Elicia defecta

Draga sfarsit inevitabil iti scriu aceste ganduri de copil pe o pana usoara… ca vantul sa aleaga:
Calatorii fara harta, realistii fara cuvinte, credinciosii fara speranta, daca si-ar aduce aminte ce s-a intamplat pana in toiul prezentului, poate ca MAINE ar mai avea o sansa, dar nu, eu nu cred in jumatatea plina a paharului, de multa vreme nu mai cred in zicala asta mincinoasa. Asteptand indiferenta de odinioara, vantul degeaba trimite invitatii la activitati funerale cand noaptea deja a fost alaptata de sanul de smoala, degeaba puii padurii dau tarcoale adulmecand rana ce vreau sa nu mai doara. Degeaba, mi-a disparut si reflexia, mi-am pierdut si umbra privata, dar Dumnezeule degeaba privesti, daca nu ma auzi cand iti spun ca as vrea ca dislexia sa fie rostul viitorului ce ma asteapta. Urasc ca am ajuns sa nu mai detest, urasc ca nu mai reusesc sa-i ignor pe cei ce se arunca in calatorii fara harta, credinciosii cu speranta inecata, ipocritii! Dar totusi le este frica de mine, le este teama de necunoscut, pana acum le era strain intunericul ce iarasi vine, dar acum se feresc si de lumina puternica ce-i dezbraca de toate greselile din trecut. Degeaba imi doresc sa ajunga ca mine dupa ce m-am inecat cu sangele ce din vene s-a varsat, degeaba imi caut sufletul profanat cand tot ce mai stiu este sa ma prefac.

Mi-a scapat printre degete si pofta de a trai singur sau de a dormi sufocat, de aceea sfarsitul de zi m-a gasit prefacandu-ma ranit si abandonat. Dar tu nu stii, nu stii ca m-am prefacut cum doar eu mai stiu, cu indiferenta la tragedii si nepasare pentru tot ce nu mai este viu. La perete, sub pres, am evoluat la ultimul stadiu, in ultimul hal, am dat gres cu acest Mercu, ca intr-un borcan, ma simt ca o insecta, sub un cer murdar cautand si gasind felicia defecta. Incompleta, venita dintr-o lume nemaivazuta de niciunul, tacerea ta imi vorbeste, rosteste cuvinte auzite doar de unul care duce dorul umbrei care nu se mai iveste. Nu credeam ca ma mai schimba cineva, nu ei, ci acea persoana cand ma vrajea cu idei de genul: nu vei gasi pe cineva sa-ti explice despre dragoste si cei cu ea. Deci nu ma intreb despre jumatatea, daca as putea avea asa ceva, degeaba ma intreb despre ea cand stiu ca nimeni nu ma va dezlega cand voi atarna, nimeni nu ma va mangaia cand chinul nu ma va mai lasa. Cine ar putea? Cine s-ar deranja?

Fara indrumare, goala, cu buzele impietrite, fara chemare isi duce piciorul stang inainte, apoi si dreptul pana cand ne-am intalnit sub noapte si ale ei mici felinare. Doua vase de portelan fara control, ne asezam mainile pe locul unde odata se zbatea ceva si acum este gol, degeaba ne asezam gandurile agitate sperand ca aceasta secunda nu se va termina niciodata, degeaba… Toate detaliile sunt aici, tabloul ei este terminat, imperfecta-i este imaginea, reflectand alta realitate decat am visat, dar nu mai conteaza acum cand trupul meu se lupta cu linistea viitorului zgariat. Deageaba am alergat, am alergat sa ma regasesc dezamagit de tipatul meu tacut cand extraordinara i se muleaza pielea sub lupa incetosata a mintii fragile, cand tot ce am facut a fost sa caut salvarea in cele care au ajuns doar la stadiul de copile. Degeaba…

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 4 Comments »

Ziua cand Mercu a zambit vietii

Acum cand ziua va scapa de culoare, cand sarma ghimpata imi va strapunge carnea, cand focul imi va incalzi podeaua de sub picioare… Aceasta zi nu va fi una normala, la miezul acestei nopti vom canta, ne vom aduce aminte de prima noapte pasionala, iar corzile noastre inflacarate „libertate” vor striga. Aceasta zi nu va fi una obisnuita, va fi ziua de care superficialii isi vor aduce aminte racindu-le sangele si albindu-le pometii, va fi blestemata si cunoscuta ca ziua cand Mercu a zambit vietii. Suntem impreuna in ultima clipa si asa te voi tine minte, mana ta rosiatica tinandu-mi mana fierbinte…

