Episodul 1 : Trecutul e doar un prezent expirat

Ce e realitatea ? Ii poate gasi cineva o definitie exacta si daca e asa, acea definitie se aplica fiecarui individ ? Rau, bine, realitate, fantezie, ce sunt toate astea, cum pot fi ele identificate ? Cine suntem noi sa decidem ce tine de normalitate si ce nu, ce e incatusat in nebunie si ce nu ?

De nu erai tu poate ca la sfarsitul acestei zile si celeilalte si celeilalte, timp de multa vreme, poate ca as fi dormit linistit. Toate imaginile astea obositoare as vrea sa plece, sa ma lase in pace, sa uite sa ma mai inece cu venin. Infatisand un androgin sau poate chiar o femeie, o silueta supla intr-un colt intunecat, o creatura ce geme in durere, ce saliveaza sange si tremura in frigul socului post-traumatic cred ca se indentifica cu persoana ta, cel putin creierul asta incearca sa imi transmita.
Te uiti toata ziua la poze, pipai dorinte seci, in amintiri placute tu petreci, dar draga mea nu stii ca a ta canalizarea e infundata cu fantezie, iar instalatorul nu e de gasit ? Si totusi e o fantezie si totusi… De as putea sa te ajut, de as stii cum, de as putea sa iti alin durerea, crede-ma mi-as dori sa fac asta, iti jur ! Odata tu salvata, eu voi fi salvat, odata tu ce iti vei da seama ca norii nu sunt solizi si nu poti pluti dupa bunul plac, eu voi putea dormi linistit. In momentul acesta nu este nimic mai important pe lumea asta decat salvarea ta si asigurarea zonei.

– Esti sigur ca vrei sa faci asta, si ma privi cu o oarecare compasiune in ochi, compasiune careia daca nu venea din partea sa, ii raspundeam cu violenta.
– De cat timp ne cunoastem ? 8… 9 ani ?
– Cred ca sunt 10 amice, spuse el mandru, iar acum compasiunea din ochi i se transformase intr-o licarire, poate ca inainte de asta nu fusese chiar compasiune, poate ca am exagerat putin.
– Asa. In 10 ani la cate cazuri am lucrat impreuna ?
– Multe, prea multe zic eu.
– Si atunci, care e problema ?
– Ok, am inteles ideea. Te descurci, dar daca vreodata simti ca nu mai poti face fata, te poti retrage si nimeni nu te va acuza de nimic, ai inteles ? Nimeni ! A spus un „nimeni” accentuat incat si acea minora violata de un grup de cinci, s-ar fi ridicat in picioare si ar fi infruntat lumea din nou fara a se mai uita in spate.
– S-a facut. Nimeni. Dar al meu „nimeni” nu a fost chiar atat de increzator, ba mai degraba ingrijorator.

Iata-ma din nou in fata unui caz important. O sansa pentru a face dreptate la un nivel la care putini dintre oameni au acces. Ce griji sa imi fac, era un tipic caz de omucidere. Suspect necunoscut intra prin efractie in casa unei tinere asistente medicale surprinzand-o in timp ce aceasta dormea. A legat-o la maini si picioare, a violat-o si apoi a strangulat-o pana si-a dat ultima rasuflare. Gelozie ? Probabil. E o luma dura, unde fiecare lupta pentru partea lui. Tot ce trebuie sa fac acum este sa ma concentrez asupra detaliilor. Pot face asta, nu ? Da, o pot face si voi demonstra lumii ca totul este in regula. Voi demonstra lumii ? Hm… de cand dracu trebuie sa demonstrez eu ceva lumii ? Imi voi demonstra MIE ca totul e in regula. Da, mie si doar mie imi voi demonstra !

Iata-ma din nou plimbandu-ma pe aceste coridoare simple, iar  simplitatea lor infricosatoare parca ar incerca sa prevesteasca ceva rau. Ca si cand mergi pe o targa pe un coridor alb si in jurul tau sunt multi oameni agitati, intr-un final ajungi intr-o camera alba cu multe aparate, iar acei oameni agitati acum au masti, atunci stii ca ceva grav s-a intamplat sau se va intampla. Asa sunt si aceste coridoare, odata ce ai ajuns pe ele stii foarte bine ca ceva grav s-a intamplat sau se va intampla. Ma intreb, daca un politist se simte asa, oare cum se simt suspectii ?

