O noapte alba in apartamentul bantuit

Din varf de munte pana in groapa fara fund, credeam ca ma pot baza pe motul din frunte si ca nu va mai trebui sa ma tund. Se pare ca basmele nu exista, nici sfarsituri fericite, exista doar o realitate trista si un sir de vise infinite care uneori se indeplinesc. Primesc cu bratele deschise noua locuinta ce-mi fura privirea, ce spargator de vise, ce cuib de venerat si pastrat linistea.
Curand va veni…. si asa a inceput…

Colturi lucioase, curbe delicate ce-mi mangaie orgoliul fragil, mi-am gasit adapostul de nestemate unde pot sa-mi astampar entuziasmul de copil. Imi asigur pielea cu tratamente termale, parul cu balsam din flori sintetice, stelele din zare arunca raze fatale, clipirea sa-mi omoare in aceasta ora de inchipuiri malefice. Parca in aceasta liniste criminala, rarele zgomote devin monstrii de evitat, apa calda care se scurge simuleaza un tipat de copil mic maltratat, iar vantul vrea sa distruga confortul asezat.

Patura se incoloceste in jurul trupului obosit, perna-mi maseaza ceafa, totul este pregatit pentru lunga intrerupere din gandit. Portile noptii, larg se desfac, poftind la vanat creaturile fara de culoare, orice drac sau drogat acum isi scuipa dorul ce-l doare.
La jumatate de drum linistitor, un sunet despica mireasma de acalmie instalata, un tipat lung si apasator se evidenteaza in mintea pe jumatate relaxata. Oribil isi maltrateaza corziile vocale, ce i-ar fii putut asedia cetatea senilului, ce ganduri i-au otravit mintea de ameninta ca moare? Lancii tocite imi cresteaza pielea zbarcita, urmarita de degetele tremurande, nu mai exista poteca de altadata, nu mai exista loc de vise plapande. Tot infernul simfonic s-a dezlantuit, tavanul crapa sub obiectele sparte, toate astea m-au lasat fara planuri de supravietuire in aceasta noapte.

Pierdut ca o corabie in deriva, in prag de creat testament sarac, mi-am inghitit ultimul strop de saliva si am reusit pentru o clipa sa tac. Suficient a fost sa aud golul orgasmic ce razbeste peretii negriciosi, dintr-o data nu se mai intampla nimic, iar ochii-mi palpaiau curiosi. Puteam auzi pulsul extenuat, puteam auzi cum somnul refuza sa ma primeasca inapoi, era atat de bine in patul sifonat si in asternuturile proaspete si moi. Daca totusi nu mai pot adormi poate pot sa-mi raspund ce am putut auzi, sa o iau la fuga sau sa ma ascund? Cum ramane cu noptile viitoare, de ce mi se intampla doar mie? Cum ramane cu tipetele fara culoare, si mai ales de ce imi ramane amintirea asta atat de vie?

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , , . 3 Comments »

Capcana inocentei

Se rugau in nestire si visau sub a mea privire, dar dorinta crestea asa cum cancerul creste in celule asa cum era gandul ca voi avea zile destule. Vroiam sa am potiunea pentru acest blestem, sa le leg intr-o legatura de sange, sa vina la mine fara sa le chem, sa stiu ca nu se vor teme si ca nu se vor mai ascunde in dorinte lesbiene.
Dupa munti de umbre ce se topesc la prima raza de soare, langa un lac ce asteapta ceata sa coboare, pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor. Era lacasul lor etern.

Sub arcade reci zeci de fecioare straine de intaia atingere ignorau ploaia ce porni lasandu-le zemoase si umede in fata unei statui continuand loiale sa murmure. Noptiile au trecut, zori au crescut, dar vizitele mele nu au fost fara rezultat caci in decurs de o luna fiecare fosta fecioara cazuse in pacat. Inocenta lor era afrodisiac pentru mine, ce le lipsea in experienta compensau in pasiune uitand de statuia la care se rugau, uitand de ce singure locuiau si erau fericite cu asta.
Un copil avea sa se nasca si sa creasca dupa chipul si aseamanarea mea, dar acest inceput de viata avea sa fie sfarsitul altora caci afland de aceasta blasfemie cel care era intruchipat de statuie a aruncat un blestem asupra lor. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni ! Asa ca in zorii acelei zile s-au aruncat in prapastie rand pe rand pana cand pamantul nu a mai fost pamant ci un covor gros de cadavre. De atata culoare lacul se inrosise incat si ceata se temea sa mai coboare. Natura se transformase, soarele picase si eu dupa el. Intr-un abis de agonie, hranit de nebunie in oase ranindu-mi genunchii am contemplat la a mea pedeapsa.

