Am supravietuit lacului fara fund

Ma dor oasele, ma chinuie migrena si imaginile defect difuzate, ce animale crude, ce brute poposesc la copacul vietii. Vreau sa moara ciorile ce ciugulesc din gunoiul menajer al ciobanului instarit, vreau sa traiesc cu visul ca nu ma voi trezi cu spatele ciuruit.
Caut un Dumnezeu sa ierte, stiu ca e gresit, dar prefer sa mor decat sa ajung victima prieteniilor false, prefer sa-mi aranjez o cravata dintr-o funie rezistenta decat sa-mi vad toate idealuri arse. Cu totii murim, dar daca e de murit prefer sa mor cu inimi de tradatori in mana, prefer o clipa de satisfactie inainte de o eternitate de chin in care cu totii pasim. Nu, nu cred ca asa trebuie sa fie, de asta imi omor mintea sa nu mai judec, nu vreau sa mai supravietuiesc din inertie, imi iau datoria fata de Dumnezeu in spate si plec spre lacul fara fund sa ma inec.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 4 Comments »

Evadarea din realitate

Odata, sub o bolta cereasca limpede isi rupea placenta o zi de vara caniculara, o zi obisnuita in desert, momentul cand mi-am dat seama ca-mi pot construi un paradis perfect intr-un alt paradis ce se vroia fara de greseala cand de fapt mirosea si era infect. Mirosea a ignoranta si prostie, nesiguranta si falsa modestie, si de aceea imposibil le va fi sa ma citeasca sau sa descopere cand am picat prima oara in abisul propriei capodopere, nimeni nu va stii cand formolul a cuprins creierul si inima din borcane si imbatranirea trupului a inceput sa dea semne.
Sub un soare colorat, un castel intunecat plutea deasupra de nori, iepurii zburdau pe campia eterna, iar zanele culegeau flori sub o privire paterna. Fii multi aveam, Mihai, Gabriel sau Lucian, toti imi erau dragi si toti ma alintau cu ambrozie si nectar de fragi. Intr-un cor de greieri si ciocarlii, versuri ma incalzeau si cuvintele cresteau vii, spuneau ca odata se va scrie despre mine, despre acel cineva care a definit ce inseamna rau si ce inseamna bine.

Ti-a trecut vreodata prin gand ca eu m-am gandit ca tu te-ai gandit vreodata la gandurile mele diferite asa cum eu m-am gandit cand tu te-ai gandit ca stii cum gandesc cand eu ti-am spus ca gandesc diferit de cum gandesc altii? Si cand spun „diferit” nu spun „rebel”, spun „altfel”, vezi tu, nu am cautat niciodata diversitatea ci ea m-a gasit pe mine, nu am cautat niciodata sa fiu diferit ci doar simplu si iubit. Iubit nu am fost si niciodata nu voi fii, dar diferit in permanenta voi deveni, ca e vorba de un stranut, de o lacrima din esenta de bucurii sau de un trecut ce vesnic ma va defini. Probabil ca diversitatea a facut ca unii dintre noi sa nu poata aprecia lucrurile marunte, bijuteriile sau masinile scumpe, probabil ca de aceea de fiecare data cand revin in aceasta lume in juru-mi se sparg borcane, se usuca celule si doar faloasa minte ramane fara urme.

Si acum o dilema isi rupe cordonul ombilical: daca in aceasta lume moare trupul, oare voi mai putea trai in ireal? Oare avem nevoie de organism pentru a ne sustine, oare fara „acest mine” fantezia va reusi sa continue?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 6 Comments »

17 decembrie

Acum 20 de ani, la Timisoara cadeau primele victime ale revolutiei… si totusi pentru ce? Femei gravide ucise de baionete, tineri impuscati fara mila sau pic de regret… si totusi pentru ce?

