Despartire, ce dulce iti este limba

Te-ai despartit vreodata de cineva ? Nu, nu ma intelegi. Te-ai despartit vreodata de cineva odata la 3 zile ? Stai ! Inca nu ma intelegi, ce ma fac cu tine ? Te-ai despartit vreodata de cineva odata la 3 zile, timp de 2 ani ? Si eu !

Da. Avand in vedere ca din nou ne-am despartit trebuie sa ma prefac uimit si sa iti spun ca mi-ai fost folositoare ca o doza de morfina, mai draga decat o durere de splina. Apropo de asta, de „ce ma mai plistisesti” si altele… in trecutul apropiat, mai tii minte cand paream serios si ti-am spus ca am nevoie de tine ? Nu stiu cum sa iti spun acum fara sa te afecteze, dar de fapt te minteam si radeam in sine ca exista cineva la fel de naiv ca mine. De fapt nu aveam nevoie de tine ci mai mult de ideea de a fi anesteziat. Aveam nevoie sa uit ca sunt un retardat si ca nu vreau sa fiu uitat. Te rog nu plange si nu iti suna toti colegii, nu ma injura si nu te mai autoflata crezand ca esti mai buna de atat, ca nu esti. Daca tot suntem la ora de ridicat bolovani de pe undeva, iti voi spune ca imi e dor de cineva, dar nu de tine, imi e dor de persoana ce puteai fi in viitor. Imi e tare dor. Ar mai fi multe de adaugat, de dezgropat morminte si de trezit morti, de cules amintiri putrezite si de crescut viitori nepoti, dar ma voi opri aici.

Totusi in aceasta ora tarzie cactusul meu preferat ma indeamna sa iti explic ceva, iti voi spune frumos si fara a te scuipa, nu pentru ca sunt manierat ci doar pentru ca nu imi meriti saliva.
Deci nu-mi mai scrie, nu ma mai suna, nu ma mai cauta si nu in ultimul rand nu ma uita. Intr-un trecut mizerabil, nu uita toate ce ti-am facut, in fiecare noapte adu-ti aminte de mine, de tine, de noi si ce bine ne potriveam noi doi. Tu ma enervai, eu taceam, tu te mirai, iar eu ma suparam, tu te suparai ca m-am suparat asteptand sa ma comport ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Chiar ne potriveam ! Ne potriveam atat de bine incat de fiecare data cand ma gandesc la asta imi vine sa vomit pe mine.

Ciao !

Nu exista dependenta

Printre lumanari parfumate cufundate in lumina timida, petale de trandafiri si o doza de morfina ma asteapta. Un ac steril ma inteapa langa celalalte urme, ma doboara la pamant si-i ofera gurii spume. Ca dintr-un chist saliva-mi zboara eliberata pe paginile rupte dintr-un roman politist ce mi se lipesc de fruntea transpirata. Necurata imi pare lumea din prezent ce-si incepe traiul cu masturbari mintale si isi doreste sa termine cu orgasme in abisuri temporale. Curaj sau putere sa ma ridic nu mai am, nici macar sa respir nu e asa de usor precum credeam, sa visez nu mai pot, sa ma salvez nu am de ce si daca as vrea n-ar avea sens caci nu exista antidot.

Iata-ma in plina orbire fiindca rasaritul din vest a inceput, a vrut sa ma gaseasca ingenuncheat si asa m-a si cunoscut. M-a cuprins delicat in brate si m-a mangaiat, m-a ajutat sa ma ridic si l-am rugat sa imi dea inc-o doza de analgezic.
– Salveaza-ma, drogheaza-ma, sal… vea… za-ma te rog !
– Am sa te salvez. Dar am sa iti ofer altceva. Am sa iti ofer ceva mai bun, ceva mult mai bun decat ai primit pana acum. Am sa te invat sa traiesti, am sa te invat din nou sa iubesti.

Chiar daca am fost la un pas de moarte, in curand toate vor fi bune si frumoase. Chiar daca nu mai simt mirosul florilor sau gustul mancarii, in sfarsit eu ma pot bucura de cadoul visarii.