Vantul uscat soptea blesteme doar pentru unele urechi. Orasul mormintelor isi cheama locuitorii. Nu vei mai fi singur, nu vei mai muri, nu vei mai dormi niciodata, nu te vei mai trezi niciodata, vei fi aici pentru totdeauna. Bine ai venit ! Cadavrele incepeau sa se descompuna, dar aerul confuz nu putea sa-mi spuna ca o boala ma va intemnita incat nici sa ma sinucid nu voi mai putea. De zile destule respir cu greu sub plumburii nori, intr-un pat din pene de ciori, penele celor care trupul meu acum le hraneste in ceata ce din nou indrazneste sa coboare. Pe o stanca ce rasare din orasul mormintelor se puteau deslusi marginea zidurilor si… vocea lor. La suprafata pareau a se scalda in inocenta, dar mintea unui barbat nu putea sa-si dea seama ca dedesuptul le era mancat de rau din cea mai pura esenta. Nimeni nu e nevinovat. Nimeni !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 2 Comments »

Cum sunt fetele

Un film genial despre un copil de cativa anisori care descopera cum sunt de fapt fetele. Vizionare placuta !

Publicat în Ego. Etichete: , , . Leave a Comment »

Sacrificiul prieteniei


Genial este cuvantul care imi trece prin minte acum. Personajele, muzica, ideea…
Iata cum vad eu povestea din spatele filmuletului.

Traiesti o viata intunecata si mizerabila ? Simti ca meriti mai mult de atat ? Si eu. Iti poti gasi calea spre lumina ? Eu sigur pot.
Cu totii suntem niste sclavi, iar destinul nostru se afla in mainile unei forte supranaturale. Destinul nostru e incert si de cele mai multe ori sumbru. Putini dintre noi reusesc sa gaseasca lumina, dar cu un pret.

Viata e atat de pretioasa, dar asta nu o opreste sa se scufunde in mediocritate cand e vorba de a salva viata apropiatului tau. Viata mea pentru ca tu sa traiesti in lumina. Vezi tu, fara tine, viata e lipsita de valoare, lumina e intuneric si atunci, te intreb eu, ce rost mai au toate astea daca tu nu-mi esti alaturi ?

Publicat în Ego. Etichete: , , , . 9 Comments »

Examenul cu trei capete


Trezindu-ma din senin intr-o adevarata aventura de casapire a examenelor cu trei capete aud tipete de la distanta. Sa fie tipatul printesei mele captive ? Sa fie momentul oportun de a-mi dovedi abilitatile de salvator ? Nu.
La o distanta considerabila observ un grup de 5-6 oameni care pareau a fi intr-un conflict verbal. Ghinionul meu a fost ca instinctul de cavaler m-a atras in acea parte, ceva din mine stia ca acela e drumul care va duce la pestera examenului cu trei capete. La un moment dat un individ s-a detasat de grup si a venit inspre mine. La mijlocul drumului m-am simtit nevoit sa intind mana.

– Bah ce faci ?
– Stima si respect domn profesor. La examen.
Aici urmeaza o parte urata despre unul din colegii dumnealui.
– Nu ti-ai taiat coada inca ?
– Nu intentionez sa fac asta.
– Mah nu iti iei examenul cu coada aia.
– Eeee…
– Tu… de Paste, de Craciun de ce nu suni ? Nu ai credit ?
– Nu domn profesor, dar… nu vreau sa va deranjez.
– Suna-ma, si imi da un pumn in umar (auuu). Ai cartea mea de vizita ?
– Am numarul dumnevoastra.
– Tine cartea mea de vizita. Sa ma suni de Craciun !
– Da, sa traiti. O zi buna.

Dar acest cavaler trebuie sa isi urmeze destinul… si am plecat. Cu incredere in proprile forte, pasesc puternic pe drumul pavat cu atatea povesti despre atatia luptatori ce vor fi etern tinuti minte.
Grupul acela ce odata clocotea in injurii acum e curios si ma asteapta sa le satisfac apetitul de cunoastere. Era un grup de romi.

– Da-mi sa vad si eu ce scrie acolo manca-ti-as.
– Nu, nu.
– E profesor ?
– Da, e profesor.
– De fiecare data cand trece pe aici se leaga de noi, intr-o zi il batem de il bagam in spital.

Dar nu pot sa imi pierd vremea cu asa ceva, eu am plecat sa omor examenul cu trei capete.
Dupa o ora de lupta crancena ma simt nevoit sa renunt. Am dat gres.
Acum are patru capete si printesa inca e captiva.
Se pare ca in realitate binele nu invinge intotdeauna raul.

Publicat în Ego. Etichete: , , . 7 Comments »

Tipatul (Partea intai)

Imi aude cineva strigatul ?

