Puterea de a nu simti

Creste puterea sub noi, creste pulsul in vene, in timp ce-mi privesc mainile cu sange si noroi strangand gatul temerilor eterne. Am gasit fantana tineretii vesnice, am gasit copacul ancestral al intelepciunii, dar veci nu voi reusi sa renunt la sentimente si la povara de a le mai simti.

Fantana

De sete, sangele ni l-am baut, de somn, reciproc ne-am batut…

Am plecat batran si obosit, m-am intors tanar si coplesit de cate oportunitati imi oferea universul infinit. Pe un drum unde serpii ne-au otravit si plantele ne-au muscat, pe acolo am pasit increzatori ca vom gasi fantana cu apa magica de adapat. Apa era putina si lumina rara, mancarea era inexistenta si natura deloc generoasa, dar noi nu ne-am oprit. Din lipsa de apa, sangele ni l-am baut, de dorul de somn trupul ni l-am batut, dar nu ne puteam opri. O singura data ne-am oprit cand energia s-a terminat si picioarele ne-au lasat, o clipa ne-am asezat si atunci s-a intamplat cel de neasteptat. Prin venele-i firave, siroaie de venin crud isi construiau traseul spre inima in timp ce eu alergam fara sa ma uit in urma. De vei gasi ce altii nu au putut, de vei simti gustul de apa magica ce altii nu au baut, aduti aminte ca viata nu inseamna doar atat.
Am plecat doi, dar m-am intors singur purtand o cocoasa de amintiri si adevar, ce rost au toate, moartea si viata cand tu esti etern tanar? Ce sens are gustul veacurilor daca lipseste intelepciunea batranilor?

Intelepciunea

Nu stiam sa traiesc, puteam schimba lumea, dar nu stiam cum sa gandesc si nu imi pasa, taieturile se vindecau, bolile paleau, dar de ce amintirile tot mai tipau? Cum pot uita, cum le pot astupa, trebuie sa gasesc copacul intelepciunii sa imi pot ingropa rusinea. Si orizontul s-a deschis sub privirea mea curioasa, viata era nemarginita, aveam soarele ce se impunea cu a lui coroana care imi oferea poame de indrazneala. Si asa a inceput acel ceva ce se va numi aventura mea de nu mai simti. Cu lipici mi-am sters ochii inecati, vedeam doar negura dureroasa, cu sare mi-am hranit muschii despicati pentru a intelege viata maiestuoasa. Si am inteles, nu eu sunt de vina, ci ei si ceea ce au ales, nu eu sunt responsabil de lipsa de lumina daca soarele a apus. S-a mai spus si se va mai ucide pentru doar cateva gramezi de cuvinte, nu cuvantul ne-a facut, nu frica de sentimente trebuie sa ne construiasca un trecut. Am evoluat intr-un egoist, un vizionar ce a crezut ca decadenta personala imi va aduce sfarsitul, dar nu acum, acum cand mi-am dat seama ca viitorul depinde de mine, de nimeni altul.