Lumea trebuie sa stie

Ai fost vreodata in prag de moarte voluntara? Ai gustat vreodata seva amara… al unei cariere de succes? Te-ai simtit vreodata bine cand ai fost nevoit sa alegi intre slavie si deces si ai ales deces?
Si le-am spus oamenilor ce s-au adunat in jurul acestui om ingenuncheat: voi da o picatura de sange pentru fiecare picatura de apa calda, voi strange in brate fiecare creatura ce se doreste la fel de mult alintata si la sfarsitul zilei voi da un sac de bancnote pentru cel care va da foc primul si voi semna demisia care sa ateste ca eu am fost vinovatul… Printre copaci, intr-o indepartare apropiata, dupa pasunea de vaci, micile vietuitoare isi fac griji ca nu vor putea convietui cu cei ce au deranjat zorii, cu cei ce sunt treji cand altii dorm, cei ce clipesc bezmetic cand ochii lor implora „somn”. Materialul pentru cateva zeci de insectare s-a lipit de geamul transparent din baie si asteapta impaiere, dar cum sa ma apuc de lucru cand gandul imi sta doar la revedere? O catea ce de curand a nascut se lupta cu infectia provocata, iar eu ma lupt cu putoarea degajata ce-mi mulge stomacul, imi mulge mancarea semidigerata furata de la muritorii de foame. Indepartat de ce tot ce este trupesc, de lucrurile care m-au schimbat, de cei pe care am ajuns sa-i indragesc, am aflat ca abandonul a fost intotdeauna o optiune care mi-a provocat foame… si imi este foame… imi este foame…

I-am intins o cupa de fericire si un mar de speranta, iar ea mi-a adus aminte cat de putin dureaza, cat de mult valoreaza o viata alaturi de ea. De atunci am dormit in toate fantaniile fara sfarsit si am sfarsit sa adorm linistit chiar daca nu am facut ceva deosebit. De naiv, de stupid, caut acel ceva deosebit, imi caut si astazi o postura de clovn alienat aflat inafara programului, de naiv, m-am molipsit cu acea stralucire din ochii unui drogat ce urineaza impotriva vantului. La numaratoarea mea te vei arunca. Dar cum ramane cu durerea? Stai linistit, va fi mai usor decat ai spune „nu voi mai iubi pe altcineva”. Doar pentru ca am cautat, am si gasit de cine sa fiu mintit, am disperat cand nu trebuia sa fac nimic din tot ce mintea-mi debita, dar de unde era sa stiu ca aceasta realitate era de fapt inceputul unui alt sfarsit timpuriu? Am mintit, recunosc cu mandrie. Am mintit sa ma testez, am mintit sa demonstrez, lumea trebuie sa stie, ca nu orice zambet afisat este curat, nu toate lacrimile scurse sunt ale unui personaj afectat cu adevarat. LUMEA TREBUIE SA STIE, TU, TRUPU-TI, TOATE ASTEA, PRIVESTE IN JUR, TOATE ASTEA IMI APARTIN MIE! Culcat, devotat, umil, penibil, visator, temator, lumea nu trebuie sa stie, lumea nu trebuie sa stie ca toate sunt asa pentru ca asa ai vrut tu sa fie!

Dar ce caut eu aici? Ce fel de lipici imi sigileaza buzele de gandurile-mi nu cunosc cuvinte? De ce pielea-mi miroase a petrol si apa rece pare o combinatie intre voma si namol? Langa o vana de plastic de proasta calitate, marginita si masurata de insecte, un telefon gratuit arata ora 5:30. Unghiile-mi sunt galbene si pielea crapata, si depresia combinata cu o parte oboseala si trei parti panica reuseste sa nasca o intrebare nevinovata: cum se poate, Dumnezeule ma auzi, cum se poate sa evadez din aceasta gaura de iad deloc subtil infrumusetata? Mi-e greata si ma ingrozeste faptul ca patura care acopera geamul de la baie adaposteste pungi de oua, panze de paianjeni si alte forme de viata, dar eu, printre hainele ce se inmoaie in apa puturoasa, reusesc sa ma mai gandesc ca petele rosii de pe maini incet, incet ma devoreaza. „Ce bine ar fi de mi-ar pica mainile in toaleta, ce handicapat fericit as deveni deodata.” Dar lumea nu trebuie sa stie, slabiciuniile stau ascunse in sertarul secret, iar eu privesc sus si imi pastrez trupul drept, dar lumea nu trebuie sa stie, ca eu, tu, toate astea, de s-ar putea topi, de s-ar prabusi, chiar nu as mai vrea sa fie!