Publicat în Ego. Etichete: . 2 Comments »

Capcana inocentei

Se rugau in nestire si visau sub a mea privire, dar dorinta crestea asa cum cancerul creste in celule asa cum era gandul ca voi avea zile destule. Vroiam sa am potiunea pentru acest blestem, sa le leg intr-o legatura de sange, sa vina la mine fara sa le chem, sa stiu ca nu se vor teme si ca nu se vor mai ascunde in dorinte lesbiene.
Dupa munti de umbre ce se topesc la prima raza de soare, langa un lac ce asteapta ceata sa coboare, pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor. Era lacasul lor etern.

Sub arcade reci zeci de fecioare straine de intaia atingere ignorau ploaia ce porni lasandu-le zemoase si umede in fata unei statui continuand loiale sa murmure. Noptiile au trecut, zori au crescut, dar vizitele mele nu au fost fara rezultat caci in decurs de o luna fiecare fosta fecioara cazuse in pacat. Inocenta lor era afrodisiac pentru mine, ce le lipsea in experienta compensau in pasiune uitand de statuia la care se rugau, uitand de ce singure locuiau si erau fericite cu asta.
Un copil avea sa se nasca si sa creasca dupa chipul si aseamanarea mea, dar acest inceput de viata avea sa fie sfarsitul altora caci afland de aceasta blasfemie cel care era intruchipat de statuie a aruncat un blestem asupra lor. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni ! Asa ca in zorii acelei zile s-au aruncat in prapastie rand pe rand pana cand pamantul nu a mai fost pamant ci un covor gros de cadavre. De atata culoare lacul se inrosise incat si ceata se temea sa mai coboare. Natura se transformase, soarele picase si eu dupa el. Intr-un abis de agonie, hranit de nebunie in oase ranindu-mi genunchii am contemplat la a mea pedeapsa.

Vantul uscat soptea blesteme doar pentru unele urechi. Orasul mormintelor isi cheama locuitorii. Nu vei mai fi singur, nu vei mai muri, nu vei mai dormi niciodata, nu te vei mai trezi niciodata, vei fi aici pentru totdeauna. Bine ai venit ! Cadavrele incepeau sa se descompuna, dar aerul confuz nu putea sa-mi spuna ca o boala ma va intemnita incat nici sa ma sinucid nu voi mai putea. De zile destule respir cu greu sub plumburii nori, intr-un pat din pene de ciori, penele celor care trupul meu acum le hraneste in ceata ce din nou indrazneste sa coboare. Pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor si… vocea lor. La suprafata pareau a se scalda in inocenta, dar mintea unui barbat nu putea sa-si dea seama ca dedesuptul le era mancat de rau din cea mai pura esenta. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 2 Comments »

Sa schimbam lumea !

Trandafirii se ofilesc, oamenii imbatranesc, majoritatea dintre ei s-au consumat fara a trai cu adevarat.
Si totusi… cum ramane cu toti copii fara parinti ? Cum ramane cu faptul ca iti place sa te minti ? Cum ramane cu gunoaiele printre care traim ? Cum ramane cu „si noi suntem oameni si noi simtim” ? Cum ramane cu gloantele din fratii nostrii ? Suntem noi oameni sau doar niste monstri ? Cum ramane cu apusul din petalele de nea ? Cum ramane cu raspunsul la rugaciunea mea ? Cum ramane cu brutalitatea din lume ? Oare nu se mai poate schimba in bine ?

Pe plaja vad sange si cadavre, cum ramane cu acei delfini ? Oare nu ma asculta nimeni ? Oare nimeni nu ma intelege ? Oare nimeni nu poate vedea ca Pamantul plange ? Sunt in genunchi, nu ma vezi ? Te rog asculta-mi rugaciunea, te implor ajuta-ma sa schimbam lumea !

