Apartenenta la niciun grup

A fost odata, inainte sa se ridice Alexandria, inainte ca drumurile sa indice Roma, a fost acea gena ce nu a vrut sa moara. Odata cu individul a venit si blestemul, a venit si abilitatea de a vedea ce altii nu reusesc sa contureze, dincolo de ce psihologii uneori incearca sa viseze. Sa vad minciuna intr-o privire, intr-un zambet, intr-o strangere de mana nu am vrut, daca era dupa a mea dorinta, daca era sa aleg intre acestea si inexistenta, as fi ales sa nu ma fi nascut.

Sa fie al tau sau al meu, sa fie un blestem sau un dar, acest virus de care ma tem? Tot ce stiu e ca nu stiu de ce unii spun ca suntem unicati cand eu am vazut ca toti sunt la fel cand sunt panicati, de ce sa fim considerati rari cand de fapt suntem ignoranti si slabi, nu inteligenti sau tari?
Si totusi inca nu am reusit sa-mi dau seama, pentru asta sa fiu eu de vina sau ale voastre defecte pe care le ascunde teama?
De ce purtam masti, de ce, de ce incercam sa parem altcineva, dar ce, noi nu ne putem creea personalitatea?
De ce spunem ca suntem deschisi la minte cand de fapt imbracandu-ne intr-un fel demonstram apartenenta la o comunitate?
Tricouri negre sau ochelari de soare, haine de la o anumita firma, nu sunt toate astea rodul efectului de turma?
Dar cine sunt eu sa dau sentinte? Cine mi-a dat autoritatea sa-l pedepsesc pe cel care minte? Dar ce mai conteaza, mie oricum nu-mi pasa. Dar oare peste cinci mii de ani gena va mai exista? Oare cum se va comporta, oare va fugi pe o planeta izolata sau se va lupta pana cand va vedea lumea schimbata?

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »

Evadarea din realitate

Odata, sub o bolta cereasca limpede isi rupea placenta o zi de vara caniculara, o zi obisnuita in desert, momentul cand mi-am dat seama ca-mi pot construi un paradis perfect intr-un alt paradis ce se vroia fara de greseala cand de fapt mirosea si era infect. Mirosea a ignoranta si prostie, nesiguranta si falsa modestie, si de aceea imposibil le va fi sa ma citeasca sau sa descopere cand am picat prima oara in abisul propriei capodopere, nimeni nu va stii cand formolul a cuprins creierul si inima din borcane si imbatranirea trupului a inceput sa dea semne.
Sub un soare colorat, un castel intunecat plutea deasupra de nori, iepurii zburdau pe campia eterna, iar zanele culegeau flori sub o privire paterna. Fii multi aveam, Mihai, Gabriel sau Lucian, toti imi erau dragi si toti ma alintau cu ambrozie si nectar de fragi. Intr-un cor de greieri si ciocarlii, versuri ma incalzeau si cuvintele cresteau vii, spuneau ca odata se va scrie despre mine, despre acel cineva care a definit ce inseamna rau si ce inseamna bine.

Ti-a trecut vreodata prin gand ca eu m-am gandit ca tu te-ai gandit vreodata la gandurile mele diferite asa cum eu m-am gandit cand tu te-ai gandit ca stii cum gandesc cand eu ti-am spus ca gandesc diferit de cum gandesc altii? Si cand spun „diferit” nu spun „rebel”, spun „altfel”, vezi tu, nu am cautat niciodata diversitatea ci ea m-a gasit pe mine, nu am cautat niciodata sa fiu diferit ci doar simplu si iubit. Iubit nu am fost si niciodata nu voi fii, dar diferit in permanenta voi deveni, ca e vorba de un stranut, de o lacrima din esenta de bucurii sau de un trecut ce vesnic ma va defini. Probabil ca diversitatea a facut ca unii dintre noi sa nu poata aprecia lucrurile marunte, bijuteriile sau masinile scumpe, probabil ca de aceea de fiecare data cand revin in aceasta lume in juru-mi se sparg borcane, se usuca celule si doar faloasa minte ramane fara urme.

Si acum o dilema isi rupe cordonul ombilical: daca in aceasta lume moare trupul, oare voi mai putea trai in ireal? Oare avem nevoie de organism pentru a ne sustine, oare fara „acest mine” fantezia va reusi sa continue?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 6 Comments »

Un inginer chimist

De astazi raspund doar la „domnule inginer chimist Mercu”. Dar sa zicem ca cititorii fideli imi pot spune simplu „Mercu”. Oricum sunt fericit, maine imi astept laptop-ul, sambata probabil ca voi ajunge pe acasa, iar dupa aceea Dumnezeu stie.

