Strainul din impalpabil

Totul are un sfarsit din urmatorul moment dupa care a inceput, dar atunci, atunci cand s-a stins abstractul odata cu explozia de culori, s-a produs un eveniment atat de complicat incat multi nu l-ar fi perceput, o alta renastere lipsita de martori. Timpul retine in potiru-i aurit doar evenimentele majore, incearca sa te faca pierdut in banalitate, ne ofera tipare si apoi ne lasa sa palim in preajma mintilor luminate. Esti doar un alt gandac, tu nu intelegi ca odata cu moartea ta, va muri si amintirea, dar eu, eu voi trai mereu! Cum facem sa traim o vesnicie, inventam elixirul nemuririi sau doar ne lasam geniul, paginile istoriei sa scrie? Cand soarele va apune peste orizontul purpuriu cineva va spune „ridica-te”, iar eu ma voi ridica din acelasi loc in care soarele va inceta a mai fi viu.

Construit atat de simplu in esenta, eu sunt calatorul ce se plimba pe malul planetei de apa, eu sunt leacul pentru dementa atunci cand te vei hotara sa musti mana generoasa. Mainile-mi sunt zapada calda ce spala picioarele murdare, cuvintele-mi scrise sunt supradoza de vitamine a celor saraci cu duhul, deci ferice acele creaturi neincrezatoare caci doar ele vor trai sfarsitul. Zambetul imi este nemuritor, mai batran decat batranetea, doar gandu-mi mai este pur, insipid si inodor, singurul lucru care a reusit vreodata sa-mi tradeze tristetea. Calm sunt, calmul din furtunile electrice, sunt mandria dintr-un trup batran ce se taraste prin spitalele de boli venerice. De fapt, sunt doar o abominatie donatoare de albastru sange, un mincinos atat de confortabil, sunt acel fenomen pe care niciodata nu-l vei intelege, sunt ceea ce numesti tu „strain de palpabil”.

Anunțuri
Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 3 Comments »

Ziua cand Mercu a zambit vietii

Acum cand ziua va scapa de culoare, cand sarma ghimpata imi va strapunge carnea, cand focul imi va incalzi podeaua de sub picioare… Aceasta zi nu va fi una normala, la miezul acestei nopti vom canta, ne vom aduce aminte de prima noapte pasionala, iar corzile noastre inflacarate „libertate” vor striga. Aceasta zi nu va fi una obisnuita, va fi ziua de care superficialii isi vor aduce aminte racindu-le sangele si albindu-le pometii, va fi blestemata si cunoscuta ca ziua cand Mercu a zambit vietii. Suntem impreuna in ultima clipa si asa te voi tine minte, mana ta rosiatica tinandu-mi mana fierbinte…

Odata i-am spus ca o iubesc chiar daca nu ii cunosc firea, i-am spus ca o doresc, nestiind ca asta imi va fi blestemul si tot odata menirea. Primavara, era prima zi din martie cand am gasit-o aproape dezbracata in lanuri de aur scaldata, o podoaba vie printre buruiene, intinsa pe un pamant lipsit de apa. Atunci i-am spus, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, atunci am fost sedus de gustul buzelor parca adunate dintr-o livada de pomi fructiferi. A fost un sarut din curiozitate, furat cand visele ii invadau imaginatia pura, atunci pe neasteptate mi-am asezat buzele pe a ei dulce gura. Daca as fi stiut mai bine, as fi avertizat-o in urmatoarea clipa, dar dragostea nu cunoaste ratiune cand esti incatusat intr-o astfel de obsesie magica. Nesabuit, nechibzuit am fost cand am crezut ca voi schimba ceva, ca lumea ma va considera diferit cand de pe un piedestal de smoala ne conduce frica de anormalitate. O decada de refuzuri si urmariri, a incercat sa-mi scape, dar eu nu m-am multumit doar cu priviri, gura-mi era tot mai seaca, iar setea ce ma chinuia doar ea putea sa o opreasca. „Viol” a strigat, imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri, de fapt chiar ieri s-a intamplat, iar apoi tarata in fata multimii si acuzata de vrajitorie, iar eu considerat cobaiul fara speranta, atins prin dragoste de nebunie. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?

Sarma ghimpata imi strapunge carnea, focul imi incalzeste podeaua de sub picioare, dar asta nu mai conteaza, conteaza ca acolo unde ma doare acum te doare si pe tine. Cineva mi-a spus ca am pierdut, dar de fapt asa sa fie? Ea mi-ai apartinut mie, am fost fericiti, iar acum platim pentru ca nu am reusit sa stam despartiti. Daca asta-mi este acuzatia atunci ma declar vinovat si cer pedeapsa maxima, avand doar o dorinta de adaugat, in ultima clipa sa o tin de mana, in ochi sa o privesc si sa-i spun ca oricum fara ea nu avea rost sa mai traiesc. Poezii si cantece, de romantism graiesti, dar pe mine de ce nu ai vrut sa ma iubesti?
– Imi simti caldura mainii? Sunt atat de fericit, cum as putea sa imortalizez clipa cand m-am simtit pentru prima data iubit?
– Animalule, blestemat sa fii!
– Esti atat de frumoasa cand esti suparata si o stii, din ce in ce mai frumoasa, in fiecare zi, pana la finele celor vii…