Cum ramane cu lacomia sau euforia cand inseli pe cineva, cand o bati sau omori pe sotia ta ? Cum s-a putut ajunge la asa ceva ?
Mai stii cine esti ? Mai stii ce i-ai facut persoanei din cauza careia traiesti ? Uita-te la mainile tale insangerate, a cui crezi ca e sangele, din sanul cui crezi ca ai baut tu lapte ?
Nu ai rusine, nu faci diferenta intre rau si bine, nu te iubeste nimeni, nu te iubesti pe tine, ba chiar te dispretuiesti… omule spune-mi de ce si pentru ce traiesti ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 2 Comments »

Cineva s-a urcat pe scena

Cineva s-a urcat pe scena, imi pare cunoscut, dar acum muzica incepe, iar ceva ma inmormanteaza in absolut. Inima-mi refuza sa mai bata, pleoapele sa se mai zbata, sangele-mi incearca sa scape din vene si se pare ca si iadul incearca sa ma cheme. Si cum auzeam o dementiala vioara, si cum stateam ingropat in versuri si ganduri, inmormantat printre muzica si randuri, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea spre cer, acel cer ce sta sa cada, bucurandu-se din nou sa ne vada.

Noi auzim si intelegem ca vrea sa plangem, dar sa nu scapam de aceasta durere pe care vrem sa o imbratisam, sa o cantam si intr-un final fericit, sa uitam de noi. Ii ai aprecierea, ii ai respectul, ii ai trairile si toata lumea. Ti-a gasit slabiciunea, ti-o trateaza apoi te tortureaza din nou. Ii ai… iti are viata in maini pentru ca asa doreste si tu esti hotarat sa te schimbi in urmatorul cuvant pe care-l rosteste. Coloana-mi urla durere, ochii mi se usuca,, mintea-mi aluneca obosita pe aceasta cale grabita, gura-mi este pe moarte, dar nu-mi pasa caci nu voi astepta alta sansa. Acum este momentul meu, eu sa devin ei, iar ei sa devina eu, sa ma ridic in zbor, iar cand momentul va veni, odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor.

La un moment dat muzica se opreste si ma intreb ce s-a intamplat ? Si totusi ce s-a intamplat ? Ce am facut in ultimele 70 de minute si mai ales, de ce imi doresc sa zambesc, iar cascade isi croiesc drumul pe frunte ?
Apoi printr-o minune, incet, incet imi aduc aminte, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea sp… sa o imbratisam, sa o cantam… odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor…

Cata tristete si durere, ce baie insangerata, presarata cu petale de placere !

Galerie foto aici.

Acest post este înscris în concursul „Blogger la concert” organizat de InConcert.ro şi Bettershop. Scrie şi tu despre cel mai tare concert la care ai fost!

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 2 Comments »