Odata i-am spus ca o iubesc chiar daca nu ii cunosc firea, i-am spus ca o doresc, nestiind ca asta imi va fi blestemul si tot odata menirea. Primavara, era prima zi din martie cand am gasit-o aproape dezbracata in lanuri de aur scaldata, o podoaba vie printre buruiene, intinsa pe un pamant lipsit de apa. Atunci i-am spus, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, atunci am fost sedus de gustul buzelor parca adunate dintr-o livada de pomi fructiferi. A fost un sarut din curiozitate, furat cand visele ii invadau imaginatia pura, atunci pe neasteptate mi-am asezat buzele pe a ei dulce gura. Daca as fi stiut mai bine, as fi avertizat-o in urmatoarea clipa, dar dragostea nu cunoaste ratiune cand esti incatusat intr-o astfel de obsesie magica. Nesabuit, nechibzuit am fost cand am crezut ca voi schimba ceva, ca lumea ma va considera diferit cand de pe un piedestal de smoala ne conduce frica de anormalitate. O decada de refuzuri si urmariri, a incercat sa-mi scape, dar eu nu m-am multumit doar cu priviri, gura-mi era tot mai seaca, iar setea ce ma chinuia doar ea putea sa o opreasca. „Viol” a strigat, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, de fapt chiar ieri s-a intamplat, iar apoi tarata in fata multimii si acuzata de vrajitorie, iar eu considerat cobaiul fara speranta, atins prin dragoste de nebunie. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?

Sarma ghimpata imi strapunge carnea, focul imi incalzeste podeaua de sub picioare, dar asta nu mai conteaza, conteaza ca acolo unde ma doare acum te doare si pe tine. Cineva mi-a spus ca am pierdut, dar de fapt asa sa fie? Ea mi-ai apartinut mie, am fost fericiti, iar acum platim pentru ca nu am reusit sa stam despartiti. Daca asta-mi este acuzatia atunci ma declar vinovat si cer pedeapsa maxima, avand doar o dorinta de adaugat, in ultima clipa sa o tin de mana, in ochi sa o privesc si sa-i spun ca oricum fara ea nu avea rost sa mai traiesc. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?
– Imi simti caldura mainii? Sunt atat de fericit, cum as putea sa imortalizez clipa cand m-am simtit pentru prima data iubit?
– Animalule, blestemat sa fii!
– Esti atat de frumoasa cand esti suparata si o stii, din ce in ce mai frumoasa, in fiecare zi, pana la finele celor vii…

Vreau la mama !

Am sa iau o pauza. Vreau sa ma deconectez de la toate aparatele astea si sa iau o pauza. Vreau sa ma joc cu cateaua mea, vreau sa mananc mancare gatita de mama, vreau sa uit de toate responsabilitatile si grijile, vreau sa dorm linistit si sa fiu trezit dupa 20 ore si intrebat daca mai traiesc, sa mananc si apoi sa mai bag o tura de somn.
Vreau sa citesc o carte, de luni bune nu am mai pus mana pe o carte, vreau sa stau si sa ma uit la cele mai retardate emisiuni, in cazul in care am uitat de ce evit sa mai pornesc televizorul, vreau sa am la pranz 3-4 feluri de mancare gatita, nu un snitel scarbos de la un fast food dubios, vreau sa fiu intrebat odata pe ora ce prajitura vreau sa mananc, vreau sa fiu rasfatat atat de mult incat sa ma satur.

Vin mama !

Publicat în Ego. Etichete: , , . 9 Comments »

Sfantul 1 aprilie

De vei pleca, lasa totul neatins.

Azi m-am hotarat sa nu fac nici o farsa.
Din principii nebanuite de om sunt legat intr-un cerc puternic, neputincios, nu am chef nici sa imi adun picioarele sub mine, nici macar sa respir parca nu imi vine. Sa imi sterg lacrimile nici nu mai vorbesc, mai bine m-ai lasa fara vedere, decat in astfel de conditii sa imbatranesc. Mainile imi fierb in balti de lacrimi acolo unde ochi-mi si-au lepadat durerea coroanei cu spini. Genuchii-mi sunt inradacinati in betonul rece, incerc sa ma conving ca incet incet imi va trece. Mai cateva ore din acest potop pe cord deschis…

In ce abis au cazut vremurile de odinioara ? Cu ce isi hraneste apetitul aceasta cioara ? De ce acest corb al mortii temporare, isi intinde ciocul spre ochii mei umpluti de sare ? Identitate in cusur, sare in miez de sulf pur, fi fara temeri, toate astea pot sa le mai indur. Foloseste-ti timpul cu chibzuinta, nu te opri, te rog nu te opri, maine te voi face sa calci adanc in neputinta.

El nu ma crede si ma tortureaza, ma obliga sa jur sinceritate, dar nu mai conteaza caci maine in timp foreaza. Chiar daca as putea nu te-as ruga sa nu ne parasesti, de vrei de nu vrei, in curand tot vei pleca. Zambind, ma voi inchina, din priviri respectuos te voi saluta, pleaca si nu te uita inapoi.

Publicat în Alter ego. Etichete: , . Leave a Comment »