– Ah… aici erai. Am dosarul cazului tau. Victima in varsta de 25 de ani, asistenta la spitalul municipal, necasatorita…
– Am citit si eu dosarul, i-am raspuns apasandu-mi ochii ca si cum as spera, in zadar totusi, ca pofta asta de somn sa treaca odata.
– Cam morocanos in dimineata asta, si ma batuse pe umar crezand ca acest impuls ma va trezi. Vrem acelasi lucru, ca pe vremuri, pacat totusi ca doar eu stiu ca nu va trece asa de usor.
– Am insomnii.
– Ooo… nu ti-ai facut somnul de frumusete ?
– Haha ! Ai ghicit. Eu merg pe partea asta, ne auzim mai tarziu.
– Ne auzim. Aaaa, inca ceva… a fost vazuta cu o zi inainte de crima cu un tanar ce poate fi identificat de martor.
– Ce martor ?
– Avem un martor. Se pare ca vecina de vizavi i-a vazut impreuna. Mercule… poate fi cel pe care il cautam, stii cat de bine ar fi pentru moralul tau, nu ?
– “Poate fi cel pe care il cautam” ce simplu ar fi. Ce moral ? Mai am asa ceva ? Daca, din greaseala cuiva, a mai ramas un pic de moral, se afla undeva bine ascuns.
– Hei ! Momentan e tot ce avem. Iar aici drumurile noastre s-au despartit.
Vazandu-l in capatul celuilalt coridor, in fata biroului sau, am strigat spre el :
– Auzi…
– Da ?
– Martorul e in sala de interogatoriu ?
– Te asteapta de aproape o ora.

Va urma…

Reclame

Scrisoare pentru ea

Sub perna ta de matase ti-am lasat cateva cuvinte.

In timp ce tu dormeai, in timp ce te mangaiam pe fetisoara ma gandeam la cum ar fi fost daca am fi fost priviti. Nuzi, cu ochii tintiti in pleoapele inchise, ascunsi in fata usilor deschise. Eram doar DOI tineri in apa clara incalcand doctrina amara. Eram doar doua pete murdarind un glob de cristal ca un stilou defect pe un vechi jurnal, cerneala te pateaza, penita te inteapa si totusi dincolo de cuvinte oare ce ne asteapta ? Sa fie imaginatia ? Sa fie imaginatia cea care ne va salva ? Sa fie o noua viata salvarea mea ?

Haide sa ne lasam purtati de imagini vivide si sa uitam de tot ce inseamna „cuvinte”, sa ne continuam drumul pavat cu frunze tinere si sa patrundem in vazduhul de necunoscut. Sa ne agatam de instinct si intuitie, sa ne… dar nu, nu tresari draga mea, eu alaturi iti voi fi si te voi proteja, te voi lua din simplitate si te voi ridica la gradul de absurditate. Te voi arunca in puf de pui de naivitate, iar apoi tu, sclava cum imi esti, ma vei multumi de tot si toate. Te voi rapi drept muza si te voi desena in nisip, iar tu ma vei considera anost si ma vei lasa sa tip : SUNT NOROCOS.

Credeam ca ai aroma pura pe care o cautam, dar mai e cineva. Cineva apropiat mie, care mi te-a furat, acum sta dupa colt asteptand momentul potrivit. Liniste ! Asculta ! Auzi ? Dar… nu se aude nimic. Cineva apropiat tie, care ti-a furat libertatea, profitand de tine acum incearca sa isi defineasca viata. Incearca sa traiasca ! Incearca sa loveasca cu picioarele, incearca sa scape de teama, incearca sa-ti spuna : mama. Dar e prea devreme, au trecut doar cateva saptamani…

Iarasi visezi la prostii Mercule.

Fugi !