Anunțuri

Odiseea temporala

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise si apoi umplute din vaile de sare, a vasturilor intinse si a mintilor inchise si invelite in paturi aspre de imagini fugare. Dinaintea timpului, dinaintea trecutului aura aurita-mi devoreaza coarnele ascutite, ghearele-mi pica dupa fiecare sezon, iar aripile-mi amortite aplauda in gol. Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum imi reinventez nemurirea. Dar am fost si eu, am fost si eu un simplu muritor, iar acum sunt ceea ce unii considera un zeu, chiar daca mie imi place sa cred ca sunt doar un alt calator. Imi place sa cred ca odata, intr-o dimensiune civilizata, nu voi fi singur pe lume, ca cineva-mi lua obrajii la sarutat si imi va da un nume adevarat. Era sfarsitul unei veri teribile, plina de nopti zgomotoase, tipete de copile si despartiri scandaloase, toate cuprinse intr-un contur de idei puerile eliberate dintr-un corp matur. Mancarea era putina, iar apa nepotabila, venele implorau rutina cand eu aveam nevoie doar de o letargie stabila. Ochii-mi cadeau pe spate, genele refuzau atingere, iar eu incercam sa uit, si am uitat, am uitat cum “gandacii” ma chemau in soapte, am uitat, am uitat… cum este cand te doare. Si atunci durea atat de bine, si atunci si acum, de asta te-am intrebat pe tine, poate ca eu nu-mi aduc aminte, dar tu, oh tu frumoasa muritoare, iti mai aduci aminte de mine? Din toti visatorii din univers, Uitare, de ce l-ai ales tocmai pe acest prapadit? Cum este posibil sa plateasca pentru ceea ce de mic copil si-a dorit? Acum exista Nimicul, acum imi admir piramida, acum exista Viitorul, acum uit cat de dureroasa e uitarea.

Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, ca in curand nu va mai fi nici cuvantul ci doar momentul prezent si cel viitor, dar ce stia el, el era ca si mine, doar un alt simplu calator. Acesta este momentul, mi-a spus, momentul cand ne vom testa ideile din gand incepand cu inceputul. Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Deci sa taiem franghiile dupa ce trecem podul catre cealalta parte, sa ne infigem unghiile in lumea care ne dezgusta si sa lasam orice inhibitie deoparte. Sa fugim in lumea in care darul primit nu ne poate duce, sa fugim dupa ea. Aceleasi cuvinte potrivite m-au convins sa ma inec in sangele pana la glezne, chiar daca ei vor rade nu-mi pasa pentru ca toata viata mea a fost un banc sec ce a incercat sa termine totul inainte sa inceapa. Odata ce hainele cad sub forma de petice, mi-a spus, imaginatia preia controlul, iar crizele amnezice metamorfozeaza gandul, asa ca intreaba-te daca tot ce a fost zis si facut poate fi incatusat in trecut? Si daca ar fi posibil, de ce si-ar dori cineva asa ceva?

Ia o lama si pune-mi-o sub barbie, ia o gura de aer si apoi transfera-mi-o mie. Degete tremurande, pulsul ridicat, remuscari deloc plapande, aveam pumnul incordat… cu o mana strange-mi gatul, imi spunea, cu cealalta lama, observa-mi venele inflamate cu venin si elibereaza-ma inainte ca cineva sa-mi descopere rusinea. Apasa usor si lasa sangele sa curga, ignora-mi tipetele si priveste-mi ochii inlacrimati si nu uita ca cei ca noi prefera sa se stinga decat sa ajunga in pozitia celor ajutati. Neputinciosii. Neputincios cad in genunchi, iti cad la picioare si simt cum lama imi graveaza in os, neputincios implor indurare, dar degeaba, nu am cunoscut si nu voi cunoaste niciodata indiferanta fericire in…

Am ajuns, aceasta este Lumea Dintre Lumi, din acest punct pot vedea Copacul in dreapta sau in stanga locul unde domneste Pacatul. Locul unde sunt ninsori neincetate chiar daca cerul este senin, locul unde rugaciunile nu sunt ascultate, iar trupul este imun la orice fel de venin. Vene de apa rece curg, stancile adapostesc muschi insangerati, de data asta nu am unde sa ma ascund, doar sa ascult soaptele celor uitati si a acelor din venele obosite ce de atatea ori m-au salvat de tine. Dar iata-ma cautandu-te, sperand sa te gasesc intreaga si neatinsa, impodobita in giulgiu de matase si in aceleasi forme ce le admiram cand lumina nu era stinsa. Iata-ma salivand dupa gandul tau malformat ce m-a facut sa imi cer scuze chiar daca nu eram vinovat. Iata-ma, dar tu unde esti? Unde-ti mai cresti coroana bogata? Unde-ti este lacasul si mana ce se vrea sarutata?

