. Dar iata-ma cautandu-te, sperand sa te gasesc intreaga si neatinsa, impodobita in giulgiu de matase si in aceleasi forme ce le admiram cand lumina nu era stinsa. Iata-ma salivand dupa gandul tau malformat ce m-a facut sa imi cer scuze chiar daca nu eram vinovat. Iata-ma, dar tu unde esti? Unde-ti mai cresti coroana bogata? Unde-ti este lacasul si mana ce se vrea sarutata?

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise… nu din nou…
Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu vor mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, chiar daca era evident, ea nu va mai exista, iar el va ramane glasul din Subconstient al acestui simplu spectator ce inca o mai iubea.

Anunțuri

Strainul din impalpabil

Totul are un sfarsit din urmatorul moment dupa care a inceput, dar atunci, atunci cand s-a stins abstractul odata cu explozia de culori, s-a produs un eveniment atat de complicat incat multi nu l-ar fi perceput, o alta renastere lipsita de martori. Timpul retine in potiru-i aurit doar evenimentele majore, incearca sa te faca pierdut in banalitate, ne ofera tipare si apoi ne lasa sa palim in preajma mintilor luminate. Esti doar un alt gandac, tu nu intelegi ca odata cu moartea ta, va muri si amintirea, dar eu, eu voi trai mereu! Cum facem sa traim o vesnicie, inventam elixirul nemuririi sau doar ne lasam geniul, paginile istoriei sa scrie? Cand soarele va apune peste orizontul purpuriu cineva va spune „ridica-te”, iar eu ma voi ridica din acelasi loc in care soarele va inceta a mai fi viu.

Construit atat de simplu in esenta, eu sunt calatorul ce se plimba pe malul planetei de apa, eu sunt leacul pentru dementa atunci cand te vei hotara sa musti mana generoasa. Mainile-mi sunt zapada calda ce spala picioarele murdare, cuvintele-mi scrise sunt supradoza de vitamine a celor saraci cu duhul, deci ferice acele creaturi neincrezatoare caci doar ele vor trai sfarsitul. Zambetul imi este nemuritor, mai batran decat batranetea, doar gandu-mi mai este pur, insipid si inodor, singurul lucru care a reusit vreodata sa-mi tradeze tristetea. Calm sunt, calmul din furtunile electrice, sunt mandria dintr-un trup batran ce se taraste prin spitalele de boli venerice. De fapt, sunt doar o abominatie donatoare de albastru sange, un mincinos atat de confortabil, sunt acel fenomen pe care niciodata nu-l vei intelege, sunt ceea ce numesti tu „strain de palpabil”.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 3 Comments »

Papusarul ramas fara papusi

Intre gardurile verzi ale unui labirint, o cale vie te indeamna sa te indragostesti de cine nu trebuie. Sa te umilesti in spinii sperantei, sa te creada, sa vrea sa te vada asa cum esti, hotarat sa faci orice doar pentru ca o iubesti. E trist si nedrept cum acest labirint plin de viata poate transforma o sfera de foc intr-una de gheata, e amuzant cum aceasta cale reuseste sa schimbe un om bine intentionat intr-un criminal in serie ce vrea sa fie razbunat.

Strangi in pumnul slabit o seringa, cautandu-ti curajul sa penetrezi pielea ca totul sa se stinga, dar nu esti in stare. Iti legi o funie la gat si o strangi tare si speri sa nu te doara, faci cinci noduri, iar in ultima clipa te razgandesti, poate ca ai vrea sa traiesti, poate ai vrea sa te trezesti din acest vis. Poate ca exista un alt leac pentru acest chist pe creier, poate poti fi fericit si sa canti toata ziua ca un greier.