Din primele luni ale vietii mele mi se spune Edvard Munch. Nu stiu de ce, nu stiu cum, dar iata-ma intrebandu-ma din nou. Iata-ma cazand in indoiala…
Suntem noi oameni ? Suntem noi cei care au fost victoriosi in salbaticiune, dar invinsi de ratiune ? Suntem noi calea cea dreapta pavata cu amintiri de nerecunoscut ? Suntem noi cei ce au decazut ?

Timpul amuti. Clopotul sau de cristal pur se trezi in fisuri grave. Pulsul sau perfect de odinioara avea acum sa straluceasca haotic pana cand nu il mai tineau puterile. Orele erau minute, minutele… secunde, secundele… ore, minutele… zile, iar zilele… zilele pareau o eternitate. Limbile ceasurilor sprintau in sensuri diferite pana se gaseau, menite parca sa se intreaca in defecte, timpul nu era prea intelegator cu ce il inconjura si nici nu dadea semne ca asta l-ar deranja cumva. Dar stia ca odata rupt din monotonie, mainile lui aparent indispensabile aveau sa fie inutile. Asta… asta il deranja.
Am stat inchis in casa si m-am gandit la tot raul ce mi s-a putut intampla, la toate atrocitatile vazute de ochii mei si Dumnezeu mi-e martor ca nu le refuzam. Lumina incerca cu disperare sa patrunda printre crapaturi, in razele de miere se impingeau maiastru mii de particule de praf, in umbre domnea indiferenta, picaturi rebele acordau podeaua, parea ca podeaua gemea la atingerea lor umeda. Era zi sau noapte ?
M-am gasit intins pe podeaua rece, insetat, infometat, nu ma deranja, m-am gasit in bezna, lipsit de vointa si speranta, pungi de puroi imi ascundeau ranile adanci, nu ma deranja, dar latratul ala blestemat, asta… asta ma deranja.
Acum lasa-ma sa ma arunc in necunoscuturi deschise, in ale mele de demult vise stinse.

Va urma !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . Leave a Comment »

Seara dreptatii

Deschide-mi calea spre dreptatea cuvenita.

Pastra un jurnal intr-o cutie de metal, iar pe ultimele pagini scria :
Lacrimile mele curg chiar daca nu meriti nici macar o amintire sau o clipa sa-mi scurg adevarata amagire. Nu imi e frica de moarte sau de sfarsit oricum fara tine nu mi-a mai ramas vreun motiv de trait. Nu am odihna nici alt gand decat sa ne lasam cenusa purtata de vant. Sa ne intalnim din nou pe pamant strain, unde sa cresc, sa ma maturizez si din coasta-mi din nou sa te creez. Sa te invat ce ai insemnat pentru mine, sa iti demonstrez ca tu esti eu, iar eu sunt al tau mereu. Puteam sa salvam lumea de la pacat, dar nu, nu tu, tu ai preferat sa o cuceresti cu alt barbat. In fata lui ti-ai deschis picioarele, in mainile lui ti-ai incredintat pantecele…

Acum multi multi ani, nu foarte departe de aici traia un cuplu o familie fericita, o casnicie reusita… Asta stiau cei din sat, dar adevarul nu era atat frumos si de curat. Certuri repetate, vase sparte, plagi deschise si mii de plansete, erau doar inceputul serii. Greierii incercau sa acopere galagia, dar fara vreun rezultat caci mare ii era mania.
In acea seara, nu diferita de aceasta a izbucnit un incendiu. Dumnezeule, ce incendiu napraznic s-a nascut, de la grajd pana la casa totul in scrum s-a facut. Scrum s-au facut si corpurile celor doi tineri indragostiti, ocoliti de nesansa. Frumoasa-i era fetisoara, blanda-i era privirea, dar pacatoasa-i era ravnirea ce o chema in fiecare zi.
Dar nu astazi, astazi avea sa stea linistita de parca nenorocirea-i era prevestita. Dupa cateva clipe de somn tulburat avea sa fie trezita, bruscata, brutal lovita si lovita inca odata si inca odata pana cand a cazut nemiscata. Avea sa fie moarta.

Uneori se vad flacarile. Uneori se vede fumul de la kilometri distanta. Uneori se aud voci timide.
Se spune ca la scurt timp dupa ce s-a sinucis oamenii l-au vazut. Pielea ii era alba si uscata si pe alocuri crapata. Lent isi ducea trupul neinsufletit unde femeia i-a gresit. Odata ajuns acolo deschidea gura si isi misca limba seaca si ameninta.
Cel ce imi va calca drumul va suferi cum nu a suferit niciunul.
Se spune ca la scurt timp preotului satului a murit. L-au gasit cu ochii lipsind si cu gura larg deschisa, o scena ce de multi nu poate fi descrisa. Se spune ca intr-un final tanarul indragostit si-a facut singur dreptatea cuvenita cand Dumnezeu a preferat sa priveasca fara sa intervina.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »