Frumoasa si bestia domesticita

Visul

Le simt calde si agresive, simt cum imi inec papilele gustative cu saliva cuiva, de aceea sunt constient ca lupul din mine intotdeauna va dori oaia din ea. Sa fiu eu intunericul ce-i inghite limba, iar ea umbra vie de sub cariatidele de piatra ? Sa fiu eu bestia personificata de sub inutilitate adunata, alungata si silita, prin intermediul ei, sa imbratiseze gustul de imaturitate ? Sa fiu eu lupul deghizat in berbecul dominant, iar ea supremul tranchilizant ? Sa fie ea cea care mi-a furat logica si sensul vietii, dar mi-a dat o alternativa si prospetimea diminetii ? Sa fie ea scopul meu de neatins atunci cand se credea singura pe lume, dar cum sa fie asta adevarat cand ea reprezinta singurul regat unde frumusetea si bunatatea reusesc sa se adune ?

Frumoasa

Atatea intrebari si nici un raspuns, atatea dileme si adevarul se incapataneaza sa traiasca ascuns. Cum schimbi ceva nativ, cum schimbi ceva ce nu poti schimba chiar daca vrei sa o faci pentru acel cineva care imperfect nu te-ar accepta ? Blana si colti insangerati, gheare si un apetit supraomenesc, in apa tulbure apare cineva, dar cine sunt eu si pentru ce pacate primodiale trebuie sa platesc ? Balconul de deasupra mea ii ascunde batista parfumata, ii imprastie parfumul de piele prospat imbaiata si imi aduce aminte ca lupul din mine intotdeauna va visa la oaia din ea. Sarutul ei elibera ciuma, iar sanii inveninati se inroseau cand erau eliberati, erau nepretuiti si disperati dupa mangaiat si privit si totodata ultima imagine inainte de teribilul sfarsit. Atinsa de adolescenta de curand, se lupta printre dorinte si plansete, dar nu stia cum sa ceara, nu stia cum sa-si foloseasca trupul sa scoata barbatul din aceasta fiara. Sunt odios, sunt respingator, sunt tot ce cineva nu si-ar dori, dar intr-un moment urmator, inainte sa-mi termin gandul o lumina ma invalui…

Bestia domesticita

E frig. E atat de frig. Luna nu mai clipeste, iar intunericul nu ma mai doreste, zorii acum ma cheama, iar sentimentele isi scot vesmantul de teama. Picaturi albe cad greu din cauza ghetii prevestind inceputul diminetii, iar eu nu ma mai recunosc. Am mainile albe si catifelate, o fata inocenta si un trup ce se incadreaza in normalitate si decenta, dar trebuie sa recunosc ca nu e ceea ce imi doream. Sunt banal, sunt simplu in orice fel, deloc sofisticat ori complicat, sunt doar un simplu animal, sunt ceva… ceva uman. Uitandu-ma in spate am crezut ca nimeni nu merita un astfel de chin, dar timpul a facut sa devin ceea ce vroia ea sa devin incat am uitat de tot ce e cu adevarat rau sau bine, am uitat de lupul din mine si obsesia care acum ma surprinde. De ce mi-as fi dorit sa fac parte din majoritate ? De ce am visat la o viata de simplitate ?

Trezirea

Natura murea, vantul ma rascolea si timpul infrunta realitatea, noptea palea, bruma se forma si ea vorbea. Era la cativa pasi de mine, ma privea curioasa, ca toate lucrurile pe care nu le intelegeam, era frumoasa si ma arunca intr-o alta copilaroasa transa. Cu inima-mi intre dinti m-am apropiat, am privit, am adulmecat parfumul vag cel emana trupul nemiscat si slab si m-am cutremurat. Diletant in arta vietii am fost si se pare ca diletant voi ramane atat timp cat voi cauta afectiune in orice fiinta pana si intr-o perfecta statuie. Stranie senzatie te incearca atunci cand entitatea ce-ti tulbura visele in fiecare dimineata se dovedeste a fi doar o cariatida lipsita de viata. Cum e posibil ? Sa ma insele ratiunea ori privirea ? Dezamagit si rapus de minciuna m-am ratacit in furtuna, dar nu-mi pasa caci din nou intunericul ma conduce pe alt drum pana la alta viata. O alta viata, un alt trup, dar nu voi uita… nu voi uita ca lupul din mine intotdeauna va dori oaia din ea…

Reclame
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 10 Comments »