Episodul 4 : Viata, scenariul scris de nebuni

– Si totusi ce cautam aici Cristi ?
– Stii foarte bine ca oamenii pot face greseli, iar cand asta se intampla noi le gasim. Se citea in ochii lui cat de mandru era de ceea ce facea si chiar avea de ce, in sectie era foarte respectat, de colegi si nu in ultimul rand de capitan. De fapt amandoi eram respectati chiar daca eu in ultima vreme eram privit ca un ciudat, ca miile de politisti care au luat-o razna. Le era mila de mine, imi era foarte usor sa le citesc pe fata compasiunea… idiotii. Nu au habar. Nu ma cunosc si nu ma vor cunoaste niciodata atata timp cat vor privi doar inainte.
– Nu pare a fi intrat prin efractie. Toata geamurile sunt in regula ?
– Da, au fost verificate, totul e in regula.
– Usa din spate ?
– Si aia. E ok.
Facand cativa pasi am ajuns in dormitor. O camera obisnuita pentru o persoana obisnuita, ce a murit… ei bine… nu chiar intr-un mod obisnuit.
– Hai sa facem un scenariu. Ce zici ?
– Ok, incep eu. M-am asezat pe un scaun micut si l-am privit atent sa nu cumva sa ii scap vreo expresie a fetei. Suspectul o cunostea pe fata, tipa era draguta, deci nu m-ar mira daca as afla ca a fost atras de frumusetea ei si nu doar de apetitul bolnav, s-au intalnit de cateva ori, in acea seara il invita la ea acasa, asculta muzica, se simt bine, se iau in brate, el se intinde spre ea sa o sarute, se apropie si ea, se saruta, se mangaie, atmosfera se incinge, el incearca sa o dezbrace, ea ii spune „nu”, el nu se opreste, ea se chinuie sa-l impinga, dar nu reuseste, el o loveste si o loveste pana tanara cade in inconstienta, o violeaza si o sugruma.
– Bravooo, aplaudam si afisam un zambet semi-sincer. Bravooo !
– Ok, domnule sarcastic, sa auzim versiunea dvs.
– In primul rand trebuie sa spun ca voi politistii…
– Voi politistii ? Daca imi permiti intrebarea, tu ce esti ?
– Voi politistii priviti doar intr-o directie care de obicei e corecta, dar ce se intampla cand exceptia de la regula chiar apare ? Nu cred ca se cunosteau. Ai gasit cumva pahare cu ceva ? Inviti pe cineva oarecum strain la tine in casa si nu ii oferi nimic de baut ? Nu cred. Deci pica teoria cu iubitului ce si-a iesit din minti.
– Cum ramane cu ce a vazut vecina ?
– Popescu ? Am inceput sa rad in hohote, dar m-am oprit brusc dandu-mi seama ca nu e nici locul, nici momentul potrivit pentru asta. Cine stie pe cine o fi vazut ? Poate ca era postasul sau vreunul care vindea ceva. Hai sa renuntam la marturia babei senile, ok ?
– Gata, gata am renuntat. Continua, suna interesant.
– Violata ? Doar pentru ca a fost gasita dezbracata ? Hai sa ne gandim ca in acest oras scarbos a rasarit un criminal in serie, ce acum isi construieste cariera. O cariera bazata pe pasiune si multa nebunie, un om ce si-a tinut in frau prea mult timp dorinta de a se afirma. Daca asta ar fi adevarat, si nu vad vreun motiv solid sa nu fie asa, atunci trebuie anuntata lumea.
– CE ? Tu esti nebun ? Stii ce se va intampla daca presa va auzi de asta ? Va fi haos !
– Mai bine haos, decat alte crime si oricum… haosul deja e aici doar ca unii nu vor sa-l observe. Nu. Asta e un om bolnav. O urmarea de ceva vreme, poate ca l-a si ingrijit odata…
– Da ! Am putea sa verificam la spital, sa vedem de cine a avut grija.
– Nu prea cred ca vom gasi ceva. Gandeste-te ca o asistenta se ocupa de zeci de pacienti si pe deasupra cine stie cand au intrat astia doi in contact. Poate acum cativa ani.
– Ok, pentru o clipa am crezut ca putem incepe de undeva, dar ar fi ca si cum am cauta acul in carul cu fan. Si pana la urma e doar o presupunere de-a ta, care poate fi gresita.
– Corect. Eram deja prins in transa, ideile imi veneau una dupa cealalalta, daca aveam o calitate, era aceea ca imi puteam imagina cam tot ce imi doream. Ca citeam o carte, ca aveam cateva indicii intr-o crima, imagini imi treceau prin fata ochilor, sunete, ba chiar mirosuri. Dupa lungi framantari suspectul nostru se decide sa intre peste ea.
– Probabil ca si-a pus la cale un plan, atent la detalii…
– Hm… nu prea cred ca a avut un plan. Tot ce a facut a fost spontan.
– Si cum ramane cu…
– Probabil ca o intr-o zi in care apetitul sau bolnav o luase razna, s-a dus la ea, a deschis usa, care putea fi descuiata, sa fim seriosi, cine isi mai inchide usa in timpul zilei ?
– Eu !!! Cu atati nelegiuti in libertate…
– Tu, ca esti politist si stii la ce riscuri te expui. Dar un om obisnuit ? A intrat peste ea si a strangulat-o, a dezbracat-o si poate ca nu a violat-o. Il m-ai tii minte pe „Fotograful” ?
– Da, cum sa nu ? Un fotograf nebun care avea o preferinta pentru femei dezbracate. Le omora apoi le facea poze in diferite pozitii.
– Da, am descoperit la el in apartament sute de poze.
– Inca nu am reusit sa indentificam toate fetele.
– Exact, poate asa e si tipul asta. Corpul unei femei e ceva sacru, ceva ce sta in majoritatea timpului ascuns, ceva ce e ravnit doar pentru simplu fapt ca nu poate fi atins sau privit in goliciunea sa, iar odata „aflat” acest secret nu mai valoreaza nimic.
– Sexul e ceva de nebagat in seama, de nu ar fi trupul unui femei sa ne atraga, sa te vrajeasca prin formele sale perfecte, prin parfumul pielii fine si sensibile la atingere. Un mister pe care doar un nebun ar vrea sa il inteleaga. Pe noi barbatii ce nu intelegem nu ne sperie, ne excita, ne excita atat de tare incat chiar nu dorim sa stim mai mult. Sa traim in ignoranta e cel mai bun lucru care se poate intampla. Femeia, ah femeia…
– Sa nu devenim prea sentimentalisti, ok ?
– Bine, bine, tu si lipsa ta de sentimente.