Frumoasa zi de mai, sase cai si examen. Dupa o noapte alba imi dau seama ca sunt la facultate. Pustiu, doar eu si femeile de serviciu. E ora 7:10, iar eu sunt nerabdator sa dau examenul ala blestemat si sa ma intorc in patul meu atat de comfortabil. Se face ora 8:00 si tot pustiu e. Intr-un final vine asistentul si ma informeaza ca examenul e de fapt de la 11. Bine Mercule, 3 ore la dispozitie sa disperi, 3 ore la dispozitie sa adormi ca un boschetar pe coridoarele astea vechi. Dar de ce sa pierd timpul aiurea ? Oricum e prezentarea 3a si am nevoie de chitanta si daca iau pentru examanul asta, voi lua chitanta si pentru celalalt. Ma regasesc pe aceleasi coridoare reci, e ora 13:00 si sunt fericit. Am luat examenul cu 9, dar nimic special si amuzant in asta. Plec. Sunt fericit si incep sa visez. O zi caniculara ce a inceput cu un examen promovat, oare cum se poate termina ? Ah… mancare calda, ii simt deja gustul, simt cum imi invadeaza stomacul, simt cum umple golul din mine, dupa aceea Pepsi Twist rece, un dus fierbinte si nu in ultimul rand, Doamne, cu siguranta nu in ultimul rand, sooomn !

Dupa vreo 20 de minute de visat atat de frumos, realitatea imi cade in cap ca un rahat de cioara si imi aduc aminte ca portofelul meu in care exista toate actele care ma definesc ascunde 2 chitante. Fugi prostule inapoi. Fugi cat poti de tare ca poate a plecat profa si nu o mai gasesti in veci. Fuge prostul de mine, asa cum fugea in tinerete cand il prindeau vecinii in cires. Imi sterg fata cu mainile umede si bat la usa. Profa era inca acolo. Ce noroc. Ii dau chitanta si plec. Pentru prima data ma bucur de coridoarele astea reci. A fost o buna recompensa. Acum ies din facultate, merg printr-un parculet unde eu si umbra aveam intalnire. Acolo unde avea si vantul timid si relativ rece sa ma gaseaca. Dar oare ce chitanta i-ai dat retardatule care esti ? Ma uit din nou in portofel si… surprize surprize. Ce vei face acum ? Vei fugi spre camin, urland, rupandu-ti tricoul de pe tine ? Nu. Te vei duce din nou la facultate si te vei face de ras, vei face ceva la ce te pricepi atat de bine.

Da, a fost o zi imposibila, dar daca in asta consta recompensa unui examen promovat cu nota mare, accept sa fiu torturat in halul asta.

Publicat în Ego. Etichete: , . 2 Comments »

Din abis

Daca ti-e foame mananca, daca ti-e somn dormi.

Noaptea imi zambeste larg aratandu-mi dintii sai galbeni de dupa un catarg ce se scufunda.
Acum m-am trezit, obosit de pat, mahmur de somn am ridicat panzele caci nu pot sa mai dorm. Ne ridicam ca un pescarus deasupra marii intinse, ne indreptam spre radacina acelei lumini aprinse.

Departe in larg se vedea o palida lumina sau era o halucinatie sau… nu putea fi, era imposibil, era doar o aberatie.
Carma refuza sa ma asculte, curentul era prea puternic, iar noi ne indreptam spre acea pata din intuneric. Pe punte se crease deja agitatie, de parca nu era suficient ca eram pe mare de luni intregi si maruntaiele mele in curand aveau sa potoleasca vreo doi rechini. Blestemate sa le fie coziile.

Era o ceata de nedescris si cu ea a venit un frig naprasnic. Pentru prima data in iarna asta am simtit frigul in oase. Mainile mi-au inghetat, erau amortite, ma dureau deja, parca le-ar fi strapuns harpoanele ascutite. Pata devenea tot mai mare, parca cineva cu indemanare ca si acel pictor din ultimul port pe care l-am jefuit si batut, imbatat cu forta si batut din nou, ar fi varsat pe una din panzele alea o sticluta de culoare alba.
Blesteme ! In curand vom fi pe pamant si nu ma simt deloc bine, intotdeauna am considerat straina lumea asta. De cand am fost prima data pe mare, mi-am dat seama ca asa vreau sa imi petrec viata. Imi aduc aminte ca aveam in jur de 5-6 ani blestemati… de fapt atunci nu erau blestemati, eram doar un copil nu stiam ce inseamna sa violezi femei, sa jefuiesti corabii si sa arunci oameni peste bord drept mancare pentru rechini. Si iata-ma acum, conduc un echipaj de razvratiti, criminali, violatori spre o destinatie blestemata de Dumnezeu demult uitata.
„Eu sunt capitanul si ma veti asculta ! E corabia mea si astfel de comportament, dracu sa ma ia, daca mai tolerez.”
Au vrut sa ma linseze, pe mine, capitanul lor. Blestemate sa le fie capetele seci, daca nu as fi fost eu mureau de foame prin cine stie ce port.