Ideea e ca a fost o perioada foarte frustranta, dar viitorul suna roz. Vreau sa dorm in nestire, vreau sa merg ziua la strand, iar seara sa stau la o terasa linistita unde sa stau cu prietenii si de ce nu sa scriu.

Publicat în Ego. Etichete: . 1 Comment »

Daca esti proasta, stai acasa !

Cum ramane cu timpul pierdut, cum ramane cu tine, dar cu prezentul ce a trecut ?
Cum ramane cu gunoiul scormonit de un caine naiv, dar cu orele de sex pasiv ?
Cum ramane cu scarba din stomac sau voma din toaleta, dar cu chestia asta ce se considera fata ?
Cum ramane cu ideile de copil retardat, cum ramane cu tine, dar cu teribilismul pe care l-ai injectat ?

Draga Jurnal iata la ce s-a gandit acest „in devenire misogin” dupa ce s-a uitat putin in jur. Nu exista fete frumoase (sau prea putine, te iubesc Megan Fox, biciuieste-ma te rog mai tare!), exista doar fete ce se cred frumoase. Iar bunica lor senila le-a spus ca daca sunt frumoase vor avea tot ce isi doresc. Daca nu se intampla asta inseamna ca baietii sunt niste porci nicidecum ca poate, poate ele ar fi de vina. Celulita-i in floare, sanii in congelatoare, dar ele se cred extraordinare. De ce mi-e greata ? Pentru ca mi-am adus aminte ca de cele mai multe ori nu fac mofturi acele fete pentru care ai ucide doar sa iti zambeasca sau pentru a o mai poti intalni, nu draga Jurnal, ci alea care ar trebui sa inceapa un antrenament la sala acum si sa termine peste 3 ani, sa ia un pumn de pastile de calmante inainte sa inceapa o conversatie si de ce nu, sa mai citeasca cate o carte de bucate, de bune maniere si de „ce proasta esti”.

Off-topic : ce ati fi in stare sa faceti pentru domnisoara din poza ?

Publicat în Ego. Etichete: , , . 12 Comments »

Cu varf si indesat

Si acum te trezesti ca primesti ce odata ai oferit, il suni, dar nu e de gasit, ii cauti scuze, crezi ca nu ar fi in stare increderea sa-ti fure, dar te inseli.
Te inseala si iti spune ca te iubeste, iti cumpara multe bijuterii si termina inainte ca tu sa vii, o ascunde in celalalt dormitor, iti spune cat i-a fost de dor, ea fuge pe fereastra, iar el iti promite lumea si marea albastra.

Oare vezi in el tot ce nu vedeai in mine ? Oare cat de des te gandesti ca te iubeste cu adevarat sau doar minte mai bine ? Primesti cu varf si indesat minciuni, minciuni pe care si eu de atatea ori cu pofta le-am mancat. Imi aduc aminte cat de bine te prefaceai, cum plangeai, cum te luptai sa te cred, sa imi iau gandul de la tot ce e drept si sa ma arunc in balta ta de minciuni doar sa imi intorc privirea de la tot ce ar putea sa imi aduca un inceput de suspiciuni.

Ciudat e ca odata ma gandeam sa te pastrez nu doar pentru o clipa, acum imi dau seama ca ar fi fost o decizie pripita. Amuzant e ca odata credeam si te credeam, dar acum imi dau seama cat de mult ma amageam sa cred in ceva ce nu exista, ceva ce a gresit, dar persista sa ma convinga altceva. Satisfacator e faptul ca stiu ca acolo unde esti nu e deloc lumina, inima-ti bate puternic, iar in pauzele de plans, suspina.

Ce frumos e cand iubesti, nu ?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »

Episodul 1 : Trecutul e doar un prezent expirat

Ce e realitatea ? Ii poate gasi cineva o definitie exacta si daca e asa, acea definitie se aplica fiecarui individ ? Rau, bine, realitate, fantezie, ce sunt toate astea, cum pot fi ele identificate ? Cine suntem noi sa decidem ce tine de normalitate si ce nu, ce e incatusat in nebunie si ce nu ?

De nu erai tu poate ca la sfarsitul acestei zile si celeilalte si celeilalte, timp de multa vreme, poate ca as fi dormit linistit. Toate imaginile astea obositoare as vrea sa plece, sa ma lase in pace, sa uite sa ma mai inece cu venin. Infatisand un androgin sau poate chiar o femeie, o silueta supla intr-un colt intunecat, o creatura ce geme in durere, ce saliveaza sange si tremura in frigul socului post-traumatic cred ca se indentifica cu persoana ta, cel putin creierul asta incearca sa imi transmita.
Te uiti toata ziua la poze, pipai dorinte seci, in amintiri placute tu petreci, dar draga mea nu stii ca a ta canalizarea e infundata cu fantezie, iar instalatorul nu e de gasit ? Si totusi e o fantezie si totusi… De as putea sa te ajut, de as stii cum, de as putea sa iti alin durerea, crede-ma mi-as dori sa fac asta, iti jur ! Odata tu salvata, eu voi fi salvat, odata tu ce iti vei da seama ca norii nu sunt solizi si nu poti pluti dupa bunul plac, eu voi putea dormi linistit. In momentul acesta nu este nimic mai important pe lumea asta decat salvarea ta si asigurarea zonei.