Imi adun privirea si apoi imi feresc goliciunea, goliciunea vasturilor intinse, a ranilor deschise… nu din nou…
Nu, nu am vrut sa-l cred cand imi spunea ca nu vor mai exista zambete ci doar teatre si o turma de marionete, chiar daca era evident, ea nu va mai exista, iar el va ramane glasul din Subconstient al acestui simplu spectator ce inca o mai iubea.

Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

– Superficiala si indiferenta multime, va rog, aplauze. Se prezinta un salbatic. Scuze. Un alcoolic.
– Cine a indraznit sa ma acuze, respirand greu.
– Acuzatorul sunt eu. Acuzatorul e cel din fata ta.
– Dar cine esti si de unde ti-a rasarit indrazneala?
– Simplu om am crescut, dar nu va intereseaza ce odata am facut ci doar de ce va acuz, corect?
– Sper ca nu aveti impresia ca as putea sa va scuz pentru cauza sau pentru efect.
– Nu, nici pe departe, nici nu cunosc codul genetic al acestui gand…
– Si atunci cine ti-a oferit permisiunea la cuvant?
– Daca insistati si sunteti atent pentru cateva momente, va voi povesti despre ale mele dese turmente.
– Turmente, tu esti zdravan la minte? De ce crezi ca pe mine m-ar interesa aceste trairi lipsite de cusaturi fine?
– Si eu m-am intrebat de atatea ori si iata-ma si acum la fel de mirat. Nu stiu exact, poate ca nu mai vreau sa tac, poate ca vreau sa va impartasesc noptile mele cenusii si sa primesc in schimb o dovada ca dupa aceasta voi mai putea trai.
– Omule, imi pierd vremea cu tine, spune ce ai pe suflet si pleaca cu Necuratul in spate si cu Dumnezeu in fata, bine?
– Asta incerc sa fac, „omule”, dar cuvintele triste par a fi greu de digerat decat glumele. Eu sunt si probabil ca intotdeauna voi fi acel copil pe care niciodata nu l-ai putut privi. Eu sunt copilul pe care l-ai lasat sa moara de foame atunci cand cu ace-n vene, gura mamei gusta spume.
– Eu nu-mi aduc aminte de…
– Cum am spus… superficiala si indiferenta multime, va rog, faceti o miscare din palme… un alcoolic! Un jeg de om, un egoist ce a uitat ce a promis, „intotdeauna iti voi sta alaturi”. Alaturi? Ce stii tu ce inseamna sa suferi ca nu ai ce manca? Ce stii cum e cand ochii nu-ti mai pot lacrima? Stie cineva cum e sa incerci sa adormi in speranta ca nu te vei mai trezi? Stie cineva de cate ori m-am intrebat de ce nu pot iubi? Eu stiu, eu stiu cine e responasbil pentru aceasta agonie continua, dar tu, tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?
Tu stii pentru indiferenta ta cine e de vina?

Tu si eu, meniti sa ramanem singuri

Imi spun ciudat cand eu ma fac remarcat, imi spun ca nu voi scapa viu, dar eu le spun ca nu ma stiu. Cine ma stie, poate recunoaste, sunt cel mai prost dintre dobitoace. Dar fara acea „tu” nu inteleg ce importanta mai are, nu, nu mai plang si tip ci doar tip pentru ca vad ca doar pe mine ma doare. Tacere. Nu falsifica, nu mai visa cand doar tu poti accepta ce ti s-a intamplat, asta-i realitatea, nu alta. Decadere. Deci nu mai visa, nu mai falsifica, greseala-ti este cioplita-n demnitate, acolo, in cuibul in care ti-ai faurit principiile ciudate. Deci cosmar deja ruginit nu ma mai cauta, nu m-am schimbat, sunt la fel de diferit, nu te mai uita in spate caci ma vei vedea doar pe mine si celalalte dobicoace. Tacere, decadere. Iti, imi sunt totuna, deci nu mai visa, nu mai falsifica imagini si figuri, e inevitabil, ba chiar indicat, tu si eu suntem meniti sa ramanem singuri.

Pueril am fost, minuneaza-te si tu, ce copil monstruos am nascut! Deci nu mai visa, nu mai falsifica, nu-l voi alinta ca in mintea mea incepe sa se maturizeze, e diabolic, cate medicamente mai trebuie sa iau sa-l calmeze? Ce nume ii vom pune? Gelozie sau Orgoliu, Mandrie sau Pesimismul Viu? Anii Copilariei sau Nopti Nedormite, Fata Agoniei sau Rusini Vorbite? Uitandu-ma la el imi dau seama ca suntem meniti sa traim separati, asta doar daca nu vrem sa crestem alti mutanti. Suntem meniti sa nu mai vorbim, sa plantam copaci si sa scriem randuri si randuri despre cum impreuna ne doream sa traim.

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , . 4 Comments »