Parea a fi un far. Gustul in gura-mi devenea tot mai amar si limba seaca. Pamant blestemat, de oameni nedisciplinati calcat…
Si eram noi acolo aproape de lumina cand de nicaieri stanci crude ieseau. Erau uriase.
Noaptea imi zambeste larg arantandu-mi dintii sai galbeni de dupa un catarg ce se scufunda. Se scufunda inainte de timp, dar ne vom intoarce. Blesteme. Dumnezeu nu avea mila de noi, el era coperta si noi niste simple foi. Erau uriase si noi eram niste simple foi…

Acum m-am trezit, obosit de pat, mahmur de somn am ridicat panzele caci nu pot sa mai dorm. Ne ridicam ca un pescarus deasupra marii intinse, ne indreptam spre radacina acelei lumini aprinse. Cine ne gaseste pe mare blestemata sa-i fie soarta caci il vom vana pana in ultima picatura de amintire, pana in ultima rasuflare. Le vom vana mintea si sperantele, toate visele si toate dorintele. Isi vor pierde ultima farama de ratiune, isi vor sfarteca singuri pantecele si le vor manca vor muri in chinuri, dar vor invata ca in durere exista placere. Le vom da o bucata de iad si ei vor manca din ea. In timp ce unii vor musca din ea, la picioarele lor, altii vor astepta sa le cada o farama. Obositi de asteptare isi vor infige unghiile si le vor musca picioarele si ii vor manca pana cand foamea le va fi potolita. Dar foamea asta pare a nu se mai termina vreodata. Pe aceia mai puternici pe acelasi curent ii vom conduce spre lumina unde vor simti mangaierea stancilor salbatice, gustul apei sarate si misterul abisului rece.
Daca ne vom gasi linistea vreodata, dracu stie, blestemata sa ne fie carnea ca oricum nu mai e demult vie. Un lucru e sigur. Acolo jos nu vom fi singuri !

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »

Somnul dulce de acasa

Foloseste-ma drept cobai in drumul tau spre cunoastere.


Urgente, Spitalul Judetean Timisoara. Totul s-a intamplat din cauza acelor studenti bine pregatiti de la medicina ce sunt lasati sa isi dea cu parerea.

„VREAU sa DORM. Au trecut… 6 zile fara somn, 6 zile, dar mai presus de atat, au trecut 6 nopti ! Te rog acum… lasa-ma sa dorm !  Deschide-mi cicatricile si pune sare, arde-mi trupul si loveste-ma tare, smulge-mi unghiile si priveste-ma cum tip, ofera-mi agonie si ingroapa-ma in nisip, dar ai mila si intelege… VREAU sa DORM. Scoate-mi dintii fara anestezie, hraneste-ma cu carne vie, atarna-mi pielea si  abandoneaza-ma, dar te implor lasa-ma, lasa-ma… DOAR o clipa sa dorm.

Atat iti cer, atat doresc. Te privesc melancolic si suspin, iti mangai asternuturile si ma inchin. Acum in prag de prabusire ofera-te gazda si fa-mi cadou o perna calda si o patura subtire sa ma intind, sa ma odihnesc langa tine. Acopera-mi somnul manios, inchide-mi pleopele si canta-mi frumos, mangaie-mi fruntea si lasa-ma sa iti urmez calea. Pune-ti mana in jurul meu usor, cuprinde-ma in brate, lasa-te pe spate si ascunde-ma in noapte.

Dar nu e de ajuns, caci acum lacrimile imi curg si ma inec in plans, ma sufoc, nu pot respira, nu te uita… FA CEVA ! Ajuta-ma !!!

