Bucuria de a fi copil

Cineva priveste pe fereastra murdara la dansul balerinelor de alba zapada, gandindu-se cata agonie in sunetele difuze ale vantului din aceasta perioada. Printr-o miscare de esenta de melancolie frunzele ruginite cad aleatoriu formand covoare, dar eu stiu ca melancolia nu depinde de mine ci de anotimp, dar stiu eu bine, oare? Ganduri din copilarie imi revin, lacrimi reci indraznesc a-mi curge, as vrea sa fiu puternic, dar cum sa-mi stapanesc emotiile cand copilul abandonat plange?
As vrea sa hibernez un anotimp, dar mi-e frica sa stau cu capul in jos sau sa-mi mai las incheietura sa sangereze, as vrea sa gandesc frumos, dar cum se poate asta fara sa-mi las ratiunea sa se atrofieze? Si ce rost au toate acestea, doar sa crestem si sa ne dezvoltam ca in scurt timp sa ne alteram?
Mi-am dat seama ca niciodata nu am simtit repulsia zapezii cu adevarat, sa nu mai vorbesc de sansele pe care inteligenta cica mi le-a dat. Dar tu, cand atingi gatul cuiva ii simti caldura, ii simti sangele ce incearca sa alerge pe potecile create de vene? Simti… o simti cu adevarat? Cand buzele-ti ii cuprind buza superioara simti cum timpul siret parca zboara, simti cum pielea ei prinde gust de miere de albine?
Mi-am dat seama ca douazeci si trei de solstitii de iarna, pe langa mine s-au scurs inutil, de asta veci voi regreta clipa cand am uitat fiorul bucuriei de a mai fi copil. Ce bine era cand totul era permis, cand responsabilitatiile erau doar un vis ce te faceau sa te trezesti transpirat, pacat, am pierdut ocazia sa o simt… sa o simt cu adevarat.

Inspirat dintr-o poezie veche scrisa de… mine.

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 4 Comments »

Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

– Superficiala si indiferenta multime, va rog, aplauze. Se prezinta un salbatic. Scuze. Un alcoolic.
– Cine a indraznit sa ma acuze, respirand greu.
– Acuzatorul sunt eu. Acuzatorul e cel din fata ta.
– Dar cine esti si de unde ti-a rasarit indrazneala?
– Simplu om am crescut, dar nu va intereseaza ce odata am facut ci doar de ce va acuz, corect?
– Sper ca nu aveti impresia ca as putea sa va scuz pentru cauza sau pentru efect.
– Nu, nici pe departe, nici nu cunosc codul genetic al acestui gand…
– Si atunci cine ti-a oferit permisiunea la cuvant?
– Daca insistati si sunteti atent pentru cateva momente, va voi povesti despre ale mele dese turmente.
– Turmente, tu esti zdravan la minte? De ce crezi ca pe mine m-ar interesa aceste trairi lipsite de cusaturi fine?
– Si eu m-am intrebat de atatea ori si iata-ma si acum la fel de mirat. Nu stiu exact, poate ca nu mai vreau sa tac, poate ca vreau sa va impartasesc noptile mele cenusii si sa primesc in schimb o dovada ca dupa aceasta voi mai putea trai.
– Omule, imi pierd vremea cu tine, spune ce ai pe suflet si pleaca cu Necuratul in spate si cu Dumnezeu in fata, bine?
– Asta incerc sa fac, „omule”, dar cuvintele triste par a fi greu de digerat decat glumele. Eu sunt si probabil ca intotdeauna voi fi acel copil pe care niciodata nu l-ai putut privi. Eu sunt copilul pe care l-ai lasat sa moara de foame atunci cand cu ace-n vene, gura mamei gusta spume.
– Eu nu-mi aduc aminte de…
– Cum am spus… superficiala si indiferenta multime, va rog, faceti o miscare din palme… un alcoolic! Un jeg de om, un egoist ce a uitat ce a promis, „intotdeauna iti voi sta alaturi”. Alaturi? Ce stii tu ce inseamna sa suferi ca nu ai ce manca? Ce stii cum e cand ochii nu-ti mai pot lacrima? Stie cineva cum e sa incerci sa adormi in speranta ca nu te vei mai trezi? Stie cineva de cate ori m-am intrebat de ce nu pot iubi? Eu stiu, eu stiu cine e responasbil pentru aceasta agonie continua, dar tu, tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?
Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