De pe colinele cele mai inalte, observ creaturi ce vor inceta sa respire atunci  cand acest papusar va taia niste fire. Papusi pe care publicul nu mai vrea sa le priveasca acum stau intr-un colt umbrit gata sa cerseasca doar pentru a primi ceea ce le-a fost promis. Asa cum a fost trimis acest mesaj de disperare asa a fost ignorat, asa cum ele s-au desprins de fire, asa ele vor colinda in nestiire.
Vor colinda pe caile vii ale acestui labirint infinit si vor ajunge exact de unde au pornit.
Vor ajunge din nou papusi, controlate de un alt papusar, dar aplaudate de un public mai jegos si mai murdar.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 3 Comments »

Scrisoare pentru cine ma vrea… oricine


Draga cineva,

Daca citesti asta inseamna ca intr-un final mi-am gasit curajul sa o fac public. Deci felicitari Mercule.
Nu ma cunosti prea bine, dar e mai bine asa, daca ai stii ce se afla cu adevarat sub captuseala asta de piele si carne ai fugi mancand pamantul.

M-am trezit tarziu, dar dupa prima gura de realitate mi-am dat seama ca viata trece atat de rapede si putine lucruri sunt importante. Putin imi pasa de o cariera de succes, un sac de bani, faima sau glorie, toate astea sunt atat de nesemnificative pe langa faptul ca la sfarsitul unei teribile zi sau, de ce nu, vieti, cineva sa-ti fie alaturi. Sa iti zambeasca sincer, sa te aprecieze pentru ceea ce esti si nu pentru ce ai putea deveni facandu-i pe plac. Cineva care in momentul in care o iei in brate sa nu doreasca sa ii mai dai drumul chiar daca au trecut deja 24 ore, iar picioarele ii sunt pe moarte sau stomacul ii cerseste mila. Cineva care cand ii saruti mana sa iti simta afectiunea din talpi pana in varful capului, cineva care in momentul in care iti aduci gura langa gura sau gatul sau umarul ei deja i se face pielea gainii si cade in fantezie. Cineva.

Mi-ar face placere sa ma plang la infinit despre cat de mizerabil ma simt uneori, dar stiu ca nimanui nu ii place asta. Chiar daca sunt singur subconstientul lucreaza intens la profilul tau. Daca acum ai evada din imaginatia mea ai fi nici prea scunda nici prea inalta, nici prea blonda, dar nici prea bruneta, ochii albastri ca de safir sau de smoala, buzele mici sau carnoase, frumoasa foc sau doar imbratisandu-l pe acel „ceva”, perversa sau cuminte, adolescenta sau femeie, responsabila sau doar imprevizibila ca mine.

Nu iti pierde increderea, in timp te voi gasi in bratele cuiva. Iar atunci imi voi da seama ce prost am fost ca te-am asteptat cand trebuia te fi cautat fara incetare.
Asteapta-ma in gara inevitabilului, asteapta-ma !

Publicat în Ego. Etichete: , , . 12 Comments »

Salveaza-ma


Ne drogam cu ganduri si oftam printre randuri de fantezie. In nebunie ne sta mintea inmuiata, iar furata e lumina de la capatul unei minti senile. Puerile iti sunt intentiile la fel cum atingerile tale imi sunt straine. Salveaza-ma.

Picaturi calde iti curg din gura, continua pe gatul incordat si iti ajung pe piept. Erect iti statea trupul cand te-ai aplecat asupra mea, cautand cu disperare visarea. Fura-mi esenta existentei mele si abandoneza-ma in pragul mortii. Salveaza-ma.

Din mana ta renaste si te infrupti din ea. Tacere iti injectezi in buze, in mainile deloc confuze, gratia iti e sclava si iti cade la picioarele tale catifelate. Visate ti-au fost sarutarile in timp ce respiram ultima data, sa mor nu am vrut, chiar nu am vrut asta niciodata. Salveaza-ma.

Inainte de toate as fi vrut sa te culeg din file de singuratate, sa te sarut acolo unde pana acum te-a durut, mi-as fi dorit sa ne pierdem tristi apoi bucurosi sa ne regasim la infinit. Ti-am intins o tava de argint cu poame din cunoasterea mea, tu le-ai gustat, iar semintele le-ai plantat pentru a-ti aduce aminte de locul unde te-am furat. Tot ce mi-a mai ramas acum este amintirea ta si printre soapte sa te intreb… imi acorzi inca o noapte sa ma salvezi ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , . 6 Comments »