M-am trezit brusc la fereastra, gatu-mi cautand apa. Dar nu pot bea apa, nu o pot inghiti, nici macar aer nu pot primi, nici macar frigul nu-l pot simti.
La inceput te cuprinde o stare de discomfort apoi de disperare, esti de prea mult timp fara rasuflare, apoi te linistesti stiind ca acesta e momentul cand ca vei inceta sa mai traiesti. Si e interesant pentru ca iti trece prin fata ochilor intreaga viata, e atat de intuneric si imi este frica, oare voi apuca o noua dimineata ?
Inca numar…”

Mai 2008

Publicat în Ego. Etichete: , . Leave a Comment »

Cand rasare soarele ?

Dar ce lumina-acolo-n geam rasare ? Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !

04:00 Nesomn. Faculta 08:00.
Dintre insomnie si nebunie… aleg nebunia. Aleg isteria in plina zi. Aleg placerea de a putea dormi. Da-mi Doamne puterea de a-mi convinge genele sa se odineasca in pace. Ajuta-ma sa imi ingrop gandurile in adanc somn si lasa-ma sa adorm.

Imi spune cineva o poveste ?
Cineva ?
Nimeni ?

Am sa imi spun eu una. Sau nu… am sa imi cant ceva.
In padurea cu padurea cu alune aveau casa doi… pitici… vine… pu… pa… za… si… zzz… zzz… zzz…

Alerg dezbracat pe o strada de necunoscuti. Il privesc indiferent si fug in continuare de ceata de struti. Alerg cat pot eu de repede, dar parca stau pe loc. Imi e frica. Imi simt transpiratia de pe spate cum curge in siroaie. Imi tremura mainile, picioarele, genunchi. Imi e frica. Imi e frica sa mai alerg, imi simt genunchi slabi, daca mai alerg mult voi pica. Imi voi rupe mainile si coloana. Voi ramane invalid toata viata. Voi deveni o leguma. Voi fi o pacoste pentru parinti, mai mare decat sunt acum. Nu, nu vreau asta. Nu vreau, dar vin. Se apropie. Ma vor prinde. Ii simt tot mai aproape. Sunt mai rapizi decat mine. Oamenii din jurul meu se uita pentru o secunda la mine si apoi isi intorc capul, nu le pasa de mine. Voi muri aici, la picioarele voastre, ajutati-ma !!! Ajutor !

Mmm… ce s-a intamplat ? Cat e ceasul ? Ah… am atipit 15 minute.
Ce vis tampit ! Mie imi plac strutii.

Publicat în Ego. Etichete: , , . Leave a Comment »

Noapte alba

Ma trezesc in fiecare zi cu dorinta de a nu mai fi intr-o lume de noroi hranita de ura si razboi.

Nimanui nu ii pasa. Imi e scarba.

Rorschach fii blestemat pentru asta, mi-ai dat inca o noapte alba. Ti-am spus de atatea ori ca nu imi place sa primesc cadouri in miez de noapte. E deja mult prea tarziu in noapte, dar inca nu pot adormi. Ascult „November rain” si astept cu indiferenta toate vor veni. Vor pleca mai repede decat au venit sa speram ca la prima simptoma de rasarit.
Pe strazile astea murdare isi duc traiul, printre scuipat si injuraturi isi accentueaza graiul. Ma uit la ei si imi e mila, se cred superiori, de neintrecut chiar daca s-au nascut din lut. Nemuritori au fost la inceput, nemuritori vor inceta a mai respira aerul improspatat de tipete, de durerile ce nu vor mai exista. Nu mai vreau sa aud nimic, m-am saturat de mirosul vostru deloc timid.

Niste gandaci. Imi e scarba.

Rorschach nu vor sa fie salvati, nu iti dai seama ? Le place asa. Nu mai exista speranta. Sunt pierduti. Suntem pierduti. Nu stiu de ce ii mai asculti. Gata ! Cand isi vor da si ei seama de asta vor veni ingenuncheati, iar de abia atunci vom inceta a fi uitati. Isi aduc aminte doar cand au nevoie de noi apoi ne arunca de unde ne-au cules. Au avut de ales, au avut ocazia la o viata mai buna.

Publicat în Ego. Etichete: , . Leave a Comment »