Curs festiv, alcool si femei

Dupa (inca) o noapte alba si o dimineata inceputa cu o migrena venita din fundul purgatoriului imi imbratisez parintii entuziasmati. Am ajuns la facultate si suntem pregatiti pentru cursul festiv. L-am asteptat de 4 ani de zile, mai nerabdatori decat mielul inainte de Paste. Robe, inghesuiala si discursuri indiferente citite de pe foi galbene, miros de transpiratie si sampanie ieftina din pahare de plastic, poze multe si enervante, toate astea puse intr-o vaza impodobita cu flori de „nu imi pasa”.

Ce zi minunata ! Daca aveam sentimente as fi plans, sincer. Mi-as fi imbratisat toti colegii si le-as fi urat succes in continuare, mi-as fi rupt camasa si as fi cazut in genunchi, cu ochii inlacrimati as fi privit spre cer si as fi multumit Domnului ca mi-a mai dat inca un moment penibil.

Multumesc, m-am simtit atat de bine !

Publicat în Ego. Etichete: , , . 5 Comments »

Somnul dulce de acasa

Foloseste-ma drept cobai in drumul tau spre cunoastere.


Urgente, Spitalul Judetean Timisoara. Totul s-a intamplat din cauza acelor studenti bine pregatiti de la medicina ce sunt lasati sa isi dea cu parerea.

„VREAU sa DORM. Au trecut… 6 zile fara somn, 6 zile, dar mai presus de atat, au trecut 6 nopti ! Te rog acum… lasa-ma sa dorm !  Deschide-mi cicatricile si pune sare, arde-mi trupul si loveste-ma tare, smulge-mi unghiile si priveste-ma cum tip, ofera-mi agonie si ingroapa-ma in nisip, dar ai mila si intelege… VREAU sa DORM. Scoate-mi dintii fara anestezie, hraneste-ma cu carne vie, atarna-mi pielea si  abandoneaza-ma, dar te implor lasa-ma, lasa-ma… DOAR o clipa sa dorm.

Atat iti cer, atat doresc. Te privesc melancolic si suspin, iti mangai asternuturile si ma inchin. Acum in prag de prabusire ofera-te gazda si fa-mi cadou o perna calda si o patura subtire sa ma intind, sa ma odihnesc langa tine. Acopera-mi somnul manios, inchide-mi pleopele si canta-mi frumos, mangaie-mi fruntea si lasa-ma sa iti urmez calea. Pune-ti mana in jurul meu usor, cuprinde-ma in brate, lasa-te pe spate si ascunde-ma in noapte.

Dar nu e de ajuns, caci acum lacrimile imi curg si ma inec in plans, ma sufoc, nu pot respira, nu te uita… FA CEVA ! Ajuta-ma !!!

M-am trezit brusc la fereastra, gatu-mi cautand apa. Dar nu pot bea apa, nu o pot inghiti, nici macar aer nu pot primi, nici macar frigul nu-l pot simti.
La inceput te cuprinde o stare de discomfort apoi de disperare, esti de prea mult timp fara rasuflare, apoi te linistesti stiind ca acesta e momentul cand ca vei inceta sa mai traiesti. Si e interesant pentru ca iti trece prin fata ochilor intreaga viata, e atat de intuneric si imi este frica, oare voi apuca o noua dimineata ?
Inca numar…”

Mai 2008

Publicat în Ego. Etichete: , . Leave a Comment »