Casa, dulce casa

Ieri m-am intors de acasa si mi-am dat seama cat mi-a lipsit camera mea, mancarea mamei si programul de somn odihnitor de 14 ore. Tati nu-mi mai e frica, nu-mi mai e frica. Stiu ca va fi bine.

Anul trecut pe langa iesirile prin tara, stand pe acasa nu prea am avut timp sa ma plictisesc. Ma trezeam in fiecare zi pe la 3-4 dupa-masa, mancarea era servita, doua feluri de desert, plecat la strand, bere pe vreo terasa, intors acasa inainte de ora 12 si apoi pana la 5 dimineata delectat cu carti bune.
Am o camera foarte luminoasa, primitoare cum nu mai e nici una, iar sub masa, acolo unde imi intind picioarele lenese, se ascunde timid un covoras pufos care-mi place la nebunie. Cum de obicei nu pot citi cu galagie pe fundal sau oameni care misca in jurul meu, cand vin in vacanta acest locsor e perfect pentru a ma destrabala. Anul trecut am citit Edgar Allan Poe, acele povestiri celebre, Stephen King si nu in ultimul rand Isaac Asimov care a fost un geniu de care m-am indragostit (metaforic vorbind). Din pacate am apucat sa citesc doar Eu, Robotul si Fundatia (cele 7 volume).
Sunt in pana de idei, nu stiu ce voi citi vara asta. Poate ma voi reintoarce la clasici, poate…

Am primit cartea

Pentru ca am acumulat mai mult de 20 de comentarii la articolul Tineretea zambeste fara vreun motiv am castigat o carte. Ieri o domnisoara cu o voce foarte placuta m-a sunat sa ma anunte ca in decursul zilei de astazi va sosi cartea si asa a si fost.

Multumesc tuturor in special micutei Ana. Multumesc Tamada.

Tineretea zambeste fara vreun motiv

Tineretea zambeste fara sa aiba vreun motiv. (Oscar Wilde)

Nu stiu cati dintre voi stiu, dar in prezent situatia din scoli si licee nu e prea roz. Copii nu mai citesc. Nici nu vreau sa imi las imaginatia sa se piarda in celalalte moduri in care ei isi ocupa timpul liber si totusi nu pot ignora faptul ca de fapt EI sunt viitorul tarii.
Referitor la citit si lectura mi-am adus aminte de o carte speciala mie. O anumita personalitate spunea „romanul englezesc m-a facut om” si Doamne cata dreptate a avut. E vorba de „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde. Cu siguranta marea majoritate dintre voi l-ati citit, iar cei ce inca nu au facut-o… ce faceti oameni buni ?

Dimineata cand pasarile isi intind aripile, le intind asteptandu-ma pe mine, cand isi deschid ciocul si canta, canta despre mine, iar tineretea imi zambeste fara vreun motiv.

Putea sa treaca o vesnicie fara ca lumea sa stie. Eu sunt perfect, iar tu te ineci in defect, dar cineva stie, cineva stie cu totul altceva. Cobor usor pe scara mostruozitatii interioare, invelit de o frumusete izbitoare. Sunt singur si de putina vreme ingrijorat de ceea ce am devenit, de dorintele nobile pe care le-am uitat. Poate ca la urma urmei e mai bine sa mor imbratisat sau sa scap de acest complex devenit suparator… sau nu. Pur ca fiinta, dar malefic in esenta ma tarasc intr-o societate ce ma imbratiseaza, dar eu o urasc. Dar ce urasc cel mai mult e tabloul acela ce ma priveste de parca m-ar cunoaste neavand idee ce viitor il paste. Am sa scap de el, am sa-l omor, iar atunci tot acest blestem va fi o amintire de care nu-mi va fi dor.

Update : se pare ca s-a creat o confuzie, ce am scris mai sus cu italic e propria mea creatie, nu e citat din carte ! Atentie !

Concurs – Tamada