Apartenenta la niciun grup

A fost odata, inainte sa se ridice Alexandria, inainte ca drumurile sa indice Roma, a fost acea gena ce nu a vrut sa moara. Odata cu individul a venit si blestemul, a venit si abilitatea de a vedea ce altii nu reusesc sa contureze, dincolo de ce psihologii uneori incearca sa viseze. Sa vad minciuna intr-o privire, intr-un zambet, intr-o strangere de mana nu am vrut, daca era dupa a mea dorinta, daca era sa aleg intre acestea si inexistenta, as fi ales sa nu ma fi nascut.

Sa fie al tau sau al meu, sa fie un blestem sau un dar, acest virus de care ma tem? Tot ce stiu e ca nu stiu de ce unii spun ca suntem unicati cand eu am vazut ca toti sunt la fel cand sunt panicati, de ce sa fim considerati rari cand de fapt suntem ignoranti si slabi, nu inteligenti sau tari?
Si totusi inca nu am reusit sa-mi dau seama, pentru asta sa fiu eu de vina sau ale voastre defecte pe care le ascunde teama?
De ce purtam masti, de ce, de ce incercam sa parem altcineva, dar ce, noi nu ne putem creea personalitatea?
De ce spunem ca suntem deschisi la minte cand de fapt imbracandu-ne intr-un fel demonstram apartenenta la o comunitate?
Tricouri negre sau ochelari de soare, haine de la o anumita firma, nu sunt toate astea rodul efectului de turma?
Dar cine sunt eu sa dau sentinte? Cine mi-a dat autoritatea sa-l pedepsesc pe cel care minte? Dar ce mai conteaza, mie oricum nu-mi pasa. Dar oare peste cinci mii de ani gena va mai exista? Oare cum se va comporta, oare va fugi pe o planeta izolata sau se va lupta pana cand va vedea lumea schimbata?

Publicat în Alter ego. Etichete: , , . 1 Comment »

Cineva s-a urcat pe scena

Cineva s-a urcat pe scena, imi pare cunoscut, dar acum muzica incepe, iar ceva ma inmormanteaza in absolut. Inima-mi refuza sa mai bata, pleoapele sa se mai zbata, sangele-mi incearca sa scape din vene si se pare ca si iadul incearca sa ma cheme. Si cum auzeam o dementiala vioara, si cum stateam ingropat in versuri si ganduri, inmormantat printre muzica si randuri, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea spre cer, acel cer ce sta sa cada, bucurandu-se din nou sa ne vada.

Noi auzim si intelegem ca vrea sa plangem, dar sa nu scapam de aceasta durere pe care vrem sa o imbratisam, sa o cantam si intr-un final fericit, sa uitam de noi. Ii ai aprecierea, ii ai respectul, ii ai trairile si toata lumea. Ti-a gasit slabiciunea, ti-o trateaza apoi te tortureaza din nou. Ii ai… iti are viata in maini pentru ca asa doreste si tu esti hotarat sa te schimbi in urmatorul cuvant pe care-l rosteste. Coloana-mi urla durere, ochii mi se usuca,, mintea-mi aluneca obosita pe aceasta cale grabita, gura-mi este pe moarte, dar nu-mi pasa caci nu voi astepta alta sansa. Acum este momentul meu, eu sa devin ei, iar ei sa devina eu, sa ma ridic in zbor, iar cand momentul va veni, odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor.

La un moment dat muzica se opreste si ma intreb ce s-a intamplat ? Si totusi ce s-a intamplat ? Ce am facut in ultimele 70 de minute si mai ales, de ce imi doresc sa zambesc, iar cascade isi croiesc drumul pe frunte ?
Apoi printr-o minune, incet, incet imi aduc aminte, fiecare firisor de par s-a trezit cautandu-si calea sp… sa o imbratisam, sa o cantam… odata cu muzica lor, eu, in liniste, sa mor…

Cata tristete si durere, ce baie insangerata, presarata cu petale de placere !

Galerie foto aici.

Acest post este înscris în concursul „Blogger la concert” organizat de InConcert.ro şi Bettershop. Scrie şi tu despre cel mai tare concert la care ai fost!

Publicat în Alter ego. Etichete: , , , , . 2 Comments »

Soarele de mai

Foloseste un zambet sincer decat un pumn de pastile, uita-i pe ei decat sa te uitam noi pe tine. Foloseste haosul lor in favoarea ta decat sa-ti pierzi speranta din cauza altora.
De-ti doresti statuie, acum, aici vei avea, de-ti vrei viata inapoi, e acolo, ia-o si imparte-o cu cineva.
De ce sa te multumesti cu putin cand meriti atatea, de ce sa te schimbi cand esti extraordinar deja ? De ce sa accepti tot ce ti se ofera cand ai la picioare lumea, nu-i asa ?

Publicat în Alter ego. Etichete: . 1 Comment »