Trezindu-ma din senin intr-o adevarata aventura de casapire a examenelor cu trei capete aud tipete de la distanta. Sa fie tipatul printesei mele captive ? Sa fie momentul oportun de a-mi dovedi abilitatile de salvator ? Nu.
La o distanta considerabila observ un grup de 5-6 oameni care pareau a fi intr-un conflict verbal. Ghinionul meu a fost ca instinctul de cavaler m-a atras in acea parte, ceva din mine stia ca acela e drumul care va duce la pestera examenului cu trei capete. La un moment dat un individ s-a detasat de grup si a venit inspre mine. La mijlocul drumului m-am simtit nevoit sa intind mana.
– Bah ce faci ?
– Stima si respect domn profesor. La examen.
Aici urmeaza o parte urata despre unul din colegii dumnealui.
– Nu ti-ai taiat coada inca ?
– Nu intentionez sa fac asta.
– Mah nu iti iei examenul cu coada aia.
– Eeee…
– Tu… de Paste, de Craciun de ce nu suni ? Nu ai credit ?
– Nu domn profesor, dar… nu vreau sa va deranjez.
– Suna-ma, si imi da un pumn in umar (auuu). Ai cartea mea de vizita ?
– Am numarul dumnevoastra.
– Tine cartea mea de vizita. Sa ma suni de Craciun !
– Da, sa traiti. O zi buna.
Dar acest cavaler trebuie sa isi urmeze destinul… si am plecat. Cu incredere in proprile forte, pasesc puternic pe drumul pavat cu atatea povesti despre atatia luptatori ce vor fi etern tinuti minte.
Grupul acela ce odata clocotea in injurii acum e curios si ma asteapta sa le satisfac apetitul de cunoastere. Era un grup de romi.
– Da-mi sa vad si eu ce scrie acolo manca-ti-as.
– Nu, nu.
– E profesor ?
– Da, e profesor.
– De fiecare data cand trece pe aici se leaga de noi, intr-o zi il batem de il bagam in spital.
Dar nu pot sa imi pierd vremea cu asa ceva, eu am plecat sa omor examenul cu trei capete.
Dupa o ora de lupta crancena ma simt nevoit sa renunt. Am dat gres.
Acum are patru capete si printesa inca e captiva.
Se pare ca in realitate binele nu invinge intotdeauna raul.