– Esti lipsit de sentimente ! Nu mai suport viata asta !
– Ce viata ? Ce vina am eu ca oamenii se omoara intre ei ?
– Ce vina ai tu ? Ce vina ai tu ? Iti voi spune !
– Sunt nerabdator sa aflu. Te ascult !
– Asa, frumos, fa pe desteptu’.
– Nu fac pe desteptu’, doar ca sunt foarte curios cum ai sa ma convingi ca a prinde criminali e ceva gresit.
– Nu am zis asta, doar ca…
– Doar ca… ce ?
– Niciodata nu esti acasa. Sunt si eu femeie, mi-as dori sa iesim la o teresa, sa iesim la o plimbare seara, sa uitam de viata cotidiana, sa ne rupem de realitate, sa… La dracu, nu are rost, oricum nu ai intelege.
– Pai nu inteleg, explica-mi ce vina am ca munca imi ocupa atat timp ?
– Pleaca de acolo, fi-mi alaturi !
– Nu pot sa renunt la asta, e singurul lucru la care ma pricep, e viata mea.
– Viata ta ? Si eu ce sunt ? Un obiect decorativ in casa asta ?
– Hai mai, stii ca nu am vrut sa…
– Sa ma lasi in pace, am sa dorm la cineva care macar ma respecta. Pa.
Usa se tranti, iar fata-mi cazu.

– Mercule… hai sa ne intoarcem la sectie si sa vorbim cu capitanul sa vedem ce parere are despre recontituirea ta.

– Nu !
– Capitane, nu a fost o crima pasionala. Asculta-ne !
– Un criminal in serie ?! Nu vreau sa ascult o astfel de nebunie ! Nu, nu si iarasi nu !
– Lasa-l Cristi, nu vezi ca ii place sa ne faca sa ne pierdem vremea urmarind cai verzi pe pereti. Hai sa inventam o poveste de dragoste si sa inchidem pe cineva nevinovat.

Am iesit amandoi din biroul ala blestemat, intrecandu-ne in priviri de furie.

– Cred ca daca mai stateam un minut acolo ii rupeam capu’.
– Hai ma, calmeaza-te, ce-i cu tine ? De cand am plecat de acolo te porti ciudat. Crezi ca pe mine nu m-a enervat ?
– Nu am nimic. Ma stii pe mine, ma apuca nebuniile cand nu te astepti.
– Mercu nebunu’, da, asa te stie lumea. Hai sa plecam de aici, fac cinste cu o cafea mizerabila.
– Mergi inainte vin si eu imediat.
– Sigur esti ok ?
– Da ! Du-te ca vin si eu imediat.

Cu pasi repezi am parcurs coridoarele alea monotone, mintea fiind inveninata de doar doua ganduri. Primul era sa pun mana cat mai repede pe o sticla de alcool, sa beau, sa pic in nestire, sa imi vomit si ultimul strop de ratiune. Iar al doilea sa aflu de ce dracu avea victima o poza cu Maria.

Publicat în Adevarul e un lux. Etichete: , . 2 Comments »