– Esti sigur ca vrei sa faci asta, si ma privi cu o oarecare compasiune in ochi, compasiune careia daca nu venea din partea sa, ii raspundeam cu violenta.
– De cat timp ne cunoastem ? 8… 9 ani ?
– Cred ca sunt 10 amice, spuse el mandru, iar acum compasiunea din ochi i se transformase intr-o licarire, poate ca inainte de asta nu fusese chiar compasiune, poate ca am exagerat putin.
– Asa. In 10 ani la cate cazuri am lucrat impreuna ?
– Multe, prea multe zic eu.
– Si atunci, care e problema ?
– Ok, am inteles ideea. Te descurci, dar daca vreodata simti ca nu mai poti face fata, te poti retrage si nimeni nu te va acuza de nimic, ai inteles ? Nimeni ! A spus un „nimeni” accentuat incat si acea minora violata de un grup de cinci, s-ar fi ridicat in picioare si ar fi infruntat lumea din nou fara a se mai uita in spate.
– S-a facut. Nimeni. Dar al meu „nimeni” nu a fost chiar atat de increzator, ba mai degraba ingrijorator.

Iata-ma din nou in fata unui caz important. O sansa pentru a face dreptate la un nivel la care putini dintre oameni au acces. Ce griji sa imi fac, era un tipic caz de omucidere. Suspect necunoscut intra prin efractie in casa unei tinere asistente medicale surprinzand-o in timp ce aceasta dormea. A legat-o la maini si picioare, a violat-o si apoi a strangulat-o pana si-a dat ultima rasuflare. Gelozie ? Probabil. E o luma dura, unde fiecare lupta pentru partea lui. Tot ce trebuie sa fac acum este sa ma concentrez asupra detaliilor. Pot face asta, nu ? Da, o pot face si voi demonstra lumii ca totul este in regula. Voi demonstra lumii ? Hm… de cand dracu trebuie sa demonstrez eu ceva lumii ? Imi voi demonstra MIE ca totul e in regula. Da, mie si doar mie imi voi demonstra !

Iata-ma din nou plimbandu-ma pe aceste coridoare simple, iar  simplitatea lor infricosatoare parca ar incerca sa prevesteasca ceva rau. Ca si cand mergi pe o targa pe un coridor alb si in jurul tau sunt multi oameni agitati, intr-un final ajungi intr-o camera alba cu multe aparate, iar acei oameni agitati acum au masti, atunci stii ca ceva grav s-a intamplat sau se va intampla. Asa sunt si aceste coridoare, odata ce ai ajuns pe ele stii foarte bine ca ceva grav s-a intamplat sau se va intampla. Ma intreb, daca un politist se simte asa, oare cum se simt suspectii ?

– Ah… aici erai. Am dosarul cazului tau. Victima in varsta de 25 de ani, asistenta la spitalul municipal, necasatorita…
– Am citit si eu dosarul, i-am raspuns apasandu-mi ochii ca si cum as spera, in zadar totusi, ca pofta asta de somn sa treaca odata.
– Cam morocanos in dimineata asta, si ma batuse pe umar crezand ca acest impuls ma va trezi. Vrem acelasi lucru, ca pe vremuri, pacat totusi ca doar eu stiu ca nu va trece asa de usor.
– Am insomnii.
– Ooo… nu ti-ai facut somnul de frumusete ?
– Haha ! Ai ghicit. Eu merg pe partea asta, ne auzim mai tarziu.
– Ne auzim. Aaaa, inca ceva… a fost vazuta cu o zi inainte de crima cu un tanar ce poate fi identificat de martor.
– Ce martor ?
– Avem un martor. Se pare ca vecina de vizavi i-a vazut impreuna. Mercule… poate fi cel pe care il cautam, stii cat de bine ar fi pentru moralul tau, nu ?
– “Poate fi cel pe care il cautam” ce simplu ar fi. Ce moral ? Mai am asa ceva ? Daca, din greaseala cuiva, a mai ramas un pic de moral, se afla undeva bine ascuns.
– Hei ! Momentan e tot ce avem. Iar aici drumurile noastre s-au despartit.
Vazandu-l in capatul celuilalt coridor, in fata biroului sau, am strigat spre el :
– Auzi…
– Da ?
– Martorul e in sala de interogatoriu ?
– Te asteapta de aproape o ora.

Va urma…